ÎCCJ, decizie (scj.ro #82053)

Imobil preluat în mod abuziv de stat. Contestație împotriva

deciziei primăriei prin care se acordă măsuri reparatorii prin echivalent.

Cerere de intervenție a persoanei juridice care exercită, în baza HG nr.

15/2004, un drept de administrare asupra imobilului. Dobândirea calității de

unitate deținătoare după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Cuprins

pe materii

. Drept civil. Drept de proprietate. Imobil preluat în mod

abuziv de stat. Cerere de intervenție a persoanei juridice care exercită un

drept de administrare asupra imobilului în baza HG nr. 15/2004.

Index

alfabetic

. Drept civil.

-

Imobil preluat în mod abuziv de stat.

-

Cerere de intervenție a persoanei juridice care exercită un drept

de administrare asupra imobilului în baza HG nr. 15/2004.

-

Dobândirea calității de unitate deținătoare după intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001.

Legea nr. 10/2001:  art. 21 alin. (2), art. 23 alin. (1),

art. 26 alin. (1).

Potrivit  art. 26 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 primăria

are obligația, în termen de 30 de zile de la primirea notificării, să

identifice unitatea deținătoare și să comunice persoanei îndreptățite

elementele de identificare ale  acesteia, și nu de a emite dispoziție

motivată potrivit prevederilor art. 23 alin. (1) din lege.

Această obligație nu subzistă în cazul în care persoana juridică

ce se consideră unitate deținătoare în sensul prevăzut de art. 21 alin (2) din

Legea nr. 10/2001, a dobândit această calitate după intrarea  în vigoare a

Legii, cu atât mai mult cu cât, în litigiile privind dreptul de proprietate,

Statul Român – pe numele căruia este intabulat în cartea funciară imobilul din

speță – este reprezentat de unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia

este situat imobilul.

Î.C.C.J.,

Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 10 din 5 ianuarie

2006.

Prin notificare formulată în condițiile art. 21 din Legea nr.

10/2001, H.I. a solicitat Consiliului Local al comunei Ghioroc, județul Arad,

restituirea în natură a imobilului situat în comuna Ghioroc, sat Miniș, județul

Arad, înscris în CF nr. 565 Miniș sub nr.top. 1433 – 1434 – 1632 preluat prin

expropriere de Statul Român.

Primarul comunei Ghioroc a emis dispoziția nr. 6 din 13 ianuarie

2004, prin care a respins cererea de restituire în natură cu motivarea că

terenul viticol în suprafață de 2,85 ha a fost restituit în natură în temeiul

legilor fondului funciar, iar solicitantul nu a făcut dovada dreptului de

proprietate de la data preluării abuzive asupra construcțiilor pretinse.

H.I. a formulat contestație împotriva dispoziției de mai sus

solicitând anularea acesteia și restituirea imobilului în natură.

În proces a intervenit în nume propriu Stațiunea de Cercetare –

Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Miniș solicitând, pe de o parte,

respingerea contestației formulate de către H.I., iar pe de altă parte anularea

dispoziției emise de către primar, susținând că este reala deținătoare a

imobilului în litigiu, astfel că dispoziția a fost emisă de o autoritate

necompetentă a soluționa cererea de restituire în natură.

Prin sentința civilă nr. 763 din 14 decembrie 2004 Tribunalul

Arad – Secția civilă a admis contestația, a anulat dispoziția emisă de primar,

a dispus restituirea în natură către contestator a imobilului teren și

construcții și a respins cererea de intervenție.

Apelul declarat de către intervenientă a fost respins ca

nefondat prin decizia civilă nr. 1095 din 4 mai 2005 pronunțată de Curtea de

Apel Timișoara. Secția civilă.

Instanțele au statuat în sensul că intervenienta nu are calitate

de unitate deținătoare în sensul legii, instanța de apel detaliind asemenea

constatare prin reținerea potrivit căreia intervenienta exercită numai un drept

de administrare asupra imobilului conferit prin HG nr. 15/2004, însă actul

normativ a fost emis după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 cu încălcarea

prevederilor  art. 20 alin. 1 din lege, având ca obiect un imobil

retrocedabil și indisponibilizat, contravenind și dispozițiilor art. 6 din

Legea nr. 213/1998 întrucât imobilul a fost preluat de stat în anul 1949 de la

contestator pe baza criteriului discriminator al etniei germane a fostului

proprietar, preluarea fiind astfel făcută fără titlu valabil.

Intervenienta a declarat recurs susținând că hotărârea instanței

de apel a fost dată cu încălcarea legii prin neobservarea dispozițiilor art. 21

alin. 1 și art. 23 alin. 2 din Legea nr. 10/2001 incidente față de calitatea

intervenientei de deținătoare a imobilului la data notificării, precum și ca

urmare a nepronunțării instanței de apel asupra unui mijloc de apărare constând

în prevederile art. 11 din Legea nr. 213/1998 potrivit cărora bunurile din

domeniul public al statului nu pot fi înstrăinate și nici urmărite silit.

Pentru aceste susțineri, intervenienta a cerut admiterea

recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și a se dispune

soluționarea notificării făcute de contestator de către intervenientă cu

respectarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Recursul nu este fondat.

Instanța de apel a statuat corect că intervenienta a făcut numai

dovada că deține imobilul în litigiu în temeiul HG nr. 15/2004.

De altfel, din înscrisurile depuse de intervenientă, în special

adresa nr. 10 din 27 ianuarie 2004 a Academiei de Științe Agricole și Silvice,

rezultă că imobilul s-a aflat în administrarea sa începând cu anul 2002.

Așadar, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 (14

februarie 2001) și la data notificării primăriei potrivit acestei legi,

intervenienta nu avea calitate de unitate deținătoare în sensul art. 21 alin.

(1) din lege.

Ca urmare, primăria nu avea obligația prevăzută prin art. 26

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 ca, în termen de 30 de zile de la primirea

notificării să identifice unitatea deținătoare și să comunice persoanei

îndreptățite elementele de identificare ale acesteia, ci numai obligația de a

emite dispoziție motivată potrivit prevederilor art. 23 alin. (1) din lege, cu

atât mai mult cu cât, în litigiile privind dreptul de proprietate, Statul Român

– pe numele căruia este intabulat în cartea funciară imobilul din speță – este

reprezentat de unitatea administrativ-teritorială pe raza căreia este situat

imobilul.

În concluzie, instanța de apel nu a încălcat dispozițiile legale

enunțate pe calea recursului, ci dimpotrivă a soluționat apelul în concordanță

cu acestea, recursul fiind astfel nefondat.