ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3501/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 673 din 4 mai 2007 Tribunalul Municipiului București, secția a IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Consiliul local al sectorului 5 București și a respins acțiunea față de această pârâtă, ca fiind formulată față de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă. A respins, ca neîntemeiată, acțiunea reclamanților C.I. și B.M., în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București prin Primarul General și Consiliul local al sectorului 5 București. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că pârâtul Consiliul local al sectorului 5 București este lipsit de calitate procesuală pasivă față de prevederile art. 18, art. 38, art. 66 și art. 67 din Legea nr. 215/2001.

Pe fondul cauzei s-a reținut că reclamantele au solicitat despăgubiri prin echivalent pentru imobilul situat în Municipiul București sector 5, care a aparținut defuncților A. și D.M., susținând că aceștia au fost bunicii materni, depunând în acest sens certificatul de moștenitor de pe urma lui M.D. din care a rezultat că moștenirea acestuia s-a transmis către M.A., soție postdecedată în anul 1959 și către C.S., MP, M.A. și B.M., iar potrivit certificatului de moștenitor nr. 38/1999 al B.N.P. D.A. au rămas ca moștenitoare legale în cote de ½, fiicele acestuia, reclamantele din prezenta cauză, care au și formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001.

S-a constatat că după apariția Legii nr. 10/2001, s-au stabilit anumite măsuri și anumite proceduri ce trebuiau urmate de foștii proprietari sau moștenitorii acestora pentru restituirea imobilelor preluate abuziv, iar reclamantele nu și-au îndeplinit aceste obligații, nefăcând dovada că sunt persoane îndreptățite la restituire. S-a reținut în această privință că nu au depus acte de stare civilă alături de certificatul de moștenitor din care să rezulte devoluțiunea succesorală legală, precum și faptul că nu au făcut dovada că au solicitat măsuri reparatorii, nedepunând notificarea în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 și nici nu au depus acte privind situația juridică a imobilului.

Prin sentința civilă nr. 624 din 4 octombrie 2007 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantele C.I. și B.M., împotriva hotărârii respective. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că sunt neîntemeiate motivele de apel, întrucât cauza a fost soluționată în primă instanță cu citarea legală a celor două reclamante, față de împrejurarea că o altă adresă decât cea indicată inițial a fost nominalizată în faza de apel, iar după citarea la noua adresă, acestea nu s-au mai prezentat pentru a-și formula apărările. Pe fondul cauzei, s-a reținut că în mod corect prima instanță a constatat că reclamantele nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la restituire, în sensul Legii nr. 10/2001.

Împotriva hotărârii respective, la data de 22 octombrie 2007 au declarat recurs reclamantele, criticând-o ca fiind nelegală. Prin motivele de recurs depuse pe data de 13 decembrie 2007 a criticat decizia recurată, invocând faptul că instanța de apel a menținut hotărârea apelată care a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 95 alin. (2) C. proc. civ., art. 480 C. civ. și art. 3, art. 10 și art. 18 din Legea nr. 10/2001. În acest sens, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportate la art. 297 alin. (1) C. proc. civ. a solicitat modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței civile nr. 673 din 4 mai 2007 a Tribunalului Municipiului București, secția a IV-a civilă, care să fie desființată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare în primă instanță.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-au invocat următoarele aspecte : a) S-au încălcat prevederile art. 95 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prin încheierea din 20 aprilie 2007, la primul termen de judecată după declinare, instanța a constatat lipsa de procedură cu reclamantele și a dispus citarea acestora, prin afișare la ușa instanței și nu cum a reținut instanța de apel, la aceeași adresă indicată în dosar. Sub acest aspect s-a arătat că au fost nesocotite dispozițiile legale privitoare la desfășurarea procesului civil întrucât citarea reclamanților nu se poate dispune prin afișare la ușa instanței, ci numai pârâtul, iar pe de altă parte, nu s-a respectat termenul de 15 zile sau de 5 zile în cazuri urgente, cele două reclamante fiind citate la ușa instanței, pentru termenul din data de 4 mai 2007, pe data de 3 mai 2007. b) Au fost încălcate prevederile art. 480 C. civ.

și ale art. 3, art. 10 și art. 18 din Legea nr. 10/2001. Sub acest aspect, s-a arătat că în mod greșit s-a reținut că reclamantele nu au făcut dovada calității de persoane îndreptățite la restituire, întrucât la dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri doveditoare privind această calitate, iar faptul că actele nu au fost certificate de către avocatul acestora că sunt conforme cu originalul, nu le poate fi imputat recurentelor-reclamante. Prin decizia civilă nr. 4899 din 27 aprilie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a constatat nul recursul declarat de reclamante, reținându-se că motivele de recurs au fost depuse cu depășirea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii recurate.

S-a reținut în acest sens că decizia recurată a fost comunicată pe data de 20 noiembrie 2007, respectiv pe data de 21 noiembrie 2007, iar cererea de recurs motivată a fost depusă pe data de 13 decembrie 2007. Prin decizia civilă nr. 140 din 15 ianuarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis contestația în anulare formulată de contestatoarele C.I. și B.M.; a dispus anularea deciziei nr. 4899 din 27 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a dispus rejudecarea recursului declarat de către reclamante împotriva deciziei civile nr. 624 din 14 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Analizând recursul declarat de cele două reclamante din perspectiva criticilor formulate și a motivului de modificare invocat prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că este întemeiat și se va admite, avându-se în vedere următoarele considerente: Astfel, în mod greșit instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe prin care s-a reținut că reclamantele nu au calitatea de persoane îndreptățite la restituire în sensul Legii nr. 10/2001 pentru a obține măsuri reparatorii în echivalent aferente imobilului situat în Municipiul București, sector 5, în prezent demolat. În această privință, odată cu înregistrarea cererii de chemare în judecată, pe rolul Judecătoriei sector 5 București au fost depuse la dosarul cauzei cu nr. 13144/3/2007 actul de proprietate autentificat sub nr. 16777 din 5 iunie 2009 și transmis la Grefa Tribunalului Ilfov, Secția Notariat în registrul de Transcripțiuni sub nr. 8098 din 9 iunie 1929 prin care autorii A.M.

și D.M. au cumpărat de la vânzătorul I.I. un teren în suprafață de 103 mp; autorizația nr. 66 din 11 noiembrie 1937 prin care s-a aprobat cererea înregistrată sub nr. 28223/1997 prin care numiții A. și D.M. au solicitat edificarea unei construcții cu subsol, parter, două etaje și mansardă pe terenul proprietatea acestora; adresa emisă de Ministerul Finanțelor Publice București - A.F.P. a sectorului 5 București înregistrată sub nr. 273 N39 din 14 august 2002; certificatul de moștenitor nr. 38/1999 al B.N.B „D.A. București” emis în urma decesului autoarei M.A.; certificatul de calitate de moștenitor nr. 1 din 17 februarie 2003 eliberat de B.N.B „M.V.L.” de pe urma autorilor defuncți M.D. și M.A., precum și notificările înregistrate la Primăria sectorului 5 București sub nr. 33708 din 21 septembrie 2005 și cu nr. 43635 din 30 noiembrie 2005 unde se face vorbire de faptul că s-au formulat Notificări și în baza Legii nr. 10/2001, însă nu au primit niciun răspuns.

Toate aceste înscrisuri puteau forma convingerea celor două instanțe că reclamantele au calitatea de persoane îndreptățite la restituire în sensul Legii nr. 10/2001, însă au fost înlăturate pe baza considerentelor eronate că nu au fost certificate de către părți sau de reprezentantul legal; că nu s-au depus acte de stare civilă în completarea certificatelor de moștenitor nr. 38/1999 și a celui de calitate de moștenitor nr. 11/2003, și că nu s-a formulat notificare în termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Faptul că înscrisurile respective care dovedeau calitatea procesuală activă a reclamantelor și implicit calitatea de persoane îndreptățite la restituire, nu au fost certificate ca fiind conforme cu cele originale, nu poate fi imputat recurentelor atâta vreme cât, la primul termen de judecată, la Judecătoria Sector 5 București, unde părțile au fost reprezentate de avocat, instanța nu i-a pus în vedere acestuia să certifice înscrisurile, lucru care s-a întâmplat atât pe rolul Tribunalului Municipiului București cât și pe rolul Curții de Apel București, judecătorii învestiți cu soluționarea cauzei nepunând în vedere părților să certifice înscrisurile depuse și nici nu au dispus suspendarea cauzei.

Înscrisurile respective au fost completate în fața instanței de recurs cu o serie de alte înscrisuri certificate de apărătorul reclamantelor care stabilesc în mod clar situația juridică a imobilului aflat în litigiu. Astfel, a rezultat că terenul în suprafață de 103 mp și construcție formată din subsol, parter, două etaje și mansardă a constituit proprietatea autorilor D. și A.M. (conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1677 din 5 iunie 1929; a autorizației de construire nr. 6611 din 11 noiembrie 1937 și a certificatului fiscal nr. 4789 din 20 octombrie 1939 emis de Serviciul de constatare Circa nr. 9 fiscală ). Cei doi autori au avut patru copii ( M.A., C.S., M.P.

și B.A., iar prima fiică, autoarea reclamantelor, s-a căsătorit în anul 1942 cu I.C., fiind înzestrată cu această ocazie, prin act dotal, cu apartamentul nr. 2 situat la etajul nr. 1 din imobil (actul dotal autentificat sub nr. 17853/1942 la Tribunalul Ilfov – Secția notariat și adresa nr. 5509 din 27 noiembrie 2001 emisă de SC C. SA). O parte din imobilul respectiv, parterul și etajul II de la corpul A, precum și corpul B în totalitate a fost preluat de stat prin Decretul nr. 92/1950; apartamentul nr. 1 de la etajul 1 a fost donat de C.I. și S., Statului Român, conform deciziei nr. 1521 din 7 noiembrie 1966 emisă de Sfatul Popular, iar apartamentul nr. 2 de la etajul 1 a fost donat de A.C. (născută M.) către stat, conform deciziei Sfatului Popular „V.I.

Lenin” nr. 218 ) din 15 februarie 1964, ulterior întreg imobilul fiind demolat de către Statul Român. Conform certificatelor de moștenitor și de calitate de moștenitor depuse, reclamantele sunt moștenitoarele legale în calitate de fiice a autoarei M.A., proprietara exclusivă a apartamentului nr. 2 din imobilul respectiv, la data preluării de către stat, aceasta din urmă fiind fiica autorilor D. și A.M. care anterior actului dotal, au deținut în proprietate întregul imobil format din teren de 103 mp și construcție. În vederea obținerii drepturilor cuvenite potrivit Legii nr. 10/2001, C.I., C.V., T.M. și B.M. au depus în cadrul Prefecturii Municipiului București, prin executor judecătoresc, în termenul prevăzut de lege, notificarea înregistrată sub nr. 1868/2001 pentru acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii imobilului proprietatea celor doi autori.

În condițiile arătate, se va reține faptul că cele două instanțe nu au intrat în cercetarea fondului, câtă vreme au ignorat înscrisurile depuse la dosar și au concluzionat că cele două reclamante nu au calitatea de persoane îndreptățite la restituire în sensul Legii nr. 10/2001. Se impune, așadar, admiterea recursului declarat de reclamant, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, conform dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ., pentru a nu se încălca principiul dublului grad de jurisdicție. Cu atât mai mult cu cât în cadrul instanței de recurs au fost depuse pentru prima dată și alte înscrisuri, ce nu au fost analizate de către instanța de apel, legate de calitatea de persoane îndreptățite la restituire în sensul Legii nr. 10/2001.

Cu ocazia rejudecării se va stabili dacă deciziile nr. 88/A/75 din 15 februarie 1964 emisă de Consiliul Popular al fostului Raion „V.I. Lenin” și nr. 427/1964 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Capitalei prin care s-a acceptat oferta de donație a numitei C.A., născută M., având ca obiect apartamentul nr. 2 de la etajul nr. 1 al imobilului, au fost materializate prin încheierea unui act de donație în formă autentică la Notariatul de Stat „V.I.Lenin”, conform Decretului–lege nr. 478/1954. Aceasta întrucât dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 prevăd condiția ca pentru imobilele donate statului în baza Decretului nr. 478/1954, este necesar să se obțină o hotărâre judecătorească prin care să se dispună anularea sau să se constate nulitatea actului de donație.

Se va avea în vedere și faptul că prin sentința civilă nr. 7080 din 7 decembrie 2004 a Judecătoriei sector 5 București, definitivă și irevocabilă, prin decizia civilă nr. 873 din 9 decembrie 2005 a Tribunalului Municipiului București, secția a IV-a civilă, și decizia nr. 1058 din 8 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, s-a constatat nulitatea absolută a donației nr. 4005 din 28 iulie 1966, pentru lipsa cauzei, la cererea reclamantului C.V., contract încheiat între C.S., în calitate de donatoare și Statul Român prin Sfatul Popular al Raionului „V.I.Lenin”, având ca obiect apartamentul nr. 1, etaj 1 din imobilul situat în București sector 5. În privința motivului de recurs referitor la încălcarea dispozițiilor art. 95 alin. (2) C. proc.

civ., Înalta Curte constată că este nefondat, deși sunt reale susținerile recurentelor că la primul termen de judecată, după declinare (încheierea din 20 aprilie 2007), instanța a constatat lipsa de procedură cu reclamantele și a dispus citarea prin afișare la ușa instanței, și nu cum a reținut instanța de apel că citarea s-a realizat la vechea adresă, așa cum ar fi trebuit să se realizeze citarea în condiții procedurale. Aceasta întrucât, potrivit dispozițiilor art. 98 C. proc. civ. - „Schimbarea domiciliului uneia dintre părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiția prin care înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului”.

Pedeapsa „neluării în seamă” constă în aceea că partea va fi citată și după schimbarea domiciliului, la vechea adresă, iar procedura de citare îndeplinită în acest mod este valabilă. Ori dacă reclamantele nu au înștiințat instanța despre schimbarea adresei acestora, indicată prin acțiune, acestea nu au dreptul să invoce în recurs nelegala citare, pe temeiul trimiterii citației la adresa indicată. Este adevărat faptul că prima instanță a dispus prin încheierea din 20 aprilie 2007, citarea reclamantelor pentru termenul din 4 mai 2007, prin publicitate, în modalitatea afișării la ușa instanței, și nu la adresa indicată în cererea de chemare în judecată, însă acest lucru s-a realizat în ideea ocrotirii drepturilor procedurale ale celor două reclamante.

În acest sens, normele de procedură care reglementează citarea părților au un caracter dispozitiv, iar potrivit dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nu orice act de procedură făcut cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent este lovit de nulitate, ci numai aceea care a pricinuit părții o vătămare, iar vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Cele două condiții arătate mai sus nu sunt îndeplinite în cauză, întrucât reclamantelor nu li s-a produs nicio vătămare, lipsa lor pentru data de 4 mai 2007 în cadrul primei instanțe când s-a soluționat cererea, datorându-se acestora, care nu și-au anunțat schimbarea de domiciliu, iar citarea prin afișare la ușa instanței și nu la vechea adresă unde acestea nu mai locuiau, nu poate duce la nulitatea hotărârii Tribunalului Municipiului București.

De altfel, conduita reclamantelor și în cadrul instanței de apel a lăsat de dorit din punct de vedere al exercitării drepturilor procesuale, întrucât au indicat în cererea de apel tot vechea adresă, deși au formulat motiv de apel privind nerespectarea dispozițiilor art. 95 C. proc. civ., iar ulterior, după indicarea noii adrese nu s-au prezentat în instanță pentru a-și susține calea de atac. În acest sens, prevederile art. 108 alin. (4) C. proc. civ., stipulează faptul că „nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt” - textul respectiv putând fi considerat ca o formă de sancționare a abuzului de drept procesual. Pentru celălalt motiv de recurs care a fost găsit întemeiat, se impune însă admiterea recursului declarat de cele două reclamante, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Admite recursul declarat de reclamantele C.I.G. și B.M. împotriva deciziei nr. 624 din 4 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2010.