ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3501/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3501/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 673 din 4 mai 2007

Tribunalul Municipiului București, secția a IV-a civilă, a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Consiliul local al sectorului 5

București și a respins acțiunea față de această pârâtă, ca fiind formulată față

de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

A respins, ca neîntemeiată, acțiunea

reclamanților C.I. și B.M., în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului

București prin Primarul General și Consiliul local al sectorului 5 București.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că pârâtul Consiliul local al sectorului 5 București este

lipsit de calitate procesuală pasivă față de prevederile art. 18, art. 38, art.

66 și art. 67 din Legea nr. 215/2001.

Pe fondul cauzei s-a reținut că

reclamantele au solicitat despăgubiri prin echivalent pentru imobilul situat în

Municipiul București sector 5, care a aparținut defuncților A. și D.M.,

susținând că aceștia au fost bunicii materni, depunând în acest sens

certificatul de moștenitor de pe urma lui M.D. din care a rezultat că

moștenirea acestuia s-a transmis către M.A., soție postdecedată în anul 1959 și

către C.S., MP, M.A. și B.M., iar potrivit certificatului de moștenitor nr.

38/1999 al B.N.P. D.A. au rămas ca moștenitoare legale în cote de ½, fiicele

acestuia, reclamantele din prezenta cauză, care au și formulat notificare în

baza Legii nr. 10/2001.

S-a constatat că după apariția Legii

nr. 10/2001, s-au stabilit anumite măsuri și anumite proceduri ce trebuiau

urmate de foștii proprietari sau moștenitorii acestora pentru restituirea

imobilelor preluate abuziv, iar reclamantele nu și-au îndeplinit aceste

obligații, nefăcând dovada că sunt persoane îndreptățite la restituire.

S-a reținut în această privință că

nu au depus acte de stare civilă alături de certificatul de moștenitor din care

să rezulte devoluțiunea succesorală legală, precum și faptul că nu au făcut

dovada că au solicitat măsuri reparatorii, nedepunând notificarea în termenul

prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001 și nici nu au depus acte privind

situația juridică a imobilului.

Prin sentința civilă nr. 624 din 4

octombrie 2007 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de reclamantele C.I. și B.M., împotriva hotărârii

respective.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că sunt neîntemeiate motivele de apel, întrucât cauza a fost

soluționată în primă instanță cu citarea legală a celor două reclamante, față

de împrejurarea că o altă adresă decât cea indicată inițial a fost nominalizată

în faza de apel, iar după citarea la noua adresă, acestea nu s-au mai prezentat

pentru a-și formula apărările.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că în

mod corect prima instanță a constatat că reclamantele nu au făcut dovada

calității de persoane îndreptățite la restituire, în sensul Legii nr. 10/2001.

Împotriva hotărârii respective, la

data de 22 octombrie 2007 au declarat recurs reclamantele, criticând-o ca fiind

nelegală.

Prin motivele de recurs depuse pe

data de 13 decembrie 2007 a criticat decizia recurată, invocând faptul că

instanța de apel a menținut hotărârea apelată care a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor art. 95 alin. (2) C. proc. civ., art. 480 C. civ. și art. 3, art.

10 și art. 18 din Legea nr. 10/2001.

În acest sens, în temeiul art. 304

pct. 9 C. proc. civ. raportate la art. 297 alin. (1) C. proc. civ. a solicitat

modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului declarat împotriva

sentinței civile nr. 673 din 4 mai 2007 a Tribunalului Municipiului București, secția a IV-a civilă, care să fie desființată cu consecința trimiterii

cauzei spre rejudecare în primă instanță.

În dezvoltarea motivelor de recurs

s-au invocat următoarele aspecte :

a) S-au încălcat prevederile art. 95

alin. (1) C. proc. civ., întrucât prin încheierea din 20 aprilie 2007, la

primul termen de judecată după declinare, instanța a constatat lipsa de

procedură cu reclamantele și a dispus citarea acestora, prin afișare la ușa

instanței și nu cum a reținut instanța de apel, la aceeași adresă indicată în

dosar.

Sub acest aspect s-a arătat că au

fost nesocotite dispozițiile legale privitoare la desfășurarea procesului civil

întrucât citarea reclamanților nu se poate dispune prin afișare la ușa

instanței, ci numai pârâtul, iar pe de altă parte, nu s-a respectat termenul de

15 zile sau de 5 zile în cazuri urgente, cele două reclamante fiind citate la

ușa instanței, pentru termenul din data de 4 mai 2007, pe data de 3 mai 2007.

b) Au fost încălcate prevederile

art. 480 C. civ. și ale art. 3, art. 10 și art. 18 din Legea nr. 10/2001.

Sub acest aspect, s-a arătat că în

mod greșit s-a reținut că reclamantele nu au făcut dovada calității de persoane

îndreptățite la restituire, întrucât la dosarul cauzei au fost depuse

înscrisuri doveditoare privind această calitate, iar faptul că actele nu au fost

certificate de către avocatul acestora că sunt conforme cu originalul, nu le

poate fi imputat recurentelor-reclamante.

Prin decizia civilă nr. 4899 din 27

aprilie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a constatat nul recursul declarat de reclamante,

reținându-se că motivele de recurs au fost depuse cu depășirea termenului de 15

zile de la comunicarea hotărârii recurate.

S-a reținut în acest sens că decizia

recurată a fost comunicată pe data de 20 noiembrie 2007, respectiv pe data de

21 noiembrie 2007, iar cererea de recurs motivată a fost depusă pe data de 13

decembrie 2007.

Prin decizia civilă nr. 140 din 15

ianuarie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a admis contestația în anulare formulată de

contestatoarele C.I. și B.M.; a dispus anularea deciziei nr. 4899 din 27

aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a dispus rejudecarea

recursului declarat de către reclamante împotriva deciziei civile nr. 624 din

14 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Analizând recursul declarat de cele

două reclamante din perspectiva criticilor formulate și a motivului de

modificare invocat prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că este întemeiat și se va admite, avându-se în vedere următoarele

considerente:

Astfel, în mod greșit instanța de

apel a menținut hotărârea primei instanțe prin care s-a reținut că reclamantele

nu au calitatea de persoane îndreptățite la restituire în sensul Legii nr.

10/2001 pentru a obține măsuri reparatorii în echivalent aferente imobilului

situat în Municipiul București, sector 5, în prezent demolat.

În această privință, odată cu

înregistrarea cererii de chemare în judecată, pe rolul Judecătoriei sector 5

București au fost depuse la dosarul cauzei cu nr. 13144/3/2007 actul de

proprietate autentificat sub nr. 16777 din 5 iunie 2009 și transmis la Grefa Tribunalului Ilfov, Secția Notariat în registrul de Transcripțiuni sub nr. 8098 din 9

iunie 1929 prin care autorii A.M. și D.M. au cumpărat de la vânzătorul I.I. un

teren în suprafață de 103 mp; autorizația nr. 66 din 11 noiembrie 1937 prin

care s-a aprobat cererea înregistrată sub nr. 28223/1997 prin care numiții A.

și D.M. au solicitat edificarea unei construcții cu subsol, parter, două etaje

și mansardă pe terenul proprietatea acestora; adresa emisă de Ministerul

Finanțelor Publice București - A.F.P. a sectorului 5 București înregistrată sub

nr. 273 N39 din 14 august 2002; certificatul de moștenitor nr. 38/1999 al B.N.B

„D.A. București” emis în urma decesului autoarei M.A.; certificatul de calitate

de moștenitor nr. 1 din 17 februarie 2003 eliberat de B.N.B „M.V.L.” de pe urma

autorilor defuncți M.D. și M.A., precum și notificările înregistrate la Primăria sectorului 5 București sub nr. 33708 din 21 septembrie 2005 și cu nr. 43635 din 30

noiembrie 2005 unde se face vorbire de faptul că s-au formulat Notificări și în

baza Legii nr. 10/2001, însă nu au primit niciun răspuns.

Toate aceste înscrisuri puteau forma

convingerea celor două instanțe că reclamantele au calitatea de persoane

îndreptățite la restituire în sensul Legii nr. 10/2001, însă au fost înlăturate

pe baza considerentelor eronate că nu au fost certificate de către părți sau de

reprezentantul legal; că nu s-au depus acte de stare civilă în completarea

certificatelor de moștenitor nr. 38/1999 și a celui de calitate de moștenitor

nr. 11/2003, și că nu s-a formulat notificare în termenul prevăzut de art. 21

din Legea nr. 10/2001.

Faptul că înscrisurile respective

care dovedeau calitatea procesuală activă a reclamantelor și implicit calitatea

de persoane îndreptățite la restituire, nu au fost certificate ca fiind

conforme cu cele originale, nu poate fi imputat recurentelor atâta vreme cât,

la primul termen de judecată, la Judecătoria Sector 5 București, unde părțile au fost reprezentate de avocat, instanța nu i-a

pus în vedere acestuia să certifice înscrisurile, lucru care s-a întâmplat atât

pe rolul Tribunalului Municipiului București cât și pe rolul Curții de Apel

București, judecătorii învestiți cu soluționarea cauzei nepunând în vedere

părților să certifice înscrisurile depuse și nici nu au dispus suspendarea

cauzei.

Înscrisurile respective au fost

completate în fața instanței de recurs cu o serie de alte înscrisuri

certificate de apărătorul reclamantelor care stabilesc în mod clar situația

juridică a imobilului aflat în litigiu.

Astfel, a rezultat că terenul în

suprafață de 103 mp și construcție formată din subsol, parter, două etaje și

mansardă a constituit proprietatea autorilor D. și A.M. (conform actului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1677 din 5 iunie 1929; a autorizației de

construire nr. 6611 din 11 noiembrie 1937 și a certificatului fiscal nr. 4789

din 20 octombrie 1939 emis de Serviciul de constatare Circa nr. 9 fiscală ).

Cei doi autori au avut patru copii (

M.A., C.S., M.P. și B.A., iar prima fiică, autoarea reclamantelor, s-a

căsătorit în anul 1942 cu I.C., fiind înzestrată cu această ocazie, prin act

dotal, cu apartamentul nr. 2 situat la etajul nr. 1 din imobil (actul dotal

autentificat sub nr. 17853/1942 la Tribunalul Ilfov – Secția notariat și adresa nr. 5509 din 27 noiembrie 2001 emisă de SC C. SA).

O parte din imobilul respectiv,

parterul și etajul II de la corpul A, precum și corpul B în totalitate a fost

preluat de stat prin Decretul nr. 92/1950; apartamentul nr. 1 de la etajul 1 a fost donat de C.I. și S., Statului Român, conform deciziei nr. 1521 din 7 noiembrie 1966 emisă de

Sfatul Popular, iar apartamentul nr. 2 de la etajul 1 a fost donat de A.C. (născută M.) către stat, conform deciziei Sfatului Popular „V.I. Lenin” nr.

218 ) din 15 februarie 1964, ulterior întreg imobilul fiind demolat de către

Statul Român.

Conform certificatelor de moștenitor

și de calitate de moștenitor depuse, reclamantele sunt moștenitoarele legale în

calitate de fiice a autoarei M.A., proprietara exclusivă a apartamentului nr. 2

din imobilul respectiv, la data preluării de către stat, aceasta din urmă fiind

fiica autorilor D. și A.M. care anterior actului dotal, au deținut în

proprietate întregul imobil format din teren de 103 mp și construcție.

În vederea obținerii drepturilor

cuvenite potrivit Legii nr. 10/2001, C.I., C.V., T.M. și B.M. au depus în

cadrul Prefecturii Municipiului București, prin executor judecătoresc, în

termenul prevăzut de lege, notificarea înregistrată sub nr. 1868/2001 pentru

acordarea de despăgubiri corespunzătoare valorii imobilului proprietatea celor

doi autori.

În condițiile arătate, se va reține

faptul că cele două instanțe nu au intrat în cercetarea fondului, câtă vreme au

ignorat înscrisurile depuse la dosar și au concluzionat că cele două reclamante

nu au calitatea de persoane îndreptățite la restituire în sensul Legii nr.

10/2001.

Se impune, așadar, admiterea

recursului declarat de reclamant, casarea deciziei recurate și trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, conform dispozițiilor art. 312

alin. (5) C. proc. civ., pentru a nu se încălca principiul dublului grad de

jurisdicție.

Cu atât mai mult cu cât în cadrul

instanței de recurs au fost depuse pentru prima dată și alte înscrisuri, ce nu

au fost analizate de către instanța de apel, legate de calitatea de persoane

îndreptățite la restituire în sensul Legii nr. 10/2001.

Cu ocazia rejudecării se va stabili

dacă deciziile nr. 88/A/75 din 15 februarie 1964 emisă de Consiliul Popular al

fostului Raion „V.I. Lenin” și nr. 427/1964 a Comitetului Executiv al Sfatului

Popular al Capitalei prin care s-a acceptat oferta de donație a numitei C.A.,

născută M., având ca obiect apartamentul nr. 2 de la etajul nr. 1 al

imobilului, au fost materializate prin încheierea unui act de donație în formă

autentică la Notariatul de Stat „V.I.Lenin”, conform Decretului–lege nr.

478/1954.

Aceasta întrucât dispozițiile art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 10/2001 prevăd condiția ca pentru imobilele

donate statului în baza Decretului nr. 478/1954, este necesar să se obțină o

hotărâre judecătorească prin care să se dispună anularea sau să se constate

nulitatea actului de donație.

Se va avea în vedere și faptul că

prin sentința civilă nr. 7080 din 7 decembrie 2004 a Judecătoriei sector 5 București, definitivă și irevocabilă, prin decizia civilă nr. 873 din 9

decembrie 2005 a Tribunalului Municipiului București, secția a IV-a civilă, și

decizia nr. 1058 din 8 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și familie, s-a constatat nulitatea absolută a

donației nr. 4005 din 28 iulie 1966, pentru lipsa cauzei, la cererea

reclamantului C.V., contract încheiat între C.S., în calitate de donatoare și

Statul Român prin Sfatul Popular al Raionului „V.I.Lenin”, având ca obiect

apartamentul nr. 1, etaj 1 din imobilul situat în București sector 5.

În privința motivului de recurs

referitor la încălcarea dispozițiilor art. 95 alin. (2) C. proc. civ., Înalta

Curte constată că este nefondat, deși sunt reale susținerile recurentelor că la

primul termen de judecată, după declinare (încheierea din 20 aprilie 2007),

instanța a constatat lipsa de procedură cu reclamantele și a dispus citarea

prin afișare la ușa instanței, și nu cum a reținut instanța de apel că citarea

s-a realizat la vechea adresă, așa cum ar fi trebuit să se realizeze citarea în

condiții procedurale.

Aceasta întrucât, potrivit

dispozițiilor art. 98 C. proc. civ. - „Schimbarea domiciliului uneia dintre

părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie

adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar iar părții potrivnice prin

scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată

cu petiția prin care înștiințează instanța despre schimbarea domiciliului”.

Pedeapsa „neluării în seamă” constă în

aceea că partea va fi citată și după schimbarea domiciliului, la vechea adresă,

iar procedura de citare îndeplinită în acest mod este valabilă.

Ori dacă reclamantele nu au

înștiințat instanța despre schimbarea adresei acestora, indicată prin acțiune,

acestea nu au dreptul să invoce în recurs nelegala citare, pe temeiul

trimiterii citației la adresa indicată.

Este adevărat faptul că prima

instanță a dispus prin încheierea din 20 aprilie 2007, citarea reclamantelor

pentru termenul din 4 mai 2007, prin publicitate, în modalitatea afișării la

ușa instanței, și nu la adresa indicată în cererea de chemare în judecată, însă

acest lucru s-a realizat în ideea ocrotirii drepturilor procedurale ale celor

două reclamante.

În acest sens, normele de procedură

care reglementează citarea părților au un caracter dispozitiv, iar potrivit

dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., nu orice act de procedură făcut

cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent este lovit de

nulitate, ci numai aceea care a pricinuit părții o vătămare, iar vătămarea nu

poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

Cele două condiții arătate mai sus

nu sunt îndeplinite în cauză, întrucât reclamantelor nu li s-a produs nicio

vătămare, lipsa lor pentru data de 4 mai 2007 în cadrul primei instanțe când

s-a soluționat cererea, datorându-se acestora, care nu și-au anunțat schimbarea

de domiciliu, iar citarea prin afișare la ușa instanței și nu la vechea adresă

unde acestea nu mai locuiau, nu poate duce la nulitatea hotărârii Tribunalului

Municipiului București.

De altfel, conduita reclamantelor și

în cadrul instanței de apel a lăsat de dorit din punct de vedere al exercitării

drepturilor procesuale, întrucât au indicat în cererea de apel tot vechea

adresă, deși au formulat motiv de apel privind nerespectarea dispozițiilor art.

95 C. proc. civ., iar ulterior, după indicarea noii adrese nu s-au prezentat în

instanță pentru a-și susține calea de atac.

În acest sens, prevederile art. 108

alin. (4) C. proc. civ., stipulează faptul că „nimeni nu poate invoca

neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt” - textul respectiv putând fi

considerat ca o formă de sancționare a abuzului de drept procesual.

Pentru celălalt motiv de recurs care

a fost găsit întemeiat, se impune însă admiterea recursului declarat de cele

două reclamante, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare

la aceeași curte de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I DE

Admite recursul declarat de reclamantele C.I.G.

și B.M. împotriva deciziei nr. 624 din 4 octombrie 2007 a Curții de Apel

București, secția a IV a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre

rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie

2010.