ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 504/2009
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 504/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința nr. 199 din 18 august 2008 a Curții de Apel Craiova a fost respinsă cererea de suspendare formulată de reclamanta
SC M.I. SRL Craiova în contradictoriu cu Comisia de Autorizare a Jocurilor de
Noroc din cadrul M.E.F., cerere întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr.
554/2004.
Pentru a pronunța sentința
arătată, instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat suspendarea
executării Hotărârii nr. 551421 din 15 iulie 2008 a Comisiei de Autorizare a Jocurilor de Noroc, hotărâre prin care a fost dispusă suspendarea pe
o perioadă de o lună a licențelor electronice cu câștiguri.
Instanța de fond a constatat
că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute cumulativ de dispozițiile art. 14 alin.
(1) din Legea n. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ
arătat. Astfel, nu s-a făcut dovada cazului bine justificat întrucât motivele
de nelegalitate a hotărârii invocate de reclamantă presupune cercetarea în
profunzime a fondului cauzei și a apreciat instanța că nu se circumscriu
condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, instanța a
reținut că nici prejudiciul material nu a fost dovedit, iar aprecierile și
susținerile reclamantei nu sunt suficiente cu privire la iminența producerii unei
pagube.
Împotriva acestei hotărâi a
declarat recurs reclamata, solicitând admiterea recursului, modificarea
sentinței atacate și suspendarea actului administrativ.
În motivele de recurs, se
arată că prin Hotărârea nr. 551421 din 15 iulie 2008 s-a dispus suspendarea
licențelor unor aparate de joc electronice cu câștiguri, la solicitarea Gărzii
Financiare Dolj, iar această hotărâre de suspendare este profund nelegală și
netemeinică pentru că spațiul din cartierul Brazda lui Novac este pus la
dispoziție, în baza unui contract de închiriere, de către o altă societate care
a fost sancționată contravențional, astfel că sancțiunea complementară a
suspendării temporare a licențelor însoțește o sancțiune principală aplicată
altei persoane juridice.
Prin respingerea cererii de
suspendare se înfrânge rațiunea legii contenciosului administrativ de protecție
a persoanelor față de actele nelegale ale autorităților.
Se invocă faptul că în cauza
este dovedită paguba iminentă pentru că prejudiciul a fost creat chiar prin suspendarea
licențelor, iar reclamanta - recurentă are multe obligații de plată: plata
chiriei spațiilor, plata taxei pentru fiecare mașină electronică, salariile
angajaților, plata pentru funcționarea instalațiilor și a sălilor de joc.
Ulterior, la 15 septembrie 2008, s-a depus o completare la motivele de recurs în care este criticată
susținerea instanței de fond potrivit căreia motivul invocat pentru suspendare
de reclamantă ar presupune cercetarea pe fond a cauzei, pentru că este
suficient ca prin probele administrate să se nască o îndoială legată de legalitatea
actului administrativ, iar aceste probe au fost depuse la instanța de fond.
Nici în motivele de recurs
depuse inițial și nici în completarea la motivele de recurs nu au fost indicate
temeiurile de drept.
După examinarea motivelor de
recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge
recursul declarat pentru următoarele considerente:
Suspendarea actelor
administrative reprezintă operațiunea juridică de întrerupere vremelnică a
efectelor acestora și ea este o situație de excepție care se poate dispune
numai în condițiile legii.
Suspendarea nu se poate
dispune decât dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de lege: cazul
bine justificat și paguba iminentă, condiții prevăzute de art. 14 și art. 15
din Legea nr. 554/2004.
Legea contenciosului
administrativ a definit „paguba iminentă”, în art. 2 alin. (1) lit. ș), ca
fiind prejudiciul material și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă
gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, iar
„cazul bine justificat”, în art. 2 alin. (1) lit. t) ca fiind împrejurările
legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială
serioasă în privința legalității actului administrativ.
Instanța de fond a reținut
corect că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii celor două condiții
prevăzute de lege pentru a dispune suspendarea actului administrativ.
Referitor la cazul bine justificat,
se constată că această condiție nu este îndeplinită în speță pentru că nu au
fost dovedite acele împrejurări de fapt și de drept care să creeze îndoială cu
privire la actul administrativ atacat.
Nu se poate cere instanței
care are de soluționat suspendarea actului administrativ să facă o analiză a
legalității actului administrativ pentru că s-ar ajunge ca judecătorul care
dispune suspendarea să se pronunțe asupra legalității actului administrativ, deși
o altă instanță va fi învestită cu aceasta.
Nici „paguba iminentă” nu a
fost dovedită în cauză pentru că nu au fost prezentate probe.
Simplele afirmații ale
reclamantei-recurente privind obligațiile pe care le are de plată și de
iminența procedurii unor pagube nu sunt suficiente pentru a constata îndeplinită
existența condiției „pagubei iminente”.
Apreciind că soluția
instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.
civ. va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de SC M.I. SRL împotriva sentinței civile nr. 199 din 18 august 2008 a Curții
de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 30 ianuarie 2009.