ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9362/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Constanța, secția civilă, la 27 septembrie 2007, reclamantul O.S. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Constanța, Municipiul Constanța prin Primar și Primăria Municipiului Constanța să se constate calitatea sa de persoană îndreptățită la restituirea în natură a terenului de 300 mp, situat în Constanța, județul Constanța și la acordarea în echivalent a contravalorii casei de locuit demolate, urmând ca din valoarea construcției să fie dedusă valoarea actualizată a despăgubirilor primite, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că imobilul solicitat, ce a făcut obiectul notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001, a trecut abuziv în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 212/1988, fiind expropriat și demolat în vederea construirii de locuințe.

Reclamantul a mai arătat că, prin notificarea nr. 34 din 5 februarie 2002 a solicitat Primăriei Municipiului Constanța restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului compus din teren și construcții, însă nu a primit niciun răspuns la această solicitare în modalitatea și termenul prevăzut de legea specială de reparație. Prin sentința civilă nr. 1095 din 3 octombrie 2008, Tribunalul Constanța a luat act de renunțarea la judecata cererii formulate de reclamant în contradictoriu cu Primăria Municipiului Constanța și a admis acțiunea în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța.

S-a constatat că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită la restituire și au fost obligați pârâții Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin primar, să restituie în natură reclamantului, prin emiterea unei dispoziții, terenul în suprafață de 199,58 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză și să acorde măsuri reparatorii prin echivalent sub forma despăgubirilor bănești, în condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, aferente imobilului preluat abuziv, în cuantum de 150.630 Euro, pentru terenul în suprafață de 100,42 mp, care nu poate fi restituit în natură, și în cuantum de 24.032 lei pentru construcția demolată, din care se va deduce suma de 7972 lei reprezentând valoarea actualizată a despăgubirilor primite pentru construcție.

Prin aceeași hotărâre au fost obligați pârâții la 3000 lei cheltuieli de judecată către reclamant. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că prezumția instituită de art. 22 1 din Legea nr. 10/2001, în sensul că imobilul situat în Constanța, compus din teren în suprafață de 300 mp și construcție, a fost proprietatea reclamantului și a făcut obiectul Decretului de expropriere și demolare nr. 212/1988, act normativ calificat ca fiind abuziv prin Legea nr. 10/2001, nu a fost răsturnată de către pârâți, astfel că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001. De asemenea, s-a avut în vedere că, din raportul de expertiză efectuat în cauză, a rezultat că imobilul construcție a fost demolat integral, iar terenul este ocupat funcțional, în parte, pe o suprafață de 100,42 mp de construcția blocului MF 3, iar diferența de 199,58 mp este, în prezent, liberă de construcții.

Pe cale de consecință, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acordându-se reclamantului în natură suprafața de teren rămasă liberă și măsuri reparatorii prin echivalent conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru diferența de teren ce nu se poate restitui în natură. Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Municipiul Constanța și Primarul Municipiului Constanța susținând că, în mod greșit, s-a restituit în natură suprafața de 199,58 mp, care este ocupată de amenajări de utilitate publică, respectiv spațiu verde din ansamblul de locuințe din zona centrală, această modalitate de restituire fiind contrară prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, s-a criticat hotărârea primei instanțe pentru încălcarea art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în condițiile în care Primarul are numai competența propunerii, iar nu acordării efective a despăgubirilor. Totodată, apelanții au invocat greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată, prin încălcarea principiului disponibilității, întrucât reclamantul a afirmat în concluziile orale că nu solicită cheltuieli de judecată. În apel, ca urmare a decesului reclamantului intimat O.S., intervenit la 19 noiembrie 2008, au fost introduși în cauză, moștenitorii S.O. și O.C.

Prin decizia civilă nr. 25/C pronunțată la 28 ianuarie 2009, Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis apelul pârâților și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a stabilit că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 100,42 mp și pentru construcția demolată, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, reprezentând diferența dintre valoarea de circulație a construcției demolate și a terenului ce nu poate fi restituit în natură și suma de 32.000 lei, ce se va reactualiza cu coeficientul prevăzut la art. I alin. (1) al titlului II al O.U.G. nr. 184/2002. A fost obligat Primarul Municipiului Constanța să emită dispoziție cu propunere în acest sens și au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

Prin considerentele deciziei, instanța de apel a reținut, în esență, că din dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și ale pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G. nr. 250/2005, rezultă că pentru a se aprecia afectarea în scop de utilitate publică a imobilului solicitat a fi restituit, este necesar ca asupra acestuia să se fi efectuat lucrări de amenajare destinate a deservi nevoile comunității. Astfel, s-a considerat că simpla afirmație că terenul este afectat de spațiu verde nu poate fi primită ca un motiv de respingere a cererii de restituire în natură a terenului liber, ocupat parțial de o vegetație spontană, iar nu de o amenajare care să rezulte dintr-o documentație de urbanism.

S-a considerat că apelul este întemeiat sub aspectul incidenței art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, din care rezultă că nici primarul și nici municipiul nu au competența de a stabili valoarea imobilului ce nu mai poate fi restituit în natură, aceste competențe aparținând organismelor prevăzute în legea specială, respectiv în Legea nr. 247/2005, Titlul VII: S-a reținut că este neîntemeiat motivul de apel referitor la obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, renunțarea la această cerere fiind făcută de avocat, în lipsa mandatului expres dat de reclamant situație în care s-a apreciat că s-au aplicat corect dispozițiile art. 274 C. proc. civ., iar cât privește cuantumul cheltuielilor de judecată, suma de 2000 lei justifică munca depusă de avocatul care a reprezentat partea la ultimul termen de judecată.

Împotriva deciziei menționate au declarat recurs reclamanții S.O. și O.C., criticând-o ca nelegală pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. S-a susținut că, deși apelul pârâților a fost admis numai sub aspectul înlăturării din dispozitivul sentinței a mențiunii cuantumului valorii terenului ce nu poate fi restituit în natură, iar nu și în ceea ce privește criticile privind restituirea în natură a terenului liber de construcții și cheltuielile de judecată, în mod eronat, în dispozitivul deciziei recurate s-a făcut mențiunea schimbării în tot și nu în parte, a sentinței apelante, conform dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. Cea de a doua critică a vizat soluția eronată cu privire la cheltuielile de judecată acordate apelanților.

S-a arătat, că față de soluția admiterii unui singur motiv de apel, și acela formal, se impunea compensarea cheltuielilor de judecată suportate de părți. Examinând criticile formulate de recurenți, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Într-adevăr, urmare a aprecierii ca întemeiat a unuia dintre motivele de apel, curtea de apel a schimbat în tot și nu în parte sentința apelată în sensul că a stabilit că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 100,42 mp și pentru construcția demolată, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Nu se poate susține însă că, pronunțând această soluție, instanța de apel ar fi încălcat dispozițiile art. 296 C. proc. civ., care dau posibilitatea păstrării ori schimbării, în tot sau în parte, a hotărârii atacate. În condițiile în care, atât din considerentele deciziei recurate cât și din dispozitiv, rezultă cu claritate că, în realitate, nu s-a săvârșit o eroare de judecată, ci s-a schimbat, în mod eronat, în tot și nu în parte sentința, Curtea va constata că exista posibilitatea îndreptării acestei erori materiale, la cererea părții, pe calea procedurii de îndreptare a hotărârii, potrivit dispozițiilor art. 281 și urm. C. proc. civ. Prin urmare motivul de recurs analizat este nefondat și nu poate conduce la modificarea hotărârii pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9, întrucât nu s-a săvârșit nicio eroare de judecată.

Critica referitoare la greșita acordare a cheltuielilor de judecată din apel către apelantul pârât este, de asemenea, nefondată. Instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care a admis apelul pârâților, reclamanții fiind căzuți în pretenții și, în consecință, obligați să suporte aceste cheltuieli. Nu există dispoziții legale care să stabilească criterii în funcție de care un motiv de apel ar avea caracter formal și pe cale de consecință, admiterea sa nu ar putea conduce la obligația suportării cheltuielilor de judecată de către partea căzută în pretenții. Faptul că numai unul dintre motivele de apel a fost admis nu justifică reducerea cheltuielilor corespunzătoare onorariului plătit și nici compensarea cu onorariul achitat de cealaltă parte, astfel cum s-a solicitat prin motivele de recurs.

Acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în apel nu încalcă astfel dispozițiile art. 274 C. proc. civ., motivul de recurs invocat fiind nefondat raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Pentru toate aceste considerente, urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă recursul reclamanților S.O., și O.C., în calitate de moștenitori ai reclamantului O.S., decedat în cursul procesului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul de reclamanții S.O. și O.C. împotriva deciziei nr. 25/C din 28 ianuarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2009.