ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2060/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului

administrativ, reclamanta SC E.P.I.C. SRL București a solicitat ca, în

contradictoriu cu pârâtul M.E.F., comisia de autorizare a jocurilor de noroc,

să se dispună suspendarea Hotărârii nr. 400398 din 14 decembrie 2007 emisă de

pârât, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității actului atacat.

Motivându-și cererea,

reclamanta a arătat că sunt întrunite cerințele de admisibilitate a suspendării

- paguba iminentă generată de actul administrativ a cărui suspendare se solicită

și cazul bine justificat. A mai arătat reclamanta că suspendarea licenței de

exploatare pentru o perioadă de 6 luni creează o pagubă iminentă și prejudicii

irecuperabile legate de pierderea credibilității, a clientelei și personalului

specializat, precum și a spațiului închiriat special amenajat.

Prin Încheierea civilă nr. 130

din 17 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea formulată de

reclamantă, dispunându-se suspendarea Hotărârii nr. 400398 din 14 decembrie

2007 a Comisiei de autorizare a jocurilor de noroc din cadrul M.E.F., până la pronunțarea

instanței de fond asupra legalității acestui act.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut ca admisibilă și fundamentată cererea

reclamantei întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, pornind

de la premisa că este esențial ca plângerea prealabilă și cererea de suspendare

să coexiste în timp, condiția formulării cererii prealabile trebuind să fie

îndeplinită la momentul soluționării cererii de suspendare.

Totodată, instanța de fond a

mai reținut întrunirea condiției pagubei materiale iminente, prin suspendarea

autorizației de desfășurare a activității lucrative și consecințele multiple

decurgând din aceasta, precum și cerința cazului bine justificat.

Împotriva acestei hotărâri

în termen legal a declarat recurs M.E.F., invocând prevederile art. 304 pct. 4,

5, 7 și 9 C. proc. civ. cu referire la art. 3041 C. proc. civ.

Recurenta motivează în

esență că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești substituindu-se

legiuitorului, prin faptul că a modificat litera și spiritul dispozițiilor

cuprinse în art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond nu a avut

în vedere că potrivit art. 14 din Legea contenciosului administrativ, cererea

de suspendare poate fi formulată la instanță numai după sesizare, în condițiile

art. 7, a autorității publice care a emis actul și a pronunțat o încheiere

contrar prevederilor art. 255 C. proc. civ.

Arată recurenta că din considerentele

hotărârii nu rezultă motivele de fapt și de drept care au format convingerea

instanței precum și cele pentru care sau înlăturat cererile părților, astfel

cum prevăd dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în cauză

nefiind dovedite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Analizând hotărârea recurată

prin prisma criticilor formulate și în conformitate cu prevederile art. 3041 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Conform art. 14 din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ în cazuri bine justificate și

pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a

autorității publice, care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

Din analiza prevederii

legale invocate rezultă că cererea de suspendarea executării actului

administrativ unilateral poate fi formulat la instanța de judecată după

sesizare, în condițiile art. 7 din lege, a autorității publice care a emis

actul.

Interpretarea făcută de prima

instanță a dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nu

poate fi reținută întrucât s-ar adăuga la lege.

S-a avut în vedere astfel că

plângerea prealabilă a fost înregistrată la M.E.F. la data de 11 ianuarie 2008

iar cererea de suspendare s-a depus la instanță la data de 18 decembrie 2007

însă s-a apreciat în mod greșit că îndeplinirea condiției de a se depune

cererea de suspendare după sesizarea autorității emitente a actului nu trebuie

analizată ad literam ci în considerarea finalității avută în vedere de

legiuitor.

Mai mult în cauză se constată

că nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 din lege.

Din interpretarea coroborată

a prevederilor art. 1 alin. (1) și art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului

administrativ, pentru suspendarea executării unui act administrativ, solicitată

prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în

parte, a actului respectiv, pe lângă cerința inițierii procedurii de anulare a

actului administrativ, este necesar a fi întrunite, cumulativ alte două

condiții: existența unui caz bine justificat și iminența producerii unei pagube

care, astfel, poate fi prevenită. Cele două condiții, prin tonul lor restrictiv

- imperativ, denotă caracterul de excepție al măsurii suspendării executării

actului administrativ, presupunând, așadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări

conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură

a argumenta existența unui caz bine justificat și iminența producerii pagubei.

Reclamanta - intimată a solicitat

suspendarea executării Hotărârii Comisiei de autorizare a jocurilor de noroc nr.

400398 din 14 decembrie 2007 prin care s-a dispus suspendarea licenței pentru

exploatarea jocurilor de noroc pentru o perioadă de 6 luni, în baza dispozițiilor

art. 81 lit. g) și art. 82 din H.G. nr. 291/1999, privind regimul de autorizare

a activităților din domeniul jocurilor de noroc.

Condiția existenței unui caz

bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente

juridice valabile cu privire la neleglitatea actului administrativ în discuție.

În cauză însă se constată că

împrejurările legale de starea de fapt, și de drept, nu sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ chiar

și în privința aspectelor ce vizează nulitatea absolută a hotărârii a cărei

suspendare s-a solicitat.

Pentru toate aceste considerente

reținând criticile de nelegalitate astfel cum au fost formulate conform art. 3041

C. proc. civ., recursul declarat de pârâtul M.E.F. a fost admis și în baza art.

312 C. proc. civ., casată hotărârea recurată și respinsă cererea de suspendare

având ca temei juridic art. 14 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.E.F.

împotriva Încheierii civile nr. 130 din 17 ianuarie 2008 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și

respinge cererea de suspendare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 mai 2008.