ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6808/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6808/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.

1629/2005, contestatorul G.R. a solicitat în contradictoriu cu municipiul

Câmpina, prin primar, ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună

obligarea pârâtei să-i restituie prin dispoziție motivată suprafața de 1980 mp,

teren situat în Câmpina, respectiv restituirea în natură pentru partea de teren

rămasă liberă și acordarea unui alt imobil la schimb sau echivalentul în bani

pentru restul de teren ocupat de construcții, precum și obligarea pârâtei la

plata de daune compensatorii în valoare de 1 miliard lei, pentru neîndeplinirea

voluntară a obligației legale prevăzute de art. 23 din Legea nr. 10/2001, și

plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în calitate de succesor

legal al fostelor proprietare ale imobilului D.O. și M.M. a formulat notificări

în baza Legii nr. 10/2001, prin care a solicitat restituirea în natură și

acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul sus menționat,

anexând și actele doveditoare, însă pârâta nu a emis o dispoziție în acest

sens, motiv pentru care a formulat prezenta acțiune.

În ceea ce privește solicitarea daunelor moratorii, reclamantul a arătat

că își fundamentează cererea pe prevederile art. 40 alin. (7) din Legea nr.

10/2001, raportat la art. 998-999 C. civ., prin aceea că unitatea deținătoare

nu și-a îndeplinit obligația legală de a emite dispoziție, fapt pentru care

reclamantul a fost lipsit de fructele civile.

La termenul din data de 12 octombrie 2005, s-a depus de către SC

C.P.G.C. SA cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat

respingerea acțiunii formulată de contestatorul G.R. privind suprafața de teren

de 141 mp, care se află în incinta sa conform expertizei tehnice depusă în

cauză, teren pentru care deține acte de proprietate, respectiv certificatului

de atestare a dreptului de proprietate seria PH nr. 0267 și care este ipotecat

în favoarea BRD, agenția Câmpina.

Ca urmare a modificării Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, la

data de 16 noiembrie 2005, contestatorul și-a precizat cererea, solicitând

anularea dispozițiilor nr. 291 și 292/2005 emise de primarul municipiului

Câmpina, obligarea pârâtei și intervenientei SC C.P.G.C. SA să-i restituie în

natură terenul în suprafață de 1976 mp situat în Câmpina, cu excepția

suprafeței de 266 mp, care se află sub blocul de locuințe și care este

imposibil de restituit, teren pentru care a solicitat un alt teren în schimb,

ca măsură reparatorie prin compensare și plata de daune moratorii în cuantum de

1047 lei Ron/lună, începând cu data formulării prezentei contestații.

În raport de actele și lucrările cauzei, Tribunalul Prahova, prin

sentința civilă nr. 95 din 25 ianuarie 2006 a admis contestația precizată și

modificată, în parte, formulată de contestatorul G.R.; a respins cererea de

intervenție în interes propriu formulată de SC C.P.G.C. SA Câmpina; a anulat

dispozițiile nr. 291 și 292/2005 emise de primarul municipiului Câmpina; a

dispus restituirea în natură către contestator a imobilului situat în Câmpina,

compus din suprafața de 508 mp teren (366 mp + 141 mp), în punctele ABCDE și

suprafața de 205 mp teren, concesionat pentru stația auto, identificat conform

aceluiași raport de expertiză.

A constatat dreptul contestatorului la măsuri reparatorii în echivalent

(despăgubiri) pentru suprafața de 1267 mp teren și a obligat intimații să emită

dispoziție în acest sens; a respins în rest acțiunea și a obligat intimata la

plata sumei de 4.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către

contestator.

Prin decizia civilă nr. 134 din 14 martie 2007 pronunțată de Curtea de

Apel Ploiești, s-au respins ca nefondate, apelurile declarate de contestatorul

G.R., pârâtul municipiul Câmpina prin primar și intervenienta SC C.P.G.C. SA

Câmpina.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a constatat următoarele:

Din rapoartele de expertiză, efectuate la instanța de fond și la

instanța de apel, rezultă că suprafața de 120 mp teren este ocupată de drumul

de acces la bateria de garaje, ce a fost construită pe terenul proprietatea

Consiliului local Câmpina.

Tot pe acest drum a fost asigurat și accesul în spatele blocului de

locuințe, precum și accesul la proprietățile particulare, astfel că pentru

această suprafață apelantul contestator G.R. are dreptul la măsuri reparatorii

prin echivalent, dat fiind faptul că este afectată de servituți legale și alte

amenajări, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește cererea contestatorului de a i se acorda alt teren

în compensare pentru această suprafață, s-a constatat că terenul în suprafață

de 230.000 mp nu este disponibil, fiind încheiate trei convenții între

Consiliul Local al municipiului Câmpina și ANL, privind predarea în folosință

gratuită acestuia.

Referitor la critica formulată de apelantul contestator privind plata

unor daune de întârziere ca urmare a faptului că pârâții nu s-au conformat

prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu a soluționat

cererea în termenul de 60 de zile de la data înregistrării notificării, s-a

constatat că art. 23 din Legea nr. 10/2001 nu prevede o astfel de măsură, care

să poată fi aplicată pârâtei în această situație.

În ceea ce privește apelurile declarate de pârâtul municipiul Câmpina

prin primar și intervenienta SC C.P.G.C. SA Câmpina, s-a constatat că ambele

vizează suprafața de 141 mp teren, ce este deținută de intervenientă, societate

la care acționar majoritar este Consiliul local al municipiului Câmpina.

Criticile formulate de pârâtă și intervenientă au fost constatate

nefondate, deoarece art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 arată în mod expres

că imobilele terenuri și construcții preluate în mod abuziv, indiferent de

destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a legii de o

societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice

centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar sau de orice alte

persoane juridice de drept public vor fi restituite persoanelor îndreptățite,

în natură, prin decizie sau, după caz, dispoziție motivată a organelor de

conducere ale unității deținătoare.

De asemenea, s-a apreciat că art. 20 alin. (2

1

) din Legea nr.

10/2001, modificată, prevede în concret obligativitatea restituirii în natură

chiar și în ipoteza unui drept de proprietate constituit, stabilind dreptul

societății comerciale, prin organele sale de conducere, de a micșora capitalul

social cu valoarea bunului imobil restituit și la recalcularea patrimoniului,

cota de participație a statului micșorându-se în mod corespunzător.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, reclamantul G.R., pârâtul

municipiul Câmpina prin primar și intervenienta SC C.P.G.C. SA Câmpina.

Reclamantul G.R., prin recursul său, critică decizia recurată pentru

nelegalitate, invocând ca temei de drept al motivelor de recurs dispozițiile

art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestora, reclamantul a arătat că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra motivului de apel care viza nelegalitatea respingerii cererii

de restituire în natură a suprafeței de 877 mp teren; că instanța își motivează

soluția de respingere a apelului privind măsura reparatorie a compensării pe

ceea ce nu s-a cerut sau pe motive străine de cererile recurentului; că

instanța a încălcat principiul dreptului la apărare și propriile dispoziții

privind obiectivele expertizei dispuse în cauză, în sensul că, deși prin

suplimentul la raportul de expertiză s-a stabilit valoarea de circulație a

terenului în suprafață de 26.670 mp, fără să se răspundă la celelalte

obiecțiuni, a respins cererea recurentului de a se realiza o lucrare conformă

cu obiectivele încuviințate; că s-au aplicat greșit dispozițiile art. 10 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001 raportat la art. 616 C. proc. civ., pentru cererea de

restituire a suprafeței de 120 mp; că s-au aplicat greșit dispozițiile art. 2

din Legea nr. 10/2001 rap. la art. 3 alin. (4) și anexa III din Legea nr.

213/1998.

Prin recursul său intervenienta SC C.P.G.C. SA Câmpina a arătat că

instanța de apel și-a motivat soluția făcând referire doar la dispozițiile art.

20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora există obligația

restituirii în natură chiar și în ipoteza unui drept de proprietate constituit,

stabilindu-se dreptul societății comerciale, prin organele sale, de a micșora

capitalul social cu valoarea bunului restituit și la recalcularea

patrimoniului, cota de participație a statului micșorându-se în mod

corespunzător.

Or, instanța de apel a fost în eroare, tocmai în ceea ce privește esența

cauzei deduse judecății, întrucât nu se mai poate solicita restituirea

suprafeței de 141 mp, câtă vreme autorul contestatorului a vândut suprafața de

3368 mp încă din anul 1942, prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 871, deci cu mult înainte de data la care restul proprietății sale a fost

preluată de către stat, conform Decretului nr. 218/1960.

Deși s-a indicat ca temei al criticilor formulate dispozițiile art. 304

pct. 10 C. proc. civ., text de lege abrogat prin Legea nr. 219/2005, de

aprobare a O.U.G. nr. 138/2000, instanța, în baza dispozițiilor art. 306 alin.

(3) C. proc. civ., în raport de dezvoltarea acestora face încadrarea lor în

motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pârâtul municipiul Câmpina, prin primar, a indicat ca temei de drept al

motivului de recurs invocat, dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., iar

în dezvoltarea acestuia a arătat că instanța de apel nu a luat în considerare

și nu s-a pronunțat asupra raportului de expertiză întocmit de inginer S.A.,

probă esențială pentru dezlegarea pricinii, pronunțând o soluție total eronată,

cu încălcarea flagrantă a dreptului de proprietate recunoscut de lege, în speță

nefiind incidente dispozițiile art. 20 alin. (2)

1

din Legea nr.

10/2001.

S-a concluzionat că, în soluționarea justă a cauzei instanța trebuia să

aibă în vedere această probă pertinentă și concludentă.

Examinând recursurile formulate de reclamantul G.R. și intervenienta SC

C.P.G.C. SA Câmpina, instanța le constată întemeiate pentru următoarele

considerente.

Recurentul-reclamant a solicitat prin contestația formulată împotriva

dispozițiilor nr. 291 și nr. 292/2005, restituirea în natură a suprafeței de

1980 mp teren, situat în Câmpina, respectiv restituirea în natură pentru partea

de teren rămasă liberă și acordarea unui alt imobil la schimb sau echivalentul

în bani pentru restul de teren ocupat de construcții, precum și obligarea

pârâtei la plata de daune compensatorii în valoare de 1 miliard lei pentru

neîndeplinirea voluntară a obligației legale prevăzută de art. 23 din Legea nr.

10/2001, și plata cheltuielilor de judecată.

Prima instanță a admis contestația formulată de reclamant, așa cum a

fost precizată, a dispus restituirea în natură către contestator a imobilului

situat în Câmpina, compus din suprafață de 508 mp teren (366 mp + 141 mp) în

punctul ABCDE și suprafața de 205 mp teren concesionat pentru stația auto,

identificat conform aceluiași raport de expertiză.

A constatat dreptul contestatorului la măsuri reparatorii în echivalent

pentru suprafața de 1267 mp teren și a obligat intimata să emită dispoziție în

acest sens.

Această soluție a fost menținută și de instanța de apel prin respingerea

apelurilor declarate de reclamantul-pârât și de intervenientă, apreciind că, în

speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

republicată, care prevăd expres obligativitatea restituirii în natură chiar și

în ipoteza unui drept de proprietate constituit, urmând ca societatea

comercială, prin organele sale de conducere, să procedeze la micșorarea

capitalului social cu valoarea bunului imobil restituit, cota de participație a

statului micșorându-se în mod corespunzător.

Prin recursul său, intervenienta a criticat greșita aplicare în speță a

dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru terenul în

suprafață de 141 mp, întrucât această suprafață face parte din terenul pe care

autorul I.D. l-a înstrăinat către S.S.R., în suprafață de 3368 mp, prin actul

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 871/1942, cu mult înainte de data de

la care s-a preluat de stat de la autorul reclamantului proprietatea acestuia,

în baza Decretului nr. 218/1960.

Pe de altă parte, recurentul-reclamant, prin recursul său, critică

hotărârea recurată ca fiind dată cu încălcarea acelorași dispoziții de lege, în

privința respingerii cererii de restituire în natură a suprafețelor de teren de

120 mp și de 877 mp.

Potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție

hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea

atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au

fost pe deplin stabilite.

Or, instanțele de fond și apel fără să stabilească deplin situația de

fapt au reținut că suprafața de 141 mp din terenul solicitat de reclamantă este

deținută în prezent de recurenta intervenientă, deși aceasta a susținut că

autorul recurentului reclamant a înstrăinat o suprafață mai mare de teren, de

3368 mp, în anul 1942, prin actul autentic de vânzare-cumpărare nr. 871/1942

încheiat cu S.S.R., în care este cuprinsă și suprafața de teren de 141 mp, a

cărei restituire în natură s-a menținut prin decizia recurată, pe de o parte,

iar pe de altă parte, în raportul de expertiză efectuat în apel nu s-a

evidențiat dacă terenul care face obiectul pricinii este sau nu amplasat în

incinta intervenientei.

În ceea ce privește cererea formulată de recurentul reclamant de a i se

restitui în natură suprafețele de teren de 120 mp și de 877 mp pentru care i

s-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii în echivalent, instanța de apel nu

a stabilit, prin același raport de expertiză, dacă acesta este afectat de alee,

amenajată ca drum de acces și dacă aceasta permite accesul spre un loc înfundat

în sensul art. 616 C. civ.

De asemenea, nu s-a stabilit dacă terenul a cărui restituire în natură a

fost respinsă, este afectat de construcții, servituți legale și alte amenajări

de utilitate publică.

În această situație, se constată că starea de fapt nu este pe deplin

stabilită, neexistând un probatoriu pertinent și adecvat în acest sens. Aceasta

impune efectuarea unei expertize topo, probă incompatibilă cu structura

recursului potrivit art. 305 C. proc. civ., pentru a se stabili în concret care

sunt suprafețele de teren ce pot fi restituite în natură în raport de

prevederile art. 10 din Legea nr. 10/2001, și pentru ce suprafețe de teren

reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii în echivalent.

Expertul în baza tuturor înscrisurilor, inclusiv celor invocate de

intervenientă, urmează să stabilească dacă terenul în suprafață de 141 mp, este

sau nu în incinta intervenientei și dacă aceasta este inclusă în suprafața de

3368 mp, înstrăinată în anul 1942, prin act autentic de autorul reclamantului;

dacă aleea este amenajată ca drum de acces și dacă aceasta permite accesul spre

un loc înfundat; ce construcții autorizate sunt amplasate pe terenul în litigiu

și când au fost edificate și care sunt suprafețele de teren ce nu sunt afectate

de construcții, servituți legale și alte amenajări de utilitate publică.

La întocmirea lucrării, expertul urmează să se aibă în vedere și

celelalte suprafețe de teren deja atribuite de tribunal și care nu au făcut

obiectul apelurilor declarate de părți.

Pentru stabilirea împrejurărilor privind data edificării construcțiilor,

în măsura în care se va constata că pe terenul în litigiu sunt amplasate

asemenea imobile, se va administra și proba cu înscrisuri, deoarece pentru

restituirea în natură a imobilului se are în vedere situația juridică a

acestuia la data cererii de restituire, potrivit dispozițiilor art. 9 din Legea

nr. 10/2001, iar art. 10 alin. (3) din lege prevede că se restituie în natură

terenurile pe care s-au edificat construcții neautorizate în condițiile legii

după data de 1 ianuarie 1990.

În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul municipiul Câmpina,

prin primar, instanța constată următoarele:

Criticile formulate de pârât, așa cum au fost expuse mai sus, vizează

netemeinicia deciziei civile recurate, în sensul că instanța de apel nu s-a

pronunțat asupra unei dovezi administrate, respectiv asupra raportului de

expertiză întocmit de expert S.A., probă hotărâtoare pentru dezlegarea

pricinii. Aceste critici nu se încadrează în nici unul din motivele de recurs,

în vigoare la data pronunțării deciziei recurate, prevăzute de art. 304 pct.

1-9 C. proc. civ..

Acestea puteau fi încadrate în motivul de recurs prevăzut art. 304 pct.

10 C. proc. civ., din vechea reglementare, text de lege ce a fost abrogat prin

Legea nr. 219 din 6 iulie 2005 de aprobare a O.U.G. nr. 138/2001.

În această, situație recursul declarat de pârâtul municipiul Câmpina,

prin primar, este sancționat cu nulitatea, potrivit dispozițiilor art. 306

alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, instanța în baza dispozițiilor art. 314 C.

proc. civ., va admite recursurile declarate de reclamantul G.R. și intervenienta

SC C.P.G.C. SA Câmpina, va casa decizia civilă, în parte, și va trimite cauza

pentru rejudecarea apelurilor declarate de contestator și intervenientă la

aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării se va administra probatoriul necesar stabilirii

situației de fapt, în sensul celor menționate și se vor avea în vedere toate

mijloacele de apărare invocate de părți.

Vor fi menținute restul dispozițiilor deciziei civile, respectiv cele

privind respingerea apelului declarat de pârâtul municipiul Câmpina, prin primar.

Se va constata nul recursul declarat de pârâtul municipiul Câmpina, prin

primar, împotriva aceleiași decizii, potrivit art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

contestatorul G.R. și intervenienta SC C.P.G.C. SA împotriva deciziei nr. 134

din 14 martie 2007 a Curții de Apel Ploiești, pe care o casează în parte.

Trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor declarate

de contestator și intervenientă.

Menține restul dispozițiilor

deciziei atacate.

Constată nul recursul declarat de

pârâtul municipiul Câmpina, prin primar împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie

2007.