ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3924/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3924/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra cauzei civile de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

08 iunie 2006 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții I.Z.N., B.A.T., L.T.N.T.,

I.I.I.M., I.I.E.D. și C.I.M. au chemat în judecată Primarul Municipiului

Constanța, Municipiul Constanța prin Primar și Consiliul Local Constanța și au

solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună

restituirea și lăsarea în deplină

proprietate

și posesie a imobilului compus din teren în suprafață de 247,24 mp

și

construcții - parter, etaj

I

și etaj

II,

situat în Constanța, iar, în

subsidiar, în măsura în care nu este posibilă restituirea în natură, să oblige

Primarul Municipiului Constanța la emiterea unei dispoziției care să cuprindă

oferta de despăgubiri.

Prin sentința civilă nr. 446 din 01

aprilie 2009, Tribunalul Constanța a admis acțiunea, a obligat pârâții să

restituie reclamanților în natură imobilul compus din teren în suprafață de

213,14 mp indiviz și apartamentul situat la etajul

II

compus din 2 camere, în suprafață de 32,06 mp, dependințe

în suprafață de 16,36 mp și boxă în suprafață de 14,27 mp situat în Constanța,

strada Arhiepiscopiei nr. 2 bis și a obligat pârâtul Primarul Municipiului

Constanța să înainteze Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

propunere de acordare de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr.

247/2005 pentru imobilul compus din teren în suprafață de 122,5 mp și

construcție D+P+2E, cu excepția imobilului construcție restituit în natură,

situat în Constanța.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut că

reclamanții

s-au legitimat ca moștenitori ai defunctului I.Ș., conform

certificatului

de moștenitor nr. 244 din 11 noiembrie 1998, autorul reclamanților fiind

proprietarul imobilului situat în Constanța, compus din teren și construcție,

bun preluat de stat în mod abuziv, în temeiul Decretului nr. 111/1951, prin

Decizia nr. 244/1960.

S-a mai reținut că din imobilul -

construcție situat în Constanța, identificat prin expertiza A.N., au fost

înstrăinate patru apartamente conform Legii nr. 112/1995, reclamanții fiind

îndreptățiți să li se restituie în natură numai apartamentul neînstrăinat

chiriașilor, situat la etajul

II,

compus din 2 camere,

dependințe și boxă.

Suprafața de teren aferentă

construcției a fost identificată prin expertiza tehnică imobiliară ca fiind de

331,71 mp, din care 162,22 mp ocupată de construcție și 169,05 mp teren liber.

Prima instanță a statuat că

reclamanții sunt îndreptățiți să li se restituie în natură terenul indiviz în

suprafață de 213,14 mp, iar pentru diferența de 122,5 mp, aferentă locuințelor

înstrăinate chiriașilor s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent, conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel pârâții Municipiul Constanța prin Primar, Primarul Municipiului Constanța

și Consiliul Local Constanța.

Prin decizia civilă nr. 336/C din 22

iunie 2011, Curtea de Apel Constanța Instanța de apel a admis apelul formulat

și a schimbat în parte sentința în sensul că a obligat pârâții să restituie în

natură reclamanților numai cota indiviză de teren din suprafața totală de 200 mp,

aferentă locuinței, restituită în natură reclamanților, situată la etajul

II

al imobilului din Constanța, și a

obligat pârâții să facă propuneri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005

pentru diferența de teren, până la concurența terenului în suprafață de 200 mp

ce nu poate fi restituită în natură reclamanților, menținând restul

dispozițiilor sentinței.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut că apelanții pârâți nu au contestat cele statuate de

prima instanță cu privire la stabilirea calității reclamanților de moștenitori

ai defunctului I.Ș., calitatea acestuia din urmă de fost proprietar al

imobilului din Constanța, și identitatea dintre acest imobil - teren și

construcție D+P+2E și imobilul situat în prezent în Constanța, dezlegările

instanței de fond sub aceste aspecte, intrând în puterea lucrului judecat.

conteste în apel întinderea dreptului de proprietate al autorului reclamanților

asupra terenului situat în Constanța, la momentul preluării întregului imobil

de către stat ca bun abandonat, conform Decretului nr. 111/1951.

Reclamanții au făcut dovada că autorul

lor, I.Ș., în temeiul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

343 din 17 februarie 1932 a cumpărat de la vânzătoarea S.R.H. „imobilele

situate în Constanța, compuse din teren împreună cu toate construcțiile aflate

pe ele".

Acest înscris nu menționează

întinderea terenului aferent construcțiilor cumpărare de autorul lor, și nici

nu descrie aceste construcții.

Prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 271 din 05 februarie 1932, S.I. cumpără de la vânzătorul I.C.,

G.C., C.N.G., M.C.P. o suprafață de teren de „circa 179 mp" situat în

Constanța, iar prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 274 din 05 februarie 1932,

soția lui S.I., respectiv C.S.I. a cumpărat de la aceiași vânzători o suprafață

de teren de 134 mp situat în Constanța.

In raport de aceste înscrisuri,

instanța de apel a reținut ca fiind întemeiată susținerea apelanților pârâți

conform căreia autorul reclamanților nu a fost proprietarul exclusiv al

terenului situat în Constanța, soția acestuia, C.S.I. dobândind în calitate de

proprietar o suprafață de 134 mp la aceeași adresă.

Din adresa nr. 67619 din 2 octombrie 2000

emisă de Municipiul Constanța - Direcția Patrimoniu, rezultă că în planul

cadastral al orașului Constanța întocmit în anii 1936-1938, registrul de

proprietăți volumul

I,

pagina 16 la numărul

curent 160 este consemnat lotul 6 din careul 123, ca teren construit, la acea

dată în proprietatea I.C. Forma și dimensiunile lotului sunt consemnate în

planul la scara 1: 500- careul 14 și în carnetul de schițe de teren ale

careului 148. Acest bun imobiliar (construcție și teren) a fost trecut în

proprietatea statului în baza Decretului nr. 111/1951 iar prin Decizia nr. 857/1961

imobilul a fost transferat în administrarea I.L.L. Constanța - adresa nr. 4286

din 14 septembrie 1998.

Din adresa nr. 22910 din 03 august 1998

emisă de Serviciul Român de Informații rezultă că I.Ș., pensionar militar, a

fost arestat în 1958, iar prin sentința penală nr. 79 din 26 ianuarie 1959 a

Tribunalului Militar București a fost condamnat la 10 ani de temniță grea și a

decedat la data de 06 februarie1960 în Penitenciarul Gherla.

Aceste

înscrisuri se coroborează cu adresa nr. R 9048 din 04 februarie 2010 emisă de

Primăria Municipiului Constanța, înscris ce a fost depus în instanța de apel,

împreună cu planul cadastral al

Municipiului Constanța, ediția 1994-1997 și scara 1: 2000 cu delimitarea

imobilului, planul cadastral al Municipiului Constanța ediția 1936-1938, scara

1: 2000 (fragment) cu delimitarea imobilului din strada G. nr. 4, pagina nr. 16

din Registrul de proprietăți Volumul

I

din

1936, carnet de schițe de teren al careului 123, întocmit la 17 decembrie 1935,

fișa bunului imobil strada A. nr. 2 bis din decembrie 1996.

Prin expertiza imobiliară - supliment,

realizată de expert B.M. în apel, s-a concluzionat că suprafața lotului nr. 6

din careul 123 a avut o suprafață de 200 mp, conform planului de situație

anexat.

Din coroborarea probatoriului

administrat în fața instanțelor de fond și de apel, înscrisuri, expertize

imobiliare, inclusiv planuri cadastrale întocmite în perioada 1936-1938 cu

privire la careul 123 lot nou 6 - fostă proprietate I.Ș., - colonel în armata

română, rezultă că terenul a avut o suprafață de 200 mp. Diferența de teren de

134 mp, regăsită în prezent în curtea imobilului din Constanța, și identificată

prin expertiza ing. M.C.R. se identifică cu fosta proprietate C.S.I., dobândită

prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 274 din 05 februarie 1932.

Reclamanții, în calitate de nepoți de

frate ai defunctului I.Ș.

nu au și

calitatea de moștenitori ai soției unchiului lor și în consecință nu sunt

îndreptățiți

la măsuri reparatorii și pentru diferența de teren de 134 mp proprietatea

Constanței S.I., dreptul lor în temeiul Legii nr. 10/2001 urmând a fi

recunoscut în limita terenului de 200 mp aferent construcției D+P+2E, preluată

din proprietatea I.Ș., autorul lor.

In raport de considerentele expuse,

instanța de apel a reținut ca fondată critica apelanților pârâți ce vizează

întinderea terenului aferent construcției D+P+2E fostă proprietate I.Ș. în

limita suprafeței de 200 mp.

alin. (5) din Legea nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009, instanța a

reținut ca fondată și critica apelanților pârâți ce vizează imposibilitatea

restituirii în natură a terenului indiviz în suprafață de 213,14 mp.

Din raportul de expertiză efectuat la

instanța de fond de ing. M.C.R. rezultă că imobilul construit D+P+2E ocupă o

suprafață de teren de 173, 24 mp, iar din această clădire au fost înstrăinate 4

apartamente.

Reclamanților le-a fost restituit în

natură numai unul din cele 5 apartamente existente în imobil, situație în care

se constată că reclamanții sunt

îndreptățiți

să li se restituie în natură exclusiv cota indiviză de teren din totalul

de

200 mp, aferentă locuinței restituite, situată la etajul

II

(compusă din două camere în suprafață

de 32,06 mp, dependințe în suprafață de 16,36 mp și boxă în suprafață de 14,27

mp). Prin aplicarea prevederilor art. 7 alin. (5) din Legea 10/2001 și art. 7.3

din H.G. nr. 901 din 8 septembrie 2010, diferența de teren indiviz (până la

complinirea suprafeței totale de 200 mp - fostă proprietate I.Ș.) reprezintă

teren aferent locuințelor înstrăinate chiriașilor din imobil, conform Legii nr.

112/1995, iar reclamanții sunt îndreptățiți să primească pentru acest teren

exclusiv măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din Legea nr.

247/2005.

fost înstrăinată chiriașilor conform Legii nr. 112/199 , iar terenul aferent

construcției, în suprafață de 200 mp nu poate fi restituit integral în natură

reclamanților, fiind incidente în speță dispozițiile art. 7 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001 modificată prin Legea nr. 1/2009, în mod judicios s-a stabilit că

reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii conform Titlului VII din

Legea nr. 247/2005 pentru partea din imobil imposibil de restituit în natură.

Deși termenul de 60 de zile

reglementat de art. 25 din Legea nr. 10/2001 s-a împlinit, până la momentul

sesizării instanței, pârâtul Primarului Municipiului Constanța nu emisese o

dispoziție motivată cu privire la notificarea reclamanților.

În această privință, absența

răspunsului persoanei deținătoare echivalează cu un refuz de restituire a

bunului sau de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent, care trebuie

cenzurat de tribunal în condițiile legii speciale, sens în care s-a pronunțat

și Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr.

IX

din 20 martie 2006 pronunțată într-un recurs în interesul

legii.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal au declarat și motivat recurs reclamanții I.Z.N., I.I.I.M., I.I.E.D., I.(C.)

I.

M. și B.A.T.

Prin motivele de recurs se formulează

următoarele critici, întemeiate de recurenți pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.:

10 dovedește că suprafața de 134 mp din imobil a fost vândut către C.S.I., la

data de 05 februarie1932.

În aceeași zi se vinde către autorul

reclamanților suprafața de 179 mp, iar la data de 22 februarie1932, deci

ulterior celor două contracte, se încheie un al treilea contract de vânzare cumpărare

prin care S.N. vinde d-lui

M.S.I. imobilele

situate în Constanța

compuse din întreaga suprafață de teren împreună cu

toate construcțiile aflate pe el.

Instanță de apel nu arată care este

motivul pentru care a apreciat că primele contracte de vânzare ar fi valabile,

iar nu cel de al treilea prin care toată proprietatea este vândută autorului

reclamanților.

reclamanților și soția sa au cumpărat acea porțiune de teren fiind căsătoriți,

astfel că în mod nelegal instanța de apel a stabilit că suprafața de 134 mp ar

fi rămas în proprietatea soției autorului reclamanților, mai ales că aceștia nu

au avut copii, astfel încât reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea

acestei suprafețe de teren.

terenul aferent și care nu poate fi vândut cumpărătorilor beneficiari ai Legii

nr. 112/1995 este terenul de sub construcție. Mai mult, Legea 10/2001

stabilește principiul restituirii în natură.

Analizând decizia recurată în limita

criticilor formulate prin motivele

de

recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins,

pentru

următoarele considerente:

tuturor probelor administrate în

cauză,

instanța de apel a stabilit că terenul

, care a aparținut autorului

reclamanților, I.S., a avut o suprafață de 200 mp.

Situația de fapt stabilită în fazele

procesuale anterioare, rezultată din probele administrate, nu mai poate fi

reapreciată în calea de atac a recursului deoarece, în condițiile art. 304 C.

proc. civ., recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce țin de

legalitatea hotărârii supuse controlului judiciar. Dispozițiile art. 304 pct.

11 C. proc. civ. care permiteau instanței de recurs să cenzureze modul în care

instanța de apel a interpretat probatoriul administrat în cauză, au fost în

mod expres abrogate prin art.

I

pct. 112 din O.U.G.

nr. 138/2000.

In consecință, Înalta Curte nu poate

verifica hotărârea instanței de apel sub aspecte ce țin de stabilirea situației

de fapt rezultată din interpretarea probelor administrate. A aprecia în această

fază procesuală că, din înscrisurile depuse în fazele procesuale anterioare,

rezultă că terenul care a aparținut autorului reclamanților are o altă

suprafață decât cea reținută de instanța de apel, înseamnă a reinterpreta

probatoriul administrat, ceea ce nu este permis, față de natura controlului

judiciar care poate fi exercitat pe calea recursului și care nu poate viza

decât aspecte de nelegalitate ale deciziei recurate.

interpretare în cauză a prevederilor art. 3 și art. 4 din Legea 10/2001.

Potrivit acestor

prevederi legale, sunt îndreptățite, în sensul acestei legi,

la măsuri reparatorii constând în

restituire în natură sau, după caz, prin echivalent, peroanele fizice,

proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora și

moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite.

S-a probat în

cauză calitatea reclamanților de moștenitori ai defunctului

I.Ș., în baza certificatului de

moștenitor nr. 244 din 11 noiembrie 1998. Însă, reclamanții, în calitate de

nepoți de frate ai defunctului I.Ș., nu au și calitatea de moștenitori ai C.I.,

soția autorului lor. Nu s-a făcut dovada în cauză a calității lor de

moștenitori testamentari, iar legea conferă vocație generală la moștenire numai

rudelor defunctului.

Pe de altă parte, nu se poate susține

nici că în patrimoniul autorului reclamanților, exista, la data deschiderii

succesiunii și cota de proprietate dobândită de soția sa, C.I., în timpul

căsătoriei, ca bun comun. Această împrejurare ar fi existat numai în ipoteza în

care, autorul reclamanților ar fi dobândit, prin succesiune, în calitate de soț

supraviețuitor, bunul care a aparținut C.I. și apoi, pe cale de retransmitere

succesorală, l-ar fi transmis reclamanților. Or, din cuprinsul aceluiași

certificat de moștenitor, rezultă că I.Ș. a decedat înaintea soției sale, I.C.

reclamanților cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 1 și art. 7 alin. (5)

din Legea 10/2001 în privința terenului care poate fi restituit în natură.

Este adevărat că Legea 10/2001 prevede

caracterul prioritar al restituirii în natură a bunurilor care intră sub

incidența sa, dar același act normativ reglementează o serie de excepții de la

aplicarea acestui principiu.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 7

alin. (5) din Legea nr. 1/2009 nu se restituie în natură terenurile aferente

imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispozițiilor Legii nr.

112/1995, urmând ca pentru aceste terenuri, foștii proprietari să beneficieze

de măsuri reparatorii în echivalent acordate în condițiile legii.

Art. 7.3 alin. (2) din H.G. nr. 901

din 08 septembrie 2010 definește terenul aferent imobilelor înstrăinate în

temeiul Legii nr. 112/1995 ca fiind terenul pe care este amplasată construcția,

respectiv amprenta construcției și terenul din împrejurimile construcției

necesar bunei utilizări a acesteia, indiferent de categoria de folosință.

Instanța de apel a făcut o corectă

aplicare a acestor prevederi legale în

cauza

de față. Câtă vreme reclamanților le-a fost restituit în natură numai unul

din

cele 5 apartamente din imobil, ei sunt îndreptățiți la restituirea în natură

numai a cotei indiviză de teren din totalul de 200 mp, aferentă locuinței

restituite. Pentru diferența de teren, ce reprezintă teren aferent locuințelor

înstrăinate, în temeiul Legii 112/1995 chiriașilor din imobil, reclamanții sunt

îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent, conform Titlului VII din

Legea nr. 247/2005.

Pentru considerentele expuse, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat

recursul declarat, iar în baza art. 274 C. proc. civ. va obliga

recurenții-reclamanți la 300 lei cheltuieli de judecată către intimații-parați.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanții I.Z.N., I.I.I.M., I.I.E., I. (C.)M.

și B.A.T. împotriva deciziei nr. 336 C din 22 iunie 2011 a Curții de Apel

Constanța, secția civilă, pentru cauze cu minori și de familie precum și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Obligă

recurenții-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 lei

către intimații-pârâți.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 31 mai 2012.