ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1657/2009

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin notificările nr. 2933 din 19 iulie 2991 (transmisă Consiliului Local Tulcea) și nr. 196/N din 8 noiembrie 2001 (transmisă R.A.D.E.F. R.F.), D.M. a cerut plata contravalorii suprafeței de 360 mp și a construcției pe care autorii săi au fost obligați să le doneze statului, cu mențiunea că, în prezent, pe teren se află edificat cinematograful „Patria". Prin dispoziția nr. 687 din 18 decembrie 2006, Consiliul Județean Tulcea, investit de reclamantă cu aceleași pretenții prin notificarea nr. 71/N/2001, a respins cererea de restituire în natură a imobilului, a constatat calitatea de persoană îndreptățită a notificatoarei și a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Prin cererea înregistrată la data de 6 ianuarie 2007, reclamanta D.M.A. a cerut anularea dispoziției și acordarea în compensare pentru imobilul fost proprietatea autorilor săi, imposibil de restituit în natură, a unui alt teren în compensare. În motivarea cererii reclamanta a susținut că a purtat discuții în acest sens cu pârâtul care a încredințat-o că o să-i acorde un alt teren din zona „Zăgan" în compensare pentru ca, ulterior, să refuze acest lucru sub motiv că Municipiul Tulcea refuză să constituie o servitute de trecere în favoarea acestuia. Prin întâmpinare, pârâtul a cerut respingerea cererii, cu mențiunea că terenul a cărui atribuire o solicită reclamanta nu este proprietatea sa și nu îl poate atribui în compensare.

Prin sentința civilă nr. 419 din 15 martie 2007, Tribunalul Tulcea a respins cererea. În motivarea sentinței instanța a reținut că în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, pârâtul Consiliul Local Tulcea a comunicat că nu deține bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare persoanelor îndreptățite la măsuri reparatorii, caz în care, se justifică propunerea de despăgubire pe care a făcut-o reclamantei. Instanța a reținut și că în această fază a procedurii nu se justifică efectuarea unei expertize de evaluare a imobilului expropriat din patrimoniul autorilor reclamantei întrucât dispoziția de despăgubire urmează a fi înaintată, conform Titlului VII al Legii nr. 247/2005, Comisie Centrale pentru stabilirea Despăgubirilor, care va proceda la evaluare.

Prin decizia civilă nr. 149/C din 11 iunie 2008, Curtea de Apel Constanța a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă. În motivarea deciziei instanța a reținut că dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 se coroborează cu cele ale art. 1 alin. (5) din lege, anume, în caz de imposibilitate de restituire în natură a imobilelor preluate de stat, se poate dispune compensarea cu alte bunuri sau servicii numai în măsura în care astfel de bunuri se identifică la nivelul entității deținătoare. Cum, în speță, imobilul expropriat de stat din patrimoniul autorilor reclamantei nu mai poate fi restituit în natură (construcția fiind demolată iar terenul ocupat cu o construcție de interes public) și cum, la nivelul entității deținătoare nu se identifică bunuri sau servicii disponibile în sensul Legii nr. 10/2001, instanța a reținut că nu poate fi primită cererea reclamantei de a obliga pârâtul să îi acorde alt teren în compensare.

Instanța a reținut și că terenul din în zona Zăgan este proprietatea Municipiului Tulcea, care nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză, precum și faptul că imobilele deținute de pârâtul Consiliul Județean Tulcea sunt afectate desfășurării activităților de interes public, conform înscrisurilor depuse la dosar. Instanța de apel nu a găsit utilă administrarea probei cu expertiză de evaluare, pentru aceleași considerente reținute și de prima instanță, anume că fiind în prezența unei dispoziții emisă de entitatea deținătoare la data de 18 decembrie 2006, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, o asemenea operațiune urmează a fi efectuată în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând incidența art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. În motivarea recursului reclamanta susține că pârâtul Consiliul Județean Tulcea nu avea calitate procesuală pasivă în cauză întrucât la momentul deposedării autorilor săi de imobil acesta a intrat în patrimoniul Primăriei Tulcea, căreia îi revenea obligația de a soluționa notificarea, soluție ce se impunea cu atât mai mult cu cât Consiliul Județean a devenit proprietarul bunului între timp și numai în considerația faptului că pe teren este edificată o clădire în care, în prezent, își desfășoară activitatea Teatrul Jean Bart. Recurenta solicită casarea hotărârilor instanțelor de fond și trimiterea cauzei pentru rejudecare, soluție care apreciază că se impune a fi dispusă și în raport de faptul că pârâtul nu a depus la dosar, astfel cum a solicitat, o listă actualizată cu terenurile disponibile de aceiași dimensiuni cu cel preluat din patrimoniul autorilor săi.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art 304 C. proc. civ., se poate cere casarea sau, după caz, modificarea când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) (pct. 5) și când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii (pct. 9). Or, deși invocă incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu dezvoltă nicio critică de nelegalitate care să se subsumeze acestuia, chestiunea referitoare la deficiențele listei de bunuri și servicii disponibile întocmită de pârât în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 fiind o chestiune de probatoriu și nu de procedură.

Cât privește critica formulată pentru prima oară în recurs cu privire la calitatea procesuală pârâtă a Consiliului Județean Tulcea, care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu poate fi primită pentru următoarele considerente: În drept, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și titularul obligației în raportul juridic dedus judecății. Or, prin cererea dedusă judecății reclamanta a cerut anularea unei dispoziții emisă în procedura Legii nr. 10/2001 de către Consiliul Județean în calitate de entitate deținătoare a imobilului preluat de stat prin expropriere din patrimoniul autorilor săi.

Pe cale de consecință, în calitate de emitent al dispoziției contestate pârâtul justifică calitate procesuală pasivă. Pârâtul justifică calitate și prin aceea că întrunește cerințele de a fi entitate deținătoare, întrucât deține în patrimoniu, din anul 2000, sub nr. de inventar 60, ca aparținând domeniului său public, „Clădirea multifuncțională de spectacole" Tulcea, edificată pe terenul expropriat, (inventar însușit H.G. 1484/2003), clădire în care își desfășoară activitatea Teatrul Jean Bart, instituție publică de cultură aflată în subordinea sa.

Aspectele de fapt menționate nu sunt contestate de reclamantă care apreciază, eronat, că autorii săi ar fi fost deposedați de imobil de Primăria municipiului Tulcea, în realitate, acestea fiind expropriat și preluat de stat, care l-a transmis în administrare autorităților sale administrativ teritoriale, anume mai întâi Municipiului Tulcea și, apoi, Județului Tulcea, acesta din urmă înregistrându-l în patrimoniul său în condițiile legii. Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constă că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.M.A. împotriva deciziei nr. 149 / C din 11 iunie 2008 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 februarie 2009.