ÎCCJ, decizie (scj.ro #82573)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82573) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Restituirea imobilului preluat în mod abuziv
de stat. Notificarea deținătorului și obligația acestuia. Caracterul obligației
deținătorului, natura cererii persoanei îndreptățită a solicita răspuns la
notificare, și soluția instanței competente
Cuprins
pe materii
: Drept civil. Drepturi reale principale.
Dreptul de proprietate. Imobil preluat în mod abuziv. Restituire. Notificarea
deținătorului. Caracterul obligației deținătorului, natura cererii persoanei
îndreptățită a solicita răspuns la notificare. Soluția instanței
Index
alfabetic
: Drept civil
- Imobil preluat în mod abuziv de stat
- Restituire
- Notificarea deținătorului
- Obligația deținătorului; natura obligației
- Competența și hotărârea instanței judecătorești
Legea
nr. 10/2001
, art. 23-24
Unitatea deținătoare a imobilului preluat în mod abuziv de stat are
obligația de a răspunde la notificarea ce i s-a trimis de persoana îndreptățită
în termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 23 (1) al Legii nr. 10/2001.
În baza deciziei/dispoziției, motivată, de restituire în natură a imobilului
sau de ofertă a restituirii prin echivalent conform art. 24 (1) al Legii nr.
10/2001, tribunalul competent, prevăzut în art. 24 (7 și 8) va obliga pe
deținător să răspundă, la notificarea ce i s-a trimis, prin decizia/dispoziția
motivată, care nu poate fi înlocuită cu o adresă.
Modalitatea răspunderii la notificare, cât și termenul în care trebuie să se
răspundă sunt imperative, iar nu cu caracter de recomandare.
Competența de soluționare a contestației persoanei îndreptățită revine
tribunalului ca instanță civilă, conform dispozițiilor exprese ale art. 24 (7
și 8) din Legea nr. 10/2001, iar nu instanței de contencios administrativ,
fiind exclusă, deci, incidența legii contenciosului administrativ.
I.C.C.J., secția civilă și de
proprietate intelectuală,
decizia
nr. 6903 din 8 decembrie 2004
La 22 octombrie 2002, M.T. și T.S. au chemat în
judecată Primăria
m
unicipiului
București, prin primarul general, pentru a fi obligată să se pronunțe, prin
dispoziție motivată, asupra cererii, cu care a fost notificată, având ca obiect
restituirea în natură a unui imobil, teren și construcție, situat în
București.
Prin sentința civilă nr.16 din 10 ianuarie 2003, Tribunalul
București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea și a obligat pe pârâtă să
emită dispoziție motivată conform prevederilor art. 23-25 din Legea nr.
10/2001.
Apelul declarat de pârât a fost respins ca nefondat prin
decizia nr. 172 din 9 aprilie 2003 pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a IV-a civilă.
Instanțele au constatat, în esență, că : reclamanții, în
calitate de moștenitori ai autorului comun M.I., au solicitat pârâtei, prin
notificarea nr.38 din 21 mai 2001, transmisă prin Biroul executorului
judecătoresc T.G., restituirea în natură a imobilului, scop în care au depus
actele doveditoare necesare; pârâta a emis adresa nr.1659 din 18 septembrie
2002, prin care a comunicat reclamanților că imobilul nu poate fi restituit în
natură, întrucât a fost vândut în temeiul Legii nr.4/1973; adresa emisă de
pârâtă nu întrunește cerințele art.23 din Legea nr.10/2001, astfel că
reclamanții sunt îndreptățiți a cere obligarea pârâtei la emiterea unei
dispoziții motivate prin care să se pronunțe asupra cererii de restituire în
natură, obiect al notificării.
Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat recurs
Municipiul București, prin primarul general, susținând, pe de o parte, că față
de lipsa răspunsului invocat, reclamanții aveau la îndemână numai acțiunea
prevăzută de Legea nr.29/1990, nicidecum acțiunea formulată, dat fiind că
termenul de 60 zile este un termen de control, iar, pe de altă parte, nu are
culpa reținută în sarcina sa, deoarece reclamanții nu au făcut dovada că
„dosarul cazului” este complet.
Recursul nu este întemeiat.
Odată cu notificarea, reclamanții au transmis pârâtului două
acte autentice de vânzare-cumpărare ale imobilului cerut a fi restituit în
natură, un plan cadastral oficial, un înscris care atestă trecerea imobilului
în proprietatea statului, precum și două certificate de moștenitor referitoare
la calitatea de moștenitori ai fostului proprietar, adică
dovezile cerute prin art.22 din Legea nr.10/2001 modificat prin O.U.G. nr.109/2001.
Unitatea deținătoare notificată avea obligația, instituită prin
art.23(1) din Legea nr.10/2001 ca, în termen de 60 zile de la data
înregistrării notificării și depunerii actelor doveditoare, să se pronunțe prin
decizie sau, după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în
natură; asemenea obligație îi revenea pârâtei și în ipoteza reglementată prin
art.24(1) din lege în cazul în care restituirea în natură nu este aprobată sau
nu este posibilă, situații în care persoanei îndreptățite trebuie să i se facă
o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.
Modalitatea de răspuns la notificare, cât și termenul în care
trebuie să se răspunsă sunt imperative, iar nu cu caracter de
recomandare, pentru că altă calificare ar deturna finalitatea
urmărită de legiuitor.
Adresa emisă de primărie nu poate suplini decizia/dispoziția
cerută de lege și împiedică aplicarea prevederilor art.24(7) și (8) din Legea
nr.10/2001, deoarece, prin ipoteză, actul ce poate fi atacat lipsește, iar
aceste dispoziții sunt de strictă interpretare.
Ca urmare, prin modalitatea în care a înțeles să răspundă
notificării, pârâtul a adoptat o conduită culpabilă, prin care a afectat
interesele reclamanților, și i-a lipsit de posibilitatea de a-și apăra
drepturile recunoscute de lege, ceea ce i-a îndreptățit să se adreseze
instanței judecătorești, pe calea acțiunii folosite, pentru a cere obligarea
pârâtului la emiterea dispoziției motivate; o atare obligație decurge
din Legea nr.10/2001 și face parte dintre-o procedură specială și
prealabilă, instituită în mod imperativ, fiind exclusă incidența dispozițiilor
Legii nr.29/1990.
Pentru
toate cele ce preced, recursul a fost respins ca nefondat.