ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2381/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC C.L. Napoca SRL

Constanța a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și

Finanțelor - Comisia de Autorizare a Jocurilor de Noroc, suspendarea executării

Hotărârii Comisiei de Autorizare a Jocurilor de Noroc nr. 551984 din 21 iulie 2008

până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității actului atacat.

În motivarea acțiunii s-a arătat că prin hotărârea a cărei suspendare se

solicită, s-a dispus suspendarea pe o perioadă de trei luni a licenței de

exploatare a jocurilor de noroc deținută de societate, fapt ce produce

prejudicii grave, echivalând cu încetarea activității acesteia.

A mai arătat că organul administrativ care a dispus măsura suspendării

licenței a avut o compunere nelegală, contrară prevederilor Ordinului nr.

224/2007 al Ministrului Finanțelor Publice și Ministrului Administrației și

Internelor, iar abaterile reținute în sarcina societății sunt neînsemnate

neputând să atragă nici măcar aplicarea amenzii contravenționale, cu atât mai

puțin suspendarea licenței.

Prin sentința civilă nr. 2087 din 25 august 2008, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea

formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării Hotărârii nr. 551984

din 21 iulie 2008 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în situația în care

reclamantei i-a fost suspendată chiar licența de exploatare, care-i conferea

dreptul de a desfășura activitatea lucrativă pentru care era autorizată, este

evident că actul administrativ, executoriu de drept este pe cale să producă un

prejudiciu material direct, măsura suspendării fiind necesară pentru prevenirea

producerii unei pagube iminente în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea

nr. 554/2004.

De asemenea, Curtea de Apel a considerat a fi îndeplinită și condiția

existenței unei îndoieli serioase asupra legalității actului, atâta vreme cât,

deși reclamanta a invocat și dovedit, într-o oarecare măsură că s-au încălcat

anumite prevederi ale legii, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu a depus

la dosar documentația care a stat la baza emiterii actului atacat, deși instanța

i-a solicitat în mod expres acest lucru.

A concluzionat prima instanță că apărarea neserioasă a autorității

pârâte reliefează neînțelegerea naturii juridice a cererii de suspendare

reglementată de Legea nr. 554/2004 și chiar dacă pe această cale nu se

statuează asupra fondului, pârâtul trebuia să administreze probele necesare

combaterii argumentelor reclamantei.

î

mpotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice, susținând că sentința atacată este nelegală și

netemeinică, motiv pentru care a cerut casarea hotărârii cu trimiterea cauzei

pentru rejudecare iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul respingerii

acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

În susținerea recursului petenta susține că în întâmpinarea depusă la

instanța de fond s-a făcut referire la adresa nr. 504020 din 15 iulie 2008,

adresă asupra căreia instanța nu s-a pronunțat.

S-a mai susținut că din considerentele sentinței nu rezultă motivele de

fapt și de drept care au format convingerea instanței că sunt îndeplinite cele

2 condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 55/2004, precum și cele pentru

care s-au înlăturat susținerile părților invocându-se art. 261 C. proc. civ.

S-a considerat de recurentă că instanța de fond a preluat susținerile

reclamantei privind calitatea persoanelor care au participat la ședința

Comisiei care a emis hotărârea contestată, fără a le raporta la cele prezentate

de emitentul actului administrativ.

S-a apreciat de recurentă sub aspectul reținerii de către instanță a

prejudiciului material direct prin suspendarea licenței că greșit s-a reținut

că „s-ar pierde clientela reclamantei” fără ca reclamanta să facă dovezi că

acea clientelă a existat anterior datei formulării cererii.

S-a menționat că în mod greșit a fost sancționată autoritatea emitentă a

actului administrativ contestat pentru nedepunerea procesului verbal al

ședinței din 21 iulie 2008 când s-a luat hotărârea suspendării licenței „pentru

că instanța nu a pus în discuția părților depunerea acestui proces-verbal”.

S-a depus în recurs de recurentul Ministerul Finanțelor Publice procesul-verbal

din 21 iulie 2008, în legătură cu care reclamanta a afirmat că oglindește

nelegalitatea comisiei ce a luat hotărârea atacată în cauză.

Sub acest aspect este relevant de reținut că în această cauză nu se

analizează legalitatea actului administrativ contestat, întemeiat pe acte

eventual nelegale, ci cererea de suspendare a executării actului administrativ

contestat în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Din actele cauzei Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin

sentința civilă nr. 2087 din 25 august 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea formulată de

reclamanta SC C.L. Napoca SRL în contradictoriu cu Ministerului Economiei și

Finanțelor – Comisia de Autorizare a Jocurilor de noroc.

S-a suspendat Hotărârea nr. 551984 din 21 iulie 2008, emisă de pârâtă,

până la pronunțarea instanței de fond.

Curtea de Apel București a considerat că cererea de suspendare a executării

actului administrativ prin care s-a dispus suspendarea licenței având seria B

nr. 0000714 din 13 februarie 2008 pentru exploatarea jocurilor de noroc, pentru

o perioadă de 3 luni, este întemeiată.

Aceasta întrucât reclamantei i-a fost suspendată chiar licența de

exploatare, care-i conferea dreptul de a desfășura activitatea lucrativă pentru

care era autorizată deci evident actul administrativ, executoriu de drept, este

pe cale să producă reclamantei un prejudiciu material direct, în ceea ce

privește încasările. De asemenea, actul administrativ este de natură a afecta

credibilitatea, pierderea clientelei, pierderea investițiilor în publicitate,

pierderea personalului specializat.

S-a considerat de Curtea de Apel că este îndeplinită și condiția cazului

bine justificat, aspectele de fapt și de drept invocate de reclamantă creând o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare s-a

solicitat.

În mod expres Curtea de Apel București a precizat în sentința recurată în

cauză că: „în mod esențial, Curtea constată că este de natură să creeze o îndoială

serioasă asupra legalității actului administrativ faptul că, deși reclamanta a

invocat și dovedit într-o anumită măsură cu înscrisurile depuse la dosar nelegala

compunere a organului care a emis actul administrativ, pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice, în mod inexplicabil și inacceptabil, în condițiile în care

instanța i-a solicitat în mod expres să depună la dosar întreaga documentație

care a stat la baza emiterii actului administrativ contestat, deci inclusiv

procesul verbal al ședinței în care a fost adoptată hotărârea a cărei

suspendare se solicită, că reclamanta nu are de unde să cunoască persoanele

care au participat la ședință, deoarece legea nu-i permite accesul la aceasta.

Mai mult s-a susținut că ordinul comun nr. 402/224 al ministrului economiei și

finanțelor și ministrului internelor și reformei administrative prevede

posibilitatea participării la ședințe a înlocuitorilor desemnați, dar fără a

depune actele de desemnare”.

S-a mai precizat că: ”această apărare neserioasă a pârâtului reliefează

neînțelegerea naturii juridice a cererii de suspendare reglementată de Legea

nr. 554/2004. S-a mai menționat de instanța de fond că deși în cauză nu se statuează

asupra fondului legalității actului administrativ contestat., instanța este

obligată să analizeze aspectele de fapt și de drept invocate de reclamantă,

pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite cerințele art. 2 alin. (1) lit. t)

din Legea contenciosului administrativ, iar pârâtul este dator să administreze

probele necesare combaterii susținerilor argumentate și demonstrate într-o

anumită măsură de reclamantă”, cu atât mai mult în ipoteza în care deține probe

esențiale, ca în situația de față.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat este

neîntemeiat și va fi respins conform art. 312 C. proc. civ. întrucât sentința

atacată este legală și temeinică în cauză fiind îndeplinite condițiile cumulative

prevăzute de dispozițiile art. 14

1

din Legea nr. 554/2004 (în cazuri

bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente după rezolvarea în

condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul său a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poată să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea

instanței de fond).

Suspendarea executării actului administrativ se poate dispune deci, în

cazul în care sunt cumulativ îndeplinite cerințele legale expres prevăzute,

respectiv cazul bine justificat și iminenta pagubă.

Posibilitatea suspendării actelor administrative este consacrată și în

documente emise de organismele internaționale, în condiții similare cu

reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004.

Astfel, Recomandarea nr. R/89 din 8 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei privitoare la protecția jurisdicțională

provizorie în materie administrativă prevede ca principiu, tocmai posibilitatea

conferită celui ce se consideră vătămat „de a solicita suspendarea executării

unui act administrativ, suspendare pe care instanța o va acorda, atunci când,

în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor, se apreciază că

executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative,

dificil de reparat și când există argumente juridice valabile față de

regularitatea actului emis.

În cauză cererea de suspendare a executării, privește un act

administrativ prin care se suspendă însăși licența de funcționare a petentei,

situație de natură a duce la însăși încetarea activității reclamantei (reclamanta

SC C.L. Napoca SRL cu sediul în Constanța, fiind o societate de jocuri de

noroc). Prin încetarea activității dispuse se produce o pagubă iminentă precum

și celelalte efecte colaterale ca pierderea credibilității (mai ales la o

societate cu acest profil de activitate) pierderea clientelei, pierderea

personalului specializat etc.

Susținerea recurentei că intimata-reclamantă nu a dovedit existența

clientelei este neîntemeiată, singurul fapt că se realizau încasări fiind

dovada existenței clientelei.

Procedura suspendării executării actului administrativ este

caracterizată ca fiind o procedură sumară, în care se verifică numai aparența

dreptului fără dovezi ca cele ce se reclamau de recurentul-pârât, în cazul

procedurii prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, neputând fi prejudecat

fondul cauzei.

Este de semnalat că în cauză nu există o propunere a unui organ

constatator cu privire la suspendarea licenței de exploatare a jocurilor de noroc

așa cum cere art. 82 din H.G. nr. 251/1999.

Recursul fiind neîntemeiat va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C ID E

Respinge recursul declarat de Ministerul

Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 2087 din 25 august 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6

mai 2009.