ÎCCJ, decizie (scj.ro #81895)

Oferirea de bunuri în compensare. Obligativitatea de a acorda bunuri în compensare persoanelor cărora nu li se pot restitui imobilele în natură. Cuprins pe materii . Drept civil. Despăgubiri. Oferirea de bunuri în compensare. Obligativitatea de a acorda bunuri în compensare persoanelor cărora nu li se pot restitui imobilele în natură Index alfabetic . Drept civil - bunuri în compensare; - obligativitatea acordării. Legea nr . 10/2001: art . 11 alin. (8), art . 26 Oferirea de bunuri în compensare este o măsură reparatorie prevăzută de legea specială, respectiv de art . 11 alin. (8) și a art . 26 din Legea nr.10/2001, dar acordarea acestei măsuri nu este lăsată de legiuitor la aprecierea discreționară a entității sesizate cu soluționarea notificării.

În cazul în care se face dovada că există bunuri pe care în mod abuziv, nejustificat unitatea deținătoare refuză să le ofere în compensare persoanelor cărora nu le poate restitui imobilele în natură, instanța de judecată poate sancționa acest abuz, dispunând ea însăși acordarea acestei măsuri reparatorii în echivalent, în soluționarea contestației intentate împotriva dispoziției emise sau a refuzului emiterii acesteia. Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr . 1895 din 19 martie 2010. Prin cererea înregistrată la 28 august 2007, reclamantul I.N. a chemat în judecată Primăria municipiului Focșani, formulând, în baza Legii nr.10/2001, contestație împotriva dispoziției primarului nr . 13843 din 20 iulie 2007. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că autoarea lui, I.M., a achiziționat în anul 1955 imobilul situat în Focșani, compus din casă și suprafața de 700 mp , casă care a fost demolată și pentru care s-au primit despăgubiri.

În urma identificării fostului amplasament al proprietății s-a constatat că din suprafața totală de teren se poate restitui în natură o suprafață de 365 m.p ., astfel cum s-a dispus prin dispoziția atacată, tot prin aceasta aprobându-se acordarea de despăgubiri pentru diferența de 335 mp . Cum pentru această diferență reclamantul a apreciat că este îndreptățit să i se atribuie alt amplasament intravilan, a solicitat în baza Legii nr.10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005 și OUG nr.209/2005, anularea dispoziției sus menționate, numai în ce privește acordarea de despăgubiri pentru diferența de teren nerestituită în natură. Prin sentința civilă nr . 268 din 1 aprilie 2008, Tribunalul Vrancea , Secția civilă a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Pentru suprafața de teren de 335 m.p . ce nu a fost restituită în natură, petentul a solicitat ca măsură compensatorie să i se atribuie o altă suprafață de teren pe care a identificat-o ca fiind amplasament liber. Din expertiza topometrică rezultă însă că pe amplasamentul revendicat există o aerisire de gaze, dar și o canalizație telefonică subterană care traversează suprafața topometrică de 203 mp și 120 mp ., între care se află o alee. De asemenea, suprafața solicitată este pe amplasamentul unui spațiu verde, într-o zonă ultracentrală, la cel mai mare bulevard al municipiului Focșani, într-o zonă supra-circulată și populată.

Deși expertul nu a individualizat in extenso vecinătățile, tot din schița anexată raportului rezultă că spațiul verde este situat în fața unor blocuri, iar pe latura de nord aleea de acces este practic stradă pentru circulația auto și că este de notorietate pe plan local că zona în discuție este spațiu verde, chiar dacă nu a fost inventariată în domeniul public al orașului cu destinația de spațiu verde amenajat și nu s-a procedat la întocmirea Registrului local al spațiilor verzi. Potrivit adresei nr.242 din 25 februarie 2008 a Gărzii Naționale de Mediu -Comisariatul Jududețului Vrancea față de O.U.G. nr.114/2007 ce completează Legea nr.265/2006 (legea protecției mediului) schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestuia.

Mai mult, trebuie avut în vedere suprafața de spațiu verde minimă/locuitor în condițiile legii, precum și distrugerea și degradarea acestora ca urmare a dezvoltării activităților economice-sociale. Faptul că până în prezent nu a fost constituit Registrul local al spațiilor verzi, nu-l îndreptățește pe reclamant să profite de această situație și să pretindă să i se atribuie oriunde o suprafață. Caracterul reparatoriu al Legii nr . l0/2001 trebuie apreciat în anumite limite și nu în defavoarea în speță a unui interes general. Prin decizia civilă nr.182 a din 7 octombrie 2008, Curtea de Apel Galați, secția civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant împotriva sentinței și continuat de moștenitorii acestuia, ca urmare a decesului intervenit pe parcursul procesului, precum și de cesionarul de drepturi litigioase, C.M.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art . 11 alin. (4) din Legea nr . 10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent. Potrivit alin. (8) al aceluiași articol, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Potrivit art . 1 alin. (3) din Legea nr . 10/2001 republicată, măsurile reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz, dispoziția motivată a entității investite potrivit legii cu soluționarea notificării. Potrivit alin. (5) al aceluiași articol primarii sau, după caz, conducătorii entităților investite cu soluționarea notificărilor au obligația să afișeze lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.

În concluzie, potrivit dispozițiilor legale menționate mai sus, măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se oferă doar de entitatea deținătoare și numai dintre acele bunuri declarate a fi disponibile prin procesele de inventariere, bineînțeles în măsura în care are acordul persoanei îndreptățite în acest sens. Cum această măsură echivalează cu un act de dispoziție, nu este la îndemâna persoanei îndreptățite să procedeze la identificarea și alegerea anumitor bunuri aliate în patrimoniul autorității deținătoare și să ceară instanței judecătorești să le declare a fi disponibile cu consecința obligării să i le atribuie în compensare. Or, în speța de față Primăria Focșani, a comunicat instanței de judecată faptul că amplasamentul solicitat nu este disponibil, întrucât face parte din spațiul verde amenajat în zonă, fiind interzisă schimbarea destinației acestuia conform prevederilor art . 5 din O.U.G.

nr . 114/2007 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr . 195/2005 privind protecția mediului. Astfel, simplul fapt că un teren aflat în patrimoniul unei localități este liber, în sensul că nu este ocupat în mod efectiv de construcții, nu este de natură să îi confere și calitatea de teren disponibil, calitate care să permită atribuirea sa în compensare în procedurile instituite prin diverse legi reparatorii. De altfel, din raportul de expertiză tehnică, cum în mod corect a reținut și instanța de fond, reiese că terenul solicitat de reclamant în compensare este afectat și de utilități publice - aerisire gaze și canalizație telefonică subterană. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs I.L., I.C.

și I.D., în calitate de moștenitori ai reclamantului decedat I.N., și C.M., în calitate de cesionar de drepturi litigioase. În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art . 304 pct . 9 C.pr.civ ., recurenții au susținut următoarele: Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile Legii nr.10/2001 privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri. Instanța de apel a considerat că este la latitudinea entității deținătoare să ofere bunuri în compensare și că tot aceasta stabilește care anume bunuri sunt disponibile prin procese-verbale de inventariere. Interpretarea instanței este în mod vădit eronată și nu ține cont de faptul că legiuitorul a stabilit un drept de opțiune al persoanei îndreptățite pentru tipul măsurilor reparatorii prin echivalent și că Legea nr . 10/2001 este o lege reparatorie emisă în favoarea proprietarilor deposedați în mod abuziv.

Conform art . 1 alin. (2), în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv . Acest text stabilește dreptul de opțiune al persoanei îndreptățite pentru un anumit gen de măsuri reparatorii prin echivalent, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă.

De asemenea, normele invocate de Curtea de Apel Galați, art . 1 alin.(3) și alin.(5), art . 11 alin. (4) și alin. (8), trebuie coroborate cu art . 26 alin. (1) din Legea nr . 10/2001, care prevede că: „Dacă restituirea în natura nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art . 25 alin. (1) să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită” . Din această dispoziție legală, care stabilește o ordine de preferință, rezultă că, în ipoteza în care restituirea în natură nu este posibilă, ceea ce prevalează este acordarea de bunuri în compensare persoanei îndreptățite și doar în cazul în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptățită se pot acorda despăgubiri.

Mai mult decât atât, prin Normele Metodologice de aplicare unitară a legii s-a prevăzut chiar posibilitatea ca bunurile acordate în compensare să fie trecute din domeniul public în cel privat. Or, în speță Primăria Focșani, prin dispoziția emisă a propus direct acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 335 m.p . ce nu poate fi restituită în natură pe vechiul amplasament. Primăria Focșani nu a motivat în niciun mod neacordarea de teren în compensare pentru suprafața de 335 m.p . Posibilitatea Primăriei Focșani, la care face trimitere curtea de apel, de a stabili bunurile disponibile nu trebuie să fie una arbitrară sau neconformă cu realitatea. În speță, neacordarea de teren în compensare este complet nejustificată și nelegală în condițiile în care în cauză s-a demonstrat de reclamant că Primăria Focșani are în patrimoniu teren liber și care a fost identificat.

Însăși instanța de apel reține că acest teren este liber, în sensul că nu este afectat de construcții. Reținerea instanței că terenul ar fi afectat de utilități publice nu concordă cu realitatea. Așa cum rezultă din probele noi cu acte pe care le vor administra în recurs - adresa nr . 3618 din 14 noiembrie 2008 a ROMTELECOM și adresa nr . 1578 din 12 noiembrie 2008 a Distrigaz Sud - se poate stabili cu exactitate amplasamentul din zonă al instalațiilor de telecomunicații, dar în ipoteza obținerii titlului de proprietate se pot efectua lucrări de deviere a eventualelor instalații. De asemenea, Distrigaz Sud prin adresa sus menționată a comunicat la cererea petentului C.M. că „pe amplasament, la data prezentului aviz, unitatea noastră nu are în întreținere și exploatare rețele de gaze naturale”.

Nu s-a demonstrat în cauză prin nici un mijloc de probă că terenul ar fi spațiu verde, cu excepția susținerii pro causa a Primăriei Focșani. Nu s-a depus un proces-verbal de inventariere din care să rezulte că terenul aparține domeniul public cu destinația de spațiu verde și acesta nu figurează în Registrul local al spațiilor verzi. Pe de altă, parte chiar și în ipoteza în care Înalta Curte ar reține că este vorba de un spațiu verde, a cărui destinație nu poate fi schimbată conform art . 5 din O.U.G. nr . 114/2007, acest aspect nu exclude posibilitatea acordării sale în compensare către reclamanți, cu obligația acestora de a nu îi schimba destinația. Între obligația stipulată în art . 5 din O.U.G.

nr . 114/2007 și acordarea terenului în compensare reclamanților nu există nici o incompatibilitate și în niciun caz obligația menționată nu poate avea prioritate față de măsurile reparatorii stipulate prin Legea nr . 10/2001 în folosul persoanelor îndreptățite. Intimații Primăria și Primarul municipiului Focșani nu au depus la dosar întâmpinare. Recurenții au administrat proba cu înscrisuri noi, menționată în cererea de recurs. Înalta Curte, analizând recursul, constată că acesta este nefondat , pentru următoarele considerente: Este reală susținerea recurenților în sensul că oferirea de bunuri în compensare este o măsură reparatorie prevăzută de legea specială, respectiv de art . 11 alin. (8) și a art . 26 din Legea nr.10/2001, și că acordarea acestei măsuri nu este lăsată de legiuitor la aprecierea discreționară a entității sesizate cu soluționarea notificării.

În cazul în care se face dovada că există bunuri pe care în mod abuziv, nejustificat unitatea deținătoare refuză să le ofere în compensare persoanelor cărora nu le poate restitui imobilele în natură, instanța de judecată poate sancționa acest abuz, dispunând ea însăși acordarea acestei măsuri reparatorii în echivalent, în soluționarea contestației intentate împotriva dispoziției emise sau a refuzului emiterii acesteia. Numai că, în speță, refuzul Primăriei municipiului Focșani nu este unul discreționar, ci justificat de împrejurarea că terenul pe care-l solicită recurenții nu este liber în senul Legii nr.10/2001. Atât tribunalul, cât și curtea de apel au verificat realitatea acestei susțineri și au stabilit, pe bază de probe, că terenul nu este liber, în sensul că, deși nu este ocupat de construcții, este traversat de conducte și cabluri subterane și are destinația de spațiu verde.

Analizarea probelor și stabilirea situației de fapt sunt atributul exclusiv al instanțelor de fond și, după abrogarea art . 304 pct . 11 și pct . 10 C.pr.civ ., aceste aspecte nu mai intră sub cenzura instanței de recurs. Verificând aplicarea legii la situația de fapt astfel cum a fost stabilită, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispozițiile art . 304 pct . 9 C.pr.civ . Astfel, potrivit art.10 și ale art . 11 din Legea nr . 10/2001 terenurile ocupate nu pot fi restituite nici când au aparținut persoanelor ce formulează notificare sau moștenitorilor lor. În atare situație, nu s-ar putea oferi în compensare, ca măsură reparatorie alternativă, asemenea terenuri. În speță, terenul care a aparținut autorilor recurenților a fost expropriat, ceea ce atrage incidența art . 11 din Legea nr . 10/2001.

Din suprafața inițială, 335 m.p . nu se pot restitui în natură deoarece au fost utilizați în scopul în care s-a dispus exproprierea, fapt necontestat în cauză. În ceea ce privește suprafața de teren în litigiu, solicitată în compensare și încadrată de instanță în categoria celor ocupate, din situația de fapt redată de curtea de apel – ca și de tribunal - reiese că este corectă concluzia privitoare la ocuparea terenului. Chiar în lipsa unui proces-verbal de inventariere, prin expertiza efectuată în dosar s-a constatat că terenul este amplasat într-o zonă foarte populată a orașului, că este ocupat de spațiu verde și că zona în care se află este traversată de cabluri telefonice de mare capacitate la care sunt racordate blocurile din zonă.

Faptul că acestea ar putea fi în viitor deviate, așa cum se atestă prin adeverința depusă în recurs, nu înseamnă că la data soluționării cauzei terenul este liber. De asemenea, împrejurarea că terenul nu ar fi traversat și de conducte de gaze, atestat de adeverința eliberată de Distrigaz Sud tot în faza recursului, nu înlătură celelalte impedimente reținute de instanța de apel. Față de cele reținute, Înalta Curte a menținut decizia atacată și, în baza art.312 C.pr.civ ., a respins recursul ca nefondat .