ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1173/2015

Decizia nr. 1173/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2013, reclamanta A. a chemat în judecată B. și conducătorul B., solicitând aplicarea unei amenzi civile în cuantum de 20% din salariul minim brut pe zi de întârziere în sarcina conducătorului autorității publice pârâte, începând cu data de 28 iulie 2011 și până la data îndeplinirii obligației și obligarea pârâților la plata unei sume în cuantum de 18.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin sentința civilă nr. 758 din 02 februarie 2011, pe perioada 28 iulie 2011-28 decembrie 2012.

În motivarea în fapt a cererii reclamanta arată în esență că, prin sentința civilă nr. 758 din 02 februarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2/2010, irevocabilă prin Decizia nr. 3760 din 28 iunie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, s-a dispus obligarea pârâtei la transmiterea Dosarului de despăgubiri nr. x/CC aferent Ordinului de restituire nr. 881/2005 unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pronunțate în cauza și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a aceleiași hotărâri, obligație neexecutată până la data formulării cererii de chemare în judecată.

La data de 21 ianuarie 2013, pârâta C. a depus la dosarul cauzei Dosarul nr. x/CC.

Prin întâmpinare pârâta B. a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

De asemenea, prin întâmpinare C. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Prin sentința civilă nr. 515 din 04 februarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013, a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, iar prin Decizia civilă nr. 4831 din 04 aprilie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2013* a fost admis recursul, casată sentința civilă recurată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținându-se în esență, încălcarea principiului contradictorialității prin necitarea conducătorului autorității pârâte.

În fond după casare, cauza a fost înregistrată sub nr. nr. x/2/2013**, iar la data de 10 septembrie 2013 B. a depus Note de ședință prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a președintelui B., arătând că începând cu data de 29 mai 2012, prin Decizia Primului Ministru nr. 307 din data de 29 mai 2012, publicată în M. Of. nr. 363 din 29 mai 2012, a fost numit în funcția de președinte al C., cu rang de secretar de stat, domnul D.

De asemenea solicitat și introducerea în cauză a E.

Prin încheierea din data de 10 septembrie 2013 s-a dispus introducerea în cauză a E.

La data de 01 octombrie 2013 E. depus Note de ședință, prin care a învederat că a fost emisă Decizia de compensare nr. 26 din 28 august 2013,solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie respinsă acțiunea promovată de către reclamanta A., ca fiind lipsită de obiect.

Prin încheierea din data de 08 octombrie 2013 s-a dispus citarea în calitate de pârât a președintelui E., d-l D.

C. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Hotărârea instanței de fond;

Prin sentința

nr. 3387 din 5 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții C. - Direcția pentru Coordonarea Aplicării Legii nr. 10/2001, E. și președintele E. - D., în consecință, față de acest pârât.

S-a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții E. și președintele E. - D., ca neîntemeiată.

Analizând cu precădere excepția lipsei calității procesuale pasive a C., față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Curtea de apel a apreciat-o ca fiind întemeiată apreciindu-se că în faza de executare, pornită în temeiul art. 24 din Legea nr. 554/2004, C. nu are calitate procesuală pasivă, obligația fiind stabilită prin dispozitivul sentinței civile nr. 758 din 02 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București în sarcina B.

Pe fondul cauzei s-a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 24 pentru amendarea conducătorului B., ulterior conducătorului E., întrucât de la data de 28 iunie 2011, când a rămas irevocabilă sentința civilă nr. 758 din 02 februarie 2011 și data de 29 mai 2012, când pârâtul a fost numit în funcția de președinte al B., nu fusese finalizată procedura de evaluare și, prin urmare nu fusese emisă decizia privind titlul de despăgubire.

Totodată s-a reținut că la data de 15 martie 2012 au intrat în vigoare prevederile OUG nr. 4/2012, când au fost suspendate prin lege procedurile de emitere a titlurilor de despăgubire, prin urmare, nu se poate susține nici preluarea de către președintele B. a unei neexecutări culpabile a sentinței din partea președintelui B. anterior, iar la data de 20 mai 2013, a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013.

S-a avut in vedere că Dosarul de despăgubire nr. x/CC a fost transmis E., care a emis Decizia de compensare nr. 26 din 28 august 2013 în favoarea reclamantei A., astfel încât nu se poate reține o neexecutare culpabilă a președintelui E., întrucât decizia de compensare a fost emisă imediat după ce au fost derulate ședințele de constituirea a Comisiei, când au hotărât emiterea de titluri în executarea hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile, după cum rezultă din procesele-verbale atașate la dosarul cauzei.

În ceea ce privește capătul de cerere privind despăgubirile materiale în sumă de 18.000 lei, pentru neîndeplinirea obligației stabilite prin sentința civilă nr. 758 din 02 februarie 2011, pe perioada 28 iulie 2012-28 decembrie 2012, Curtea de apel l-a apreciat ca fiind neîntemeiat, întrucât, pe de o parte, emiterea deciziei privind titlul de despăgubire nu echivala cu plata sumei stabilite în decizie, acest moment fiind precedat de o altă procedură, prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, prin care se emitea titlu de plată, în limita sumei de 500.000 lei și eventual titlu de conversie, proceduri de asemenea, suspendate prin O.U.G. nr. 4/2012.

Au fost avute in vedere și dispozițiile art. 6 alin. (3) lit. f) și g) din Decizia Primului Ministru al României, nr. 249 din 21 iunie 2013, pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea E., dată în aplicarea art. 18 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Secretariatul Comisiei Naționale potrivit cărora la momentul emiterii deciziei de compensare se are în vedere valoarea actualizată a imobilului, ceea ce reprezintă o reparație integrală a prejudiciului cauzat de întârzierea procedurilor administrative de reparație.

Recursul;

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de recurs, a arătat, în esență, că prima instanță nu a reținut că hotărârea judecătorească a cărei executare se solicită a rămas definitivă și irevocabilă cu aproape doi ani înainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 165/2013 și că in mod greșit pârâții intimați au procedat la soluționarea dosarului de despăgubiri prin emiterea unei decizii de compensare conform procedurii instituite de Legea nr. 165/2013 care nu era aplicabilă in cauză.

S-a invocat, de asemenea, decizia Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. 4 raportat la art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013.

In ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor in cuantum de 18.000 lei, s-a susținut că acestea reprezintă o consecință a culpei conducătorului instituției, nefiind incluse in valoarea titlului, astfel cum in mod greșit a apreciat prima instanță.

In concluzie, s-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței in sensul admiterii cererii de chemare in judecată.

Procedura în fața instanței de recurs;

Intimatul - pârât președintele E. - D. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de obiect și excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la petitul doi al cererii.

S-a susținut că reclamanta are dreptul de a solicita daune de întârziere însă acestea se suportă din bugetul autorității publice obligate la executarea hotărârii judecătorești.

Cu privire la excepția rămânerii cauzei fără obiect, s-a susținut că la data de 28 august 2013 E. a emis Decizia de compensare nr. 26 din 28 august 2013 prin 95.509 puncte in favoarea reclamantei, conform hotărârii instanței de judecată.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea recursului, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.

Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă E. a invocat excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare in judecată raportat la emiterea deciziei de compensare.

Considerentele și soluția instanței de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

În fapt, prin cererea ce face obiectul cauzei de față, reclamanta a solicitat, aplicarea unei amenzi civile în cuantum de 20% din salariul minim brut pe zi de întârziere în sarcina conducătorului autorității publice pârâte, începând cu data de 28 iulie 2011 și până la data îndeplinirii obligației și obligarea pârâților la plata unei sume în cuantum de 18.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin sentința civilă nr. 758 din 02 februarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2/2010, irevocabilă prin Decizia nr. 3760 din 28 iunie 2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, prin care s-a dispus obligarea pârâtei la transmiterea Dosarului de despăgubiri nr. x/CC aferent Ordinului de restituire nr. 881/2005 unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pronunțate în cauza și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a aceleiași hotărâri, pe perioada 28 iulie 2011-28 decembrie 2012.

În raport de obiectul complex al acțiunii, deliberând asupra excepției lipsei de obiect a cauzei, raportat la împrejurarea că la data de 28 august 2013, E. a emis Decizia de compensare nr. 26/28 august 2013, Înalta Curte o va respinge ca neîntemeiată, având in vedere că neîndeplinirea obligației de a executa o hotărâre judecătorească în termenul prevăzut de lege se circumscrie noțiunii de faptă culpabilă care antrenează aplicarea amenzii, precum și plata despăgubirilor reglementate de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, instanța având a analiza nu doar dacă a fost executată hotărârea ci și dacă aceasta s-a făcut in termen.

Totodată, neîntemeiată este și excepția lipsei calității procesuale pasive a Președintelui E. față de capătul de cerere privind acordarea de despăgubiri, acestea fiind legate de stabilirea culpei.

Potrivit art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 în cazul neexecutării unei hotărâri judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ, prin care o autoritate administrativă a fost obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice un act administrativ, să elibereze un înscris sau să efectueze o operațiune administrativă, se poate aplica conducătorului autorității o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, iar reclamantul are drept la despăgubiri.

Ambele categorii de sancțiuni, respectiv amenda și despăgubirile, constituie forme ale răspunderii juridice, ca garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligație.

Răspunderea juridică are natura unei obligații de a suporta consecințele legii pentru săvârșirea unei fapte ilicite care are ca funcție atât repararea prejudiciului cauzat cât și sancționarea celui vinovat de neîndeplinirea unei obligații.

Pentru antrenarea răspunderii juridice trebuie îndeplinite, cumulativ, o serie de condiții, între acestea fiind fapta culpabilă și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul.

Pentru a se dispune aplicarea celor două categorii de sancțiuni trebuie să se dovedească și existența vinovăției celui obligat, respectiv acesta să fi avut o vină în neexecutare.

În cauza analizată lipsește acest ultim element esențial al răspunderii juridice, întrucât în speță, pe de o parte, se constată că prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2012, până la data de 15 mai 2013, s-au suspendat procedurile de evaluare și de emitere a titlurilor de despăgubire, astfel că legiuitorul a instituit un tratament unitar pentru toate persoanele ale căror dosare se află în curs de soluționare la B.

Această reglementare a fost de natură a oferi un remediu legislativ temporar, până la adoptarea unor măsuri cu caracter general menite să înlăture disfuncționalitățile mecanismului de restituire sau despăgubire, urmând ca statul, cu respectarea hotărârii pilot a Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Atanasiu ș.a., să aleagă măsurile destinate să garanteze respectarea drepturilor patrimoniale ale celor îndreptățiți.

Or, in speță, prima instanță a reținut că după intrarea in vigoare a Legii nr. 165/2013, act normativ prin care a fost desființată B., s-au luat măsurile necesare punerii in executare a hotărârii judecătorești, iar la data de 28 august 2013 E. a emis Decizia de compensare nr. 26 din 28 august 2013 prin 95.509 puncte in favoarea reclamantei, conform hotărârii instanței de judecată.

Referitor la critica privind încălcarea principiului neretroactivității, se constată netemeinicia acesteia, dispozițiile art. 41 alin. (5) din Legea nr. 165/2013 fiind declarate constituționale prin Decizia nr. 714/2014 a Curții Constituționale.

În ceea ce privește cererea privind acordarea daunelor in cuantum de 18.000 de lei, in mod judicios se reține că prima instanță constatând lipsa culpei in neexecutarea sentinței, a respins capătul de cerere ca nefondat.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs;

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile lipsei de obiect formulate de intimații - pârâți, respinge excepția lipsei calității procesuale pasive formulată de intimatul - pârât președintele E. - D.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 3387 din 5 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2015.