ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1094/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1094/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului
de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la această
instanță sub numărul 1044/2/2010 reclamanta D.A. a chemat în judecată pe pârâtul
Statul Român prin C.S.D. solicitând obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând
titlul de despăgubire aferent dispoziției Primarului General din 07 ianuarie 2009.
În motivarea,
în fapt, a acțiunii reclamanta a arătat, în esență, că prin dispoziția Primarului
General din 07 ianuarie 2009 i-au fost stabilite despăgubirile prin echivalent cuvenite
în baza Legii nr. 10/2001, urmare a naționalizării terenului în suprafață de 144
m.p. și a construcției P+2 în suprafață de 274 m.p. situat în București, pe care
le-a deținut împreună cu răposatul său soț D.M.
Dosarul a fost
înregistrat la A.N.R.P.-C.C.S.D. sub nr. 46931/CC la data de 01 martie 2010 și deși
la data de 26 iunie 2010 a solicitat cu scrisoare recomandată instituției să-i elibereze
titlul de despăgubire cu prioritate din cauza vârstei foarte înaintate, nici până
la această dată dosarul nu a fost soluționat, motiv pentru care reclamanta, față
de dispozițiile din Legea nr. 554/2004 solicită obligarea Statului Român prin C.C.S.D.
la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Prin sentința
civilă nr. 2472 din 29 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta D.A. în contradictoriu
cu pârâtul Statul Român prin C.C.S.D.
Obligă pârâta
să procedeze la emiterea dispoziției privind titlul de despăgubire reclamantei,
în termen de 15 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, sub sancțiunea
plății unei penalități de 100 RON/zi de întârziere.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În urma notificării
depusă de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001 la Primăria Municipiului București,
pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru terenul în suprafață de 144 m.p. și
construcția P+2 în suprafață de 274 m.p. situat în București, pe care le-a deținut
împreună cu răposatul său soț D.M., prin dispoziția Primarului General din 07
ianuarie 2009 i-a fost stabilit dreptul la despăgubiri prin echivalent în baza Legii
nr. 10/2001.
Dispoziția de
restituire împreună cu dosarul au fost înaintate de către Primăria Municipiului
București, la Comisia Centrală, formându-se Dosarul nr. 46931/CC înregistrat la
data de 01 martie 2010, iar la data de 26 iunie 2010 reclamanta a solicitat cu scrisoare
recomandată instituției să-i elibereze titlul de despăgubire cu prioritate din cauza
vârstei foarte înaintate.
În ceea ce privește
capătul de cerere privind obligarea pârâtei C.C.S.D. la emiterea deciziei reprezentând
titlul de despăgubire, pârâta a recunoscut că dosarul a fost analizat cu prioritate,
fiind încadrat deja la caz special, la data de 26 august 2010, însă în condițiile
în care pârâta nu a învederat nici un impediment, în parcurgerea procedurii de evaluare,
nu a arătat dacă dosarul a fost transmis la evaluare sau dacă a fost întocmit un
raport de evaluare, este nejustificată întârzierea în emiterea deciziei privind
titlul de despăgubire, de la data analizei și luării deciziei trimiterii dosarului
spre evaluare și până la data soluționării cauzei, 29 martie 2011.
Prin urmare, pârâta
nu a adus argumente pentru a justifica nesoluționarea dosarului reclamantei, ci
a indicat doar textele legale incidente fără să se refere concret la stadiul de
soluționare a dosarului reclamantei și, mai ales, nu a adus dovezi în sprijinul
susținerilor sale.
A apreciat prima
instanță că în speță, durata de mai bine 2 ani de la data emiterii dispoziției prin
care s-a stabilit dreptul la despăgubiri nu poate constitui în nici un caz un termen
rezonabil, din punct de vedere al Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004,
cu care Legea nr. 247/2005 se completează în mod corespunzător, prin nesoluționarea
dosarului reclamantei într-un termen rezonabil, aceasta a fost vătămată în drepturile
sale legate de aplicarea dispozițiilor legale privind emiterea acestui titlu.
Prin urmare, Curtea
de Apel, văzând dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a admis acest
capăt de cerere și a obligat pârâta să procedeze la emiterea titlului de despăgubire
reclamantei, într-un termen de 15 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii,
având în vedere caracterul prioritar al dosarului reclamantei, sub sancțiunea plății
unei penalități de 100 RON/zi de întârziere.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs pârâtul Statul Român prin C.C.S.D., criticând soluția
instanței de fond, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Motivarea căii
de atac a vizat următoarele aspecte:
2.1. Obligarea
la desemnarea unui evaluator.
În acest sens,
s-a arătat că, încă de la data de 26 august 2010, dosarul urma să fie atribuit unui
evaluator, dar întrucât evaluatorul respectiv a întârziat predarea raportului de
evaluare peste termenele prevăzute în contractul cu A.N.R.P. dosarul urmează să
fie reatribuit altui evaluator, răspunzându-se petentei în acest sens prin adresa
din data de 08 decembrie 2011.
În consecință,
în opinia recurentei - pârâte, obligația impusă în sarcina sa este greșită.
2.2. Obligarea
la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire
Referitor la această
obligație impusă prin sentința atacată, recurenta - pârâtă a arătat că instanța
a ignorat prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care stabilesc etapele
procedurii administrative, obligând autoritatea direct la emiterea titlului de despăgubire,
într-un termen de 15 zile, imposibil de respectat, deoarece executarea obligației
depinde de evaluatori.
2.3. Obligarea
greșită la plata de penalități pe zi de întârziere
Subsumat acestei
critici, recurentul - pârât a arătat că instanța nu a motivat acordarea penalităților
de întârziere și nu a ținut seama de împrejurarea că nu s-a făcut dovada vinovăției
pârâtei și nici a întinderii prejudiciului adus reclamantei
3.Apărările intimatei
- reclamante
Intimata - reclamantă
a nu a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 alin. (2) C. proc. civ., dar a depus
la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,
răspunzând fiecăruia dintre motivele invocate de recurenta -pârâtă.
Il.Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza
prin prisma motivelor invocate de recurenta -pârâtă și a prevederilor art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este întemeiat în ceea ce privește
stabilirea unui termen de 15 zile de soluționarea irevocabilă a cauzei pentru emiterea
titlului de despăgubire.
Argumentele de
fapt și de drept relevante
Intimata - reclamantă
a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul derulării
etapelor procedurii administrative de stabilire a despăgubirilor, reglementate în
art. 16 alin. (5), (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, respectiv analizarea
dosarului de despăgubire, desemnarea unui evaluator și emiterea deciziei reprezentând
titlul de despăgubire.
Notificarea formulată
în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost soluționată prin dispoziția din 7 ianuarie 2009
a Primarului Municipiului București, dosarul aferent fiind înregistrat la S.C.C.S.D.,
iar în ședința din 26 august 2010 a fost selectat ca fiind caz special.
În raport cu datele
menționate și ținând seama de împrejurarea că decizia reprezentând titlul de despăgubire
nu a fost încă emisă, instanța de control judiciar împărtășește concluzia la care
a ajuns judecătorul fondului, în sensul încălcării principiului termenului rezonabil,
consacrat în art. 6 parag. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului
și libertăților fundamentale, principiu aplicabil nu numai în procedurile judiciare,
ci și în cele administrative.
Analizând punctual
motivele de recurs formulate de recurenta -pârâtă, Înalta Curte reține următoarele:
1.1 .Cu privire
la obligația de desemnare a unui evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare
Împrejurarea că,
într-o anumită etapă a derulării procedurii, Comisia Centrală a desemnat un evaluator
, nu este în măsură să ducă la reformarea sentinței, de vreme ce însăși autoritatea
în cauză precizează că ulterior a intervenit o reatribuire a dosaruluin către unalt
evaluator, raportul de evaluare nefiind efectuat.
1.2. Cu privire
la obligația de emitere a deciziei
Potrivit art.
16 alin. (4) - (5) și (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, „ (4) Pe baza situației
juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul
Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2)
în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.
(5) Secretariatul
Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și
(2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă,
după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate,
în vederea întocmirii raportului de evaluare.
(7) În baza raportului
de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul
de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare ".
Prin urmare, singura
atribuție pe care art. 16 alin. (4) din lege o conferă Comisiei Centrale este aceea
de a verifica legalitatea respingerii cererii de restituire în natură.
Pe de altă parte
însă, din actele dosarului rezultă faptul că dosarul a fost trimis spre evaluare
unui evaluator, fiind prin urmare în această etapă administrativă, astfel încât
termenul de 15 zile stabilit de instanța fondului pentru emiterea deciziei reprezentând
titlul de despăgubire nu are corespondent nici în dispozițiile Legii nr. 554/2004
a contenciosului administrativ, dar nici în realitatea faptică, în sensul că există
eventualitatea unei imposibilități de executare a hotărârii, titlului de despăgubire
neputând fi emis în lipsa raportului de evaluare.
În acest context,
Înalta Curte constată că sub acest aspect hotărârea este nelegală, iar pentru certitudinea
punerii în executare a obligației de a emite decizia reprezentând titlul de despăgubire,
un termen de 6 luni de la soluționarea irevocabilă a cauzei este rezonabil în raport
cu natura obligației impuse prin hotărârea judecătorească.
1.3. Cu privire
la penalitățile de întârziere
Posibilitatea
acordării penalităților de întârziere prin dispozitivul hotărârii este prevăzută
expres în art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, conceput ca un mijloc de constrângere
pentru autoritatea publică, în vederea executării obligației și, în același timp,
ca o garanție suplimentară pentru reclamant că își va vedea restabilit dreptul sau
interesul vătămat.
Așa cum rezultă
din cele expuse anterior, instanța a sancționat încălcarea termenului rezonabil
în derularea procedurii administrative și prelungirea unei stări de incertitudine
asupra măsurilor reparatorii și a obligat pârâta să efectueze operațiunile administrative
necesare și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, dispozitivul sentinței
încadrându-se în prevederile art. 18 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004.
Temeiul legal
al soluției adoptate în recurs
Având în vedere
toate considerentele prezentate, în temeiul art. 312 alin. (1) și (2) C. proc.
civ., Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că
obligă autoritatea pârâtă să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire în
termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei decizii, cu menținerea
celorlalte dispoziții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul
declarat de Statul Român prin C.C.S.D., împotriva sentinței civile nr. 2472 din
29 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal.
Modifică sentința
recurată în sensul că obligă autoritatea pârâtă să emită decizia reprezentând titlul
de despăgubire în termen de 6 luni de la rămânerea irevocabilă a prezentei decizii.
Menține celelalte dispoziții.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
1 martie 2012.