ÎCCJ, decizie (scj.ro #81895)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81895) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Oferirea de bunuri în

compensare. Obligativitatea de a acorda bunuri în compensare persoanelor cărora

nu li se pot restitui imobilele în natură.

Cuprins pe materii

. Drept civil.

Despăgubiri. Oferirea de bunuri în compensare. Obligativitatea de a acorda

bunuri în compensare persoanelor cărora nu li se pot restitui imobilele în

natură

Index alfabetic

. Drept civil

-

bunuri în

compensare;

-

obligativitatea

acordării.

Legea

nr

. 10/2001:

art

. 11 alin. (8),

art

. 26

Oferirea de bunuri în

compensare este o măsură reparatorie prevăzută de legea specială, respectiv de

art

. 11 alin. (8)  și a

art

.

26 din Legea nr.10/2001, dar  acordarea acestei măsuri nu este lăsată de

legiuitor la aprecierea discreționară a entității sesizate cu soluționarea

notificării.

În cazul în care se

face dovada că există bunuri pe care în mod abuziv, nejustificat unitatea

deținătoare refuză să le ofere în compensare persoanelor cărora nu le poate

restitui imobilele în natură, instanța de judecată poate sancționa acest abuz,

dispunând ea însăși acordarea acestei măsuri reparatorii în echivalent, în

soluționarea contestației intentate împotriva dispoziției emise sau a refuzului

emiterii acesteia.

Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia

nr

. 1895 din 19 martie 2010.

Prin cererea

înregistrată la 28 august 2007, reclamantul I.N. a chemat în judecată Primăria

municipiului Focșani, formulând, în baza Legii nr.10/2001, contestație

împotriva dispoziției primarului

nr

. 13843 din 20

iulie 2007.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că autoarea lui, I.M., a achiziționat în anul 1955

imobilul situat în Focșani, compus din casă și suprafața de 700

mp

, casă care a fost demolată și pentru care s-au primit

despăgubiri.

În urma identificării

fostului amplasament al proprietății s-a constatat că din suprafața totală de

teren se poate restitui în natură o suprafață de 365

m.p

.,

astfel cum s-a dispus prin dispoziția atacată, tot prin aceasta aprobându-se

acordarea de despăgubiri pentru diferența de 335

mp

.

Cum pentru această

diferență reclamantul a apreciat că este îndreptățit să i se atribuie alt

amplasament intravilan, a solicitat în baza Legii nr.10/2001, așa cum a fost

modificată prin Legea nr.247/2005 și OUG nr.209/2005, anularea dispoziției sus

menționate, numai în ce privește acordarea de despăgubiri pentru diferența de

teren

nerestituită

în natură.

Prin sentința civilă

nr

. 268 din 1 aprilie 2008, Tribunalul

Vrancea

,

Secția civilă a respins  acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Pentru suprafața de

teren de 335

m.p

. ce nu a fost restituită în natură,

petentul a solicitat ca măsură compensatorie să i se atribuie o altă suprafață

de teren pe care a identificat-o ca fiind amplasament liber.

Din expertiza

topometrică

rezultă însă că pe amplasamentul revendicat

există o aerisire de gaze, dar și o canalizație telefonică subterană care

traversează suprafața

topometrică

de 203

mp

și 120

mp

., între care se află

o alee.

De asemenea, suprafața

solicitată este pe amplasamentul unui spațiu verde, într-o zonă ultracentrală,

la cel mai mare bulevard al municipiului Focșani, într-o zonă supra-circulată

și populată.

Deși expertul nu a

individualizat in

extenso

vecinătățile, tot din

schița anexată raportului rezultă că spațiul verde este situat în fața unor

blocuri, iar pe latura de nord aleea de acces este practic stradă pentru

circulația auto și că este de notorietate pe plan local că zona în discuție

este spațiu verde, chiar dacă nu a fost inventariată în domeniul public al

orașului cu destinația de spațiu verde amenajat și nu s-a procedat la

întocmirea Registrului local al spațiilor verzi.

Potrivit adresei

nr.242 din 25 februarie 2008 a Gărzii Naționale de Mediu -Comisariatul

Jududețului

Vrancea

față de

O.U.G. nr.114/2007 ce completează Legea nr.265/2006 (legea protecției mediului)

schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi, reducerea

suprafețelor acestora ori strămutarea este interzisă, indiferent de regimul

juridic al acestuia.

Mai mult, trebuie avut

în vedere suprafața de spațiu verde minimă/locuitor în condițiile legii, precum

și distrugerea și degradarea acestora ca urmare a dezvoltării activităților

economice-sociale.

Faptul că până în

prezent nu a fost constituit Registrul local al spațiilor verzi, nu-l

îndreptățește pe reclamant să profite de această situație și să pretindă să i

se atribuie oriunde o suprafață. Caracterul reparatoriu al Legii

nr

. l0/2001 trebuie apreciat în anumite limite și nu în

defavoarea în speță a unui interes general.

Prin decizia civilă

nr.182 a din 7 octombrie 2008, Curtea de Apel Galați, secția civilă a respins

ca

nefondat

apelul declarat de reclamant împotriva

sentinței și continuat de moștenitorii acestuia, ca urmare a decesului

intervenit pe parcursul procesului, precum și de cesionarul de drepturi

litigioase, C.M.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art

. 11 alin. (4) din Legea

nr

.

10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă

terenul parțial, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a

părții de teren rămasă liberă, iar pentru cea ocupată de construcții noi,

autorizate, cea afectată

servituților

legale și altor

amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile

reparatorii se stabilesc în echivalent.

Potrivit alin. (8) al

aceluiași articol, măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în

compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea

învestită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau

despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire

și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Potrivit

art

. 1 alin. (3) din Legea

nr

.

10/2001 republicată, măsurile reparatorii prin echivalent constând în

compensare cu alte bunuri sau servicii se acordă prin decizia sau, după caz,

dispoziția motivată a entității investite potrivit legii cu soluționarea

notificării.

Potrivit alin. (5) al

aceluiași articol primarii sau, după caz, conducătorii entităților investite cu

soluționarea notificărilor au obligația să afișeze lunar, în termen de cel mult

10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc

vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau, după caz,

serviciile care pot fi acordate în compensare.

În concluzie, potrivit

dispozițiilor legale menționate mai sus, măsuri reparatorii prin echivalent

constând în compensare cu alte bunuri sau servicii se oferă doar de entitatea

deținătoare și numai dintre acele bunuri declarate a fi disponibile prin

procesele de inventariere, bineînțeles în măsura în care are acordul persoanei

îndreptățite în acest sens.

Cum această măsură

echivalează cu un act de dispoziție, nu este la îndemâna persoanei îndreptățite

să procedeze la identificarea și alegerea anumitor bunuri aliate în patrimoniul

autorității deținătoare și să ceară instanței judecătorești să le declare a fi

disponibile cu consecința obligării să i le atribuie în compensare.

Or, în speța de față

Primăria Focșani, a comunicat instanței de judecată faptul că amplasamentul

solicitat nu este disponibil, întrucât face parte din spațiul verde amenajat în

zonă, fiind interzisă schimbarea destinației acestuia conform prevederilor

art

. 5 din O.U.G.

nr

. 114/2007

pentru modificarea și completarea O.U.G.

nr

. 195/2005

privind protecția mediului.

Astfel, simplul fapt

că un teren aflat în patrimoniul unei localități este liber, în sensul că nu

este ocupat în mod efectiv de construcții, nu este de natură să îi confere și

calitatea de teren disponibil, calitate care să permită atribuirea sa în

compensare în procedurile instituite prin diverse legi reparatorii.

De altfel, din

raportul de expertiză tehnică, cum în mod corect a reținut și instanța de fond,

reiese că terenul solicitat de reclamant în compensare este afectat și de

utilități publice - aerisire gaze și canalizație telefonică subterană.

Împotriva acestei

decizii, au declarat recurs I.L., I.C. și I.D., în calitate de moștenitori ai

reclamantului decedat I.N., și C.M., în calitate de cesionar de drepturi

litigioase.

În motivarea cererii,

întemeiată pe dispozițiile

art

. 304

pct

. 9

C.pr.civ

., recurenții au

susținut următoarele:

Instanța de apel a

interpretat și aplicat greșit dispozițiile Legii nr.10/2001 privind acordarea

de măsuri reparatorii prin echivalent constând în compensare cu alte bunuri.

Instanța de apel a

considerat că este la latitudinea entității deținătoare să ofere bunuri în

compensare și că tot aceasta stabilește care anume bunuri sunt disponibile prin

procese-verbale de inventariere.

Interpretarea

instanței este în mod vădit eronată și nu ține cont de faptul că legiuitorul a

stabilit un drept de opțiune al persoanei îndreptățite pentru tipul măsurilor

reparatorii prin echivalent și că Legea

nr

. 10/2001

este o lege reparatorie emisă în favoarea proprietarilor deposedați în mod

abuziv.

Conform

art

. 1 alin. (2), în cazurile în care restituirea în natură

nu este posibilă, se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent. Măsurile

reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau

servicii oferite în echivalent de către entitatea învestită potrivit prezentei

legi cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau

despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv

.

Acest text stabilește

dreptul de opțiune al persoanei îndreptățite pentru un anumit gen de măsuri

reparatorii prin echivalent, în cazul în care restituirea în natură nu este

posibilă.

De asemenea, normele

invocate de Curtea de Apel Galați,

art

. 1 alin.(3) și

alin.(5),

art

. 11 alin. (4) și alin. (8), trebuie

coroborate cu

art

. 26 alin. (1) din Legea

nr

. 10/2001, care prevede că:

„Dacă

restituirea în natura nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz,

entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este

obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul

prevăzut la

art

. 25 alin. (1) să acorde persoanei

îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de

despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată

a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în

care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de

persoana îndreptățită” .

Din această dispoziție

legală, care stabilește o ordine de preferință, rezultă că, în ipoteza în care

restituirea în natură nu este posibilă, ceea ce prevalează este acordarea de

bunuri în compensare persoanei îndreptățite și doar în cazul în care măsura compensării

nu este posibilă sau nu este acceptată de persoana îndreptățită se pot acorda

despăgubiri.

Mai mult decât atât,

prin Normele Metodologice de aplicare unitară a legii s-a prevăzut chiar

posibilitatea ca bunurile acordate în compensare să fie trecute din domeniul

public în cel privat.

Or, în speță Primăria

Focșani, prin dispoziția emisă a propus direct acordarea de despăgubiri pentru

suprafața de 335

m.p

. ce nu poate fi restituită în

natură pe vechiul amplasament.

Primăria Focșani nu a

motivat în

niciun

mod

neacordarea

de teren în compensare pentru suprafața de 335

m.p

.

Posibilitatea

Primăriei Focșani, la care face trimitere curtea de apel, de a stabili bunurile

disponibile nu trebuie să fie una arbitrară sau

neconformă

cu realitatea.

În speță,

neacordarea

de teren în compensare este complet

nejustificată și nelegală în condițiile în care în cauză s-a demonstrat de

reclamant că Primăria Focșani are în patrimoniu teren liber și care a fost

identificat.

Însăși instanța de

apel reține că acest teren este liber, în sensul că nu este afectat de

construcții.

Reținerea instanței că

terenul ar fi afectat de utilități publice nu concordă cu realitatea.

Așa cum rezultă din

probele noi cu acte pe care le vor administra în recurs - adresa

nr

. 3618 din 14 noiembrie 2008 a ROMTELECOM și adresa

nr

. 1578 din 12 noiembrie 2008 a

Distrigaz

Sud - se poate stabili cu exactitate amplasamentul din zonă al instalațiilor de

telecomunicații, dar în ipoteza obținerii titlului de proprietate se pot

efectua lucrări de deviere a eventualelor instalații.

De asemenea,

Distrigaz

Sud prin adresa sus menționată a comunicat la

cererea petentului C.M. că „pe amplasament, la data prezentului aviz, unitatea

noastră nu are în întreținere și exploatare rețele de gaze naturale”.

Nu s-a demonstrat în

cauză prin nici un mijloc de probă că terenul ar fi spațiu verde, cu excepția

susținerii pro

causa

a Primăriei Focșani.

Nu s-a depus un

proces-verbal de inventariere din care să rezulte că terenul aparține domeniul

public cu destinația de spațiu verde și acesta nu figurează în Registrul local

al spațiilor verzi.

Pe de altă, parte

chiar și în ipoteza în care Înalta Curte ar reține că este vorba de un spațiu

verde, a cărui destinație nu poate fi schimbată conform

art

.

5 din O.U.G.

nr

. 114/2007, acest aspect nu exclude

posibilitatea acordării sale în compensare către reclamanți, cu obligația

acestora de a nu îi schimba destinația.

Între obligația

stipulată în

art

. 5 din O.U.G.

nr

.

114/2007 și acordarea terenului în compensare reclamanților nu există nici o

incompatibilitate și în

niciun

caz obligația

menționată nu poate avea prioritate față de măsurile reparatorii stipulate prin

Legea

nr

. 10/2001 în folosul persoanelor

îndreptățite.

Intimații Primăria și

Primarul municipiului Focșani nu au depus la dosar întâmpinare.

Recurenții au

administrat proba cu înscrisuri noi, menționată în cererea de recurs.

Înalta Curte,

analizând recursul, constată că acesta este

nefondat

,

pentru următoarele considerente:

Este reală susținerea

recurenților în sensul că oferirea de bunuri în compensare este o măsură

reparatorie prevăzută de legea specială, respectiv de

art

.

11 alin. (8)  și a

art

. 26 din Legea nr.10/2001,

și că acordarea acestei măsuri nu este lăsată de legiuitor la aprecierea

discreționară a entității sesizate cu soluționarea notificării.

În cazul în care se

face dovada că există bunuri pe care în mod abuziv, nejustificat unitatea

deținătoare refuză să le ofere în compensare persoanelor cărora nu le poate

restitui imobilele în natură, instanța de judecată poate sancționa acest abuz,

dispunând ea însăși acordarea acestei măsuri reparatorii în echivalent, în

soluționarea contestației intentate împotriva dispoziției emise sau a refuzului

emiterii acesteia.

Numai că, în speță,

refuzul Primăriei municipiului Focșani nu este unul discreționar, ci justificat

de împrejurarea că terenul pe care-l solicită recurenții nu este liber în senul

Legii nr.10/2001.

Atât tribunalul, cât

și curtea de apel au verificat realitatea acestei susțineri și au stabilit, pe

bază de probe, că terenul nu este liber, în sensul că, deși nu este ocupat de

construcții, este traversat de conducte și cabluri subterane și are destinația

de spațiu verde.

Analizarea probelor și

stabilirea situației de fapt sunt atributul exclusiv al instanțelor de fond și,

după abrogarea

art

. 304

pct

.

11 și

pct

. 10

C.pr.civ

.,

aceste aspecte nu mai intră sub cenzura instanței de recurs.

Verificând aplicarea

legii la situația de fapt astfel cum a fost stabilită, Înalta Curte constată că

nu sunt incidente dispozițiile

art

. 304

pct

. 9

C.pr.civ

.

Astfel, potrivit

art.10 și ale

art

. 11 din Legea

nr

.

10/2001 terenurile ocupate nu pot fi restituite nici când au aparținut

persoanelor ce formulează notificare sau moștenitorilor lor. În atare situație,

nu s-ar putea oferi în compensare, ca măsură reparatorie alternativă, asemenea

terenuri.

În speță, terenul care

a aparținut autorilor recurenților a fost expropriat, ceea ce atrage incidența

art

. 11 din Legea

nr

. 10/2001.

Din suprafața

inițială, 335

m.p

. nu se pot restitui în natură

deoarece au fost utilizați în scopul în care s-a dispus exproprierea, fapt

necontestat în cauză.

În ceea ce privește

suprafața de teren în litigiu, solicitată în compensare și încadrată de

instanță în categoria celor ocupate, din situația de fapt redată de curtea de

apel – ca și de tribunal - reiese că este corectă concluzia privitoare la

ocuparea terenului.

Chiar în lipsa unui

proces-verbal de inventariere, prin expertiza efectuată în dosar s-a constatat

că terenul este amplasat într-o zonă foarte populată a orașului, că este ocupat

de spațiu verde și că zona în care se află este traversată de cabluri

telefonice de mare capacitate la care sunt racordate blocurile din zonă. Faptul

că acestea ar putea fi în viitor deviate, așa cum se atestă prin adeverința

depusă în recurs, nu înseamnă că la data soluționării cauzei terenul este

liber.

De asemenea,

împrejurarea că terenul nu ar fi traversat și de conducte de gaze, atestat de

adeverința eliberată de

Distrigaz

Sud tot în faza

recursului, nu înlătură celelalte impedimente reținute de instanța de apel.

Față de cele reținute,

Înalta Curte a menținut decizia atacată și, în baza art.312

C.pr.civ

.,

a respins recursul ca

nefondat

.