ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3432/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta SC G.C. SRL București a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia de autorizare a jocurilor de noroc, anularea hotărârii nr. 396070/4 din 26 august 2005, emisă de pârât, prin care s-a dispus suspendarea pe o perioadă de 15 zile a activității sale, pentru nerespectarea prevederilor art. 52 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 251/1999. Reclamanta a susținut că sancțiunea suspendării activității nu este prevăzută de lege, că sancțiunea complementară a suspendării temporare a licenței nu se poate aplica, întrucât nu există sancțiune contravențională principală, în raport cu dispozițiile art. 82 din H.G.

nr. 251/1999, că sancțiunea contravențională a amenzii a fost suspendată ca efect al plângerii contravenționale formulată de C.G., sancțiunea suspendării temporare a licenței fiind vădit disproporțională față de gravitatea redusă a faptelor reținute drept contravenții. Precizându-și acțiunea în condițiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta a solicitat și anularea hotărârii din 31 august 2005, prin care i s-a respins plângerea prealabilă și s-a menținut măsura suspendării activității dispusă prin hotărârea pârâtului din 26 august 2005. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2111 din 15 decembrie 2005, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantei SC G.C.

SRL București, astfel cum a fost precizată. În motivarea soluției s-a reținut că hotărârea nr. 396070/4 din 26 august 2005 a fost emisă legal, de autoritatea competentă, în raport cu Ordinele comune ale Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Afacerilor Interne nr. 843714 din 17 iunie 2005 și nr. 1153/772 din 12 august 2005, prin care s-a aprobat și modificat competența generică și nominală a Comisiei pentru autorizarea jocurilor de noroc,. S-a reținut de asemenea, că măsura suspendării activității reclamantei nu poate fi analizată separat de hotărârea din 31 august 2005, prin care s-a soluționat plângerea prealabilă formulată de reclamantă în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 și prin care s-a menținut măsura suspendării licenței pentru exploatarea jocurilor de noroc, această măsură neavând caracter accesoriu sancțiunii contravenționale aplicate persoanei fizice, în condițiile în care reclamanta a încălcat dispozițiile art. 51 din H.G.

nr. 251/1999, reclamanta având și obligația respectării tuturor regulilor privind înregistrările contabile ale veniturilor și sumelor rulate. Instanța de fond a mai reținut că suspendarea sau anularea măsurii sancțiunii contravenționale aplicate persoanei fizice nu determină anularea sancțiunii administrative de suspendare a licenței pentru exploatarea jocurilor de noroc, întrucât această măsură, luată conform art. 82 din H.G. nr. 251/1999, are caracter de sine stătător. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal, reclamanta SC G.C. SRL București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, ca și pentru a fi fost dată cu greșita aplicare a legii, conform art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. În esență, prin motivele de recurs formulate, recurenta-reclamantă a arătat că măsura dispusă prin hotărârea nr. 396070 din 26 august 2005, de suspendare pe o perioadă de 15 zile a activității SC G.C. SRL, de exploatare a jocurilor de noroc de tip cazino în incinta Hotelului H., nu este prevăzută de lege, contrar celor susținute de instanța de fond. Astfel, în mod nelegal, hotărârea ulterioară a Comisiei de autorizare a jocurilor de noroc, cu nr. 396070/411 din 31 august 2005, în loc să răspundă plângerii prealabile formulată în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, a înlocuit sancțiunea contestată, care nu există, nefiind prevăzută de lege, cu o altă sancțiune. Recurenta a mai arătat că în mod greșit instanța de fond a considerat că sancțiunea prevăzută de art. 82 din H.G.

nr. 251/1999 are caracter de sine stătător, nefiind subsecventă unei sancțiuni aplicate pentru săvârșirea unei contravenții în temeiul aceluiași act normativ, întrucât rezultă din interpretarea textului că măsura suspendării temporare a licenței poate fi luată numai ca una complementară față de sancțiunea contravențională aplicată pentru vreuna din faptele prevăzute de art. 81 din H.G. nr. 251/1999. În fine, s-a mai arătat că sancțiunea complementară a suspendării temporare a licenței nu se putea aplica, deoarece subscrisei SC G.C. SRL nu i s-a aplicat nici o sancțiune contravențională, ci numai unuia dintre angajații săi, respectiv contabilului C.G. Recursul este nefondat. Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu prevederile legale menționate, incluzând art. 304 1 C. proc.

civ. și prin prisma tuturor criticilor recurentei analizate în ansamblu, reține că acestea din urmă nu pot fi primite și nu pot conduce la modificarea hotărârii atacate, pentru următoarele considerațiuni. Prin hotărârea nr. 396070/4 din 26 august 2005, emisă de Ministerul Finanțelor Publice - Comisia de autorizare a jocurilor de noroc, s-a hotărât suspendarea pe o perioadă de 15 zile a activității SC G.C. SRL, pentru nerespectarea prevederilor art. 51 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 251/1999, această măsură fiind menținută prin hotărârea nr. 396070/4/1 din 31 august 2995 a aceleiași autorități, urmare a plângerii prealabile formulată de recurenta-reclamantă, în care se precizează la art. 1 că se menține măsura suspendării licenței pentru exploatarea jocurilor de noroc de tip cazinou în incinta hotelului H. Potrivit art. II din Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei de autorizare a jocurilor de noroc, ce reprezintă Anexa nr. 2 la H.G.

nr. 251/1999 privind condițiile de autorizare, organizare și exploatare a jocurilor de noroc, scopul principal al acestei comisii este de a asigura o desfășurare normală și sub un control strict a jocurilor de noroc în România, pe principiul respectării legalității. În exercitarea atribuțiilor ce îi sunt conferite de lege, comisia a emis hotărârea nr. 396070/4 din 26 august 2005, prin care, dispunând suspendarea „activității” recurentei pe o perioadă de 15 zile, pentru neregulile constatate, este evident că a urmărit și a avut în vedere suspendarea temporară a „licenței” pe perioada respectivă.

Că este așa, o demonstrează în primul rând trimiterea din cuprinsul hotărârii la textul legal cuprins în același Regulament al comisiei, respectiv art. 5 lit. f) care prevede tocmai posibilitatea conferită comisiei în sensul suspendării temporare sau anulării valabilității licenței pentru exploatarea jocurilor de noroc, la propunerea organului constatator, în cazul în care nu au fost respectate condițiile privind organizarea, autorizarea și exploatarea activităților de jocuri de noroc. În al doilea rând, în afirmarea înțelesului și sensului real al sancțiunii aplicate recurentei, Înalta Curte reține ca fiind relevantă mențiunea cuprinsă în hotărârea ulterioară, din 31 august 2005, prin care s-a soluționat plângerea prealabilă și prin care, în mod neechivoc se arată că se menține măsura anterior dispusă, aceea a suspendării licenței pentru exploatarea jocurilor de noroc.

În acord cu cele reținute și de instanța de fond, Înalta Curte apreciază că cele două hotărâri nu pot fi analizate separat, conexiunea lor fiind evidentă. În acest context pretinsele motive de nulitate și de nelegalitate invocate de recurentă nu pot fi reținute. Așa fiind, Înalta Curte apreciază că recurentei i-a fost aplicată o măsură prevăzută de lege și nu una care nu există, după cum s-a afirmat, simpla eroare de formulare din cuprinsul primei hotărâri nefiind de natură a impune și susține interpretarea recurentei. În ceea ce privește motivele de nelegalitate constând în caracterul complementar al suspendării temporare a licenței, în lipsa aplicării și a unei sancțiuni principale, conform art. 82 și 81 din H.G.

nr. 251/1999, Înalta Curte reține că și acestea sunt nefondate, în condițiile în care textul de lege aplicabil în raport cu formularea sa, nu poate fi interpretat, astfel cum s-a susținut, întrucât s-ar acredita ideea că măsura suspendării temporare a unei licențe, ca măsură administrativă, nu poate fi niciodată dispusă ca sancțiune de sine stătătoare, ceea ce ar contraveni prevederilor art. 82 alin. (2) din H.G. nr. 251/1999, în care procedura aplicării suspendării este reglementată separat de contravențiile reglementate în art. 81 din același act normativ. În fine, și în regulamentul de organizare și funcționare a comisiei, sus menționat, este explicit prevăzută competența acesteia în aplicarea unei astfel de sancțiuni, fără nici un fel de alte condiționări suplimentare.

Nefondate sunt criticile recurentei vizând și celelalte motive de nulitate semnalate cu ocazia judecării în fond, motivate de faptul că dl. S.B., nu a mai avut calitatea de președinte și nici de membru al Comisiei de autorizare a jocurilor de noroc, întrucât din actele normative depuse la dosar, respectiv Ordinul ministrului finanțelor publice și al ministrului administrației și internelor nr. 843714 din 17 iunie 2005, precum și Ordinul nr. 1153/772 din 12 august 2005, rezultă componența legală a comisiei la momentul emiterii actelor administrative contestate. În raport cu toate cele mai sus menționate, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul de față, cu consecința menținerii hotărârii legale pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC G.C. SRL București împotriva sentinței civile nr. 2111 din 15 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2006.