ÎCCJ, decizie (scj.ro #82111)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82111) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Imobil preluat de stat în mod abuziv. Obligațiile unității
deținătoare notificată pentru măsuri reparatorii în baza Legii
nr
. 10/2001.
Cuprins
pe materii
. Drept civil. Dreptul de proprietate. Imobil preluat de
stat
în mod abuziv. Notificarea deținătorului pentru restituirea
imobilului. Obligațiile unității, deținătoare a imobilului, notificată pentru
măsuri reparatorii conform Legii
nr
. 10/2001.
Index
alfabetic
. Drept civil.
-
Imobil preluat de stat
în mod abuziv
-
Notificarea deținătorului imobilului.
-
Decizia/dispoziția emisă de deținătorul imobilului.
Legea
nr
. 10/2001 republicată:
art
. 25.
Faptul că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres atacarea la
instanță a lipsei de răspuns prin decizie sau dispoziție motivată
nu înseamnă însă că o asemenea atitudine din
partea instituției responsabile de rezolvarea notificării nu poate fi supusă
controlului judecătoresc, cu atât mai mult cu cât există o obligație fixată de
lege în sarcina acesteia, într-un termen determinat.
Această interpretare este necesară față de responsabilitatea instituită
de procedura specială și este dedusă din voința legiuitorului, care a dorit o
rezolvare rapidă care să elimine cât mai curând posibil echivocul
situațiilor juridice incerte și să repare prejudiciile cauzate de
măsurile abuzive ale statului comunist. De aceea s-au fixat termene
precise inclusiv pentru revendicarea imobilelor ceea ce impune, prin simetrie,
aceeași rigoare și cât privește rezolvarea sesizării
.
Î.C.C.J
., Secția civilă și de proprietate
intelectuală, decizia
nr
. 3541 din 4 aprilie 2006
La 2 martie 2004
I.E
.,
I.G.D
.
și
H.E
. au chemat în judecată Primăria Municipiului
București și Comisia pentru Aplicarea Legii nr.10/2001 pentru constatarea
refuzului nejustificat al pârâtelor de a răspunde și soluționa
notificările formulate de aceștia în baza Legii nr.10/2001.
Tribunalul București, secția a III-a civilă prin sentința civilă nr.137 din 16
februarie 2005 a admis acțiunea precizată și a obligat Primăria
Municipiuluii
București să emită o decizie de
restituire în natură a unui imobil situat în București.
Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr.656 A din 12 octombrie 2005 a
admis apelul declarat de Primăria Municipiului București și a admis excepția de
necompetență
materială a Tribunalului de a judeca
cauza în fond, a anulat sentința și a trimis cauza pentru
rejudecarea
fondului la instanța competentă Judecătoria sectorului 5 București.
S-a reținut în motivarea acestei decizii că acțiunea reclamantelor se poate
judeca doar în raport de art.1075
C.civ
. care atrage
competența judecătoriei, fiind vorba de o obligație de „a face”.
Prevederile Legii nr.10/2001, a reținut în continuare instanța de apel, sunt de
strictă interpretare și nu se pot aplica prin analogie la alte situații decât
cele prevăzute expres de textele sale.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele, care au susținut că
nesoluționarea
notificării le-a deschis calea în justiție
împotriva instituției sesizate și, ca urmare, competentă să judece asemenea
acțiuni este instanța prevăzută de legea specială.
Recursul este fondat și se va admite pentru următoarele motive:
Reclamantele și-au întemeiat pretențiile pe dispozițiile Legii nr.10/2001 care
instituie o procedură prealabilă administrativă, obligatorie, concretizată
prin rezolvarea notificării formulate în condițiile art.22 și art.23 din
această lege.
Prin art.25 alin.(1) se instituie o obligație în sarcina unității
sesizate de a se pronunța asupra notificării prin decizie sau dispoziție
motivată în termen de 60 de zile, de la data notificării sau, după caz, de la
data depunerii actelor doveditoare în susținerea notificării.
Capitolul
III
al legii „Proceduri de restituire”
reglementează în detaliu treptele de urmat de către părțile implicate, în
raport de diferitele situații în care acestea se află. În cadrul acestor etape
este prevăzută și o fază judiciară în caz de neînțelegeri apărute în procesul
de negociere a valorii corespunzătoare și asupra modalităților de acordare a
măsurilor reparatorii.
Este adevărat că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres atacarea la instanță a
lipsei de răspuns (rezolvare) prin decizie sau dispoziție motivată.
Aceasta nu înseamnă însă că o asemenea
atitudine din partea instituției responsabile de rezolvarea notificării nu
poate fi supusă controlului judecătoresc cu atât mai mult cu cât există o
obligație fixată de lege în sarcina acesteia într-un termen determinat.
Această interpretare este necesară față de responsabilitatea instituită
de această procedură specială și este dedusă din voința legiuitorului care a
dorit o rezolvare rapidă care să elimine cât mai curând posibil echivocul
situațiilor juridice incerte și să repare prejudiciile cauzate de
măsurile abuzive ale statului comunist. De aceea s-au fixat termene
precise inclusiv pentru revendicarea imobilelor ceea ce impune, prin simetrie,
aceeași rigoare și cât privește rezolvarea sesizării.
În mod corect instanța de fond a apreciat lipsa de răspuns ca o
nerezolvare
culpabilă și a dispus ca pârâta să-și
îndeplinească obligația legală de a emite o dispoziție motivată în rezolvarea
notificării.
Împrejurarea că instanța a determinat și limita despăgubirilor cuvenite
reclamantelor în urma efectuării unui raport de expertiză nu este
contrară dispozițiilor Legii nr.10/2001. Intervenția instanței în
atribuțiile sale de control judiciar potrivit dispozițiilor art.30 alin.6 și 7
nu exclude o asemenea posibilitate.
În acest fel este sancționată lipsa de diligență a instituțiilor abilitate să
rezolve notificarea și se elimină o viitoare neconcordanță între oferta
instituției și acceptarea persoanei care revendică .
Reclamantele, prin acțiunea adresată justiției - cu sesizarea lipsei
răspunsului la notificare – se situează în prevederile Legii nr.10/2001 care
include, prin
redefinirea
competențelor potrivit
acestei legi speciale, și obligația de a face. Această obligație nu poate fi
privită individual în termenii art.1075
C.civil
, ci
în contextul și soluțiile impuse de legea specială.
Ca urmare, în mod corect și legal s-a soluționat cauza în fond de către
tribunal, această instanță fiind individualizată de Legea nr.10/2001 ca singura
competentă în rezolvarea litigiilor în această materie.
Pe cale de consecință, văzând dispozițiile art.312
C.pr.civ
.
se va admite recursul, se va casa decizia nr.656/2005 a Curții de Apel
București și cauza se va trimite la aceeași instanță pentru
rejudecarea
apelului.