ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1957/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București, reclamanții Ț.A., Ț.C. și Ț.C.A. au chemat în judecată pe pârâții T.V., T.I., T.M. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună, în urma comparării titlurilor de proprietate, obligarea acestora să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în str. Grigore Alexandrescu, București. Urmare a declinării competenței materiale de soluționare a cauzei de către Judecătoria sectorului 1 București, prin sentința civilă nr,21960 din 9 noiembrie 2010, în raport de art. 2 pct. î lit. h) C. proc. civ., Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin Sentința nr. 982 din 19 mai 2011 a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția netimbrării acțiunii.

A respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții Ț.A., Ț.C. și Ț.C.A. în contradictoriu cu pârâții T.V., T.I. și T.M. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, In esență, având în vedere Decizia nr. 33/2008 dată în recursul în interesul legii, precum și hotărârea pilot pronunțată de Curtea Europeană în cauza Măria Atanasiu și alții contra României, că reclamanții nu sunt îndreptățiți la restituirea în natură a bunului ci doar la acordarea de despăgubiri, în condițiile în care aceștia au parcurs procedura prevăzută de Legea specială nr. 10/2001 și față de faptul că titlul pârâților, reprezentat de contractul de vânzare - cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, nu a fost anulat, iar valabilitatea acestuia și examinarea bunei credințe a cumpărătorilor nu mai pot fi puse în discuție, respectivele aspecte fiind dezbătute irevocabil prin Decizia civilă nr. 548/ A din 24 martie 2003 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 111/ A din 3 aprilie 2014, a constatat perimate apelurile declarate de reclamanții Ț.C.A., Ț.R.A. și Ț.C. împotriva sentinței tribunalului. A respins cererea de repunere pe rol formulată de apelantul - reclamant Ț.C.A., ca rămasă tară obiect. În raport de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., curtea de apel a constatat că ambele cereri care vizau redeschiderea judecății depuse de reclamantul Ț.C.A., din 18 iunie 2013 și 26 septembrie 2013, au fost formulate după împlinirea termenului de 1 an de la data suspendării (8 mai 2012) și deci după intervenirea de drept a perimării. Prin Decizia civilă nr. 2908 din 29 octombrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția l civilă, a respins ca tardiv recursul declarat de pârâtul Ț.C.

împotriva Deciziei nr. 111/ A din 3 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut următoarele: Cât privește „apelul ” declarat de reclamant împotriva încheierii din 3 aprilie 2014 a Curții de Apei, se observă că aceasta reprezintă practicaua Hotărârii recurate nr. 111/ A din 3 aprilie 2034, care face corp comun eu decizia, astfel că urmează regimul juridic al căii de atac formulate împotriva deciziei recurate, neputând ti atacată separat. Așa cum rezultă din actele dosarului, decizia atacată a fost pronunțată în apel la data de 3 aprilie 2014. Decizia recurată, prin care s-au constatat perimate apelurile reclamanților, putea fi atacată în termenul prevăzut de art. 253 alin. (2) C. proc.

civ., care stipulează că „Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare”. Termenul de recurs este un termen legal imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac. Or, în speță, cererea de recurs a fost înregistrată la Curtea de Apei București la data de 8 mai 2014, după expirarea termenului de 5 zile de [a pronunțarea deciziei atacate, termen calculat potrivit dispozițiilor art. 101 C. proc. civ. și care se împlinea ia 9 aprilie 2014. Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civila, Ia data de 14 ianuarie 2015 sub nr. 181/1/2015, contestatorul Ț.C.A. a solicitat anularea Deciziei nr. 2908 din 29 octombrie 2014 pronunțată de această instanță în Dosar nr. 2559/1/2014.

Contestatorul a criticat decizia din perspectiva în care, în mod greșii, instanța a respins ca tardiv recursul. În susținerea acestei critici a arătat că Înalta Curte era învestită și cu verificarea legalității încheierii din 03 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, încheiere împotriva căreia a declarat calea de atac a apelului în fața acestei din urmă instanțe. Pe cale de consecință, susține că și recursul promovat împotriva Deciziei civile nr. 111/ A din 3 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost declarat în termen. De asemenea, contestatorul critică decizia și din perspectiva în care în mod greșit s-a reținui că dispozițiile Legii nr. 10/2001 împiedică exercitarea unei acțiuni în revendicare de drept comun având ca obiect imobilul situat în str. Grigore Alexandrescu, București, preluat în mod abuziv de Primăria Municipiului București, SC H.N.

SA și de către intimații T.V., T.I., Ț.C., Ț.A.R., T.M. Cererea nu a fost încadrată în drept. Examinând contestația în anulare, Înalta Carte constată următoarele: Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs). Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dală cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare ia competență.

Contestația în anulare specială, la rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare. În înțelesul textelor de lege menționate, care reglementează contestația în anulare, se constată că această cale extraordinară de atac poate fi primită numai in situația îndeplinirii cerințelor expres determinate. În cauză, prin decizia atacată, s-a respins, ca tardiv, recursul promovat împotriva Deciziei civile nr. 111/ A din 3 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Analizând motivele contestației în anulare formulate de contestator, Înalta Curte constată că niciuna dintre criticile învederate nu se încadrează în motivele de contestație în anulare strict și limitativ prevăzute de dispozițiile legale mai sus redate. Astfel, în ceea ce privește susținerea privitoare la faptul că prin exercitarea căii de atac intitulate „apel” împotriva încheierii din 03 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 111/ A din 3 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost declarat în termen, contestatorul pune în discuție chestiuni legate-de aplicarea și interpretarea de către instanța de recurs a dispozițiilor legale referitoare la căile de atac ce pot II exercitate împotriva încheierilor premergătoare pronunțării deciziilor, astfel cum este reglementat de dispozițiile art. 282 C. proc.

civ. și de momentul de la care acesta începe să curgă. Or, aceste chestiuni privesc modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, care exced cadrului procesual al contestației în anulare, nefiind vorba de o eroare materială care să poată fi încadrată în dispozițiile art. 318 C. proc. civ. Referitor la susținerea privitoare la faptul că în mod greșit s-a reținut de către instanță că dispozițiile Legii nr. 10/2001 împiedică exercitarea unei acțiuni în revendicare de drept comun având ca obiect imobilul situat în str. Grigore Alexandrescu, București, preluat în mod abuziv de Primăria Municipiului București. SC H.N. SA și de către intimații T.V., T.I., Ț.C., Ț.A.R., T.M., Înalta Curte constată că acestea reprezintă o critica de fond asupra căreia instanța de recurs nu s-a pronunțat, dat fiind soluția dată, de admitere a excepției tardivității, ca excepție de procedură, absolută și peremptorie, care împiedică analiza pe fond a cererii.

Prin admiterea excepției tardivității cererii de recurs, instanța nu mai putea să facă o analiză pe fond a criticilor de nelegalitate invocate, devreme ce legiuitorul, prin dispozițiile procedurale, a impus părților o anumită conduită în exercitarea căilor de atac, prin stabilirea unor termene legale imperative în care partea este îndrituită să își exercite drepturile procesuale, sub sancțiunea decăderii, așa cum prevede art. 103 C. proc. civ. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte urmează sa respingă contestația în anulare formulată de contestatorul Ț.C.A. împotriva Deciziei nr. 2908 din 29 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 2559/1/2014.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul Ț.C.A. împotriva Deciziei nr. 2908 din 29 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 2559/1/2014. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2015.