ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3924/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 08 iunie 2006 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții I.Z.N., B.A.T., L.T.N.T., I.I.I.M., I.I.E.D. și C.I.M. au chemat în judecată Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța și au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună restituirea și lăsarea în deplină proprietate și posesie a imobilului compus din teren în suprafață de 247,24 mp și construcții - parter, etaj I și etaj II, situat în Constanța, iar, în subsidiar, în măsura în care nu este posibilă restituirea în natură, să oblige Primarul Municipiului Constanța la emiterea unei dispoziției care să cuprindă oferta de despăgubiri.

Prin sentința civilă nr. 446 din 01 aprilie 2009, Tribunalul Constanța a admis acțiunea, a obligat pârâții să restituie reclamanților în natură imobilul compus din teren în suprafață de 213,14 mp indiviz și apartamentul situat la etajul II compus din 2 camere, în suprafață de 32,06 mp, dependințe în suprafață de 16,36 mp și boxă în suprafață de 14,27 mp situat în Constanța, strada Arhiepiscopiei nr. 2 bis și a obligat pârâtul Primarul Municipiului Constanța să înainteze Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor propunere de acordare de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru imobilul compus din teren în suprafață de 122,5 mp și construcție D+P+2E, cu excepția imobilului construcție restituit în natură, situat în Constanța.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanții s-au legitimat ca moștenitori ai defunctului I.Ș., conform certificatului de moștenitor nr. 244 din 11 noiembrie 1998, autorul reclamanților fiind proprietarul imobilului situat în Constanța, compus din teren și construcție, bun preluat de stat în mod abuziv, în temeiul Decretului nr. 111/1951, prin Decizia nr. 244/1960. S-a mai reținut că din imobilul - construcție situat în Constanța, identificat prin expertiza A.N., au fost înstrăinate patru apartamente conform Legii nr. 112/1995, reclamanții fiind îndreptățiți să li se restituie în natură numai apartamentul neînstrăinat chiriașilor, situat la etajul II, compus din 2 camere, dependințe și boxă.

Suprafața de teren aferentă construcției a fost identificată prin expertiza tehnică imobiliară ca fiind de 331,71 mp, din care 162,22 mp ocupată de construcție și 169,05 mp teren liber. Prima instanță a statuat că reclamanții sunt îndreptățiți să li se restituie în natură terenul indiviz în suprafață de 213,14 mp, iar pentru diferența de 122,5 mp, aferentă locuințelor înstrăinate chiriașilor s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Municipiul Constanța prin Primar, Primarul Municipiului Constanța și Consiliul Local Constanța.

Prin decizia civilă nr. 336/C din 22 iunie 2011, Curtea de Apel Constanța Instanța de apel a admis apelul formulat și a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâții să restituie în natură reclamanților numai cota indiviză de teren din suprafața totală de 200 mp, aferentă locuinței, restituită în natură reclamanților, situată la etajul II al imobilului din Constanța, și a obligat pârâții să facă propuneri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru diferența de teren, până la concurența terenului în suprafață de 200 mp ce nu poate fi restituită în natură reclamanților, menținând restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că apelanții pârâți nu au contestat cele statuate de prima instanță cu privire la stabilirea calității reclamanților de moștenitori ai defunctului I.Ș., calitatea acestuia din urmă de fost proprietar al imobilului din Constanța, și identitatea dintre acest imobil - teren și construcție D+P+2E și imobilul situat în prezent în Constanța, dezlegările instanței de fond sub aceste aspecte, intrând în puterea lucrului judecat. 1. Apelanții pârâți au înțeles să conteste în apel întinderea dreptului de proprietate al autorului reclamanților asupra terenului situat în Constanța, la momentul preluării întregului imobil de către stat ca bun abandonat, conform Decretului nr. 111/1951.

Reclamanții au făcut dovada că autorul lor, I.Ș., în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 343 din 17 februarie 1932 a cumpărat de la vânzătoarea S.R.H. „imobilele situate în Constanța, compuse din teren împreună cu toate construcțiile aflate pe ele". Acest înscris nu menționează întinderea terenului aferent construcțiilor cumpărare de autorul lor, și nici nu descrie aceste construcții. Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 271 din 05 februarie 1932, S.I. cumpără de la vânzătorul I.C., G.C., C.N.G., M.C.P. o suprafață de teren de „circa 179 mp" situat în Constanța, iar prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 274 din 05 februarie 1932, soția lui S.I., respectiv C.S.I.

a cumpărat de la aceiași vânzători o suprafață de teren de 134 mp situat în Constanța. In raport de aceste înscrisuri, instanța de apel a reținut ca fiind întemeiată susținerea apelanților pârâți conform căreia autorul reclamanților nu a fost proprietarul exclusiv al terenului situat în Constanța, soția acestuia, C.S.I. dobândind în calitate de proprietar o suprafață de 134 mp la aceeași adresă. Din adresa nr. 67619 din 2 octombrie 2000 emisă de Municipiul Constanța - Direcția Patrimoniu, rezultă că în planul cadastral al orașului Constanța întocmit în anii 1936-1938, registrul de proprietăți volumul I, pagina 16 la numărul curent 160 este consemnat lotul 6 din careul 123, ca teren construit, la acea dată în proprietatea I.C.

Forma și dimensiunile lotului sunt consemnate în planul la scara 1: 500- careul 14 și în carnetul de schițe de teren ale careului 148. Acest bun imobiliar (construcție și teren) a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951 iar prin Decizia nr. 857/1961 imobilul a fost transferat în administrarea I.L.L. Constanța - adresa nr. 4286 din 14 septembrie 1998. Din adresa nr. 22910 din 03 august 1998 emisă de Serviciul Român de Informații rezultă că I.Ș., pensionar militar, a fost arestat în 1958, iar prin sentința penală nr. 79 din 26 ianuarie 1959 a Tribunalului Militar București a fost condamnat la 10 ani de temniță grea și a decedat la data de 06 februarie1960 în Penitenciarul Gherla.

Aceste înscrisuri se coroborează cu adresa nr. R 9048 din 04 februarie 2010 emisă de Primăria Municipiului Constanța, înscris ce a fost depus în instanța de apel, împreună cu planul cadastral al Municipiului Constanța, ediția 1994-1997 și scara 1: 2000 cu delimitarea imobilului, planul cadastral al Municipiului Constanța ediția 1936-1938, scara 1: 2000 (fragment) cu delimitarea imobilului din strada G. nr. 4, pagina nr. 16 din Registrul de proprietăți Volumul I din 1936, carnet de schițe de teren al careului 123, întocmit la 17 decembrie 1935, fișa bunului imobil strada A. nr. 2 bis din decembrie 1996. Prin expertiza imobiliară - supliment, realizată de expert B.M. în apel, s-a concluzionat că suprafața lotului nr. 6 din careul 123 a avut o suprafață de 200 mp, conform planului de situație anexat.

Din coroborarea probatoriului administrat în fața instanțelor de fond și de apel, înscrisuri, expertize imobiliare, inclusiv planuri cadastrale întocmite în perioada 1936-1938 cu privire la careul 123 lot nou 6 - fostă proprietate I.Ș., - colonel în armata română, rezultă că terenul a avut o suprafață de 200 mp. Diferența de teren de 134 mp, regăsită în prezent în curtea imobilului din Constanța, și identificată prin expertiza ing. M.C.R. se identifică cu fosta proprietate C.S.I., dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 274 din 05 februarie 1932. Reclamanții, în calitate de nepoți de frate ai defunctului I.Ș.

nu au și calitatea de moștenitori ai soției unchiului lor și în consecință nu sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii și pentru diferența de teren de 134 mp proprietatea Constanței S.I., dreptul lor în temeiul Legii nr. 10/2001 urmând a fi recunoscut în limita terenului de 200 mp aferent construcției D+P+2E, preluată din proprietatea I.Ș., autorul lor. In raport de considerentele expuse, instanța de apel a reținut ca fondată critica apelanților pârâți ce vizează întinderea terenului aferent construcției D+P+2E fostă proprietate I.Ș. în limita suprafeței de 200 mp. 2. In raport de dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009, instanța a reținut ca fondată și critica apelanților pârâți ce vizează imposibilitatea restituirii în natură a terenului indiviz în suprafață de 213,14 mp.

Din raportul de expertiză efectuat la instanța de fond de ing. M.C.R. rezultă că imobilul construit D+P+2E ocupă o suprafață de teren de 173, 24 mp, iar din această clădire au fost înstrăinate 4 apartamente. Reclamanților le-a fost restituit în natură numai unul din cele 5 apartamente existente în imobil, situație în care se constată că reclamanții sunt îndreptățiți să li se restituie în natură exclusiv cota indiviză de teren din totalul de 200 mp, aferentă locuinței restituite, situată la etajul II (compusă din două camere în suprafață de 32,06 mp, dependințe în suprafață de 16,36 mp și boxă în suprafață de 14,27 mp). Prin aplicarea prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea 10/2001 și art. 7.3 din H.G.

nr. 901 din 8 septembrie 2010, diferența de teren indiviz (până la complinirea suprafeței totale de 200 mp - fostă proprietate I.Ș.) reprezintă teren aferent locuințelor înstrăinate chiriașilor din imobil, conform Legii nr. 112/1995, iar reclamanții sunt îndreptățiți să primească pentru acest teren exclusiv măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005. 3. Întrucât o parte din construcție a fost înstrăinată chiriașilor conform Legii nr. 112/199 , iar terenul aferent construcției, în suprafață de 200 mp nu poate fi restituit integral în natură reclamanților, fiind incidente în speță dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009, în mod judicios s-a stabilit că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru partea din imobil imposibil de restituit în natură.

Deși termenul de 60 de zile reglementat de art. 25 din Legea nr. 10/2001 s-a împlinit, până la momentul sesizării instanței, pârâtul Primarului Municipiului Constanța nu emisese o dispoziție motivată cu privire la notificarea reclamanților. În această privință, absența răspunsului persoanei deținătoare echivalează cu un refuz de restituire a bunului sau de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, care trebuie cenzurat de tribunal în condițiile legii speciale, sens în care s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. IX din 20 martie 2006 pronunțată într-un recurs în interesul legii. Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat și motivat recurs reclamanții I.Z.N., I.I.I.M., I.I.E.D., I.(C.) I. M. și B.A.T.

Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici, întemeiate de recurenți pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: 1. Este real că înscrisul de la fila 10 dovedește că suprafața de 134 mp din imobil a fost vândut către C.S.I., la data de 05 februarie1932. În aceeași zi se vinde către autorul reclamanților suprafața de 179 mp, iar la data de 22 februarie1932, deci ulterior celor două contracte, se încheie un al treilea contract de vânzare cumpărare prin care S.N. vinde d-lui M.S.I. imobilele situate în Constanța compuse din întreaga suprafață de teren împreună cu toate construcțiile aflate pe el. Instanță de apel nu arată care este motivul pentru care a apreciat că primele contracte de vânzare ar fi valabile, iar nu cel de al treilea prin care toată proprietatea este vândută autorului reclamanților.

2. Pe de altă parte, autorul reclamanților și soția sa au cumpărat acea porțiune de teren fiind căsătoriți, astfel că în mod nelegal instanța de apel a stabilit că suprafața de 134 mp ar fi rămas în proprietatea soției autorului reclamanților, mai ales că aceștia nu au avut copii, astfel încât reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea acestei suprafețe de teren. 3. Se mai arată că în înțelesul legii, terenul aferent și care nu poate fi vândut cumpărătorilor beneficiari ai Legii nr. 112/1995 este terenul de sub construcție. Mai mult, Legea 10/2001 stabilește principiul restituirii în natură.

Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente: 1. Prin interpretarea și coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, instanța de apel a stabilit că terenul , care a aparținut autorului reclamanților, I.S., a avut o suprafață de 200 mp. Situația de fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din probele administrate, nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a recursului deoarece, în condițiile art. 304 C. proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce țin de legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispozițiile art. 304 pct. 11 C. proc.

civ. care permiteau instanței de recurs să cenzureze modul în care instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres abrogate prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. In consecință, Înalta Curte nu poate verifica hotărârea instanței de apel sub aspecte ce țin de stabilirea situației de fapt rezultată din interpretarea probelor administrate. A aprecia în această fază procesuală că, din înscrisurile depuse în fazele procesuale anterioare, rezultă că terenul care a aparținut autorului reclamanților are o altă suprafață decât cea reținută de instanța de apel, înseamnă a reinterpreta probatoriul administrat, ceea ce nu este permis, față de natura controlului judiciar care poate fi exercitat pe calea recursului și care nu poate viza decât aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate.

2. Instanța de apel a făcut o corectă interpretare în cauză a prevederilor art. 3 și art. 4 din Legea 10/2001. Potrivit acestor prevederi legale, sunt îndreptățite, în sensul acestei legi, la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, peroanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. S-a probat în cauză calitatea reclamanților de moștenitori ai defunctului I.Ș., în baza certificatului de moștenitor nr. 244 din 11 noiembrie 1998. Însă, reclamanții, în calitate de nepoți de frate ai defunctului I.Ș., nu au și calitatea de moștenitori ai C.I., soția autorului lor.

Nu s-a făcut dovada în cauză a calității lor de moștenitori testamentari, iar legea conferă vocație generală la moștenire numai rudelor defunctului. Pe de altă parte, nu se poate susține nici că în patrimoniul autorului reclamanților, exista, la data deschiderii succesiunii și cota de proprietate dobândită de soția sa, C.I., în timpul căsătoriei, ca bun comun. Această împrejurare ar fi existat numai în ipoteza în care, autorul reclamanților ar fi dobândit, prin succesiune, în calitate de soț supraviețuitor, bunul care a aparținut C.I. și apoi, pe cale de retransmitere succesorală, l-ar fi transmis reclamanților. Or, din cuprinsul aceluiași certificat de moștenitor, rezultă că I.Ș. a decedat înaintea soției sale, I.C.

3. Sunt nefondate susținerile reclamanților cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 1 și art. 7 alin. (5) din Legea 10/2001 în privința terenului care poate fi restituit în natură. Este adevărat că Legea 10/2001 prevede caracterul prioritar al restituirii în natură a bunurilor care intră sub incidența sa, dar același act normativ reglementează o serie de excepții de la aplicarea acestui principiu. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (5) din Legea nr. 1/2009 nu se restituie în natură terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, urmând ca pentru aceste terenuri, foștii proprietari să beneficieze de măsuri reparatorii în echivalent acordate în condițiile legii.

Art. 7.3 alin. (2) din H.G. nr. 901 din 08 septembrie 2010 definește terenul aferent imobilelor înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995 ca fiind terenul pe care este amplasată construcția, respectiv amprenta construcției și terenul din împrejurimile construcției necesar bunei utilizări a acesteia, indiferent de categoria de folosință. Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a acestor prevederi legale în cauza de față. Câtă vreme reclamanților le-a fost restituit în natură numai unul din cele 5 apartamente din imobil, ei sunt îndreptățiți la restituirea în natură numai a cotei indiviză de teren din totalul de 200 mp, aferentă locuinței restituite. Pentru diferența de teren, ce reprezintă teren aferent locuințelor înstrăinate, în temeiul Legii 112/1995 chiriașilor din imobil, reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat, iar în baza art. 274 C. proc. civ. va obliga recurenții-reclamanți la 300 lei cheltuieli de judecată către intimații-parați.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții I.Z.N., I.I.I.M., I.I.E., I. (C.)M. și B.A.T. împotriva deciziei nr. 336 C din 22 iunie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie precum și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Obligă recurenții-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei către intimații-pârâți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2012.