ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2381/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC C.L. Napoca SRL Constanța a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - Comisia de Autorizare a Jocurilor de Noroc, suspendarea executării Hotărârii Comisiei de Autorizare a Jocurilor de Noroc nr. 551984 din 21 iulie 2008 până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității actului atacat. În motivarea acțiunii s-a arătat că prin hotărârea a cărei suspendare se solicită, s-a dispus suspendarea pe o perioadă de trei luni a licenței de exploatare a jocurilor de noroc deținută de societate, fapt ce produce prejudicii grave, echivalând cu încetarea activității acesteia.

A mai arătat că organul administrativ care a dispus măsura suspendării licenței a avut o compunere nelegală, contrară prevederilor Ordinului nr. 224/2007 al Ministrului Finanțelor Publice și Ministrului Administrației și Internelor, iar abaterile reținute în sarcina societății sunt neînsemnate neputând să atragă nici măcar aplicarea amenzii contravenționale, cu atât mai puțin suspendarea licenței. Prin sentința civilă nr. 2087 din 25 august 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantă și a dispus suspendarea executării Hotărârii nr. 551984 din 21 iulie 2008 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în situația în care reclamantei i-a fost suspendată chiar licența de exploatare, care-i conferea dreptul de a desfășura activitatea lucrativă pentru care era autorizată, este evident că actul administrativ, executoriu de drept este pe cale să producă un prejudiciu material direct, măsura suspendării fiind necesară pentru prevenirea producerii unei pagube iminente în sensul art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, Curtea de Apel a considerat a fi îndeplinită și condiția existenței unei îndoieli serioase asupra legalității actului, atâta vreme cât, deși reclamanta a invocat și dovedit, într-o oarecare măsură că s-au încălcat anumite prevederi ale legii, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice nu a depus la dosar documentația care a stat la baza emiterii actului atacat, deși instanța i-a solicitat în mod expres acest lucru.

A concluzionat prima instanță că apărarea neserioasă a autorității pârâte reliefează neînțelegerea naturii juridice a cererii de suspendare reglementată de Legea nr. 554/2004 și chiar dacă pe această cale nu se statuează asupra fondului, pârâtul trebuia să administreze probele necesare combaterii argumentelor reclamantei. î mpotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, susținând că sentința atacată este nelegală și netemeinică, motiv pentru care a cerut casarea hotărârii cu trimiterea cauzei pentru rejudecare iar în subsidiar modificarea hotărârii în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată. În susținerea recursului petenta susține că în întâmpinarea depusă la instanța de fond s-a făcut referire la adresa nr. 504020 din 15 iulie 2008, adresă asupra căreia instanța nu s-a pronunțat.

S-a mai susținut că din considerentele sentinței nu rezultă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței că sunt îndeplinite cele 2 condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 55/2004, precum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților invocându-se art. 261 C. proc. civ. S-a considerat de recurentă că instanța de fond a preluat susținerile reclamantei privind calitatea persoanelor care au participat la ședința Comisiei care a emis hotărârea contestată, fără a le raporta la cele prezentate de emitentul actului administrativ. S-a apreciat de recurentă sub aspectul reținerii de către instanță a prejudiciului material direct prin suspendarea licenței că greșit s-a reținut că „s-ar pierde clientela reclamantei” fără ca reclamanta să facă dovezi că acea clientelă a existat anterior datei formulării cererii.

S-a menționat că în mod greșit a fost sancționată autoritatea emitentă a actului administrativ contestat pentru nedepunerea procesului verbal al ședinței din 21 iulie 2008 când s-a luat hotărârea suspendării licenței „pentru că instanța nu a pus în discuția părților depunerea acestui proces-verbal”. S-a depus în recurs de recurentul Ministerul Finanțelor Publice procesul-verbal din 21 iulie 2008, în legătură cu care reclamanta a afirmat că oglindește nelegalitatea comisiei ce a luat hotărârea atacată în cauză. Sub acest aspect este relevant de reținut că în această cauză nu se analizează legalitatea actului administrativ contestat, întemeiat pe acte eventual nelegale, ci cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat în condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Din actele cauzei Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin sentința civilă nr. 2087 din 25 august 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis cererea formulată de reclamanta SC C.L. Napoca SRL în contradictoriu cu Ministerului Economiei și Finanțelor – Comisia de Autorizare a Jocurilor de noroc. S-a suspendat Hotărârea nr. 551984 din 21 iulie 2008, emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond. Curtea de Apel București a considerat că cererea de suspendare a executării actului administrativ prin care s-a dispus suspendarea licenței având seria B nr. 0000714 din 13 februarie 2008 pentru exploatarea jocurilor de noroc, pentru o perioadă de 3 luni, este întemeiată.

Aceasta întrucât reclamantei i-a fost suspendată chiar licența de exploatare, care-i conferea dreptul de a desfășura activitatea lucrativă pentru care era autorizată deci evident actul administrativ, executoriu de drept, este pe cale să producă reclamantei un prejudiciu material direct, în ceea ce privește încasările. De asemenea, actul administrativ este de natură a afecta credibilitatea, pierderea clientelei, pierderea investițiilor în publicitate, pierderea personalului specializat. S-a considerat de Curtea de Apel că este îndeplinită și condiția cazului bine justificat, aspectele de fapt și de drept invocate de reclamantă creând o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

În mod expres Curtea de Apel București a precizat în sentința recurată în cauză că: „în mod esențial, Curtea constată că este de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ faptul că, deși reclamanta a invocat și dovedit într-o anumită măsură cu înscrisurile depuse la dosar nelegala compunere a organului care a emis actul administrativ, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în mod inexplicabil și inacceptabil, în condițiile în care instanța i-a solicitat în mod expres să depună la dosar întreaga documentație care a stat la baza emiterii actului administrativ contestat, deci inclusiv procesul verbal al ședinței în care a fost adoptată hotărârea a cărei suspendare se solicită, că reclamanta nu are de unde să cunoască persoanele care au participat la ședință, deoarece legea nu-i permite accesul la aceasta.

Mai mult s-a susținut că ordinul comun nr. 402/224 al ministrului economiei și finanțelor și ministrului internelor și reformei administrative prevede posibilitatea participării la ședințe a înlocuitorilor desemnați, dar fără a depune actele de desemnare”. S-a mai precizat că: ”această apărare neserioasă a pârâtului reliefează neînțelegerea naturii juridice a cererii de suspendare reglementată de Legea nr. 554/2004.

S-a mai menționat de instanța de fond că deși în cauză nu se statuează asupra fondului legalității actului administrativ contestat., instanța este obligată să analizeze aspectele de fapt și de drept invocate de reclamantă, pentru a se stabili dacă sunt îndeplinite cerințele art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ, iar pârâtul este dator să administreze probele necesare combaterii susținerilor argumentate și demonstrate într-o anumită măsură de reclamantă”, cu atât mai mult în ipoteza în care deține probe esențiale, ca în situația de față. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat este neîntemeiat și va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.

întrucât sentința atacată este legală și temeinică în cauză fiind îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de dispozițiile art. 14 1 din Legea nr. 554/2004 (în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente după rezolvarea în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul său a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poată să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond). Suspendarea executării actului administrativ se poate dispune deci, în cazul în care sunt cumulativ îndeplinite cerințele legale expres prevăzute, respectiv cazul bine justificat și iminenta pagubă.

Posibilitatea suspendării actelor administrative este consacrată și în documente emise de organismele internaționale, în condiții similare cu reglementarea cuprinsă în Legea nr. 554/2004. Astfel, Recomandarea nr. R/89 din 8 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri ai Consiliului Europei privitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă prevede ca principiu, tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat „de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, suspendare pe care instanța o va acorda, atunci când, în raport de ansamblul circumstanțelor și intereselor, se apreciază că executarea actului administrativ ar fi de natură a crea pagube semnificative, dificil de reparat și când există argumente juridice valabile față de regularitatea actului emis.

În cauză cererea de suspendare a executării, privește un act administrativ prin care se suspendă însăși licența de funcționare a petentei, situație de natură a duce la însăși încetarea activității reclamantei (reclamanta SC C.L. Napoca SRL cu sediul în Constanța, fiind o societate de jocuri de noroc). Prin încetarea activității dispuse se produce o pagubă iminentă precum și celelalte efecte colaterale ca pierderea credibilității (mai ales la o societate cu acest profil de activitate) pierderea clientelei, pierderea personalului specializat etc. Susținerea recurentei că intimata-reclamantă nu a dovedit existența clientelei este neîntemeiată, singurul fapt că se realizau încasări fiind dovada existenței clientelei.

Procedura suspendării executării actului administrativ este caracterizată ca fiind o procedură sumară, în care se verifică numai aparența dreptului fără dovezi ca cele ce se reclamau de recurentul-pârât, în cazul procedurii prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, neputând fi prejudecat fondul cauzei. Este de semnalat că în cauză nu există o propunere a unui organ constatator cu privire la suspendarea licenței de exploatare a jocurilor de noroc așa cum cere art. 82 din H.G. nr. 251/1999. Recursul fiind neîntemeiat va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C ID E

Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 2087 din 25 august 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 mai 2009.