ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3432/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta SC G.C. SRL

București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice - Comisia de autorizare a jocurilor de noroc, anularea hotărârii nr.

396070/4 din 26 august 2005, emisă de pârât, prin care s-a dispus suspendarea

pe o perioadă de 15 zile a activității sale, pentru nerespectarea prevederilor

art. 52 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 251/1999.

Reclamanta a susținut că

sancțiunea suspendării activității nu este prevăzută de lege, că sancțiunea

complementară a suspendării temporare a licenței nu se poate aplica, întrucât

nu există sancțiune contravențională principală, în raport cu dispozițiile art.

82 din H.G. nr. 251/1999, că sancțiunea contravențională a amenzii a fost

suspendată ca efect al plângerii contravenționale formulată de C.G., sancțiunea

suspendării temporare a licenței fiind vădit disproporțională față de

gravitatea redusă a faptelor reținute drept contravenții.

Precizându-și acțiunea în

condițiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta a solicitat și anularea

hotărârii din 31 august 2005, prin care i s-a respins plângerea prealabilă și

s-a menținut măsura suspendării activității dispusă prin hotărârea pârâtului

din 26 august 2005.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

2111 din 15 decembrie 2005, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei SC

G.C. SRL București, astfel cum a fost precizată.

În motivarea soluției s-a

reținut că hotărârea nr. 396070/4 din 26 august 2005 a fost emisă legal, de

autoritatea competentă, în raport cu Ordinele comune ale Ministerului

Finanțelor Publice și Ministerului Afacerilor Interne nr. 843714 din 17 iunie

2005 și nr. 1153/772 din 12 august 2005, prin care s-a aprobat și modificat

competența generică și nominală a Comisiei pentru autorizarea jocurilor de

noroc,. S-a reținut de asemenea, că măsura suspendării activității reclamantei

nu poate fi analizată separat de hotărârea din 31 august 2005, prin care s-a

soluționat plângerea prealabilă formulată de reclamantă în condițiile art. 7

din Legea nr. 554/2004 și prin care s-a menținut măsura suspendării licenței

pentru exploatarea jocurilor de noroc, această măsură neavând caracter

accesoriu sancțiunii contravenționale aplicate persoanei fizice, în condițiile

în care reclamanta a încălcat dispozițiile art. 51 din H.G. nr. 251/1999,

reclamanta având și obligația respectării tuturor regulilor privind

înregistrările contabile ale veniturilor și sumelor rulate.

Instanța de fond a mai

reținut că suspendarea sau anularea măsurii sancțiunii contravenționale

aplicate persoanei fizice nu determină anularea sancțiunii administrative de

suspendare a licenței pentru exploatarea jocurilor de noroc, întrucât această

măsură, luată conform art. 82 din H.G. nr. 251/1999, are caracter de sine

stătător.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termen legal, reclamanta SC G.C. SRL București, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, ca și pentru a fi fost dată cu greșita

aplicare a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În esență, prin motivele de

recurs formulate, recurenta-reclamantă a arătat că măsura dispusă prin

hotărârea nr. 396070 din 26 august 2005, de suspendare pe o perioadă de 15 zile

a activității SC G.C. SRL, de exploatare a jocurilor de noroc de tip cazino în

incinta Hotelului H., nu este prevăzută de lege, contrar celor susținute de

instanța de fond. Astfel, în mod nelegal, hotărârea ulterioară a Comisiei de

autorizare a jocurilor de noroc, cu nr. 396070/411 din 31 august 2005, în loc

să răspundă plângerii prealabile formulată în condițiile art. 7 din Legea nr.

554/2004, a înlocuit sancțiunea contestată, care nu există, nefiind prevăzută

de lege, cu o altă sancțiune.

Recurenta a mai arătat că în

mod greșit instanța de fond a considerat că sancțiunea prevăzută de art. 82 din

H.G. nr. 251/1999 are caracter de sine stătător, nefiind subsecventă unei

sancțiuni aplicate pentru săvârșirea unei contravenții în temeiul aceluiași act

normativ, întrucât rezultă din interpretarea textului că măsura suspendării

temporare a licenței poate fi luată numai ca una complementară față de

sancțiunea contravențională aplicată pentru vreuna din faptele prevăzute de

art. 81 din H.G. nr. 251/1999.

În fine, s-a mai arătat că

sancțiunea complementară a suspendării temporare a licenței nu se putea aplica,

deoarece subscrisei SC G.C. SRL nu i s-a aplicat nici o sancțiune

contravențională, ci numai unuia dintre angajații săi, respectiv contabilului

C.G.

Recursul este nefondat.

Înalta Curte, examinând

actele și lucrările dosarului, în raport cu prevederile legale menționate,

incluzând art. 304

1

C. proc. civ. și prin prisma tuturor criticilor

recurentei analizate în ansamblu, reține că acestea din urmă nu pot fi primite

și nu pot conduce la modificarea hotărârii atacate, pentru următoarele

considerațiuni.

Prin hotărârea nr. 396070/4

din 26 august 2005, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia de

autorizare a jocurilor de noroc, s-a hotărât suspendarea pe o perioadă de 15

zile a activității SC G.C. SRL, pentru nerespectarea prevederilor art. 51 alin.

(2) și (3) din H.G. nr. 251/1999, această măsură fiind menținută prin hotărârea

nr. 396070/4/1 din 31 august 2995 a aceleiași autorități, urmare a plângerii

prealabile formulată de recurenta-reclamantă, în care se precizează la art. 1

că se menține măsura suspendării licenței pentru exploatarea jocurilor de noroc

de tip cazinou în incinta hotelului H.

Potrivit art. II din

Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei de autorizare a jocurilor

de noroc, ce reprezintă Anexa nr. 2 la H.G. nr. 251/1999 privind condițiile de

autorizare, organizare și exploatare a jocurilor de noroc, scopul principal al

acestei comisii este de a asigura o desfășurare normală și sub un control

strict a jocurilor de noroc în România, pe principiul respectării legalității.

În exercitarea atribuțiilor

ce îi sunt conferite de lege, comisia a emis hotărârea nr. 396070/4 din 26

august 2005, prin care, dispunând suspendarea „activității” recurentei pe o

perioadă de 15 zile, pentru neregulile constatate, este evident că a urmărit și

a avut în vedere suspendarea temporară a „licenței” pe perioada respectivă.

Că este așa, o demonstrează

în primul rând trimiterea din cuprinsul hotărârii la textul legal cuprins în

același Regulament al comisiei, respectiv art. 5 lit. f) care prevede tocmai

posibilitatea conferită comisiei în sensul suspendării temporare sau anulării

valabilității licenței pentru exploatarea jocurilor de noroc, la propunerea

organului constatator, în cazul în care nu au fost respectate condițiile

privind organizarea, autorizarea și exploatarea activităților de jocuri de

noroc.

În al doilea rând, în

afirmarea înțelesului și sensului real al sancțiunii aplicate recurentei,

Înalta Curte reține ca fiind relevantă mențiunea cuprinsă în hotărârea

ulterioară, din 31 august 2005, prin care s-a soluționat plângerea prealabilă

și prin care, în mod neechivoc se arată că se menține măsura anterior dispusă,

aceea a suspendării licenței pentru exploatarea jocurilor de noroc.

În acord cu cele reținute și

de instanța de fond, Înalta Curte apreciază că cele două hotărâri nu pot fi

analizate separat, conexiunea lor fiind evidentă.

În acest context pretinsele

motive de nulitate și de nelegalitate invocate de recurentă nu pot fi reținute.

Așa fiind, Înalta Curte

apreciază că recurentei i-a fost aplicată o măsură prevăzută de lege și nu una

care nu există, după cum s-a afirmat, simpla eroare de formulare din cuprinsul

primei hotărâri nefiind de natură a impune și susține interpretarea recurentei.

În ceea ce privește motivele

de nelegalitate constând în caracterul complementar al suspendării temporare a

licenței, în lipsa aplicării și a unei sancțiuni principale, conform art. 82 și

81 din H.G. nr. 251/1999, Înalta Curte reține că și acestea sunt nefondate, în

condițiile în care textul de lege aplicabil în raport cu formularea sa, nu

poate fi interpretat, astfel cum s-a susținut, întrucât s-ar acredita ideea că

măsura suspendării temporare a unei licențe, ca măsură administrativă, nu poate

fi niciodată dispusă ca sancțiune de sine stătătoare, ceea ce ar contraveni

prevederilor art. 82 alin. (2) din H.G. nr. 251/1999, în care procedura

aplicării suspendării este reglementată separat de contravențiile reglementate

în art. 81 din același act normativ.

În fine, și în regulamentul

de organizare și funcționare a comisiei, sus menționat, este explicit prevăzută

competența acesteia în aplicarea unei astfel de sancțiuni, fără nici un fel de

alte condiționări suplimentare.

Nefondate sunt criticile

recurentei vizând și celelalte motive de nulitate semnalate cu ocazia judecării

în fond, motivate de faptul că dl. S.B., nu a mai avut calitatea de președinte

și nici de membru al Comisiei de autorizare a jocurilor de noroc, întrucât din

actele normative depuse la dosar, respectiv Ordinul ministrului finanțelor

publice și al ministrului administrației și internelor nr. 843714 din 17 iunie

2005, precum și Ordinul nr. 1153/772 din 12 august 2005, rezultă componența

legală a comisiei la momentul emiterii actelor administrative contestate.

În raport cu toate cele mai

sus menționate, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat,

recursul de față, cu consecința menținerii hotărârii legale pronunțată de

instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC G.C. SRL București împotriva sentinței civile nr. 2111 din 15 decembrie

2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 octombrie 2006.