ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3412/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3412/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursurilor de față, constată

următoarele:

Instanța de fond

Prin cererea

înregistrată la data de 14 octombrie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția

a III-a civilă reclamanții P.G. și L.A.D. în contradictoriu cu pârâții Statul

Român prin M.F.P., C.S.N. „ Sala Polivalentă”, Municipiul București prin primar

S.O. și C.S.N. SC T.C. SRL, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va

pronunța să se dispună: obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și

posesie suprafața de 895 mp (teren) situat în București, sector 4, imobilul

fiind ocupat de către pârâți care efectuează în prezent lucrări de construcție;

grănițuirea proprietăților lor și desființarea construcțiilor edificate pe

acest imobil proprietatea reclamanților, pe cheltuiala pârâților. În subsidiar,

în situația admiterii cererii au solicitat să se dispună rectificarea înscrierii

în C.F. privitoare la imobilul, teren situat în localitatea București, sector

4, în suprafață de 895 mp cu număr de C.F. și număr cadastral al parcelei, în

suprafață de 4.002,12 mp, întrucât aceasta nu corespunde situației juridice

reale, prin restabilirea situației C.F. în sensul radierii acestei întabulări

și întabularea acestei parcele pe numele lor precum și înscrierea dreptului lor

de proprietate în cartea funciara.

În

motivarea cererii reclamanții au susținut că sunt proprietarii terenului solicitat

conform actului de vânzare autentificat din 1922 și sentinței civile nr. 1075

din 15 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul București, fiind puși în posesie

prin procesul verbal din 18 decembrie 2007.

Reclamanții

au arăta că terenul este ocupat abuziv, construindu-se un complex Mall.

La data

de 23 noiembrie 2009 Municipiul București a depus întâmpinare prin care a

invocat excepția lipsei calității procesuale pasive și autoritatea de lucru

judecat.

La data

de 23 noiembrie 2009 SC T.C. SRL a depus întâmpinare, invocând excepția

netimbrării acțiunii, lipsa calității active a reclamanților excepția lipsei

calității procesuale pasive a sa și inadmisibilitatea cererii.

La data

de 30 martie 2010 Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a Municipiului București și SC T.C. SRL.

Totodată

a calificat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților ca și

apărare de fond.

La data

de 22 iunie 2010 SC T.C. SRL a depus cerere de intervenție în interesul pârâtei

C.S.N. Sala Polivalentă, invocând excepția lipsei calității procesuale active a

reclamanților și inadmisibilitatea acțiunii.

Cererea

de intervenție accesorie a fost încuviințată în principiu prin încheierea din

22 iunie 2010, când Tribunalul a admis și excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei SC S.D.C.S. SRL.

Prin încheierea

din 21 octombrie 2010, Tribunalul a respins excepția inadmisibilității

acțiunii.

Prin sentința

nr. 602 din 07 aprilie 2011, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

admis acțiunea și a obligat pârâtele să lase reclamanților în deplină

proprietate și posesie imobilul teren, în suprafață de 895 mp situat în

București, sector 4.

A dispus

rectificarea C.F. prin înscrierea dreptului de proprietate pe numele

reclamanților, cu privire la terenul în suprafață de 895 mp situat în

București, sector 4 ( astfel cum s-a dispus prin încheierea din camera de

consiliu din data de 01 iunie 2011 prin care s-a admis cererea de îndreptare a

erorii materiale).

A

respins cererea de intervenție accesorie, ca neîntemeiată și a obligat pârâtele

la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți în cuantum de 6.800 lei

reprezentând onorariu experți și onorariu avocat și la plata sumei de 37.769,62

lei reprezentând taxa de timbru către stat ( astfel cum s-a dispus prin

încheierea din camera de consiliu din 17 iunie 2011prin care s-a admis cererea

de îndreptare a erorii materiale).

Pentru a

adopta această soluție, instanța de fond a reținut că prin sentința nr. 1075/ F

din 15 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă,

a fost admisă acțiunea reclamanților P.G. și L.A.D. și a fost obligat pârâtul

Municipiul București prin Primar General să lase reclamantei în deplină

proprietate și posesie terenul în suprafață de 895 mp situat în București,

sector 4.

S-a

reținut că acest teren a aparținut autorilor reclamanților potrivit

contractului de vânzare-cumpărare din 1922, fiind expropriat în anul 1988.

De

asemenea s-a mai reținut că terenul este neutilizat, astfel cum rezultă din

raportul de expertiză efectuat de expert V.G. care a concluzionat că întreaga

suprafață rămasă neafectată de 895 mp este teren viran.

Tribunalul

a reținut și faptul că la data de 18 decembrie 2007 s-a încheiat de către

executorul judecătoresc C.M. procesul verbal de punere în posesie, terenul fiind

identificat și fixați țăruși.

S-a avut

în vedere și împrejurarea că reclamanții au afirmat că terenul ce le-a fost

restituit, la momentul formulării acțiunii, era ocupat abuziv de pârâți, care au

desființat țărușii cu care fusese delimitată proprietatea.

Tribunalul

a reținut că din extrasul de carte funciară depus la dosar, rezultă că proprietarul

terenului în suprafață de 4.002,12 mp situat în București, sector 4 este Statul

Român, fiind înscris dreptul de administrare și folosință în favoarea C.S.N. Sala

Polivalentă; de asemenea, s-a notat dreptul de închiriere în favoarea SC T.C.

SRL, pe o perioadă de 49 de ani.

La dosar

s-a depus contractul de închiriere din 2004 încheiat între C.N.S. Sala Polivalentă

și SC T.C. SRL cu privire la terenul situat în București, sector 4, în

suprafață de 4.028 mp.

Potrivit

pct. 1.2 din contract, terenul se află în proprietatea Statului Român fiind încredințat

spre administrare locatorului (C.N.S. Sala Polivalentă) în temeiul Ordinului M.T.S.

nr. 256/2003. Prin actul adițional la contractul de închiriere din 2004 părțile

au menționat schimbarea adresei poștale a imobilului, conform certificatului de

atribuire de număr poștal, astfel că obiectul acestei convenții îl constituie

terenul situat în București, sector 4.

Prin

urmare, s-a concluzionat că reclamanții sunt proprietarii terenului situat în Bucurști,

sector 4, în suprafață de 895 mp, iar Statul Român este proprietarul terenului

în suprafață de 4.002,12 mp.

Tribunalul

a reținut că la data efectuării expertizei în dosarul de revendicare, situație

terenului era reprezentată în schița topografică - anexa 6, acesta fiind liber.

În cauza

de față, Tribunalul a dispus efectuarea expertizei topo pentru identificarea

celor două terenuri (cel aparținând reclamanților și cel aparținând Statului

Român) în funcție de actele de proprietate, documentația cadastrală, ținându-se

seama și de expertiza efectuată de expert V.G. omologată prin sentința civilă nr.

1075/2003.

Expertul

a trebuit să răspundă dacă cele două terenuri se suprapun și în ce măsură, să identifice

suprafața de teren încălcată precum și stabilirea liniei de hotar între proprietăți

vecine.

Concluziile

acestui raport de expertiză sunt în sensul că cele două terenuri se suprapun în

totalitate astfel că nu se poate stabili linia de hotar iar pe terenul

reclamanților nu sunt edificate alte construcții și nu este afectat de

utilități.

S-a

reținut a fi incidente în cauză dispozițiile art. 480 C.civil.

Instanța

a mai reținut că în cauză, s-a stabilit în mod irevocabil că reclamanții sunt

proprietarii terenului în suprafață de 895 mp. Acest teren a fost identificat,

fiind liber la data pronunțării hotărârii cât și la momentul punerii în posesie

(18 decembrie 2007).

S-a

constatat, de asemenea că Statul Român este proprietarul terenului, iar pârâții

administrează acest teren, astfel că nu au nici un drept cu privire la terenul

de la numărul poștal 377.

În această

situație, tribunalul a reținut că pârâții ocupă fără drept terenul

reclamanților, aceștia având și calitatea și dreptul de a solicita revendicarea

terenului ce a aparținut autorilor lor și le-a fost restituit prin hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă.

Apelul

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel toți pârâții și intervenienta SC T.C. SRL.

La

termenul din 21 februarie 2012, intimații reclamanți au invocat excepția

netimbrării apelului formulat de către intervenienta SC T.C. SRL, care a fost

admisă prin încheierea pronunțată la acea dată.

În apel,

au fost administrate înscrisuri și proba cu expertiză tehnică în specialitatea

topografie.

Prin Decizia

nr. 352/ A din 16 octombrie 2012, Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de apelanta-pârâtă SC T.C. SRL

și a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții-pârâți C.S.N.

„Sala Polivalentă” București și Statul Român prin M.F.P.

Au fost

obligați apelanții la plata sumei de 4.703,6 lei cheltuieli de judecată către

intimata reclamantă P.G.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de apel a reținut următoarele :

Prin

sentința civilă nr. 1075/ F din 15 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, a fost admisă acțiunea reclamanților P.G. și L.A.D.

și a fost obligat pârâtul Municipiul București prin Primar General să lase

acestora în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 895 mp situat

în București, sector 4.

Acțiunea

soluționată prin hotărârea sus enunțată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 35

din Legea nr. 33/1994, deși la acel moment intrase în vigoare Legea nr. 10/2001.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 7166 din 23

septembrie 2005, prin care a menținut sentința civilă nr. 1075/ F din 15

decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a

statuat în mod irevocabil asupra admisibilității acestei acțiuni, reținând că

prin intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 nu au devenit

inaplicabile dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.

Statuările

din hotărârea menționată prezintă relevanță și în soluționarea excepției inadmisibilității

prezentei acțiuni în revendicare.

Prin Decizia

civilă nr. 7166 din 23 septembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție s-a statuat în mod irevocabil că Legea nr. 10/2001 este o lege

generală în raport cu Legea nr. 33/1994, în temeiul căreia s-a dispus

restituirea în natură a terenului în litigiu către intimații reclamanți, astfel

încât nu se poate pune problema inadmisibilității acțiunii în revendicare de

față, fiind fără relevanță în ce măsură reclamanții au urmat sau nu procedura

prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Statuările

din sentința nr. 1075/ F din 15 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul

București, secția a IV-a civilă, cu privire la dovada dreptului de proprietate

al reclamanților pentru imobilul în litigiu au dobândit putere de lucru

judecat, care

reprezintă unul dintre cele mai importante

efecte ale hotărârilor judecătorești și este reglementat de art. 1201 C. civ.,

ca o prezumție legală, absolută și irefragabilă de conformitate a hotărârii cu

adevarul - "res judicata pro veritate habetur".

Acest

principiu are la bază regula că o acțiune nu poate fi judecată decât o singură

dată și că o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu

trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, tocmai în scopul de a se realiza

o administrare uniformă a justiției.

Având în

vedere aspectul pozitiv al puterii de lucru judecat, cele statornicite prin

hotărârea judecătorească mai sus menționată, cu privire la faptul că terenul

situat în București, sector 4 a aparținut autorilor reclamanților potrivit

contractului de vânzare-cumpărare din 1922, fiind expropriat în anul 1988, nu

pot fi contrazise cu ocazia unei alte judecăți.

Pe de

altă parte, această hotărâre are ca efect recunoașterea, direct și cu efect

retroactiv, a dreptului de proprietate al intimaților reclamanți asupra bunului

acestora, ceea ce le conferă „bun” în sensul art.1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, ocrotit de această normă.

În

privința dreptului de proprietate opus de Statul Român asupra terenului în

litigiu, instanța de apel a reținut că acesta este proprietarul terenului în

suprafață de 4.002,12 mp situat în București, sector 4, astfel cum rezultă din

extrasul de C.F. depus la dosar (fila 37 - dosar fond), fiind înscris dreptul de

administrare și folosință în favoarea C.S.N. Sala Polivalentă. Totodată, în C.F.

deschisă pentru acest imobil, s-a notat dreptul de închiriere în favoarea SC T.C.

SRL, pe o perioadă de 49 de ani.

Concluzionând,

instanța de apel a reținut că titlurile de proprietate prezentate de părți fac

dovada dreptului de proprietate al intimaților reclamanți asupra terenului, în

suprafață de 895 mp, drept recunoscut și prin sentința civilă nr. 1075/ F din 15

decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, care a

concretizat în patrimoniul acestora un „bun” ocrotit de art. 1 Protocolul 1 al

Convenției Europene a Drepturilor Omului. De altfel, în executarea acestei

sentințe civile Primarul General a emis Dispoziția din 10 august 2006 (fila

55), iar la data de 18 decembrie 2007 intimații reclamanți au fost puși în

posesie, astfel cum rezultă din procesul verbal încheiat la acea dată (fila 42)

și s-au fixat țăruși în punctele de identificare a terenului. Terenul a fost identificat,

fiind liber la data pronunțării hotărârii cât și la momentul punerii în posesie

(18 decembrie 2007).

Cu

privire la Statul Român, s-a reținut că acesta este proprietarul terenului în

suprafață de 4.002,12 mp, drept de proprietate ce a fost înscris în C.F.,

ulterior sentinței civile nr. 1075/ F din 15 decembrie 2003 pronunțată de

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, și Dispoziției din 10 august 2006

emisă de Primarul General în executarea acestei sentințe, respectiv în baza

încheierii din 29 noiembrie 2006 (fila 37 - Dosar nr. 40669/3/2009).

Însă,

atât prin expertiza topografică efectuată la instanța de fond cât și prin cea

efectuată în apel de expert tehnic Ing. M.I.M., cele două terenuri (cel

aparținând reclamanților și cel aparținând Statului Român) au fost identificate

în funcție de actele de proprietate, dimensiunile laturilor menționate în actul

de vânzare-cumpărare din 1922, planurile cadastrale, ținându-se seama și de

expertiză efectuată de expert V.G. omologată prin sentința civilă nr. 1075/2003,

pronunțată de Tribunalul București, concluziile fiind că cele două terenuri se

suprapun în totalitate astfel că nu se poate stabili linia de hotar. Totodată,

s-a mai constatat că pe terenul reclamanților nu sunt edificate construcții și că

acesta nu este afectat de utilități.

Față de

cele de mai sus instanța de apel a apreciat că apelanții pârâți ocupă fără

drept terenul intimaților reclamanți, care sunt deținătorii unui „bun” ocrotit

de art. 1 din Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, iar

respingerea acțiunii în revendicare a intimaților reclamanți ar echivala cu o

lipsire de proprietate.

În ceea

ce privește motivul de apel ce vizează obligarea Statului Român prin M.F.P. la

plata cheltuielilor de judecată, în cuantum total de 44.569,62 lei compuse din

6.800 lei reprezentând onorariu experți și onorariu avocat și suma de 37.769,62

lei reprezentând taxa de timbru către stat, la care a fost obligat Statul Român

prin M.F.P. împreună cu ceilalți pârâți, instanța de apel a reținut că este nefondat

față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., care instituie prezumția de culpă

procesuală a celui ce cade în pretenții, pentru că dacă debitorul din raportul

juridic ce face obiectul judecății și-ar fi respectat obligația, creditorul

obligației nu ar fi trebuit să suporte sarcinile pecuniare ale unui proces.

Recursul

Împotriva

deciziei mai sus menționate au declarat și motivat recurs, în termen legal,

pârâții Statul Român prin M.F.P. și C.S.N. „Sala Polivalentă” București, pentru

motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Statul Român prin M.F.P., invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a arătat următoarele:

În mod

greșit instanța de apel a respins apelul Statului Român în temeiul statuărilor

din sentința civilă nr. 1075/ F din 15 octombrie 2003 pronunțată de Tribunalul

București în condițiile în care această hotărâre nu îi este opozabilă.

Sub

acest aspect s-a susținut că hotărârea invocată de reclamanți nu poate conferi

drept de proprietate acestora, având în vedere împrejurarea că respectiva hotărâre

judecătoreasca este dată în contradictoriu cu Municipiul București prin Primar

General, instituție care, așa cum rezulta din actele dosarului nu are nici

calitate de proprietar și nici de deținător al imobilului din litigiu.

Recurentul

pârât a apreciat că în speță reclamanții nu au făcut dovada dreptului de

proprietate asupra terenului în litigiu și prin urmare instanța de apel trebuia

sa analizeze cu prioritate excepția lipsei calității procesuale active a

acestora, iar in măsura în care ar fi trecut de această excepție, trebuia

analizată separat excepția inadmisibilității acțiunii, pentru a fi soluționat fondul

cauzei.

S-a

susținut că hotărârea instanței de apel este criticabilă și sub aspectul identificării

terenului în litigiu în sensul că nu exista o identificare exacta a terenului

revendicat.

Un alt

motiv de recurs vizează cheltuielile de judecată la care a fost obligat Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentând taxa de timbru. Referitor

la această chestiune se susține că, în mod greșit, instanța de apel a avut în

vedere numai dispozițiile art. 274 C. proc. civ., făra a se pronunța cu privire

la aspectele invocate prin completarea la motivele de apel referitoare la

faptul că reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar care se plătește

din bugetul de stat potrivit dispozițiilor art. 22 și 38 din O.U.G. nr. 51/2008.

Prin

recursul său, întemeiat pe dispozițiile art 304 pct. 9 C. proc. civ., C.S.N.

„Sala Polivalentă” București,a susținut, în esență aceleași critici ca și

pârâtul Roman prin M.F.P., mai puțin cele referitoare la cheltuielile de

judecată.

Analiza

recursurilor

Prin

recursurile formulate de recurenții pârâți împotriva Deciziei nr. 352/ A din

data de 16 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a, sunt

deduse analizei în recurs chestiuni care vizează greșita aplicare a art. 1202 C.

civ. raportat la sentința civilă nr. 1075/ F din 15 octombrie 2003 pronunțată de

Tribunalul București, deci critici de nelegalitate care constituie motive de

modificare a deciziei conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

De asemenea,

sunt formulate critici legate de încălcarea art. 274 C. proc. civ., încadrabile

în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Drept

urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., excepția

nulității recursurilor invocată de către intimații reclamanți urmează să fie

respinsă ca nefondată.

Examinând

recursurile în limita criticilor comune formulate, ce permit încadrarea în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată urmatoarele:

Reclamanții

au investit instanța cu o cerere prin care au solicitat obligarea pârâților să

le lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 895 mp (teren) situat în

București, sector 4 susținând că sunt proprietarii terenului, conform actului

de vânzare autentificat din 1922 și sentinței civile nr. 1075 din 15 decembrie 2003

pronunțată de Tribunalul București, fiind puși în posesie prin procesul verbal

din 18 decembrie 2007.

Între

părți a mai avut loc un proces, finalizat irevocabil prin Decizia civilă nr. 7166

din 23 septembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a menținut sentința

civilă nr. 1075/ F din 15 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul București, secția

a IV-a civilă. Prin această hotărâre a fost admisă acțiunea reclamanților P.G.

și L.A.D. și a fost obligat pârâtul Municipiul București prin Primar General să

le lase acestora în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 895

mp situat în București, sector 4.

Acțiunea

reclamanților soluționată prin hotărârea de mai sus a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994. La acel moment intrase în vigoare

Legea nr. 10/2001.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 7166 din 23 septembrie 2005

a statuat în mod irevocabil asupra admisibilității acestei acțiuni, reținând că

prin intrarea în vigoare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001 nu au devenit

inaplicabile dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.

Astfel,

statuările din sentința civilă nr. 1075/ F din 15 decembrie 2003 pronunțată de

Tribunalul București cu privire la dovada dreptului de proprietate al

reclamanților pentru imobilul în litigiu au dobândit putere de lucru judecat,

care

reprezintă unul dintre cele mai importante efecte ale

hotărârilor judecătorești fiind reglementat de art. 1201 C. civ., ceea ce

împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat ci și

contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile

recunoscute unei părți printr-o hotărâre irevocabilă nu pot fi contarzise

printr-o altă hotărâre pronunțată într-un alt proces.

Față

de această împrejurare statuările din hotărârea mai sus enunțată privitoare la

faptul că terenul situat în

București, sector 4 a aparținut autorilor

reclamanților conform contractului de vânzare cumpărare autentificat din 1922,

fiind expropriat în anul 1988 nu pot fi contrazise cu ocazia altei judecăți.

Mai

mult, hotărârea din 15 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul București are ca

efect recunoașterea, direct și cu efect retroactiv a dreptului de proprietate

al reclamanților asupra bunului acestora ceea ce le conferă un „bun” ocrotit de

art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Astfel,

Înalta Curte constată că motivele comune de recurs invocate de pârâți sunt

nefondate urmând a fi respinse în consecință.

Cu

privire la motivul de recurs invocat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. ce

vizează obligarea acestuia la cheltuielile de judecată reprezentând taxa de

timbru, Înalta Curte constată că nici acest motiv nu este fondat întrucât

împrejurarea că reclamanții au beneficiat de ajutor public judiciar plătit de

la bugetul de stat nu are nici o relevanță față de dispozițiile art. 18 din O.U.G.

nr. 51/2008 potrivit cărora „cheltuielile pentru care partea a beneficiat de

scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse

în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a cazut în pretențiile sale. Partea

cazută în pretenții va fi obligată la plata catre stat a acestor sume.”

Se

constată așadar că în mod corect instanța de apel a făcut aplicarea art. 274 C.

proc. civ., pârâtul Statul Român prin M.F.P. având calitatea de parte căzută în

pretenții.

Față de

cele ce preced, Înalta Curte constată că, în cauză s-a făcut o aplicare corectă

a legii pe aspectele contestate și că, astfel, nu sunt îndeplinite cerințele

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sens în care

recursurile se vor respinge, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

În baza art.

274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte îi va obliga pe

recurenții pârâți

Statul Român prin M.F.P. și C.S.N. „Sala Polivalentă” București la plata sumei

de 2.480 lei

cheltuieli

de judecată către

intimații

reclamanți P.G. și L.A.D.

,

astfel cum au fost dovedite.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

excepția nulității recursurilor invocată de intimații reclamanți.

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Statul Român prin M.F.P. și de C.S.N.

„Sala Polivalentă” București împotriva Deciziei nr. 352/ A din data de 16

octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenții

pârâți la plata sumei de 2.480 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți

P.G. și L.A.D.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 iunie 2013.