ÎCCJ, decizie (scj.ro #82138)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82138) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Acțiune pentru anularea deciziei/dispoziției

primarului. Acte emise de către acesta în exercitarea atribuțiilor decurgând

din Legea

nr

. 10/2001.

Cuprins

pe materii

. Drept procesual civil. Acțiune pentru anularea

deciziei/dispoziției primarului. Actele emise de către acesta în exercitarea

atribuțiilor decurgând din Legea

nr

. 10/2001.

Index

alfabetic

. Drept procesual civil.

-

Acțiune pentru anularea deciziei/dispoziției primarului

-

Acte emise de primar.

Legea

nr

. 10/2001.

Atunci când acționează în temeiul obligațiilor ce îi revin

potrivit Legii nr.10/2001, primarul nu întocmește, prin  dispozițiile pe

care le emite, acte de autoritate, ci simple acte de gestiune, de  drept

civil, ale persoanei juridice pe care o reprezintă.

Dar, chiar și în situația în care sunt supuse cenzurii instanței

acte emise în  exercitarea funcției executive, aceasta nu înseamnă o imixtiune

în sfera altei puteri, ci doar exercitarea competențelor ce revin puterii

judecătorești, având în vedere că este garantat prin  Constituție (art.126

alin.6) controlul judecătoresc al actelor administrative ale

autorităților publice.

Î.C.C.J

., Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia

nr

. 5996 din 19 iunie 2006.

La 28 noiembrie 2003

G.F

. a solicitat,

în contradictoriu cu Primarul Municipiului Pașcani, anularea dispoziției nr.239

din 27 octombrie 2003 prin care i s-a respins notificarea privind restituirea

în natură sau prin echivalent a unui imobil situat în Pașcani, județul Iași.

Prin sentința civilă nr.77 din 21 ianuarie 2005 Tribunalul Iași

a respins contestația ca  neîntemeiată, reținând în motivare că reclamanta

nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat și în

acest fel, nu a făcut probat calitatea de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii în sensul art.3 din Legea nr.10/2001.

Înscrisurile privitoare la modalitatea  de preluare a

imobilului în patrimoniul  statului în temeiul Decretului nr.92/1950 au

fost considerate că nu fac dovada dreptului de proprietate, întrucât nu

menționează și persoana de la care bunul a fost preluat. De asemenea, au fost

înlăturate concluziile raportului de expertiză întrucât ar fi identificat un

alt imobil  și nu cel solicitat de reclamantă.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta care a

arătat că au fost interpretate greșit probele administrate în cauză,

atunci când s-a concluzionat că nu a fost dovedit dreptul de proprietate,

ignorându-se: astfel:  procesul-verbal de evaluare din 11 aprilie 1962, în

vederea exproprierii; faptul că

str.Ștefan

cel Mare a

fost

renumerotată

; individualizarea imobilului a fost

făcută prin indicarea încăperilor, anexelor, cât și a faptului că în prezent

pe  o parte din teren a fost construită o bancă.

Prin decizia nr.458 din 9 noiembrie 2005 Curtea de Apel Iași,

Secția civilă a admis apelul, a schimbat în tot sentința și în consecință, a

admis contestația, a anulat dispoziția atacată și a obligat pe Primarul

Municipiului Pașcani să restituie reclamantei în natură terenul situat în

Municipiul Pașcani, identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză,

în suprafață de 61,09

m.p

. De  asemenea, a fost

obligat intimatul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcția

demolată, în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005.

Pentru pronunțarea acestei soluții, instanța a avut în vedere și

probele suplimentare administrate în faza apelului, reținând că s-a  făcut

dovada calității de persoană îndreptățită.

Împotriva deciziei a declarat recurs Primarul Municipiului

Pașcani., care a în primul rând invocat aspecte de netemeinicie, legate de

modalitatea, eronată, în care instanța a apreciat probele administrate în cauză

pentru a trage concluzia că s-a demonstrat dreptul de proprietate al

reclamantei;

S-a mai susținut că în mod nepermis și încălcând principiul

separației puterilor în stat, instanța a obligat Primarul să restituie

reclamantei în natură terenul, deși dacă a considerat posibil acest lucru,

instanța însăși trebuia să dispună restituirea, nu să „ordone” și să

reînvestească

pe primar cu o obligație care revenea

exclusiv instanței de apel;

S-a mai arătat că terenul nu poate fi restituit în natură

întrucât aparține domeniului public de interes local și potrivit art.11 din

Legea nr.213/1998, astfel de bunuri sunt inalienabile, insesizabile,

imprescriptibile;

În privința măsurilor reparatorii prin echivalent pentru

construcția-demolată, stabilirea lor este eronată pentru că notificatoarea nu a

dat o declarație autentificată din care să rezulte că nu a încasat despăgubiri,

declarația în acest sens a avocatului

neputând

produce efecte juridice-, iar primarul nu poate aduce la îndeplinire

dispozitivul deciziei în absența unei astfel de declarații;

Soluția din punct de vedere procedural este greșită pentru că în

astfel de pricini nu se pot aplica, prin asimilare, dispozițiile Codului de

procedură civilă referitoare la casarea cu trimitere. Câtă vreme unitatea

deținătoare a emis dispoziția, instanța nu mai poate dispune retrimiterea

cauzei acesteia, spre soluționare;

Dispunând asupra unui alt  imobil decât cel solicitat prin

notificare, instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, depășind

atribuțiile puterii judecătorești;

În fine, în mod greșit s-a dispus obligarea recurentului la

plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că acesta nu are patrimoniu,

că este o autoritate a administrației publice locale, că nu este deținătorul

bunurilor imobile solicitate prin notificare și că pe rolul instanței nu s-a

aflat o cauză de drept comun, ci o contestație împotriva unui act administrativ

– jurisdicțional.

S-au atașat motivelor de recurs:

H.G

.

nr.1.354/2001 privind atestarea domeniului public al județului Iași și

hotărârea Consiliului local al Municipiului Pașcani, privitoare la

aprobarea domeniului public al municipiului.

Recursul este

nefondat

.

- Criticile de netemeinicie, legate de modalitatea în care

instanța de apel, apreciind probele administrate în cauză, a tras concluzia

dovedirii dreptului de proprietate al reclamantei, sunt formulate cu

nesocotirea dispozițiilor art.304 Cod procedură civilă care reglementează,

pentru calea extraordinară de atac a recursului numai anumite motive de

nelegalitate

.

Instanța de recurs nu poate reevalua probatoriul pentru a se

ajunge la o altă concluzie pe situația de fapt,  astfel cum se pretinde

prin intermediul motivului de recurs arătat.

- În ce privește obligarea primarului la restituirea în natură a

terenului despre care s-a stabilit că este liber, măsura instanței nu este o

încălcare a principiului separației puterilor în stat, pentru a fi atrasă

incidența dispozițiilor art.304 pct.4 Cod procedură civilă.

Pe de o parte, primarul a stat în proces ca reprezentant al

unității deținătoare și ca emitent al actului supus cenzurii instanței, iar nu

ca reprezentant al puterii executive.

Atunci când acționează în temeiul obligațiilor ce îi revin

potrivit Legii nr.10/2001, primarul nu întocmește, prin  dispozițiile pe

care le emite, acte de autoritate, ci simple acte de gestiune, de  drept

civil, ale persoanei juridice pe care o reprezintă.

Dar, chiar și în situația în care sunt supuse cenzurii instanței

acte emise în  exercitarea funcției executive, aceasta nu înseamnă o

imixtiune în sfera altei puteri, ci doar exercitarea competențelor ce revin

puterii judecătorești, având în vedere că este garantat prin  Constituție

(art.126 alin.6) controlul judecătoresc al actelor administrative ale

autorităților publice.

Modalitatea de formulare a  criticii denotă însă confuzia

în care se află recurentul în legătură cu funcțiunea și rolul fiecărei puteri

în stat.

Pe de altă parte, susținerea că instanța însăși trebuia să

dispună restituirea imobilului și nu să impună o asemenea obligație primarului,

nesocotește poziția procesuală pe care acesta a  avut-o în cadrul

judecății, aceea de intimat-pârât.

Admițându-se acțiunea, este evident că obligația care trebuie

adusă la îndeplinire cade în sarcina pârâtului, hotărârea judecătorească având

valoarea de titlu executoriu pentru ipoteza

neîndeplinirii

de bunăvoie a obligației;

Pe de altă parte, susținerea că terenul este

nerestituibil

în natură pentru că ar aparține domeniului public de interes local și s-ar

opune dispozițiile Legii nr.213/1998, care reglementează prin art.11 regimul

juridic al unor astfel de bunuri, nu poate fi primită.

Potrivit art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998 (la care face

trimitere și art.2

lit.h

din Legea nr.10/2001),

pentru ca un bun să facă parte din domeniul public sau privat al statului, este

necesar ca el să fi fost preluat în temeiul unui titlu valabil.

Or, preluarea unui imobil prin expropriere, în vederea

satisfacerii unei cauze de utilitate publică, scop ce nu a fost realizat,

lipsește de temei valabil titlul statului.

Situația juridică a imobilului (teren liber, neafectat de

construcții de utilitate publică), face să fie lipsită de cauză preluarea lui

de către stat. Includerea imobilului într-o anexă a unei Hotărâri de Guvern sau

a Consiliului local  nu este în măsură să constituie prin ea însăși titlu

de proprietate, câtă vreme preluarea bunului s-a făcut în mod

nevalabil

;

- Este

nefondată

și critica privitoare

la măsurile reparatorii prin echivalent pentru construcția demolată, care n-ar

fi trebuit stabilite în absența unei declarații autentificate a

notificantei

referitoare la

neîncasarea

despăgubirilor.

O astfel de declarație, dată de către reclamantă în fața

notarului există depusă la dosar, iar dacă recurentul contesta realitatea celor

consemnate trebuia să facă dovada contrară și să ceară  ca restituirea

imobilului să se  realizeze condiționat de rambursarea sumei reprezentând

valoarea despăgubirii primite, actualizată, astfel cum prevede art.11 alin.1

din Legea nr.10/2001.

Împrejurarea că în procesul-verbal din 1962 se procedează la o

evaluare a imobilului limitează natura

probatorie

a

înscrisului doar sub acest aspect, câtă vreme nu se consemnează și plata

respectivelor sume de bani către cei expropriați.

Rezultă că instanța a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor

art.11 alin.1 din Legea nr.10/2001, fără să condiționeze restituirea în natură

a imobilului de rambursarea unor despăgubiri, având în vedere că nu s-a făcut

dovada încasării acestora.

- Susținerea unei greșite rezolvări a cauzei sub aspect

procedural, pentru că soluția pronunțată ar echivala cu o casare cu trimitere

la unitatea deținătoare, este neîntemeiată.

Obligând la măsuri reparatorii prin echivalent pentru

construcția demolată, instanța nu a pronunțat, astfel cum se susține, o soluție

de casare cu trimitere.

Dimpotrivă, s-a dat rezolvare problemei de drept deduse

judecății, făcându-se aplicarea textelor de lege incidente atunci când s-a

stabilit calitatea reclamantei de persoană îndreptățită și faptul că pentru

construcția demolată i se  cuvin măsuri reparatorii în condițiile

prevăzute de Titlul VII al Legii nr.247/2005.

Faptul că instanța nu a stabilit în concret felul acestor măsuri

se datorează noii proceduri pentru acordarea despăgubirilor reglementată de

Cap.V

al Titlului VII din legea menționată anterior.

Conform acesteia, entitățile învestite cu soluționarea notificărilor sunt

cele  ce alcătuiesc dosarele cu întreaga documentație, pe care le transmit

apoi Comisiei Centrale, care întocmește raportul de evaluare final.

În consecință, și această critică de

nelegalitate

va fi respinsă.

Susținerea potrivit căreia instanța s-ar fi pronunțat asupra

unui alt imobil decât cel solicitat (deci,

extra

petita

, cu incidența art.304 pct.6 Cod procedură civilă),

este de asemenea,

nefondată

.

Instanța de apel s-a pronunțat în limitele învestirii atunci

când a dispus restituirea imobilului din

str

. Ștefan

cel Mare nr.47 (fost nr.5), identificat conform raportului de expertiză

efectuat în cauză ca fiind cel care a aparținut reclamantei și a făcut obiect

al exproprierii.

Astfel cum în mod corect s-a reținut în considerentele deciziei,

împrejurarea că în notificare a fost indicat din eroare un alt număr de imobil

(în condițiile în care au fost anexate acte care să facă posibilă

identificarea, suplimentate ulterior, în procedura judiciară), nu înseamnă că

reclamanta nu  și-ar fi justificat dreptul de proprietate asupra bunului a

cărui restituire a cerut-o în realitate.

Inadvertența  privitoare la numerele poștale a fost

lămurită în faza probațiunii, instanța pronunțându-se în cadrul procesual fixat

de parte, astfel încât motivul de recurs este  neîntemeiat.

- În ce privește obligarea intimatului-pârât la plata

cheltuielilor de judecată, aceasta s-a făcut în mod corect,  cu respectarea

dispozițiilor art.274 alin.1 Cod procedură civilă.

Ca parte căzută în pretenții, pârâtul suportă cheltuielile

ocazionate de proces, fiind în culpă pentru declanșarea  procedurii

judiciare, față de modalitatea  în care a dat curs notificării în faza

procedurii prealabile.

Argumentele invocate în legătură cu lipsa unui patrimoniu al

recurentului, cu natura litigiului (deși este în eroare asupra acestuia atunci

când susține că a fost supus cenzurii un act administrativ – jurisdicțional,

întrucât dispoziția atacată nu are un astfel de caracter), nu sunt apte să

înlăture aplicabilitatea  dispozițiilor art.274 alin.1 Cod procedură

civilă, text de lege care nu conține distincțiile pe care le formulează

recurentul.

Pentru considerentele expuse, toate criticile de

nelegalitate

formulate au fost  găsite neîntemeiate

astfel încât recursul a fost respins.