ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9362/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Constanța, secția civilă, la 27 septembrie 2007, reclamantul O.S. a

solicitat ca, în contradictoriu cu pârâții Primarul Municipiului Constanța,

Municipiul Constanța prin Primar și Primăria Municipiului Constanța să se

constate calitatea sa de persoană îndreptățită la restituirea în natură a

terenului de 300 mp, situat în Constanța, județul Constanța și la acordarea în

echivalent a contravalorii casei de locuit demolate, urmând ca din valoarea

construcției să fie dedusă valoarea actualizată a despăgubirilor primite, cu

cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că imobilul solicitat, ce a făcut obiectul notificării formulate în

temeiul Legii nr. 10/2001, a trecut abuziv în proprietatea statului, în baza

Decretului nr. 212/1988, fiind expropriat și demolat în vederea construirii de

locuințe.

Reclamantul a mai arătat că, prin notificarea

nr. 34 din 5 februarie 2002 a solicitat Primăriei Municipiului Constanța

restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului compus din teren și

construcții, însă nu a primit niciun răspuns la această solicitare în

modalitatea și termenul prevăzut de legea specială de reparație.

Prin sentința civilă nr. 1095 din 3

octombrie 2008, Tribunalul Constanța a luat act de renunțarea la judecata

cererii formulate de reclamant în contradictoriu cu Primăria Municipiului

Constanța și a admis acțiunea în contradictoriu cu pârâții Primarul

Municipiului Constanța și Municipiul Constanța. S-a constatat că reclamantul

are calitatea de persoană îndreptățită la restituire și au fost obligați

pârâții Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin primar,

să restituie în natură reclamantului, prin emiterea unei dispoziții, terenul în

suprafață de 199,58 mp, astfel cum a fost identificat prin raportul de

expertiză și să acorde măsuri reparatorii prin echivalent sub forma

despăgubirilor bănești, în condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr.

247/2005, aferente imobilului preluat abuziv, în cuantum de 150.630 Euro,

pentru terenul în suprafață de 100,42 mp, care nu poate fi restituit în natură,

și în cuantum de 24.032 lei pentru construcția demolată, din care se va deduce

suma de 7972 lei reprezentând valoarea actualizată a despăgubirilor primite pentru

construcție.

Prin aceeași hotărâre au fost

obligați pârâții la 3000 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a reținut că prezumția instituită de art. 22

1

din Legea

nr. 10/2001, în sensul că imobilul situat în Constanța, compus din teren în

suprafață de 300 mp și construcție, a fost proprietatea reclamantului și a

făcut obiectul Decretului de expropriere și demolare nr. 212/1988, act normativ

calificat ca fiind abuziv prin Legea nr. 10/2001, nu a fost răsturnată de către

pârâți, astfel că reclamantul are calitatea de persoană îndreptățită în sensul

art. 3 din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, s-a avut în vedere că,

din raportul de expertiză efectuat în cauză, a rezultat că imobilul construcție

a fost demolat integral, iar terenul este ocupat funcțional, în parte, pe o

suprafață de 100,42 mp de construcția blocului MF 3, iar diferența de 199,58 mp

este, în prezent, liberă de construcții.

Pe cale de consecință, s-a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acordându-se

reclamantului în natură suprafața de teren rămasă liberă și măsuri reparatorii

prin echivalent conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru diferența de

teren ce nu se poate restitui în natură.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel pârâții Municipiul Constanța și Primarul Municipiului Constanța

susținând că, în mod greșit, s-a restituit în natură suprafața de 199,58 mp,

care este ocupată de amenajări de utilitate publică, respectiv spațiu verde din

ansamblul de locuințe din zona centrală, această modalitate de restituire fiind

contrară prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, s-a criticat hotărârea

primei instanțe pentru încălcarea art. 1 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în

condițiile în care Primarul are numai competența propunerii, iar nu acordării

efective a despăgubirilor.

Totodată, apelanții au invocat

greșita obligare la plata cheltuielilor de judecată, prin încălcarea

principiului disponibilității, întrucât reclamantul a afirmat în concluziile

orale că nu solicită cheltuieli de judecată.

În apel, ca urmare a decesului

reclamantului intimat O.S., intervenit la 19 noiembrie 2008, au fost introduși

în cauză, moștenitorii S.O. și O.C.

Prin decizia civilă nr. 25/C

pronunțată la 28 ianuarie 2009, Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori

și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a admis apelul pârâților și

a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a stabilit că reclamantul este

îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață

de 100,42 mp și pentru construcția demolată, în condițiile Titlului VII din Legea

nr. 247/2005, reprezentând diferența dintre valoarea de circulație a

construcției demolate și a terenului ce nu poate fi restituit în natură și suma

de 32.000 lei, ce se va reactualiza cu coeficientul prevăzut la art. I alin. (1)

al titlului II al O.U.G. nr. 184/2002.

A fost obligat Primarul Municipiului

Constanța să emită dispoziție cu propunere în acest sens și au fost menținute

restul dispozițiilor sentinței.

Prin considerentele deciziei,

instanța de apel a reținut, în esență, că din dispozițiile art. 11 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 și ale pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare unitară

a Legii nr. 10/2001, adoptate prin H.G. nr. 250/2005, rezultă că pentru a se

aprecia afectarea în scop de utilitate publică a imobilului solicitat a fi

restituit, este necesar ca asupra acestuia să se fi efectuat lucrări de

amenajare destinate a deservi nevoile comunității. Astfel, s-a considerat că

simpla afirmație că terenul este afectat de spațiu verde nu poate fi primită ca

un motiv de respingere a cererii de restituire în natură a terenului liber,

ocupat parțial de o vegetație spontană, iar nu de o amenajare care să rezulte

dintr-o documentație de urbanism.

S-a considerat că apelul este

întemeiat sub aspectul incidenței art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

republicată, din care rezultă că nici primarul și nici municipiul nu au

competența de a stabili valoarea imobilului ce nu mai poate fi restituit în

natură, aceste competențe aparținând organismelor prevăzute în legea specială,

respectiv în Legea nr. 247/2005, Titlul VII:

S-a reținut că este neîntemeiat motivul

de apel referitor la obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată,

renunțarea la această cerere fiind făcută de avocat, în lipsa mandatului expres

dat de reclamant situație în care s-a apreciat că s-au aplicat corect

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., iar cât privește cuantumul cheltuielilor

de judecată, suma de 2000 lei justifică munca depusă de avocatul care a

reprezentat partea la ultimul termen de judecată.

Împotriva deciziei menționate au

declarat recurs reclamanții S.O. și O.C., criticând-o ca nelegală pentru

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a susținut că, deși apelul

pârâților a fost admis numai sub aspectul înlăturării din dispozitivul

sentinței a mențiunii cuantumului valorii terenului ce nu poate fi restituit în

natură, iar nu și în ceea ce privește criticile privind restituirea în natură a

terenului liber de construcții și cheltuielile de judecată, în mod eronat, în

dispozitivul deciziei recurate s-a făcut mențiunea schimbării în tot și nu în

parte, a sentinței apelante, conform dispozițiilor art. 296 C. proc. civ.

Cea de a doua critică a vizat

soluția eronată cu privire la cheltuielile de judecată acordate apelanților.

S-a arătat, că față de soluția admiterii unui singur motiv de apel, și acela

formal, se impunea compensarea cheltuielilor de judecată suportate de părți.

Examinând criticile formulate de

recurenți, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea va

constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Într-adevăr, urmare a aprecierii ca

întemeiat a unuia dintre motivele de apel, curtea de apel a schimbat în tot și

nu în parte sentința apelată în sensul că a stabilit că reclamantul este

îndreptățit la măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 100,42 mp și

pentru construcția demolată, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

Nu se poate susține însă că,

pronunțând această soluție, instanța de apel ar fi încălcat dispozițiile art.

296 C. proc. civ., care dau posibilitatea păstrării ori schimbării, în tot sau

în parte, a hotărârii atacate.

În condițiile în care, atât din

considerentele deciziei recurate cât și din dispozitiv, rezultă cu claritate

că, în realitate, nu s-a săvârșit o eroare de judecată, ci s-a schimbat, în mod

eronat, în tot și nu în parte sentința, Curtea va constata că exista

posibilitatea îndreptării acestei erori materiale, la cererea părții, pe calea

procedurii de îndreptare a hotărârii, potrivit dispozițiilor art. 281 și urm. C.

proc. civ.

Prin urmare motivul de recurs

analizat este nefondat și nu poate conduce la modificarea hotărârii pentru

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9, întrucât nu s-a săvârșit nicio eroare de

judecată.

Critica referitoare la greșita

acordare a cheltuielilor de judecată din apel către apelantul pârât este, de

asemenea, nefondată.

Instanța de apel a aplicat corect

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., în condițiile în care a admis

apelul pârâților, reclamanții fiind căzuți în pretenții și, în consecință,

obligați să suporte aceste cheltuieli.

Nu există dispoziții legale care să

stabilească criterii în funcție de care un motiv de apel ar avea caracter

formal și pe cale de consecință, admiterea sa nu ar putea conduce la obligația

suportării cheltuielilor de judecată de către partea căzută în pretenții.

Faptul că numai unul dintre motivele

de apel a fost admis nu justifică reducerea cheltuielilor corespunzătoare

onorariului plătit și nici compensarea cu onorariul achitat de cealaltă parte,

astfel cum s-a solicitat prin motivele de recurs.

Acordarea cheltuielilor de judecată

efectuate în apel nu încalcă astfel dispozițiile art. 274 C. proc. civ.,

motivul de recurs invocat fiind nefondat raportat la dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente,

urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă recursul

reclamanților S.O., și O.C., în calitate de moștenitori ai reclamantului O.S., decedat

în cursul procesului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul de

reclamanții S.O. și O.C.

împotriva deciziei nr. 25/C din 28 ianuarie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie

2009.