ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1957/2015

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 1 București, reclamanții Ț.A., Ț.C. și Ț.C.A. au chemat

în judecată pe pârâții T.V., T.I., T.M. solicitând instanței ca prin hotărârea

ce se va pronunța, să dispună, în urma comparării titlurilor de proprietate,

obligarea acestora să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul

situat în str. Grigore Alexandrescu, București.

Urmare a declinării competenței

materiale de soluționare a cauzei de către Judecătoria sectorului 1 București,

prin sentința civilă nr,21960 din

9

noiembrie 2010, în raport de art. 2 pct. î lit. h) C. proc. civ., Tribunalul

București, secția a V-a civilă, prin Sentința nr. 982 din 19 mai 2011 a respins

excepția inadmisibilității acțiunii și excepția netimbrării acțiunii. A

respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții Ț.A., Ț.C. și Ț.C.A.

în contradictoriu cu pârâții T.V., T.I. și T.M.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut, In esență, având în vedere Decizia nr. 33/2008 dată în recursul în

interesul legii, precum și hotărârea pilot pronunțată de Curtea Europeană în

cauza Măria Atanasiu și alții contra României, că reclamanții nu sunt

îndreptățiți la restituirea în natură a bunului ci doar la acordarea de

despăgubiri, în condițiile în care aceștia au parcurs procedura prevăzută de

Legea specială nr. 10/2001 și față de faptul că titlul pârâților, reprezentat

de contractul de vânzare - cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, nu

a fost anulat, iar valabilitatea acestuia și examinarea bunei credințe a

cumpărătorilor nu mai pot fi puse în discuție, respectivele aspecte fiind

dezbătute irevocabil prin Decizia civilă nr. 548/ A din 24 martie 2003 a Tribunalului

București, secția a III-a civilă.

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia nr. 111/ A

din 3 aprilie 2014,

a

constatat perimate apelurile declarate de reclamanții Ț.C.A., Ț.R.A. și Ț.C.

împotriva sentinței tribunalului. A respins cererea de repunere pe rol

formulată de apelantul - reclamant Ț.C.A., ca rămasă tară obiect.

În raport de dispozițiile art. 248 C.

proc. civ., curtea de apel a constatat că ambele cereri care vizau

redeschiderea judecății depuse de reclamantul Ț.C.A., din 18 iunie 2013 și 26

septembrie 2013, au fost formulate după împlinirea termenului de 1 an de la

data suspendării (8 mai 2012) și deci după intervenirea de drept a perimării.

Prin Decizia civilă nr. 2908 din 29

octombrie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția l civilă, a respins

ca tardiv recursul declarat de pârâtul Ț.C. împotriva Deciziei nr. 111/ A din 3

aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut următoarele:

Cât privește „apelul

”

declarat de reclamant împotriva

încheierii din 3 aprilie 2014 a Curții de Apei, se observă că aceasta

reprezintă practicaua Hotărârii recurate nr. 111/ A din 3 aprilie 2034, care

face corp comun eu decizia, astfel că urmează regimul juridic al căii de atac

formulate împotriva deciziei recurate, neputând ti atacată separat.

Așa cum

rezultă din actele dosarului, decizia atacată a fost pronunțată în apel la data

de 3 aprilie 2014.

Decizia

recurată, prin care s-au constatat perimate apelurile reclamanților, putea fi

atacată în termenul prevăzut de art. 253 alin. (2) C. proc. civ., care

stipulează că „Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în

termen de 5 zile de la pronunțare”.

Termenul de recurs este un termen

legal imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a exercita

calea de atac.

Or, în speță, cererea de recurs a fost

înregistrată la Curtea de Apei București la data de 8 mai 2014, după expirarea

termenului de 5 zile de [a pronunțarea deciziei atacate, termen calculat

potrivit dispozițiilor art. 101 C. proc. civ. și care se împlinea ia 9 aprilie

2014.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția I civila, Ia data de 14 ianuarie 2015 sub nr.

181/1/2015, contestatorul

Ț.C.A. a solicitat anularea Deciziei nr. 2908 din 29 octombrie 2014 pronunțată

de această instanță în Dosar nr. 2559/1/2014.

Contestatorul a criticat decizia din

perspectiva în care, în mod greșii, instanța a respins ca tardiv recursul.

În susținerea acestei critici a arătat

că Înalta Curte era învestită și cu verificarea legalității încheierii din 03

aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, încheiere împotriva căreia

a declarat calea de atac a apelului în fața acestei din urmă instanțe. Pe cale

de consecință, susține că și recursul promovat împotriva Deciziei civile nr.

111/ A din 3 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a fost declarat în termen.

De asemenea, contestatorul critică

decizia și din perspectiva în care în mod greșit s-a reținui că dispozițiile

Legii nr. 10/2001 împiedică exercitarea unei acțiuni în revendicare de drept

comun având ca obiect imobilul situat în str. Grigore Alexandrescu, București,

preluat în mod abuziv de Primăria Municipiului București, SC H.N. SA și de

către intimații T.V., T.I., Ț.C., Ț.A.R., T.M.

Cererea nu a fost încadrată în drept.

Examinând contestația în anulare, Înalta

Carte constată următoarele:

Contestația în anulare este o cale

extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru

ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ.

(contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre

irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al

cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs).

Cazurile în care poate fi promovată

contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de chemare a părții

pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu

cerințele legii și când hotărârea a fost dală cu încălcarea dispozițiilor de

ordine publică privitoare ia competență.

Contestația în anulare specială, la

rândul său, poate fi promovată în două ipoteze: când dezlegarea dată recursului

este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul

ori admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din

motivele de casare.

În înțelesul textelor de lege

menționate, care reglementează contestația în anulare, se constată că această

cale extraordinară de atac poate fi primită numai in situația îndeplinirii

cerințelor expres determinate.

În cauză, prin decizia atacată, s-a

respins, ca tardiv, recursul promovat împotriva Deciziei civile nr. 111/ A din

3 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Analizând motivele contestației în

anulare formulate de contestator, Înalta Curte constată că niciuna dintre

criticile învederate nu se încadrează în motivele de contestație în anulare

strict și limitativ prevăzute de dispozițiile legale mai sus redate.

Astfel, în ceea ce privește susținerea

privitoare la faptul că prin exercitarea căii de atac intitulate „apel”

împotriva încheierii din 03 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel

București, recursul declarat împotriva Deciziei civile nr. 111/ A din 3 aprilie

2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a fost declarat în termen, contestatorul pune în discuție

chestiuni legate-de aplicarea și interpretarea de către instanța de recurs a

dispozițiilor legale referitoare la căile de atac ce pot II exercitate

împotriva încheierilor premergătoare pronunțării deciziilor, astfel cum este

reglementat de dispozițiile art. 282 C. proc. civ. și de momentul de la care

acesta începe să curgă.

Or, aceste chestiuni privesc modul de

interpretare și aplicare a dispozițiilor legale, care exced cadrului procesual

al contestației în anulare, nefiind vorba de o eroare materială care să poată

fi încadrată în dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Referitor la susținerea privitoare la

faptul că în mod greșit s-a reținut de către instanță că dispozițiile Legii nr.

10/2001 împiedică exercitarea unei acțiuni în revendicare de drept comun având

ca obiect imobilul situat în str. Grigore Alexandrescu, București, preluat în

mod abuziv de Primăria Municipiului București. SC H.N. SA și de către intimații

T.V., T.I., Ț.C., Ț.A.R., T.M., Înalta Curte constată că acestea reprezintă o

critica de fond asupra căreia instanța de recurs nu s-a pronunțat, dat fiind

soluția dată, de admitere a excepției tardivității, ca excepție de procedură,

absolută și peremptorie, care împiedică analiza pe fond a cererii.

Prin admiterea excepției tardivității

cererii de recurs, instanța nu mai putea să facă o analiză pe fond a criticilor

de nelegalitate invocate, devreme ce legiuitorul, prin dispozițiile

procedurale, a impus părților o anumită conduită în exercitarea căilor de atac,

prin stabilirea unor termene legale imperative în care partea este îndrituită

să își exercite drepturile procesuale, sub sancțiunea decăderii, așa cum

prevede art. 103 C. proc. civ.

Pentru

considerentele arătate, Înalta Curte urmează sa respingă contestația în anulare

formulată de contestatorul Ț.C.A. împotriva Deciziei nr. 2908 din 29 octombrie

2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul

nr. 2559/1/2014.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

contestația în anulare formulată de contestatorul Ț.C.A. împotriva Deciziei nr.

2908 din 29 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I

civilă, pronunțată în Dosarul nr. 2559/1/2014.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2015.