ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 967/2010

Deliberând, asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, la data de 3 aprilie 2008, ulterior precizată, reclamanții C.C., S.N., M.G., S.F. și S.M.I. în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin primar au solicitat anularea în parte a Dispoziției din 23 februarie 2008, respectiv pct. 1, prin care a fost respinsă cererea de restituire în natură pentru terenul situat în Constanța, și obligarea la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru acest bun. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că autorii lor au cumpărat întreg imobilul situat în Constanța, compus din casă de locuit și teren aferent de 300 mp.

Imobilul a fost dobândit prin contract de vânzare-cumpărare, iar terenul aferent a trecut în proprietatea statului în temeiul Legii nr. 58/1974. Ulterior, prin Decretul de expropriere nr. 15/1984 a fost preluată de către stat și construcția care a fost demolată, fiind stabilite și despăgubiri de 23.907 lei. Reclamanții au mai arătat că, în calitate de moștenitori îndreptățiți, au solicitat restituirea imobilului în procedura Legii nr. 10/2001, iar prin dispoziția a cărei anulare parțială se solicită s-a respins cererea de restituire a terenului și s-a dispus acordarea de despăgubiri pentru construcția demolată.

Prin sentința civilă nr. 1045 din 23 septembrie 2008, Tribunalul Constanța a admis acțiunea, a anulat parțial Dispoziția din 23 februarie 2008 emisă de Primarul municipiului Constanța, numai în ceea ce privește articolul 1 referitor la respingerea cererii de restituire a imobilului teren în suprafață de 300 mp, au fost obligați pârâții să acorde reclamanților pentru terenul de 300 mp, situat în Constanța, imposibil de restituit în natură, în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăbugubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situația în care măsura compensării nu este posibilă sau nu este accepatată de reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că autorul reclamanților a dobândit în proprietate imobilul în ligiu conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 1978 de către fostul Notariat de Stat Constanța. În baza acestui contract a devenit proprietarul construcției, iar terenul aferent acesutia, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974 a trecut în proprietatea statului, iar proprietarul a dobândit un drept de folosință. Ulterior prin Decretul de expropriere nr. 15/1984, construcția a fost demolată în vederea construirii unor blocuri de locuințe. Este de notorietate că, după apariția Legii nr. 58/1974, orice înstrăinare a unui bun (construcție și teren) se solda cu trecerea în proprietatea statului a terenului aferent construcției în pofida faptului că părțile achitau și contravaloarea acestuia și înțelegeau să dobândească, în condițiile acelor vremuri „folosința bunului”, întrucât dobândirea proprietății era oprimată.

În motivarea hotărârii s-a mai arătat că, împrejurarea că Legea nr. 18/1991 a rezolvat prin dispozițiile art. 36 și art. 37, problema terenurilor preluate de stat în temeiul Legii nr. 58/1974 în favoarea dobânditorului construcției, iar art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 exclude aplicabilitatea legii speciale reparatorii în materia imobilelor preluate abuziv, în privința terenurilor al căror regim este reglementat de legile fondului funciar, nu este de natură a exclude de plano aplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 10/2001 cu privire la terenurile preluate de stat în temeiul Legii nr. 58/1974.

În acest context, ipoteza în care ulterior înstrăinării construcției și trecerii terenului în proprietatea statului, s-a dispus exproprierea și demolarea construcției, cum este cazul în speța de față, nu își găsesc soluționarea în dispozițiile Legii nr. 18/1991, situație în care se aplică Legea nr. 10/2001, având în vedere caracterul de complinire a prevederilor acesteia față de alte acte normative reparatorii speciale anterioare. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Primarul municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin primar, susținând că reclamanții nu au dovedit calitatea de persoană îndreptățită, întrucât autorul lor nu a fost proprietarul terenului litigios. Conform contractului de vânzare-cumpărare menționat, autorul reclamanților a cumpărat o casă de locuit, compusă din 3 camere și dependințe.

Terenul aferent construcției în suprafață de 300 mp, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974 a trecut în proprietatea statului, deoarece înstrăinarea terenurilor era interzisă. În atare situație, terenul nu a fost niciodată în proprietatea cumpărătorului pentru ca moștenitorii acestuia să fie îndreptățiți la măsuri reparatorii așa cum prevede Legea nr. 10/2001, ca urmare a preluării abuzive de către stat. Această preluare abuzivă a fost efectuată direct de la vânzător. Au mai arătat apelanții, că susținerea instanței de fond în sensul că autorii reclamanților ar fi cumpărat teren și construcție nu rezultă din actul de vânzare-cumpărare, cert fiind că s-a înstrăinat numai locuința. Prin Decizia civilă nr. 32/C din data de 4 februarie 2009, Curtea de Apel Constanța a admis apelul și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că, pe fond, a respins contestația formulată de reclamanți, ca nefondată.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut că, pentru a putea solicita restituirea în natură a terenului, persoana care se consideră îndreptățită trebuie să fi avut calitatea de proprietar al acestuia la data preluării de către stat, așa cum prevede art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001. În condițiile în care, prin contractul de vânzare-cumpărare menționat autorii reclamanților nu au dobândit terenul, iar reclamanții nu au calitatea de persoane îndreptățite, așa cum prevăd dispozițiile art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001. Autorii reclamanților neavând niciodată în patrimoniu dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, preluarea a fost efectuată direct de la vânzători. S-a reținut, astfel, că susținerea instanței de fond este greșită că autorii reclamanților ar fi cumpărat terenul și construcția, fapt care nu rezultă din actul de vânzare-cumpărare.

Așadar, autorii reclamanților nedobândind proprietatea terenului în litigiu, reclamanții nu au calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru acest teren conform Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei din urmă hotărâri au exercitat calea de atac a recursului reclamanții C.C., S.N., M.G., S.F. și S.M.I., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și arătând că decizia recurată este netemeinică și nelegală, contrară probelor administrate în cauză și prevederilor legale aplicabile în materie. În motivarea recursului, reclamanții au susținut că din înscrisurile depuse la dosar rezultă fără echivoc că proprietari ai imobilului în discuție - teren și construcție, erau încă din 1966 autorii lor S.I.

și M., care au cumpărat de la numita B.M. atât construcția, cât și terenul pe care se afla casa de locuit. Aceștia s-au comportat ca adevărați proprietari ai întregului imobil, locuind efectiv în acest imobil (teren și construcție). S-a mai arătat că, vânzătoarea B.M. nu poate avea calitatea de persoană îndreptățită, deoarece aceasta a înțeles să înstrăineze către autorii reclamanților nu numai construcția - casa de locuit, ci și terenul aferent pentru care a încasat prețul convenit prin actul de vânzare-cumpărare depus încă din 1966 la Consiliul Local - Serviciul taxe și impozite. Soluția instanței de apel este contrară prevederilor art. 36 din Legea nr. 18/1991. Dacă la data intrării în vigoare a acestui act normativ ar fi existat construcția pe terenul în discuție, autorii reclamanților și respectiv, reclamanții în calitate de moștenitori, ar fi fost îndreptățiți să dobândească dreptul de proprietate asupra terenului pe care se află construcția.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost indicat numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nici o critică care să se circumscrie ipotezei reglementate - interpretarea greșită a actului juridic (iar nu a actelor ca înscrisuri probatorii) dedus judecății. Criticile formulate prin motivele de recurs sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate ca atare. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de fostul Notariat de Stat Constanța autorii reclamanților au dobândit construcția de pe terenul în litigiu, terenul trecând în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974.

Ulterior, construcția a fost expropriată prin Decretul nr. 15/1984, casa fiind demolată și stabilindu-se despăgubiri în valoare de 23.907 lei. Prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 dispun că sunt îndreptățite la măsuri reparatorii, constând în restituirea în natură sau prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora, iar art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 statuează că „de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.” Or, dreptul de proprietate asupra terenului nu a aparținut niciodată autorilor reclamanților, iar deposedată abuziv de teren a fost vânzătoarea B.M.

Prin urmare, nu pot fi cerute despăgubiri pentru un teren care nu a intrat în proprietatea antecesorilor reclamanților, iar la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare părțile au avut reprezentarea faptului că terenul trece în proprietatea statului. Faptul că terenul aferent construcției, în suprafață de 300 mp, a urmat regimul art. 30 din Legea nr. 58/1974 este consemnat și în contractul de vânzare-cumpărare, contract prin care autorii recurenților au dobândit dreptul de proprietate numai asupra construcției, iar terenul a fost preluat de stat din patrimoniul fostei proprietare, vânzătoarea B.M. De altfel, art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974 prevedea că, în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul aferent acestora trecea în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri ce se stabilea conform dispozițiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973.

Potrivit textului citat, în baza contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorul dobândea numai dreptul de proprietate asupra construcției. Preluarea de către stat a terenului aferent construcției se realiza din patrimoniul vânzătorului, căruia i se plăteau despăgubiri calculate conform art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973, iar pentru ca dobânditorul construcției să-și poată exercita atributele ce decurg din dreptul de proprietate asupra construcției, primea din partea statului, în folosință, terenul necesar, atribuirea făcându-se numai pe durata existenței construcției. De aceea, cumpărătorii construcției, cum este cazul contestatorilor, au calitate de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în baza Legii nr. 10/2001, numai pentru construcție, nu și pentru terenul aferent, deoarece terenul nu a fost preluat din patrimoniul antecesorilor acestora.

Totodată, constituirea dreptului de proprietate este reglementată de Legea nr. 18/1991, iar pentru dobânditorii construcțiilor această lege dispune, în art. 36 alin. (3) că „terenurile atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în condițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosință a terenurilor, proprietari ai locuințelor.” Imposibilitatea constituirii dreptului de proprietate asupra terenului, în condițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 ca efect al demolării construcției, nu conferă fostului proprietar al construcției dreptul la restituirea terenului pe care nu l-a deținut în proprietate anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare și pe care, indiferent de prețul care a fost plătit, nu l-a dobândit prin contract.

Ca urmare, față de prevederile art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 și de înscrisurile depuse la dosar, corect instanța de apel a reținut că intimații-contestatori nu au calitate de persoane îndreptățite la restituirea terenului aferent construcției dobândite de autorii acestora prin cumpărare. Față de cele ce preced, se constată că în cauză, la situația de fapt stabilită, s-au aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente, ceea ce impune respingerea recursului, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., cu consecința păstrării deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții C.C., S.N., M.G., S.F. și S.M.I. împotriva Deciziei nr. 32/C din data de 4 februarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.