ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 967/2010

Deliberând, asupra recursului de față,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Tribunalului Constanța, la data de 3 aprilie 2008, ulterior precizată,

reclamanții

C.C., S.N., M.G., S.F.

și S.M.I. în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Constanța și

Municipiul Constanța, prin primar au solicitat anularea în parte a Dispoziției

din 23 februarie 2008, respectiv pct. 1, prin care a fost respinsă cererea de

restituire în natură pentru terenul situat în Constanța, și obligarea la

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru acest bun.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că autorii

lor au cumpărat întreg imobilul situat în Constanța, compus din casă de locuit

și teren aferent de 300 mp.

Imobilul a fost dobândit prin contract de

vânzare-cumpărare, iar terenul aferent a trecut în proprietatea statului în

temeiul Legii nr. 58/1974. Ulterior, prin Decretul de expropriere nr. 15/1984 a

fost preluată de către stat și construcția care a fost demolată, fiind

stabilite și despăgubiri de 23.907 lei.

Reclamanții au mai arătat că, în calitate de

moștenitori îndreptățiți, au solicitat restituirea imobilului în procedura

Legii nr. 10/2001, iar prin dispoziția a cărei anulare parțială se solicită s-a

respins cererea de restituire a terenului și s-a dispus acordarea de

despăgubiri pentru construcția demolată.

Prin sentința civilă nr. 1045 din 23 septembrie 2008,

Tribunalul

Constanța

a admis acțiunea, a anulat parțial

Dispoziția din 23 februarie 2008 emisă de Primarul

municipiului Constanța, numai în ceea ce privește articolul 1 referitor la

respingerea cererii de restituire a imobilului teren în suprafață de 300 mp, au

fost obligați pârâții să acorde reclamanților pentru terenul de 300 mp, situat

în Constanța, imposibil de restituit în natură, în compensare alte bunuri sau

servicii ori să propună acordarea de despăbugubiri în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv, în situația în care măsura compensării nu este posibilă

sau nu este accepatată de reclamanți.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că

autorul reclamanților a dobândit în proprietate imobilul în ligiu conform

contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 1978 de către fostul

Notariat de Stat Constanța. În baza acestui contract a devenit proprietarul

construcției, iar terenul aferent acesutia, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974

a trecut în proprietatea statului, iar proprietarul a dobândit un drept de

folosință.

Ulterior prin Decretul de expropriere nr. 15/1984, construcția

a fost demolată în vederea construirii unor blocuri de locuințe.

Este de notorietate că, după apariția Legii nr. 58/1974,

orice înstrăinare a unui bun (construcție și teren) se solda cu trecerea în

proprietatea statului a terenului aferent construcției în pofida faptului că

părțile achitau și contravaloarea acestuia și înțelegeau să dobândească, în

condițiile acelor vremuri „folosința bunului”, întrucât dobândirea proprietății

era oprimată.

În motivarea hotărârii s-a mai

arătat că, împrejurarea că Legea nr. 18/1991 a rezolvat prin dispozițiile art. 36

și art. 37, problema terenurilor preluate de stat în temeiul Legii nr. 58/1974

în favoarea dobânditorului construcției, iar art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

exclude aplicabilitatea legii speciale reparatorii în materia imobilelor

preluate abuziv, în privința terenurilor al căror regim este reglementat de

legile fondului funciar, nu este de natură a exclude de plano aplicabilitatea

dispozițiilor Legii nr. 10/2001 cu privire la terenurile preluate de stat în

temeiul Legii nr. 58/1974.

În acest context, ipoteza în

care ulterior înstrăinării construcției și trecerii terenului în proprietatea

statului, s-a dispus exproprierea și demolarea construcției, cum este cazul în

speța de față, nu își găsesc soluționarea în dispozițiile Legii nr. 18/1991,

situație în care se aplică Legea nr. 10/2001, având în vedere caracterul de

complinire a prevederilor acesteia față de alte acte normative reparatorii

speciale anterioare.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel

pârâții Primarul

municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin primar, susținând că

reclamanții nu au dovedit calitatea de persoană îndreptățită, întrucât autorul

lor nu a fost proprietarul terenului litigios.

Conform contractului de vânzare-cumpărare menționat,

autorul reclamanților a cumpărat o casă de locuit, compusă din 3 camere și

dependințe. Terenul aferent construcției în suprafață de 300 mp, conform art. 30

din Legea nr. 58/1974 a trecut în proprietatea statului, deoarece înstrăinarea

terenurilor era interzisă. În atare situație, terenul nu a fost niciodată în

proprietatea cumpărătorului pentru ca moștenitorii acestuia să fie îndreptățiți

la măsuri reparatorii așa cum prevede Legea nr. 10/2001, ca urmare a preluării

abuzive de către stat. Această preluare abuzivă a fost efectuată direct de la

vânzător.

Au mai arătat apelanții, că susținerea instanței de

fond în sensul că autorii reclamanților ar fi cumpărat teren și construcție nu

rezultă din actul de vânzare-cumpărare, cert fiind că s-a înstrăinat numai

locuința.

Prin Decizia civilă nr.

32/C din data de 4 februarie 2009, Curtea de Apel

Constanța

a admis

apelul și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că, pe fond, a respins

contestația formulată de reclamanți, ca nefondată.

Pentru a decide astfel, curtea

de apel a reținut că, pentru a putea solicita restituirea în natură a

terenului, persoana care se consideră îndreptățită trebuie să fi avut calitatea

de proprietar al acestuia la data preluării de către stat, așa cum prevede art.

3 lit. a) din Legea nr. 10/2001.

În condițiile în care, prin

contractul de vânzare-cumpărare menționat autorii reclamanților nu au dobândit

terenul, iar reclamanții nu au calitatea de persoane îndreptățite, așa cum

prevăd dispozițiile art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001.

Autorii reclamanților neavând

niciodată în patrimoniu dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu,

preluarea a fost efectuată direct de la vânzători.

S-a reținut, astfel, că

susținerea instanței de fond este greșită că autorii reclamanților ar fi

cumpărat terenul și construcția, fapt care nu rezultă din actul de

vânzare-cumpărare.

Așadar, autorii reclamanților

nedobândind proprietatea terenului în litigiu, reclamanții nu au calitatea de

persoane îndreptățite la măsuri reparatorii pentru acest teren conform Legii nr.

10/2001.

Împotriva acestei din urmă hotărâri au exercitat calea

de atac a recursului reclamanții C.C., S.N., M.G., S.F. și S.M.I., invocând în

drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și arătând că decizia

recurată este netemeinică și nelegală, contrară probelor administrate în cauză

și prevederilor legale aplicabile în materie.

În motivarea recursului, reclamanții au susținut că

din înscrisurile depuse la dosar rezultă fără echivoc că proprietari ai imobilului

în discuție - teren și construcție, erau încă din 1966 autorii lor S.I. și M.,

care au cumpărat de la numita B.M. atât construcția, cât și terenul pe care se

afla casa de locuit. Aceștia s-au comportat ca adevărați proprietari ai

întregului imobil, locuind efectiv în acest imobil (teren și construcție).

S-a mai arătat că, vânzătoarea B.M. nu poate avea

calitatea de persoană îndreptățită, deoarece aceasta a înțeles să înstrăineze

către autorii reclamanților nu numai construcția - casa de locuit, ci și

terenul aferent pentru care a încasat prețul convenit prin actul de

vânzare-cumpărare depus încă din 1966 la Consiliul Local - Serviciul taxe și

impozite.

Soluția instanței de apel este contrară prevederilor art.

36 din Legea nr. 18/1991. Dacă la data intrării în vigoare a acestui act

normativ ar fi existat construcția pe terenul în discuție, autorii

reclamanților și respectiv, reclamanții în calitate de moștenitori, ar fi fost

îndreptățiți să dobândească dreptul de proprietate asupra terenului pe care se află

construcția.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed:

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C.

proc. civ. a fost indicat numai formal, deoarece nu a fost dezvoltată nici o

critică care să se circumscrie ipotezei reglementate - interpretarea greșită a

actului juridic (iar nu a actelor ca înscrisuri probatorii) dedus judecății.

Criticile formulate prin motivele de

recurs sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile cazului de modificare

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi analizate ca atare.

Prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat de fostul Notariat de Stat Constanța autorii reclamanților au

dobândit construcția de pe terenul în litigiu, terenul trecând în proprietatea

statului în baza Legii nr. 58/1974.

Ulterior, construcția a fost expropriată prin Decretul

nr. 15/1984, casa fiind demolată și stabilindu-se despăgubiri în valoare de 23.907

lei.

Prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001

dispun că sunt îndreptățite la măsuri reparatorii, constând în restituirea în

natură sau prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la

data preluării abuzive a acestora, iar art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

statuează că „de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali

sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.”

Or, dreptul de proprietate asupra terenului nu a

aparținut niciodată autorilor reclamanților, iar deposedată abuziv de teren a

fost vânzătoarea

B.M. Prin urmare, nu pot

fi cerute despăgubiri pentru un teren care nu a intrat în proprietatea

antecesorilor reclamanților, iar la data încheierii contractului de

vânzare-cumpărare părțile au avut reprezentarea faptului că terenul trece în

proprietatea statului.

Faptul că terenul aferent construcției, în suprafață

de 300 mp, a urmat regimul art. 30 din Legea nr. 58/1974 este consemnat și în

contractul de vânzare-cumpărare, contract prin care autorii recurenților au

dobândit dreptul de proprietate numai asupra construcției, iar terenul a fost

preluat de stat din patrimoniul fostei proprietare, vânzătoarea B.M.

De altfel, art. 30 alin. (2) din Legea

nr. 58/1974 prevedea că, în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul

aferent acestora trecea în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri ce

se stabilea conform dispozițiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973.

Potrivit textului citat, în baza

contractului de vânzare-cumpărare, cumpărătorul dobândea numai dreptul de

proprietate asupra construcției. Preluarea de către stat a terenului aferent

construcției se realiza din patrimoniul vânzătorului, căruia i se plăteau

despăgubiri calculate conform art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973, iar

pentru ca dobânditorul construcției să-și poată exercita atributele ce decurg

din dreptul de proprietate asupra construcției, primea din partea statului, în

folosință, terenul necesar, atribuirea făcându-se numai pe durata existenței

construcției. De aceea, cumpărătorii construcției, cum este cazul

contestatorilor, au calitate de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în

baza Legii nr. 10/2001, numai pentru construcție, nu și pentru terenul aferent,

deoarece terenul nu a fost preluat din patrimoniul antecesorilor acestora.

Totodată, constituirea dreptului de

proprietate este reglementată de Legea nr. 18/1991, iar pentru dobânditorii

construcțiilor această lege dispune, în art. 36 alin. (3) că „terenurile

atribuite în folosință pe durata existenței construcțiilor dobânditorilor

acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcțiilor, în

condițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea

teritoriului și localităților urbane și rurale, trec în proprietatea actualilor

titulari ai dreptului de folosință a terenurilor, proprietari ai locuințelor.”

Imposibilitatea constituirii dreptului

de proprietate asupra terenului, în condițiile art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991

ca efect al demolării construcției, nu conferă fostului proprietar al

construcției dreptul la restituirea terenului pe care nu l-a deținut în

proprietate anterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare și pe care,

indiferent de prețul care a fost plătit, nu l-a dobândit prin contract.

Ca urmare, față de prevederile art. 3

și art. 4 din Legea nr. 10/2001 și de înscrisurile depuse la dosar, corect

instanța de apel a reținut că intimații-contestatori nu au calitate de persoane

îndreptățite la restituirea terenului aferent construcției dobândite de autorii

acestora prin cumpărare.

Față de cele ce preced, se constată că

în cauză, la situația de fapt stabilită, s-au aplicat în mod corect dispozițiile

legale incidente, ceea ce impune respingerea recursului, în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., cu consecința păstrării deciziei pronunțate de instanța de

apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanții C.C., S.N., M.G., S.F. și S.M.I. împotriva Deciziei nr. 32/C din

data de 4 februarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și

familie, litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

16 februarie 2010.