ÎCCJ, decizie (scj.ro #86709)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #86709) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Acțiune

privind obligarea primarului de a emite dispoziția prevăzută de

art. 23 din Legea nr. 10/2001. Obligația pe care o are unitatea deținătoare,

potrivit Legii nr.10/2001.

Cuprins pe materii

. Drept

civil. Drept de proprietate. Acțiune privind obligarea primarului de a

emite dispoziția prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Obligația pe care o are unitatea deținătoare, potrivit Legii

nr.10/2001.

Index alfabetic.

Drept

civil.

-

decizie/ dispoziție

-

obligația unității

deținătoare

Legea nr. 10/2001:

art. 21, art. 23

În

executarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, autoritățile locale

acționează - la fel ca și în cazul altor unități

deținătoare, așa cum sunt definite de art. 21 din Legea nr.

10/2001 -, ca persoane

juridice

cărora

le

incumbă

obligația

de

restituire (respectiv, de a face acte de dispoziție cu privire la

bunuri din patrimoniul lor), iar nu ca purtătoare ale autorității

executive locale (neîntocmind acte administrative de autoritate, ci acte civile

de dispoziție).

Împrejurarea

că într-o primă etapă a procedurii (cea prealabilă

învestirii instanței), aceste unități/entități

deținătoare sunt cele care hotărăsc asupra măsurilor

compensatorii, nu înseamnă că o pot face în mod discreționar

și de o manieră care să înlăture controlul judiciar.

Aceasta,

întrucât plenitudinea jurisdicțională și puterea de a aprecia

asupra corectei aplicări a legii raportat la situația de fapt (în

speță, la regimul juridic al imobilului) aparține instanței

de judecată, iar nu unităților învestite cu soluționarea

notificărilor în procedura prealabilă

.

Î.C.C.J, Secția civilă și de proprietate

intelectuală, decizia nr.

6468 din

10 iunie 2009.

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Prahova G.R. a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul Câmpina,

prin primar să se dispună obligarea intimatului să-i restituie

prin dispoziție motivată suprafața de 1980 mp, teren situat în

Campina, județul Prahova (respectiv, restituirea în natură pentru

partea de teren rămasă liberă și acordarea unui alt imobil

la schimb sau echivalentul în bani pentru restul de teren ocupat de

construcții), precum și obligarea intimatului la plata de daune

compensatorii în valoare de 1 miliard lei pentru neîndeplinirea voluntară

a obligației prevăzute de art. 23 din Legea nr. 10/2001.

În motivarea cererii, contestatorul a

arătat că, în calitate de succesor legal al fostelor proprietate ale

imobilului D.O. și M.M. a formulat notificări în baza Legii nr.

10/2001 prin care a solicitat restituirea în natură și acordarea

măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul sus menționat,

anexând și actele doveditoare, însă intimatul nu a emis o

dispoziție în acest sens, motiv pentru care a promovat acțiune.

Pe parcursul procesului, intimata a depus

la dosar dispozițiile nr.292/2005 și 291/2005, prin care a respins

notificările formulate de petent, cu motivarea că acesta nu a

făcut dovada calității de persoană îndreptățită.

Față de această împrejurare,

contestatorul a formulat cerere modificatoare, prin care a solicitat anularea

dispozițiilor emise de primar, obligarea la restituirea în natură a

terenului liber de construcții și acordarea unui imobil la schimb sau

despăgubiri bănești pentru terenul ocupat de construcții;

obligarea la plata de daune compensatorii reprezentând dobânda legală

stabilită de O.U.G.

nr.9/2000 la

valoarea imobilului nerestituit.

În cauză, s-a depus de către S.C.

Compania Publică de Gospodărie Comunală S.A. cerere de

intervenție în interes propriu, prin care aceasta a solicitat respingerea

acțiunii privind suprafața de teren de 141 mp care se află în

incinta sa, conform expertizei tehnice depusă în cauză, teren pentru

care deține acte de proprietate respectiv, certificat de atestare a

dreptului de proprietate.

Tribunalul

Prahova a pronunțat sentința civilă nr. 95 din 25 ianuarie 2006

,

prin care a admis în parte contestația precizată și

modificată, a respins cererea de intervenție în interes propriu

formulată de SC C.P.G.C. SA Câmpina, a anulat dispozițiile emise de

Primarul municipiului Câmpina, a dispus restituirea în natură către

contestator a imobilului situat în Câmpina, Calea Doftanei, compus din

suprafața de 508 mp teren (366 mp + 141 mp) și 205 mp teren

concesionat pentru stația auto, identificat conform raportului de

expertiză.

De asemenea, instanța a constatat

dreptul contestatorului la măsuri reparatorii în echivalent -

despăgubiri pentru suprafața de 1267 mp teren, a obligat intimata

să emită dispoziție în acest sens și a respins în rest

acțiunea.

Pentru a pronunța această

hotărâre instanța a reținut că, potrivit actului de partaj

de ascendent autentificat, terenul în litigiu a fost proprietatea bunicilor

materni ai contestatorului care au înțeles ca în timpul vieții

să împartă astfel averea copiilor. Terenul în suprafață de

1980 m

.p. a revenit în

lotul lui O.D. și M.M., două dintre surorile mamei contestatorului

,

iar

reclamantul are

calitatea de moștenitor legal al acestora și astfel, calitatea de persoană

îndreptățită, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Cu privire la modalitatea concretă de

stabilire a măsurilor reparatorii, tribunalul a reținut că,

potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificat

prin Legea nr. 247/2005, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat

construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții,

autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în

natură a părții de teren rămasă liberă, iar

pentru suprafața ocupată de construcții noi, cea afectată

servituților legale și alte amenajări de utilitate publică,

măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent, iar potrivit alin. (3) al

aceluiași articol „se restituie în natură terenurile pe care s-au

ridicat construcții neautorizate în condițiile legii după data

de

1

ianuarie

1990,

precum

și

construcțiile

ușoare

sau demontabile. Raportat la aceste prevederi legale, instanța a

apreciat că se impune restituirea în natură, atât a suprafeței

de

367 m

.p. pe care

se află amplasate construcții cu caracter provizoriu , cât și

suprafața de

141 m

.p., teren

aflat în incinta SC CPGC SA, întrucât deținătorul este societate

comercială cu asociat unic în persoana Consiliului Local al municipiului

Câmpina.

În ceea ce privește suprafața de

120 m

.p., despre care

s-a făcut mențiunea că este ocupată de drumul de acces la

bateria de garaje construită pe terenul Consiliului local Câmpina, accesul

în spatele blocului de locuințe și accesul la proprietăți particulare,

acest drum fiind evidențiat în lucrarea de cadastru imobiliar al

municipiului Câmpina, tribunalul a respins cererea de restituire în natură

și a constatat dreptul contestatorului la măsuri reparatorii în

echivalent, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (2) care stabilesc

că pentru suprafața afectată de servituți și alte

amenajări de utilitate publică, măsurile reparatorii se

stabilesc în echivalent.

Referitor la suprafața de

205 m

.p. (despre care

expertul a precizat că reprezintă teren concesionat pentru

stația auto de transport în comun), s-a reținut că a fost depus

contractul de concesiune din 1995, prin care terenul respectiv a fost

concesionat unei societăți comerciale de drept privat, neavând niciun

fel de destinație publică. A reținut tribunalul totodată

că, prin încheierea contractului de concesiune intimata a rămas

proprietara terenului fiind transmis numai dreptul de folosință.

Restul terenului solicitat de contestator, aferent blocului de locuințe,

reprezentând spații verzi, alee, drum de acces către garajele cu

caracter provizoriu, acces în spatele blocului și la unele

proprietăți particulare, nu poate fi restituit în natură având

în vedere aceleași dispoziții ale art. 10 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 menționate mai sus.

În ce privește cererea contestatorului

de a i se acorda pentru suprafața de

266 m

.p. - care

reprezintă teren ocupat de construcția blocului de locuințe - de

către intimată, în compensare un alt teren care, în speță,

este atribuit în folosința gratuită către A.N.L., tribunalul a

respins-o ca neîntemeiată, deoarece nu se poate considera că terenul

respectiv este disponibil, atâta timp cât există încheiată o

convenție între Consiliul Local al municipiului Câmpina și A.N.L.

privind predarea în folosință gratuită a suprafeței de

23.000 m

.p. în vederea

construirii de locuințe.

Cerere privitoare la plata unor daune de

întârziere ca urmare a nerespectării prevederilor art. 23 din Legea nr.

10/2001, (nesoluționarea notificării în termen de 60 de zile de la

înregistrare), a fost respinsă, deoarece textul de lege nu prevede o

astfel de sancțiune pecuniară.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel contestatorul G.R., intimatul Municipiul

Câmpina - prin primar și intervenienta S. C. Compania Publică De

Gospodărie Comunală S.A. Câmpina, prin reprezentanții lor

legali.

1) În motivarea cererii sale de apel,

contestatorul a

arătat

că,

greșit instanța de fond a respins cererea de restituire pentru

suprafața de 120 mp pe considerentul că reprezintă servitute

legală de trecere și a suprafeței de 877 mp motivat de faptul

că este ocupată de spații verzi, trotuar pietonal și

conducte subterane de canalizare, reținându-se că ambele

suprafețe fac parte din domeniul public, întrucât în realitate, sunt

incidente dispozițiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 pe care

prima instanță nu le-a avut în vedere și ale art. 2 alin. (1)

lit. h și ale alin. (2) din Legea nr.10/2001 coroborat cu art. 6 din Legea

nr. 213/1998.

De asemenea s-a susținut că s-a

făcut o greșită aplicare a dispozițiilor

art.26 alin. (1) și ale art. 1 alin. (2) din Legea nr.10/2001

cu privire la compensarea cu un alt teren, pentru întreaga suprafață

de teren ce nu poate fi restituită în natură cu atât mai mult cu cât

unitatea deținătoare are în proprietate suprafața de teren

libere.

O altă critică formulată de

apelant s-a referit la cererea de daune, în cauză fiind stabilită

culpa unității deținătoare.

2)

În motivarea cererii sale de apel, Municipiul

Câmpina -

prin primar a arătat că în mod greșit Tribunalul a dispus

restituirea în natură și a suprafeței de 141 mp teren,

aflată în

incinta SC CPGC SA Câmpina, printr-o greșită aplicare a art. 20

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și a art. 3 alin. (1) din aceeași

lege, deoarece certificatul care atestă dreptul de proprietate al acesteia

a fost emis anterior promovării contestației iar acest act nu a fost

contestat fiind în prezent un act valabil.

A mai precizat apelantul că

instanța de fond nu a verificat susținerile intervenientei și

nici actele depuse la dosar din care rezultă că autorul

contestatorului a înstrăinat în anul 1942 Societății Steaua

Română o suprafață de 3368 mp și la efectuarea expertizei

nu s-au avut în vedere aceste înscrisuri.

3)

Intervenienta S.C. CPGC SA Câmpina a

arătat că, în mod

greșit instanța de fond a interpretat dispozițiile legale

și a dispus

restituirea suprafeței de 141 mp pe care o deține cu titlu de

proprietate.

S-a susținut

că, la efectuarea expertizei nu au fost avute în vedere înscrisurile

depuse cu ocazia formulării cererii de intervenție și în

consecință, solicită efectuarea unei noi expertize care să

aibă ca obiectiv și poziționarea suprafeței de 141 mp care

se află în afara proprietății societății.

Curtea de Apel

Ploiești, prin decizia civilă nr. 134 din 14 martie

2007 a

respins toate apelurile ca nefondate

.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că, atât din raportul de

expertiză efectuat în cauză la instanța de fond, cât și din

raportul de expertiză dispus de instanța de apel rezultă

că, suprafața de 120 mp de teren, este ocupată de drumul de

acces la bateria de garaje, ce a fost construită pe terenul proprietatea

Consiliului Local Câmpina, tot pe acest drum fiind asigurat și accesul în

spatele blocului de locuințe precum și accesul la proprietățile

particulare, astfel încât pentru această suprafață apelantul

contestator are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, conform

art. 10 alin. (2) din Legea 10/2001.

S-a mai reținut că nu e

posibilă compensarea cu un alt teren pentru această

suprafață, deoarece terenul indicat de parte nu este disponibil fiind

încheiate trei convenții între Consiliul Local al Municipiului Câmpina

și A.N.L. privind predarea în folosință gratuită a

suprafeței de 23.000 mp în vederea construirii de locuințe.

Referitor la critica formulată de apelantul

contestator ce face referire la plata unor daune de întârziere ca urmare a

faptului că pârâta nu s-a conformat prevederilor art. 23 din Legea nr.

10/2001 în sensul că nu a soluționat cererea în termenul de 60 de

zile de la înregistrarea notificării, se constată că art. 23 din

Legea nr. 10/2001 nu prevede o astfel de măsură care să

poată fi aplicată pârâtei pentru nerespectarea termenului de 60 zile.

În ceea ce privește apelurile

declarate de Municipiul Câmpina - prin primar și S.C. Compania Publică

de Gospodărie Comunală S.A. Câmpina, Curtea a constatat că

ambele au vizat suprafața de 141 mp teren ce este deținut de

intervenientă, societate la care acționar majoritar este Consiliul

Local al Municipiului Câmpina, considerându-se nefondate criticile, deoarece

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 arată în mod expres că

imobilele terenuri și construcții preluate în mod abuziv, indiferent

de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a

legii de o societate comercială la care statul sau o autoritate a

administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat

majoritar sau de orice alte persoane juridice de drept public vor fi restituite

unor persoane îndreptățite prin decizie sau după caz prin dispoziție

motivată a organelor de conducere ale unității

deținătoare.

Decizia a fost

atacată cu recurs de către reclamant, pârât și

intervenientă, iar prin decizia nr. 6808 din 18 octombrie 2007, Înalta

Curte de Casație și Justiție a casat hotărârea, cu

trimiterea cauzei spre rejudecare,

ca urmare a

admiterii recursurilor declarate de reclamant și intervenientă. Prin

aceeași decizie s-a constatat nul recursul pârâtului.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de recurs a constatat că instanțele

fondului, fără să stabilească deplin situația de fapt,

au reținut că suprafața de

141 m

.p. din terenul

solicitat de contestator este deținută în prezent de

intervenientă, deși aceasta a susținut că autorul

contestatorului a înstrăinat o suprafață mai mare de teren - de

3368 m

.p. - în anul 1942,

prin actul autentic de vânzare-cumpărare nr. 871/1942 încheiat cu Steaua

Română, în care este cuprinsă și suprafața de teren de

141 m

.p., a cărei

restituire în natură s-a menținut prin decizia recurată, pe de o

parte, iar pe de altă parte, în raportul de expertiză efectuat în

apel nu s-a evidențiat dacă terenul care face obiectul pricinii este

sau nu amplasat în incinta intervenientei.

În ceea ce privește cererea

formulată de contestator de a i se restitui în natură

suprafețele de teren de

120 m

.p. și

de

877 m

.p., pentru

care i s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii în echivalent,

instanța de apel nu a stabilit, prin același raport de

expertiză, dacă acesta este afectat de alee, amenajată ca drum

de acces și dacă aceasta permite accesul spre un loc înfundat în

sensul art.616 Cod civil.

A mai reținut instanța de recurs că nu s-a

stabilit dacă terenul a cărui restituire în natură a fost

respinsă, este afectat de construcții, servituți legale și

alte amenajări de utilitate publică, astfel încât situația de

fapt nu a fost pe deplin lămurită.

Cu ocazia

rejudecării,

s-a dispus efectuarea unei expertize

topometrice, în sensul îndrumărilor date de instanța de recurs.

Prin decizia

civilă nr. 265 din 14 noiembrie 2008, Curtea de Apel Ploiești

a admis

apelurile declarate de reclamant și de intervenientă S.C. Compania

Publică de Gospodărie Comunală Câmpina și în

consecință, a schimbat, în parte, sentința dispunând restituirea

în natură către apelant a suprafeței de 513 mp, precum și

compensarea pentru diferența de teren, rămasă de restituit, cu

suprafața de 895 mp (conform variantei a IlI-a a raportului a raportului

de expertiză). A fost admisă cererea de intervenție a S.C.

Compania Publică de Gospodărie Comunală Câmpina. A fost

menținută sentința în ceea ce privește restituirea în

natură a "suprafețelor de 366 mp și 205 mp și în ceea

ce privește respingerea în rest a acțiunii.

Pentru a decide astfel, instanța a

reținut că, după o primă evocare a fondului, tribunalul a

admis în parte contestația modificată și completată a

anulat cele două dispoziții și a dispus restituirea în

natură către contestator a imobilului situat în Câmpina, Calea

Doftanei, compus din suprafețele de 508 mp. (-366 mp +141 mp -) și

205 mp teren, constatându-se dreptul contestatorului de a beneficia de

măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 1267 mp

și respingând în rest acțiunea precum și cererea de

intervenție în interes propriu.

Apelul declarat de contestator împotriva

acestei hotărâri a vizat pe de o parte, modul de soluționare a cererii

de restituire în natură pentru suprafețele de 120 mp și 877 mp,

și pe de altă parte, modul de soluționare a cererii privind

compensarea pentru suprafața de 266 mp, imposibil de restituit și

soluția dată pe capătul de cerere având ca obiect daune.

La rândul său, apelul declarat de

intervenienta S.C. Compania Publică de Gospodărire Comunală S.A.

Câmpina a criticat hotărârea de primă instanță sub aspectul

dispunerii restituirii în natură a suprafeței de 141 mp și

pentru care deține

titlu de

proprietate.

Aceleași aspecte ale celui de al

doilea apel a vizat și apelul intimatului Municipiul Câmpina prin primar.

S-a concluzionat astfel, că

soluția primei instanțe cu privire la anularea dispozițiilor nr.

291/2005 și 292/2005 și restituirea în natură a suprafețelor

de 366 mp și 205 mp a intrat în autoritate de lucru judecat și

față de soluția înaltei Curți de Casație și

Justiție nu mai pot face obiect de analiză în rejudecarea apelurilor

după casarea cu trimitere.

În ceea ce privește cererea de

restituire în natură a diferenței de teren până la

suprafața de 1980 mp (cu excepția suprafeței de 266 mp care se

află sub blocul de locuințe), Curtea a reținut că, dintr-o

interpretare coroborată a dispozițiilor art. 1, art. 7, art. 10

și art. 26 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, actul

normativ de reparație instituie ca principiu restituirea în natură a

imobilelor terenuri și construcții preluate în mod abuziv și

numai în situația în care restituirea în natură nu este posibilă

se acordă persoanei îndreptățite măsuri reparatorii prin

echivalent.

Potrivit raportului de expertiză,

efectuat în rejudecare după casare cu trimitere, restul terenului în

litigiu, rămas de restituit în natură sau prin acordarea de

despăgubiri, în suprafață totală de 1408 mp, se compune din

trei suprafețe și anume: 513 mp, 579 mp și 316 mp.

Dintre acestea, prima suprafață

și anume, cea de 513 mp este un teren liber de construcții care

include și suprafața de 117 mp pentru care expertiza a trebuit

să determine dacă este amenajată ca și cale de acces

publică.

În urma constatărilor efectuate

expertul a concluzionat că această suprafață de 117 mp (120

mp) nu este delimitată fizic pe teren, nu este amenajată de

Primăria Câmpina ca și cale publică de acces, nu deservește

un loc înfundat, iar accesul la „bateria de garaje" se realizează pe

drumul cel mai scurt prin strada B.P. Hașdeu, pe partea opusă

blocului, pe o alee amenajată în acest scop, întreaga suprafață

de teren liber, de 513 mp, având același regim juridic cu suprafețele

de 205 mp și 367 mp, restituite deja contestatorului.

Sub aspectul criticilor vizând compensarea

pentru terenul imposibil de restituit în natură cu alt teren, Curtea a

reținut că ,potrivit art. 1 alin. (2) teza II din Legea nr. 10/2001

măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte

bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea

învestită potrivit legii cu soluționarea notificării, cu acordul

persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în

condițiile prevederilor legii speciale.

Potrivit raportului de expertiză

specialitate topografie, la dispoziția unității

deținătoare există un teren în suprafață de 26.670 mp,

liber de construcții, dispunând de utilități și aflându-se

în vecinătatea altor terenuri libere proprietatea primăriei

Municipiului Câmpina, terenul nefiind grevat de nicio sarcină care să

împiedice atribuirea prin compensare.

În consecință, Curtea a apreciat

ca fiind fondate și criticile apelantului contestator privind modul de

soluționare de către prima instanță a cererii privind

compensarea cu alt teren pentru suprafața imposibil de restituit în

natură.

Critica aceleiași părți cu

privire la capătul de cerere privind acordarea de daune a fost

apreciată de către instanța de apel ca nefondată, în

condițiile în care raportul juridic dintre apelantul contestator și

unitatea deținătoare s-a născut în baza unui act normativ

special care este Legea nr. 10/2001, nicio dispoziție a acesteia

neprevăzând o sancțiune pecuniară pentru soluționarea cu

întârziere a notificării.

Sub aspectul

apelului formulat de către intervenienta S.C. Compania Publică de

Gospodărire Comuna S.A. Câmpina

,

instanța a

reținut că aceasta a criticat soluția de primă

instanță în ceea ce privește restituirea în natură

către contestator a suprafeței de 141 mp și că, potrivit

raportului de expertiză specialitate topografie efectuat în rejudecare

după casarea cu trimitere suprafața de 141 mp este inclusă în

suprafața de 3356 mp, care ocupă vechiul amplasament dobândit de S.C.

Steaua Română de

la I.D.

cu actul

de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 871/1942 și pentru care

apelanta intervenientă deține certificat de atestare a dreptului de

proprietate.

Așadar, acest teren menționat în

actul de partaj de ascendent din anul

1948 a

ieșit din

patrimoniul lui I.D. anterior preluării abuzive și nu poate face

obiectul restituirii către contestatorul apelant.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâtul Municipiul Câmpina, ale cărui

critici au vizat următoarele aspecte:

-

în mod greșit instanța de apel a

considerat că suprafața de

523 mp reprezintă teren liber și poate fi restituit în natură,

deoarece, așa cum rezultă din schița de plan anexă la

raportul de

expertiză, terenul de 1408 mp a fost folosit în totalitate pentru

construcția blocului de locuințe și a amenajărilor

aferente, fiind

inclus în domeniul public conform H.G.R. nr. 1359/2001.

Suprafața de teren din spatele

blocului, de 513 mp, este necesară bunei funcționalități a

condominiului de locuințe, precum și pentru realizarea de spații

verzi, chiar dacă nu este amenajată la standarde normale, iar

potrivit art. 10 alin. (2) și art. 11 alin. (3) și alin. (4) din

Legea nr. 10/2001, pentru asemenea situații - de suprafețe de teren

afectate servituților legale -, măsurile reparatorii se stabilesc în

echivalent.

-

în mod eronat instanța a dispus

compensarea pentru

diferența de teren rămasă de restituit, cu suprafața de

teren de

895 mp, fără a ține seama de apărările recurent,

conform cărora între Consiliul local al municipiului Câmpina și

A.N.L. exista o convenție, având ca obiect transmiterea unei

suprafețe de teren în folosință gratuită, în scopul

construirii de

locuințe.

Această suprafață de teren,

de 26.670 mp, viabilizată de municipalitate, în scopul transferării

către A.N.L., urmează să facă obiectul procedurii de

transfer, astfel încât nu se poate considera că este teren disponibil,

care să fie acordat în compensare.

În acest sens, instanța nu a

ținut seama nici de faptul că, în condițiile art. 1 alin. (5)

din Legea nr. 10/2001, au fost afișate la sediul primăriei

anunțuri din care rezulta că nu există disponibile bunuri sau

servicii care să poată fi acordate în compensare, ca măsură

reparatorie în echivalent.

Concluzia instanței, conform

căreia acordarea de bunuri în compensare este o

obligație

a unității

deținătoare, care ar rezulta din interpretarea sistematică a

textelor de lege, este eronată câtă vreme o asemenea atribuire este

posibilă, dar condiționată în același timp de existența

unor bunuri sau servicii, situație care în speță nu se

regăsește.

Ca atare, pârâtul nu poate fi obligat

să acorde teren în compensare, cât timp legiuitorul prevede posibilitatea,

iar nu obligativitatea acordării unei asemenea măsuri reparatorii

și pe de altă parte, raportat la principiul autonomiei locale, numai

consiliul local poate să dispună de bunurile proprietate publică

și privată în interesul general al cetățenilor.

În drept,

au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.

9 C

.pr.civ.

Reclamantul a depus întâmpinare prin care

s-a opus admiterii recursului, susținând caracterul legal al deciziei

atacate, care a făcut o corectă aplicare, la situația de fapt, a

dispozițiilor legii materiale de reparație.

Examinând

criticile formulate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al

acestora, în sensul următoarelor considerente:

-

Deși se

susține că suprafața de 513 mp nu putea fi restituită,

întrucât este necesară bunei funcționalități a

condominiului de locuințe, în realitate, conform regimului juridic al terenului

relevat de probele administrate, instanța de apel a făcut o

corectă aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (2) teza I din Legea

nr. 10/2001, potrivit cărora se restituie în natură partea de teren

rămasă liberă, în urma edificării de noi construcții.

Astfel, conform raportului de

expertiză specialitatea topografie, a rezultat că suprafața de

513 mp este un teren liber de construcții, nu este grevat de o cale

publică de acces, nu deservește un loc înfundat și se află

în continuarea suprafețelor de 367 mp și 205 mp, deja restituite

reclamantului, având același regim juridic cu acestea.

Or, în ce privește restituirea celor

două suprafețe menționate, pârâtul nu a pretins că regimul

lor juridic s-ar constitui într-un impediment la restituire, astfel încât este

nejustificată și nedemonstrată de către recurent, sub

aspect probator, poziția acestuia în legătură cu imposibilitatea

stabilirii măsurii reparatorii în natură.

Faptul pretins, al situării terenului

de 513 mp în spatele blocului și ca fiind necesar accesului la intrarea de

serviciu în bloc este contrazis de conținutul raportului de

expertiză, conform căruia terenul se află pe o parte

laterală a blocului și realizează de fapt, legătura între

cele două suprafețe de teren deja restituite.

Tot astfel, împrejurarea că imobilul

este inventariat în domeniul public al județului Prahova, conform H.G. nr.

1359/2001, nu se constituie, în sine, într-un impediment la restituire,

câtă vreme afectațiunea, utilitatea publică n-au fost demonstrate

(conform expertizei, a fost identificată ca zonă aferentă

blocului, o altă suprafață, de 579 mp, incluzând spațiile

verzi, zona de protecție a blocului, căile de acces).

Rezultă că, raportat la regimul

juridic al terenului, măsura restituirii în natură a fost corect

aplicată, dându-se eficiență principiului care stă la baza

legii de reparație.

- în ce privește măsura

compensării, prin atribuirea unui teren în suprafață de 895 mp,

instanța de apel a făcut de asemenea, o corectă aplicare a

dispozițiilor legale în materie.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă,

se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent, iar acestea vor consta

în „compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către

entitatea investită cu soluționarea notificării, cu acordul

persoanei îndreptățite ... sau despăgubiri acordate în

condițiile prevederilor speciale".

La fel, dispozițiile art. 10 alin.

(10) și ale art. 26 din Legea nr. 10/2001, reglementează pentru

situația în care restituirea în natură nu este posibilă,

acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în primul rând sub forma

compensării cu alte bunuri sau servicii, ori acordarea de despăgubiri

în condițiile legii speciale.

Rezultă că, instituind o

anumită ordine în care se acordă măsurile reparatorii,

legiuitorul a acordat prioritate compensării cu alte bunuri ori servicii

și numai în situația în care aceasta nu este posibilă,

stabilirea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

Sub acest aspect, instanța de apel a

procedat corect la interpretarea sistematică a textelor de lege,

concluzionând că unitatea deținătoare are obligația, nu

facultatea discreționară, de a acorda sau nu, măsuri reparatorii

prin compensare, atunci când această reparație este posibilă.

Susținerea recurentului potrivit

căreia nu i-ar incumba o asemenea

obligație

,

având doar o

posibilitate

în acest sens, dedusă și din principiul autonomiei locale

(care îi permite să dispună de bunurile proprietate publică

și privată), este eronată.

În executarea dispozițiilor Legii nr.

10/2001, autoritățile locale acționează - la fel ca și

în cazul altor unități deținătoare, așa cum sunt

definite de art. 21 din Legea nr. 10/2001 -, ca persoane

juridice

cărora

le

incumbă

obligația

de

restituire (respectiv, de a face acte de dispoziție cu privire la

bunuri din patrimoniul lor), iar nu ca purtătoare ale

autorității executive locale (neîntocmind acte administrative de

autoritate, ci acte civile de dispoziție).

Împrejurarea că într-o primă

etapă a procedurii (cea prealabilă învestirii instanței), aceste

unități/entități deținătoare sunt cele care

hotărăsc asupra măsurilor compensatorii, nu înseamnă

că o pot face în mod discreționar și de o manieră care

să înlăture controlul judiciar.

Aceasta, întrucât plenitudinea

jurisdicțională și puterea de a aprecia asupra corectei

aplicări a legii raportat la situația de fapt (în speță, la

regimul juridic al imobilului) aparține instanței de judecată,

iar nu unităților învestite cu soluționarea notificărilor

în procedura prealabilă.

Așadar, instanța poate aprecia

asupra incidenței măsurii compensării și poate cenzura

refuzul nejustificat al unității deținătoare de acordare a

unei asemenea măsuri.

Sub acest aspect, instanța de apel a

înlăturat în mod corect susținerea pârâtului conform căreia

compensarea nu ar fi posibilă, întrucât terenul identificat cu acest scop

nu ar avea caracter disponibil, fiind inclus într-o suprafață mai

mare, de 26.670 mp, care a făcut obiectul unei convenții încheiate de

Consiliul local Câmpina cu A.N.L., în vederea construirii de locuințe.

În realitate, terenul acordat în compensare

face parte dintr-o altă suprafață, decât cea care a făcut

obiectul convenției cu A.N.L. (având o altă întindere, de 23.000 mp.,

viabilizată în vederea construirii de locuințe de către A.N.L.),

identificată de expert ca fiind limitrofă cu cea de 26.670 mp .

Acest teren atribuit în compensare este

așadar, parte integrantă a unei suprafețe libere de

construcții, care nu a fost grevată de nicio sarcină de

natură să justifice un impediment la atribuire, argumentele în sens

contrar ale recurentului vizând un alt teren.

Că acesta este regimul juridic și

că terenul ce a făcut obiectul convenției cu A.N.L., afectat

construirii viitoare de locuințe, este cel în suprafață de

23.000 mp, rezultă cu evidență și din conținutul

H.C.L. Câmpina nr. 53/2001 (privind identificarea, delimitarea și

transmiterea în folosința gratuită a A.N.L. a unui teren proprietate

privată a municipiului Câmpina), precum și din Convenția

încheiată în anul 2003 între A.N.L. și Consiliul local Câmpina care,

cu privire la obiectul său, face referire la aceeași

suprafață de 23.000 mp menționată în H.C.L. nr. 53/2001.

În consecință, potrivit

considerentelor arătate, s-a constatat că instanța de apel a

făcut o corectă aplicare la speță a dispozițiilor

legale referitoare atât la restituirea în natură, cât și la acordarea

în compensare a unui teren stabilit ca fiind disponibil și aparținând

unității administrativ-teritoriale.

Ca

atare, criticile de nelegalitate formulate fiind lipsite de fundament, recursul

a fost respins ca nefondat.