ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2279/2004

Asupra recursului în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă de

instanță, reclamanta S.C. M.B.D. S.R.L., cu sediul în București, a cerut, în

contradictoriu cu pârâta B.R.C., cu sediul în București, să se constate că

înscrierea în Cartea Funciară nr. 17801 București la PI/1 a dreptului de

proprietate al pârâtei asupra suprafeței de teren de 469,98 mp situat în

București, având număr cadastral 9020, înscriere dispusă de Biroul de carte

funciară al Judecătoriei sectorului 1 București prin încheierea nr. 4449 din 7

iunie 2001, nu este și nu a fost niciodată în concordanță cu situația reală a

imobilului și, în consecință, să se dispună rectificarea cărții funciare în

sensul radierii înscrierii respective.

Ulterior, în condițiile art. 57

alin. (1) și (3) C. proc. civ., reclamanta a chemat în judecată municipiul

București reprezentat prin primarul general, care a dobândit astfel calitatea

de intervenient în interes propriu hotărârea ce se va pronunța urmând a-i fi

opozabilă.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că, în baza a două contracte de vânzare-cumpărare autentice încheiate în

anul 1998 prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în

suprafață de 1822,20 mp situat în București, prin încheierea nr. 2581 din 23

martie 2001 a Biroului de carte funciară de pe lângă Judecătoria sectorului 1

București s-a dispus înscrierea dreptului său în Cartea Funciară nr. 16443

București.

Ulterior înscrierii dreptului de

proprietate al reclamantei în cartea funciară, posesia sa asupra terenului a

fost tulburată prin acte de violență de către reprezentantul pârâtei. În cursul

litigiului având ca obiect acțiunea posesorie în complângere introdusă

împotriva pârâtei, aceasta a invocat Cartea Funciară nr. 17801 București în

care, în baza încheierii nr. 4449 din 7 iunie 2001 a Biroului de carte funciară

de pe lângă Judecătoria sectorului 1 București, s-a înscris dreptul de

proprietate al pârâtei asupra suprafeței de 469,98 mp teren situat în str.

Luterană, teren care însă se suprapune peste o parte din terenul proprietatea

reclamantei al cărei drept, înscris anterior, este opozabil pârâtei.

Judecătoria sectorului 1 București,

prin sentința civilă nr. 5789 din 20 iunie 2002, a respins „acțiunea principală

formulată de reclamantă” și „cererea de intervenție formulată de intervenienta

municipiul București, prin primarul general”.

Sentința primei instanțe a rămas

definitivă prin decizia nr. 2282 din 18 decembrie 2002 a Tribunalului

București, secția a V-a civilă și irevocabilă prin decizia nr. 1573 din 12

iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, în urma

respingerii apelului și, respectiv, recursului declarat de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, instanțele

au reținut că, pentru oricare din cele 4 situații în care se poate cere

rectificarea înscrierilor de carte funciară, prevăzute de art. 36 din Legea

cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, partea interesată trebuie

să prezinte o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care s-a

constatat că: înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu

a fost valabil (pct. 1); dreptul înscris a fost greșit calificat (pct. 2); nu

mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat

efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea (pct. 3); ori

atunci când „înscrierea în cartea funciară nu mai este în concordanță cu

situația reală actuală a imobilului” (pct. 4).

Or, reclamanta nu a prezentat o

hotărâre constatatoare a situației prevăzută de art. 36 pct. 4, pe care a

invocat-o, „astfel că analiza temeiniciei cererii sale nu se poate face decât

în cadrul unei acțiuni în revendicare” (pagina 5 alin. final al deciziei

instanței de recurs).

Aceeași instanță de recurs a

apreciat că „motivele concomitente momentului efectuării înscrierii puteau fi

invocate legal pe calea apelului împotriva încheierii de intabulare și nu pe

calea unei acțiuni de rectificare Carte Funciară”

[

(pagina 5 alin. (4)].

Împotriva hotărârilor pronunțate în

cauză procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

a declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 330 pct. 2 C.

proc. civ., solicitând casarea lor și admiterea acțiunii astfel cum a fost

precizată.

În motivarea recursului în anulare

se arată că, potrivit doctrinei, rectificarea înscrierilor în cazul în care ele

nu mai sunt în concordanță cu situația reală actuală a imobilului, reglementată

generic prin art. 36 pct. 4 din Legea nr. 7/1996, subsumează toate cazurile

neprevăzute de lege în care neconcordanța dintre realitatea juridică imobiliară

și înscrieri este susceptibilă de soluționare numai prin rectificare, acțiunea

în rectificare fiind una în realizarea de drepturi. Astfel fiind, în situația

în care o asemenea acțiune este fondată pe alte temeiuri juridice decât

nevalabilitatea ori ineficacitatea actului juridic în temeiul căruia s-a făcut

înscrierea, în speță temeiul juridic fiind cel prevăzut de art. 36 pct. 4,

acțiunea în rectificare are caracter principal nefiind necesară existența unei

hotărâri judecătorești anterioare, care să constate ivirea unei situații care o

justifică.

Recursul în anulare este fondat.

În adevăr, reclamanta a arătat că

înscrierea dreptului pârâtei în cartea funciară nu este și nu a fost niciodată

în concordanță cu situația imobilului de la data efectuării înscrierii și până

în prezent, situație datorată unor erori de natură tehnică (măsurători greșite,

documentații tehnice care stabilesc un amplasament eronat), care au condus la

suprapunerea peste terenul său, intabulat anterior pârâtei, a unei părți din

terenul în suprafață de 469,98 mp asupra căruia i s-a recunoscut pârâtei

dreptul de proprietate prin sentința civilă nr. 6245 din 30 mai 1996 a

Judecătoriei sectorului 1 București, pronunțată în contradictoriu cu Consiliul

Local al Municipiului București.

În situația dată și în condițiile în

care reclamanta, proprietară tabulară asupra terenului înscris în C.F. 16443

București, anterior pârâtei, este și posesoarea imobilului, și, drept

consecință, se află în imposibilitate de a obține o hotărâre anterioară

constatatoare a situației prevăzute de art. 36 pct. 4 din Legea nr. 7/1996, pe

calea acțiunii în revendicare (care este acțiunea proprietarului neposesor

împotriva posesorului neproprietar), rezultă cu evidență că singurul mijloc de

apărare a dreptului său este cererea în rectificare de carte funciară.

Cât privește neatacarea cu apel a

încheierii nr. 4449 din 7 iunie 2001 a Biroului de carte funciară al

Judecătoriei sectorului 1 București, de către reclamantă, este de observat că

imputarea adusă acesteia este neavenită, în condițiile în care instanța nu a

fost preocupată să verifice dacă încheierea a fost comunicată „și celorlalte

persoane interesate” (art. 50 – art. 52 din Legea nr. 7/1996) și că a rămas

definitivă și irevocabilă prin neexercitarea căilor legale de atac (apel și

recurs) sau prin respingerea acestora.

Or, în lipsa unor astfel de dovezi

urma a se examina și hotărî dacă încheierea în discuție putea constitui temei

pentru înscrierea dreptului pârâtei în cartea funciară

[

(a se vedea art. 52 alin. (2), (3) și (4) din Legea nr.

7/1996)].

Față de cele ce preced recursul în

anulare se privește ca fondat urmând a se admite, a se dispune casarea

hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru clarificarea

situației menționate în alineatul precedent și, totodată, pe fondul cauzei,

pentru stabilirea amplasamentului corect al suprafeței de 469,98 mp teren, prin

observarea opiniilor acelor experți, sau ale altora, ce pot fi numiți în cauză,

care țin seama de evidențele Oficiului de Cadastru și Geodezie al Municipiului

București raportate la datele înscrierii dreptului reclamantei (23 martie 2001)

și, respectiv al pârâtei (7 iunie 2001).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 1573 din 12 iunie 2003 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă.

Casează decizia recurată, precum și

deciziei nr. 2282 din 18 decembrie 2002 a Tribunalului București, secția a V-a

civilă și sentința civilă nr. 5789 din 20 iunie 2002 a Judecătoriei sectorului

1 București și trimite cauza la aceeași judecătorie pentru rejudecare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 martie 2004.