ÎCCJ, decizie (scj.ro #82089)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82089) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Imobil preluat de stat în cadrul reglementat de Decretele
nr.83/1949 și 111/1949. Obligațiile unității deținătoare notificată pentru
acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în baza Legii nr. 10/2001.
Cuprins
pe materii
. Drept civil. Dreptul de proprietate. Imobil preluat de
stat. Notificarea deținătorului pentru acordarea de măsuri reparatorii prin
echivalent în baza Legii nr. 10/2001. Obligațiile unității, deținătoare a
imobilului, notificată pentru măsuri reparatorii conform Legii nr. 10/2001.
Index
alfabetic
. Drept civil.
-
Imobil preluat de stat
-
Notificarea deținătorului imobilului pentru măsuri reparatorii.
Legea nr. 10/2001: art. 22, art. 25
Faptul că art.25 din Legea nr.10/2001 modificată și completată
prin Legea nr.247/2005 prevede, în prealabil sesizării instanței, îndeplinirea
procedurii prealabile – nu echivalează cu obstrucționarea accesului la justiție
și nici cu tergiversarea aplicării măsurilor reparatorii instituite de lege, cu
atât mai mult cu cât procedura judiciară în materie nu are caracter
obligatoriu, ci subsidiar, atunci când rezolvarea pe cale amiabilă, în cadrul
procedurii administrative nu a dat rezultate.
Îndeplinirea obligației de „a face” ce îi revine unității
deținătoare – de a se pronunța asupra notificării, nu trebuie disociată de
competența generală a tribunalului în materia Legii 10/2001 în cadrul căreia să
se dispună ca unitatea deținătoare să se conformeze exigențelor legale ce îi
revin – de a îndeplini procedura administrativă prealabilă, emițând decizia sau
dispoziția motivată, care potrivit art.26 din lege poate fi constată în
instanță.
Î.C.C.J.,
Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1230 din 3 februarie
2006
M.M.D. și M.O. au solicitat în temeiul Legii nr.10/2001 și în
contradictoriu cu Primăria Drăgănești Vlașca, Prefectura Județului Teleorman -
Stațiunea de Cercetări Agricole Drăgănești Vlașca și Statul Român prin Ministerul
Finanțelor Publice, acordarea despăgubirilor aferente imobilului preluat de
stat, de la autoarea acestora M.P. în temeiul decretelor nr.83/1949 și
111/1949.
În motivarea acțiunii petiționarele au precizat că la data de 2
iulie 2001, M.A. unicul succesor al defunctei M.P. a notificat Prefectura
Județului Teleorman și Stațiunea de Cercetări Agricole în vederea acordării
despăgubirilor în echivalent bănesc pentru aceste imobile iar Prefectura
Teleorman a transmis notificarea spre analiză și soluționare Primăriei
Drăgănești Vlașca fără ca aceasta să dea vreo rezolvare notificării.
Tribunalul Teleorman, prin sentința civilă 832 din 15 noiembrie
2004 a respins ca prematură cererea petiționarelor reținând, în esență, că
persoana juridică deținătoare nu s-a pronunțat prin decizie motivată asupra
notificării și că în măsura în care aceasta refuză să emită decizia sau
dispoziția motivată, petiționarele au calea plângerii în temeiul Legii nr.
29/1990.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă prin decizia 513
din 25 martie 2005 a respins ca nefondat apelul petiționarelor – reținând că
procedura administrativă prealabilă prevăzută de Legea nr.10/2001 nefiind
finalizată printr-o decizie sau dispoziție motivată – în temeiul art.109 Cod
procedură civilă instanța nu poate fi sesizată în mod direct și că persoana
îndreptățită dispune de calea unei acțiuni întemeiată pe dispozițiunile
dreptului civil care reglementează obligația de „a face” – pentru a constrânge
unitatea deținătoare să soluționeze notificarea.
În recursul declarat împotriva deciziei civile 513 din 25 martie
2005 a Curții de Apel București – reclamantele susțin că posibilitatea
contestării dispoziției unității deținătoare de soluționare a notificării nu
poate obstrucționa accesul la justiție atunci când nu s-a respins notificarea,
intenția legiuitorului de simplificare a procedurii de restituire sau de
acordare a despăgubirilor de rezolvare pe cale amiabilă a diferendelor nu
trebuie să se transforme în reversul acesteia, deoarece un alt proces pentru
obligarea unității deținătoare la soluționarea notificării încalcă regula
soluționării cauzei într-un timp rezonabil.
Recursul este întemeiat.
Corect instanțele au reținut că în temeiul art.22 din Legea
nr.10/2001 – procedura administrativă prealabilă are un caracter obligatoriu și
că instanța nu poate fi sesizată prin ignorarea acestei proceduri, deoarece
sesizarea instanței vizează contestarea deciziei sau dispoziției unității
deținătoare, respectiv actele finale ale procedurii prealabile administrative.
Faptul că art.25 din Legea nr.10/2001 modificată și completată
prin Legea nr.247/2005 prevede în prealabil sesizării instanței îndeplinirea
procedurii prealabile – nu echivalează cu obstrucționarea accesului la justiție
și nici cu tergiversarea aplicării măsurilor reparatorii instituite de lege, cu
atât mai mult cu cât procedura judiciară în materie nu are caracter
obligatoriu, ci subsidiar, atunci când rezolvarea pe cale amiabilă, în cadrul
procedurii administrative nu a dat rezultate.
Respingând ca prematură acțiunea petiționarelor, instanțele au
greșit, deoarece la data sesizării instanței, termenul de 60 zile prevăzut de
art.25 din Legea nr.10/2001 era expirat, luând astfel naștere dreptul celor
îndreptățiți de a obține pe calea constrângerii judiciare soluționarea
notificării de către unitatea deținătoare.
Nesoluționarea notificării în termenul de 60 zile nu echivalează
nici cu respingerea acesteia și nici cu refuzul de a-i da curs pentru a se
recurge la procedura instituită de Legea nr. 29/1990 la care greșit face
trimitere instanța de fond.
Îndeplinirea obligației de „a face” ce îi revine unității
deținătoare – de a se pronunța asupra notificării, nu trebuie disociată de
competența generală a tribunalului în materia Legii 10/2001 în cadrul căreia să
se dispună ca unitatea deținătoare să se conformeze exigențelor legale ce îi
revin – de a îndeplini procedura administrativă prealabilă, emițând decizia sau
dispoziția motivată, care potrivit art.26 din lege poate fi constată în
instanță.
Din acest punct de vedere, instanța de apel a greșit atunci când
constatând că Primăria Drăgănești Vlașca a încălcat art.25 din lege, a trimis
petiționarele la procedura de drept comun – prevăzută de art.1073-1075 Cod
civil – la judecătorie pentru a obține obligarea acesteia la soluționarea
notificării.
Așadar, în raport de cele expuse, recursul declarat de cele două
petiționare fiind întemeiat, hotărârile pronunțate în cauză au fost casate. Pe
cale de consecință Primăria Drăgănești Vlașca prin Primarul său – (căreia i-a
făcut înaintată notificarea de către Prefectura Teleorman) este ținută de
obligația soluționării notificării.