ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8490/2007

Deliberând asupra recursului de

față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

6998/c/2005 pe rolul Tribunalului Olt, reclamanta R.S. a solicitat anularea

dispoziției nr. 3987 din 26 octombrie 2005 emisă de Primăria municipiului

Caracal în baza Legii nr. 10/2001, prin care i-au fost acordate măsuri

reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 700 mp situat în

Caracal, expropriat din patrimoniul autorului R.T. (Decretul de expropriere nr.

467/1979), susținând că terenul poate fi restituit în natură.

Tribunalul, prin sentința civilă nr.

444 din 30 mai 2004, a admis acțiunea, a anulat dispoziția și a dispus

obligarea pârâtei la restituirea în natură a suprafeței de 700 mp teren,

individualizat prin indicarea vecinătăților.

Sentința a rămas definitivă prin

respingerea ca nefondat a apelului declarat de Primăria municipiului Caracal,

potrivit deciziei nr. 367 din 26 martie 2007 pronunțat de Curtea de Apel

Craiova, secția civilă.

Pentru a adopta această soluție,

instanța anterioară a reținut că expertiza tehnică efectuată în cauză astfel

cum a fost completată în apel, a concluzionat că terenul în litigiu nu este

inclus în suprafața cuprinsă la poziția 476 din inventarul bunurilor ce aparțin

domeniului public al Municipiului Caracal și nu este afectat de conducte de

termoficare sau de gaze, de cabluri electrice și nici nu este supus unor

servituți legale, fiind restituibil în natură în raport de art. 11 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001.

Critica apelantei pârâte, potrivit

căreia suprafața de teren revendicată este inclusă în terenul restituit în baza

Legii nr. 18/1991 numitului L.M., a fost înlăturată cu motivarea că nu s-au

făcut dovezi în acest sens.

Împotriva deciziei pronunțată de

instanța de apel a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului Caracal,

criticând-o ca fiind nelegală în raport cu cazul de modificare prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:

Legiuitorul a instituit regula

restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv, existând însă și excepții

de la această regulă [art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001] în categoria

cărora se încadrează și terenul în litigiu, care este afectat unei utilități

publice, parcare destinată a deservi nevoile comunității.

Se mai arată că instanța nu a

manifestat rol activ în a stabili cu exactitate dacă terenul precizat în

sentință este același cu terenul pe care l-a avut în proprietate reclamanta,

dispunând restituirea unui alt teren ce a fost reconstituit în temeiul Legii

nr. 18/1991 numitului L.V.M., care a înstrăinat, la rândul său, o parte din teren

Comunității Bisericilor Creștine Baptiste.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea constată următoarele:

Contrar afirmațiilor recurentei

instanța anterioară a manifestat rol activ, dispunând în mai multe rânduri

completarea raportului de expertiză întocmit în primă instanță, pentru a

verifica apărările pârâtei.

Expertul a identificat terenul

solicitat, precizând că acesta nu se suprapune terenului cu destinație de

parcare cuprins la poziția 476 din inventarul bunurilor ce aparțin domeniului

public al Municipiului Caracal, întrucât vecinătățile indicate în anexa 3 a

H.G. nr. 1355/2001, depusă la dosar de către apelantă (f. 15 – 17), nu

corespund cu cele ale terenului în litigiu, „Parcarea Victoriei” (poz. 476 din

anexă) având alte vecinătăți.

În atare situație, simplul fapt că

pe terenul solicitat este o platformă betonată nu conduce la concluzia

exceptării de la restituirea în natură, în condițiile în care pârâta nu a

demonstrat că platforma betonată a fost realizată în cadrul lucrărilor aprobate

de sistematizare a localității și că este destinată unei amenajări de utilitate

publică, în sensul prevederilor art. 11 alin. (3) și (4) din Legea nr. 10/2001.

De asemenea, urmare a relațiilor

comunicate la solicitarea instanței, valorificate în raportul suplimentar de

expertiză (fila 63 dosar), s-a stabilit că terenul nu este străbătut de

conducte de gaz, termoficare sau de rețele electrice subterane iar apelanta

pârâtă nu a dovedit contrariul.

Se mai susține că nu s-a stabilit cu

exactitate dacă terenul cu vecinătățile precizate în sentință este același cu

terenul pe care l-a avut în proprietate autorul reclamantei.

Susținerea este contrazisă de titlul

de proprietate în baza căruia reclamanta a formulat notificarea, contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 75/1966, din care rezultă amplasamentul

terenului în suprafață de 700 mp, identificat în prezent prin raportul de

expertiză topografică întocmit în primă instanță, necontestat sub acest aspect

de către pârâtă.

Prin motivele de apel s-a invocat și

faptul că terenul în litigiu este inclus în suprafața de 945 mp cu privire la

care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate numitului L.M., conform Legii

nr. 18/1991, acesta înstrăinându-l Bisericii Baptiste.

Această critică este reiterată și

prin motivele de recurs și, în susținerea ei, recurenta a depus pentru prima

dată în proces, în cadrul probei cu înscrisuri, probă admisibilă în această

etapă procesuală, conform art. 305 C. proc. civ. două titluri de proprietate

eliberate susnumitului în baza Legii fondului funciar (nr. 13111/77 din 20

ianuarie 1999 și nr. 7977/45 din 10 noiembrie 1997) precum și două contracte de

vânzare-cumpărare încheiate cu Biserica Baptistă „Sfânta Treime”.

În raport cu aceste noi înscrisuri,

se constată, fără a se reține vreo culpă a instanței anterioare, că situația de

fapt în funcție de care să se poată verifica legalitatea soluției de restituire

în natură a terenului nu este pe deplin stabilită.

Potrivit dispozițiilor Legii nr.

10/2001, prin teren liber, restituibil în natură, se înțelege nu numai terenul

neconstruit sau neafectat de amenajări de utilitate publică, ci și terenul ce

nu face obiectul unor acte juridice de înstrăinare încheiate/întocmite anterior

intrării în vigoare a legii speciale de reparație.

În măsura în care terenul solicitat

în prezenta cauză se suprapune cu cel care face obiectul titlurilor de

proprietate și contractelor de vânzare-cumpărare depuse de recurentă în actuala

etapă procesuală, acte de înstrăinare cu privire la care nu s-a constatat nulitatea

absolută în condițiile prescrise de art. 45 din Legea nr. 10/2001, conform art.

18 lit. c) din actul normativ analizat terenul (integral sau în parte) nu poate

fi restituit în natură, măsurile reparatorii urmând a fi stabilite în

echivalent.

În vederea lămuririi acestor

împrejurări de fapt, care presupune efectuarea unei lucrări de specialitate,

inadmisibilă în recurs, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

și a dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa decizia

și va trimite spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

Primăria municipiului Caracal împotriva deciziei nr. 367 din 26 martie 2007 a

Curții de Apel Craiova, secția civilă, pe care o casează cu trimiterea cauzei

spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 decembrie

2007.