ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1093/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1093/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 26 august 2010 reclamanții N.V. și S.T. au solicitat instanței de contencios administrativ obligarea pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să efectueze controlul de legalitate a dosarului nr. 45152/CC și să înainteze dosarul la evaluator. În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin dispoziția Primăriei Municipiului București nr. D1. din 21 mai 2008 s-a soluționat notificarea nr. N1. din 13 iulie 2001 și s-a propus acordarea de despăgubiri, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru imobilul situat în București, str. B., sector 4, ce nu poate fi restituit în natură.
Au mai arătat reclamanții că pârâta nu a înțeles să efectueze controlul de legalitate al dosarului, în vederea stabilirii cuantumului final al despăgubirilor, nici după 2 ani și 3 luni de la data emiterii dispoziției nr. D1. din 21 mai 2008, deși au întreprins numeroase demersuri în acest sens. Pârâta a formulat întâmpinare în care arată că dosarul de despăgubire a fost analizat, etapa evaluării urmând a fi parcursă cu respectarea ordinii stabilite prin decizia nr. 2815/2008, a cărei emitentă este. Prin sentința civilă nr. 2455 din 29 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții N.V.
și S.T., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor. A obligat pârâta să efectueze controlul de legalitate a Dosarului nr. 45152/CC și să înainteze dosarul la evaluator. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că dosarul de despăgubiri a fost înregistrat la autoritatea pârâtă, la data de 31 iulie 2009, însă, din actele dosarului nu reiese că acesta a fost analizat în ce privește legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, contrar susținerilor pârâtei. A mai constatat prima instanță că apărările pârâtei nu pot fi reținute, întrucât aceasta nu a invocat niciun argument pertinent prin care să justifice întârzierea cu care a derulat procedura prevăzută de lege în cazul reclamanților.
Sub acest aspect, Curtea apreciază că invocarea unui act intern (Decizia nr. 2815/2008) prin care se stabilește ordinea examinării dosarelor de despăgubiri, nu constituie o justificare pentru întârziere, mai cu seamă că la dosar nu a fost depus un extras din evidențele pârâtei care să confirme, eventual, un volum de activitate prea mare în raport cu capacitatea sa de procesare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Recurenta-pârâtă prin motivele de recurs formulate, susține, în esență, că instanța de fond în mod greșit a reținut că, în speță, au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei, deoarece procedura administrativă reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune parcurgerea mai multor etape, printre acestea fiind și etapa evaluării, etapă condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 iulie 2008 emisă de pârâtă.
Mai precizează recurenta-pârâtă că procedura administrativă stabilită de Legea nr. 247/2005 pentru acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv și care nu pot fi restituite în natură este o procedură complexă care cuprinde mai multe etape distincte în care sunt implicate mai multe entități, astfel încât, în mod obiectiv, astfel de cauze nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, care constituie dreptul comun în materie contenciosului administrativ, nefiind posibilă executarea acestei obligații într-un termen de 30 de zile. O altă critică vizează greșita obligare a autorității la plata cheltuielilor de judecată, în favoarea reclamanților, cuantumul acestora fiind nejustificat de mare în raport de munca depusă de avocat, având în vedere că pentru soluționarea procesului au fost necesare doar două termene de judecată.
Recursul este nefondat. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Omisiunea legiuitorului de a stabili în Legea nr. 247/2005 un termen în interiorul căruia să se deruleze fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la ideea că pârâta Comisie, în cadrul marjei de apreciere ce i-a fost conferită, să procedeze discreționar, manifestând pasivitate și aducând astfel atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.
Pentru respectarea termenului rezonabil, pârâta era obligată să-și organizeze activitatea în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, cu atât mai mult cu cât, în cauza de față, procedura administrativă a debutat în anul 2001 prin formularea notificării, iar Dispoziția Primarului Municipiului București datează din 21 mai 2008 și nici până în prezent nu s-a efectuat controlul de legalitate a măsurii de respingere a cererii de restituire în natură, pentru a se trece la etapa evaluării. În mod corect, în raport de dispozițiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, instanța de fond a obligat recurenta-pârâtă să procedeze la efectuarea controlului de legalitate și la înaintarea dosarului către un evaluator.
Criticile care vizează această soluție sunt nefondate întrucât Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al legii menționate anterior are ca atribuție doar verificarea legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, ori, acest aspect nu a fost contestat. Soluția instanței de fond se impune și pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator și implicit neparcurgerea etapei evaluării întru-un interval destul de mare, în raport de data înregistrării dosarului la Comisie (în anul 2009), este evidentă depășirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Pârâtei, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, îi revin fără putință de tăgadă obligații în acest sens, fiind ținută de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative. Prin urmare, sentința recurată este legală, atât în raport de prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V cât și de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu pot fi reținute criticile aduse în temeiul art. 304 1 din C. proc. civ. În ceea ce privește critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată către reclamant, Înalta Curte constată că aceasta este vădit nefondată, în contextul în care, recurenta-pârâtă a susținut în permanență netemeinicia acțiunii formulate de reclamanți, aceasta nu poate pretinde că a achiesat la pretențiile formulate, în sensul art. 275 C. proc.
civ., mai ales că a exercitat și calea de atac a recursului împotriva sentinței, iar faptul că pârâta este o entitate în subordinea Ministerului Finanțelor Publice nu reprezintă nicio piedică în obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, chemat în judecată fiind și Statul Român prin această Comisie, care are buget propriu din care se pot achita aceste cheltuieli de judecată. Nici solicitarea subsidiară formulată, în sensul de a se diminua aceste cheltuieli de judecată nu este întemeiată, suma de 1500 RON nefiind un onorariu exagerat de mare pentru a fi redusă, dacă se are în vedere munca prestată de avocatul intimaților-reclamanți, care a reprezentat partea și a formulat apărări și în fața instanței de recurs, etapă procesuală în care nu a mai solicitat cheltuieli de judecată suplimentare.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr. 2455 din 29 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2012.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.