ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.05.2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4287/2007

HOTĂRÂRE
28.05.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4287/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La 8 martie 2005,

reclamanții B.A. și N.M. au chemat în judecată pârâta Prefectura județului

Bihor, solicitând obligarea acesteia să soluționeze notificările formulate în

baza Legii nr. 10/2001, ce formează obiectul dosarelor nr. 335 și 336 din 24

iulie 2001 cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,

întemeiată în drept pe Legea nr. 10/2001, reclamanții arată că au depus două

notificări, solicitând despăgubiri bănești pentru terenurile în suprafață de

5,6 ha situat în Chiștag, sub barajul de acumulare Lugaș-Aleșd și respectiv

13,16 ha teren, preluate abuziv de stat și că s-a refuzat a se răspunde acestor

notificări.

Reclamanții și-au precizat

cadrul procesual pasiv solicitând a se judeca în contradictoriu și cu Primăria

comunei Aștileu și A.V.A.S., și obligarea acestora de a răspunde celor două

notificări.

Prin sentința civilă nr.283/C din 19 aprilie 2005, Tribunalul Bihor a

admis acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.

A obligat pârâta să soluționeze notificările înregistrate la Biroul

Executorului Judecătoresc cu nr. 355 și 356 din 24 iulie 2001.

A respins acțiunea față de pârâții Primăria comunei Aștileu și

Prefectura județului Bihor.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că

reclamanții și-au dovedit calitatea de persoane îndreptățite, ca moștenitori ai

autorilor B.C. și B.M., I.S. și M.P. asupra terenului înscris în C.F. 1396,

171, 147, 101, 97 și 192 Chiștag, acest teren fiind preluat de stat, fără a li

se acorda despăgubiri.

Notificările în baza cărora reclamanții au solicitat despăgubiri au fost

înregistrate la Prefectura județului Bihor în dosarele nr. 616 și 617, astfel

cum rezultă din adresa nr. 6014 din 22 septembrie 2005 comunicată instanței.

Notificările în cauză au fost ulterior transmise către A.V.A.S., aceasta

neemițând dispoziție sau după caz, decizie privind acordarea măsurilor

reparatorii, așa încât Tribunalul a apreciat incidente prevederile art. 24

alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și pârâta

A.V.A.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Reclamanta a promovat critici referitoare la împrejurarea că pârâții cu

care a înțeles să se judece, respectiv Primăria comunei Aștileu și Prefectura

județului Bihor, au calitate procesuală pasivă în cauză.

Apelul declarat de pârâta A.V.A.S. vizează critici privind necompetența

materială a Tribunalului de a soluționa cauza în primă instanță, arătând că

obiectul acțiunii este o obligație de a face, de drept comun, ci nu o

contestație întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001,

republicată.

Sunt dezvoltate critici referitoare la neîndeplinirea procedurii

administrative prealabile obligatorie față de aceasta și că nu s-au depus la

dosar înscrisurile cu care să-și probeze cererile, arătându-se că imobilul în

litigiu nu este evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizată

de A.V.A.S.

Prin decizia nr. 129 A din 5 septembrie 2006, Curtea de Apel Oradea,

secția civilă mixtă, a admis apelul reclamanților.

A schimbat în parte sentința Tribunalului Bihor, în sensul că a admis

acțiunea și în contradictoriu cu pârâtele Primăria comunei Aștileu și

Prefectura Județului Bihor.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

A fost respins ca nefondat apelul pârâtei A.V.A.S. împotriva aceleiași

sentințe.

Pentru a decide ca atare, instanța de apel a reținut că Legea nr.

10/2001, în forma inițială și după republicare a stabilit competența atât

pentru A.V.A.S., Ministerul Finanțelor Publice, Primării și Prefecturi, ca

autorități publice centrale și locale.

Cu această motivare s-a admis apelul reclamanților, invocându-se că și

modificările aduse prin Legea nr. 247/2005 stabilesc atribuții conform art. 16

în subordinea Secretariatului Comisiei Centrale și Biroului Central constituit

prin ordin al ministrului Finanțelor Publice.

În ceea ce privește apelul declarat de A.V.A.S. este de observat că

răspunsul la notificarea persoanei îndreptățite printr-o decizie sau dispoziție

motivată este reglementat de dispozițiile Legii nr. 10/2001, așa încât raportul

juridic dedus judecății nu se descrie pe tărâmul dreptului comun, sub incidența

normelor prevăzute de art. 1 pct. 1 C. proc. civ., care să atragă o altă

competență materială, așa încât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3

Legea nr. 10/2001 stabilește că litigiile generate de aplicarea acestui

act normativ sunt de competența secției civile a tribunalului, competența

specială reglementată de art. 24 alin. (3) din lege.

Nu se poate reține ca fondat, nici motivul de recurs referitor la

neîndeplinirea procedurii prealabile, de vreme ce persoanele îndreptățite au

adresat notificări Prefecturii județului Bihor, acestea fiind ulterior

transmise A.V.A.S.

Această din urmă instituție de specialitate a administrației publice

centrale preia drepturile și obligațiile statului în domeniul privatizării,

astfel că are calitatea de reprezentant al statului în prezenta cauză, imobilul

pentru care se solicită măsuri reparatorii fiind afectat de supraedificatele ce

au fost înstrăinate, în cadrul procesului de privatizare, către SC H. SA Aleșd

și SC F. SA Aleșd.

Împotriva deciziei dată în apel a declarat recurs pârâta A.V.A.S.,

reiterând criticile referitoare la necompetența materială a tribunalului în

soluționarea cauzei în primă instanță, neîndeplinirea procedurii prealabile

administrative, prevăzută de legea specială, în sensul că aceasta nu a fost

notificată cu cererile reclamanților de a le fi acordate despăgubiri.

S-a arătat că reclamanții nu au făcut dovada că imobilul ce face

obiectul acestor notificări a fost privatizat de către A.V.A.S., invocându-se

excepția lipsei calității procesuale pasive.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce

succed:

Reclamanții au investit Tribunalul Bihor cu o acțiune, întemeiată în

drept pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 solicitând pârâților să soluționeze

notificările nr. 355 și 356 din data de 24 iulie 2001 prin care aceștia au

solicitat acordarea de despăgubiri, ca măsuri reparatorii.

Procedura soluționării notificărilor și emiterii unei dispoziții sau,

după caz, decizii prin care unitatea deținătoare să răspundă cererilor de

restituire în natură sau prin echivalent a bunurilor imobile preluate abuziv de

stat este reglementată de prevederile art. 21-27 din Legea nr. 10/2001, astfel

cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, de imediată aplicare.

Unitatea deținătoare a imobilului preluat în mod abuziv de stat are

obligația de a răspunde notificării ce i s-a transmis de persoana îndreptățită

în termenul de 60 de zile, prevăzut de art. 23 alin. (1) al Legii nr. 10/2001.

În cazul refuzului acesteia de a da curs notificării, tribunalul,

respectiv secția civilă este competent, conform art. 24 alin. (7) și (8) din

Legea nr. 10/2001, în forma veche, (acțiunea fiind introdusă la 8 martie 2005)

a-l obliga pe deținătorul imobilului să răspundă la notificarea ce i-a fost

trimisă.

Răspunsul unității deținătoare trebuie realizat prin decizie sau

dispoziție motivată, conform art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Modalitatea în care destinatarul trebuia să răspundă notificării,

termenul în care trebuie îndeplinită această obligație ce-i incumbă unității

deținătoare, în puterea legii sunt imperative, neavând caracter de recomandare.

Competența de soluționare a contestației persoanei îndreptățite revine

tribunalului, ca instanță civilă, conform dispozițiilor exprese ale art. 24

alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001.

Ca atare, instanța a stabilit în mod corect că notificările ce au fost

înregistrate la Prefectura Județului Bihor în dosarele nr. 616 și 617 și

ulterior trimise către A.V.A.S. trebuiesc soluționate cu respectarea art. 23 și

art. 24 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Absența răspunsului persoanei juridice deținătoare are valoarea unui

refuz de restituire a imobilului, iar această conduită culpabilă a persoanei

deținătoare trebuie cenzurată de către tribunal, în condițiile procedurii

speciale ale Legii nr. 10/2001.

Ca atare, actul normativ de reparație reglementează această procedură

derogatorie de la regulile de drept comun și de la competența judecătoriei.

În consecință, instanța de apel a analizat corect raportul juridic dedus

judecății stabilind că acesta se descrie în contradictoriu și cu pârâtele

Prefectura județului Bihor ci Primăria comunei Aștileu.

Nu se poate reține lipsa calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S.,

aceasta fiind o instituție specializată a administrației publice centrale, de

reprezentare a statului în domeniul privatizării.

Cum, legal a reținut instanța de apel, motivându-și hotărârea conform

art. 261 alin. (1) cu respectarea cerințelor prevăzute de pct. 5 al textului

procedural amintit, înainte de noile modificări aduse Legii nr. 10/2001, în

vigoare la data introducerii acțiunii notificările prin care se solicitau

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent se depuneau la Prefectura de la

domiciliul reclamantului.

Nici motivele de nelegalitate ce vizează neîndeplinirea procedurii

administrative și necompletarea dosarelor cu înscrisurile prevăzute de art. 22

din Legea nr. 10/2001, republicată nu subzistă unei analize pertinente, urmând

a fi respinse ca nefondate, întrucât notificările au fost trimise

A.V.A.S.-ului, declanșându-se procedura prealabilă, iar înscrisurile, respectiv

extrasele de carte funciară, certificatele de moștenitor nr. 260/2002 și

56/2002 au fost depuse odată cu notificările.

În consecință, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 312

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și va respinge recursul ca nefondat.

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 129 din 5 septembrie 2006 a Curții de

Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-05-31
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4390/2007
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția civilă, sub nr. 8001/c din 16 octombrie 2003 reclamanta B.M. a chemat în judecată Primări
ÎCCJ 2007-09-21
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5958/2007
288/5 în suprafață de 102 mp, nr.top 288/6 în suprafață de 102 mp, nr.top 288/7 în suprafață de 1998 mp, prin echivalent. Pârâtul a fost obligat să urmeze procedura instituită de art.16 și urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Primarul
ÎCCJ 2007-02-08
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1172/2007
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor la 16 martie 2004, ca urmare a declinării competenței pronunțată de Judecătoria Bei
ÎCCJ 2007-10-19
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6904/2007
/2001 și în raport de aceasta întinderea drepturilor lor. Această măsură se impune întrucât instanța de apel nu a analizat apărările susținute de dovezi formulate de reclamanți potrivit cărora au purtat corespondență în sensul nemenționării
ÎCCJ 2010-06-14
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3668/2010
138.000 lei – conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză de expert Z.T., pentru imobilele – construcții amplasate pe parcelele cu nr. top. 1258 și 1259/1, înscrise în C.F. 511 Ghiorac și înaintarea dosarului către Secret
Sursă