ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1435/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 1 octombrie 2013, sub nr. x/2013, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C. și D., grănițuirea proprietăților prin stabilirea liniei de hotar și obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 20 mp teren, în valoare de 1.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă, nr. 3465 din 23 noiembrie 2015, îndreptată prin Încheierea din 17 decembrie 2015, Judecătoria Tulcea a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții C. și D., ca nefondată. A admis cererea privind acțiunea în grănițuire. A stabilit linia de hotar între imobilele situate în Tulcea, str. x și str. x, ca fiind cea determinată de punctele 3, 2, 1, 10, 9, 8, 7, 6, conform schiței anexe la raportul de expertiză tehnică judiciară efectuată de expertul E., . În temeiul art. 453 alin. (2) C. proc. civ., a compensat cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții C. și D. și reclamanții A. și B..

Prin Decizia civilă, nr. 913 din 11 octombrie 2017, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelurile formulate de reclamanții A. și B. și de pârâtul D. împotriva Sentinței civile nr. 3465 din 23 noiembrie 2015, pronunțată de Judecătoria Tulcea, având ca obiect grănițuire, în contradictoriu cu intimata C.. A schimbat în parte hotărârea atacată, numai în ceea privește grănițuirea, în sensul că a stabilit linia de hotar dintre imobilele proprietatea părților din Tulcea, str. x, respectiv 29, conform planului de situație, planșa 1, din expertiza tehnică judiciară întocmită de F. din răspunsul la obiecțiuni - completare expertiză, pe aliniamentul 2 - 3 - 4. A menținut celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții D. și C..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 14 februarie 2018, sub același număr de dosar.

Prin Decizia nr. 963 din 22 martie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a recursului declarat de pârâții D. și C. împotriva Deciziei civile nr. 913 din 11 octombrie 2017 pronunțate de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Constanța.

Prin Încheierea din 17 octombrie 2018, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., a suspendat judecata recursului declarat de pârâții D. și C. împotriva Deciziei civile nr. 913 din 11 octombrie 2017, pronunțate de Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal, până la soluționarea cererii de pronunțare a unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2018.

Împotriva Încheierii din 17 octombrie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, au formulat recurs pârâții D. și C. la data de 5 decembrie 2018 (data depunerii la oficiul poștal).

Recurenții susțin că încheierea de ședință din 17 octombrie 2018, prin care a fost suspendată judecata recursului, este netemeinică și nelegală, în raport de jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia nr. 7/2014) și cea a Curții Constituționale.

Se susține că Decizia nr. 913 din 11 octombrie 2017 a Tribunalului Tulcea încalcă dreptul de proprietate stabilit prin Decizia civilă, nr. 806 din 24 octombrie 2007 pronunțată de aceeași instanță, care a stabilit distanța de acces de 3 ml de la str. x în anul 2007, pe care fostul proprietar nu a contestat-o și nici nu a formulat vreo cerere în fața instanțelor.

De asemenea, Decizia nr. 913 din 11 octombrie 2017 încalcă și Decizia nr. 230/C din 29 aprilie 2006 a Curții de Apel Constanța prin care s-a stabilit, în baza unui supliment de expertiză privind lungimea de 45 m și lățimea (front stradal), 3 ml care reprezintă drumul de acces de la str. x.

În drept, recurenții au invocat dispozițiile art. 415 și art. 483 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 12 decembrie 2018, fiind repartizată aleatoriu completului C4.

Prin Rezoluția din 18 decembrie 2018, completul nr. 4 filtru a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, în condițiile prevăzute de art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Intimații-reclamanți nu au depus întâmpinare.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, s-a constatat că recursul este admisibil în principiu, completul de filtru urmând să aprecieze dacă susținerile formulate se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și dacă vizează încheierea recurată.

La data de 10 iunie 2019, Completul de filtru C4, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la filele x.

Părțile nu au formulat punct de vedere cu privire la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului.

În temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., completul de filtru a fixat termen la 19 septembrie 2019, fără citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu titlu preliminar, se reține că, în raport de dispozițiile art. 24 și 25 alin. (1) C. proc. civ., în soluționarea recursului de față se vor avea în vedere dispozițiile C. proc. civ. existente la data inițierii demersului judiciar.

Analizând recursul sub aspectul posibilității de încadrare a criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., chestiune reținută prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată în termenul și condițiile prevăzute de lege, numai pentru motivele expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., norme imperative, de ordine publică.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele se vor depune printr-un memoriu separat. Lipsa acestor mențiuni este sancționată cu nulitatea, potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede sancțiunea nulității recursului în cazul în care motivele de recurs invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Deși nu se prevede în mod expres, este fără dubiu că pentru a putea fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., criticile formulate trebuie să vizeze argumentele reținute de instanță în justificarea soluției pronunțate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În speță, se constată că, prin cererea de recurs formulată, recurenții nu au indicat niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum impun dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., și nici nu au formulat vreo critică susceptibilă de încadrare, din oficiu, în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs cu care recurenții au învestit Înalta Curte, nu se regăsesc critici în combaterea motivelor reținute de curtea de apel în pronunțarea soluției suspendare a judecării cauzei în baza dispozițiilor art. 520 alin. (4) C. proc. civ., recurenții formulând susțineri cu privire la fondul litigiului și la Decizia nr. 913 din 11 octombrie 2017 a Tribunalului Tulcea, prin care s-au soluționat apelurile.

Or, a motiva recursul implică obligația părții de a arăta, în concret, în ce constă greșeala instanței care a pronunțat hotărârea atacată din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., raportat la argumentele pe care instanța și-a fundamentat soluția, exigență care nu este îndeplinită fără a se arăta, în concret, aspectele de nelegalitate a hotărârii atacate prin raportare la argumentele reținute de instanță în fundamentarea soluției pronunțate.

Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței raportat la argumentele avute în vedere la pronunțarea soluției și încadrarea acestora în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărâri.

Așa fiind, constatând că recurenții nu s-au conformat dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., neindicând în cererea de recurs motivele de nelegalitate pe care își întemeiază recursul, iar susținerile din cererea de recurs nu se constituie în critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută în acest caz de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâții D. și C. împotriva Încheierii din 17 octombrie 2018 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2019.

GGC - CL