ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3961/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 900 din 23 iunie 2010

pronunțata de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. 18263/3/2009

a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul R.R. în

contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București prin Primarul General

și I.A., reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei I.A. suma de 1.650 lei

cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că prin notificarea nr. 747 din 06 iulie 2001 comunicată Primăriei

Sectorului 1 București, prin intermediul BEJ S. și N., reclamantul R.R.

împreună cu numita R.E. au solicitat restituirea în natură sau acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent, sub formă de despăgubiri bănești pentru

imobilul situat în București, sector 1, format din teren în suprafață de 345 mp

și construcție cu suprafața de 629 mp.

Potrivit certificatului de calitate de

legatar nr. 102/2007 emis de BNP Asociați M.G.O. și A.A.J., numita R.E. a

decedat la data de 14 februarie 2005, de pe urma sa rămânând ca moștenitoare

pârâta I.A., în calitate de legatar universal.

Instanța a reținut, așa cum rezultă din

certificatele de moștenitor, că R.E. l-a moștenit pe soțul său, R.G.T., care la

rândul său l-a moștenit pe fostul proprietar al imobilului în litigiu, R.I.S. Prin

urmare, R.E. a dobândit, prin retransmitere, cota parte din bunurile și

drepturile defunctului R.I.S. (inclusiv dreptul de redobândire a bunului imobil

preluat în mod abuziv de stat) care a revenit fiului acestuia R.G.T.

Având în vedere dispozițiile art. 4 alin. (2)-(4)

din Legea nr. 10/2001, tribunalul a constatat că reclamantul R.R. și numita R.E.

(decedată după depunerea notificării, a cărei moștenitoare este pârâta I.A.),

care au formulat cererea de restituire în natură sau prin echivalent a

imobilului din București, sector 1 au fost repuși în termenul de acceptare a

succesiunii pentru acest bun, aceștia beneficiind și de cotele celorlalți

moștenitori care nu au depus notificare în termenul prevăzut de lege.

Tribunalul, în baza art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de

reclamant împotriva Dispoziției nr. 11293 din 19 martie 2009 a Primarului

General al Municipiului București.

În baza art. 274 C. proc. civ., tribunalul a

obligat reclamantul, care este în culpă procesuală, să plătească pârâtei I.A.

suma de 1.650 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de

avocat, conform chitanței nr. 9 din 21 iunie 2010 (fila 126).

Împotriva acestei sentințe a declarat apel R.R.,

arătând că instanța de fond a „omis" analizarea unuia din motivele de

anulare parțială a dispoziției nr. 11293 din 19 martie 2009, și anume acela că

pârâta I.A. nu a acceptat succesiunea în termenul de șase luni prevăzut de art.

700 C. civ.

Se susține că, dacă instanța ar fi analizat

probele existente în dosar ar fi avut posibilitatea să constate faptul că

pârâta I.A. nu a acceptat, în termenul prevăzut de art. 700 C. civ.,

succesiunea lui R.E., fapt care ar fi determinat excluderea sa din rândul

persoanelor îndreptățite a beneficia de prevederile Legii nr. 10/2001.

Pe baza înscrisurilor depuse, comisia era

obligată a constata faptul că numita I.A. a acceptat succesiunea lui R.E. la

aproape doi ani de la data decesului acesteia.

În mod evident, neacceptând succesiunea până

cel mai târziu la 14 august 2005, dreptul de acceptare a succesiunii s-a

prescris, conform art. 700 C. civ.

Sentința este lipsită de temei legal, fiind

pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

La pronunțarea sentinței civile nr. 900 din 23

iunie 2010, instanța de fond a încălcat prevederile exprese ale Legii nr.

10/2001.

Întrucât nu a existat și nici nu există un

testament al persoanei îndreptățite R.I.S., conform Legii nr. 10/2001, acesta

este singurul moștenitor al bunicului său, făcând parte din clasa I de

moștenitori.

Se consideră că notificatoarea R.E. nu era

îndreptățită să formuleze notificare în baza Legii nr. 10/2001, întrucât nu

avea nici vocație succesorală legală, nici testamentară în raport cu

dispozițiile Legii nr. 10/2001, nefiind moștenitoare legală sau testamentară a

singurei persoanei îndreptățite – R.I.Ș.

Cercetând apelul declarat, în limita

criticilor formulate, Curtea a reținut că acesta este nefondat, fiind respinsă

prin decizia civilă nr. 76 din 16 mai 2011 a Curții de Apel București, secția

civilă a III a civilă, pentru următoarele considerente.

În ce privește primul motiv de apel, legat de

faptul că intimata I.A. nu ar fi acceptat succesiunea defunctei R.E. în

termenul prevăzut de lege, acesta nu a fost reținut. Potrivit certificatului de

legatar nr. 102/2007 emis de B.N.P. J.A.A., testamentului autentificat sub nr. 3135

din 24 iulie 2001 la B.N.P. M.D. și declarației autentificate sub nr. 762 din 25

mai 2005 emis de B.N.P. A.D. reiese faptul că I.A. este moștenitoarea

testamentară a E.R.

Ca atare, nici al doilea motiv de apel,

strâns legat de primul nu subzistă, apelantul susținând ca succesiunea s-ar fi

acceptat la 2 ani după deces si prima instanță nu a analizat probele existente

la dosarul cauzei.

Se reține că primă instanță a aplicat

temeinic prevederile Legii nr. 10/2001, in ce privește persoanele îndreptățite

la restituire în baza art. 1 lit. e) din Legea nr. 319/1944.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.,

a fost obligat apelantul la plata către intimata I.A. a sumei de 800 lei, cu

titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul achitat apărătorului

ales (fila 30).

Împotriva deciziei civile nr. 76 din 16 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale, a declarat recurs reclamantul R.R. care a susținut

următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate.

La dosarul de fond nu a existat niciun

înscris din care să rezulte că pârâta I.A. a acceptat succesiunea de pe urma

defunctei R.E., în termenul legal de șase luni de la decesul acesteia.

Se mai susține că hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină (fiind incident art. 304 pct. 7 C. proc. civ.); că

aceasta a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9

C. proc. civ.).

Se consideră că, din considerentele deciziei nr.

76 din 16 mai 2011 rezultă că instanța a motivat superficial hotărârea sa numai

privind primele două motive de apel, ignorând intenționat să motiveze hotărârea

referitoare la greșita interpretare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Referitor la cel de-al treilea motiv de apel,

pe care instanța a refuzat să îl analizeze, se apreciază că instanța era

obligată să examineze critica formulată de reclamant privind încălcarea și

aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001 și să-și motiveze hotărârea în

conformitate cu prevederile exprese ale Codului de procedură civilă.

O altă critică vizează faptul că atât la

pronunțarea sentinței civile nr. 900 din 23 iunie 2010 cât și la pronunțarea deciziei

nr. 76 din 16 mai 2011, instanțele au încălcat prevederile exprese ale Legii

nr. 10/2001.

Întrucât nu a existat și nici nu există un

testament al persoanei îndreptățite R.I.S., conform Legii 10/2001, reclamantul

este singurul moștenitor al bunicului său, făcând parte din clasa I de

moștenitori.

Se mai precizează că notificatoarea R.E. (soția

lui R.G.T.) este moștenitoare legală a fostului ei soț, dar nu este

moștenitoare legală a bunicului soțului ei, respectiv a bunicului recurentului R.I.S.

Se conchide în sensul că instanțele (de fond

și de apel), fiind preocupate a invoca existența unei pretinse posibilități de

dobândire a moștenirii prin „retransmitere" au reușit să ignore nu numai

prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, dar și prevederile art.

665, art. 666 și art. 672 C. civ.

Analizând recursul declarat prin prisma

dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru considerentele

ce succed.

Primul motiv de

recurs vizează incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., dar el nu

poate fi primit. Pentru a opera cazul de nelegalitate reglementat de aceste

dispoziții legale, hotărârea recurată trebuie să nu fie motivată, motivarea

acesteia să fie superficială sau să cuprindă considerente care nu au legătură

cu pricina. Hotărârea ar putea fi modificată pentru acest motiv dacă există

contradicție între considerente și dispozitiv, dacă există contradicție între

considerente sau dacă instanța de control a copiat considerentele hotărârii

atacate fără a răspunde motivelor de critică.

Nu pot fi primite susținerile

recurentului-reclamant privind motivarea superficială a instanței de apel, și

doar pe primele două motive de apel, deoarece hotărârea recurată cuprinde

mențiunile reglementate de art. 261 alin. (5) C. proc. civ. și răspunde tuturor

motivelor și criticilor formulate pe calea apelului de către reclamant. Astfel,

în cuprinsul considerentelor deciziei recurate (fila 44 paragraful 7 și urm.)

se menționează în mod explicit că prima instanță a aplicat temeinic prevederile

Legii nr. 10/2001, în ce privește persoanele îndreptățite la restituire.

Al doilea motiv de recurs vizează incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciindu-se că s-au interpretat

eronat dispozițiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ale art. 465, art. 666

și art. 672 C. proc. civ.

Nici acest motiv de recurs nu este fondat.

Instanțele de fond și cea de apel au

interpretat și aplicat în mod just dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001,

precum și cele ale Codului civil privind moștenirea legală.

Conform art. 4 din Legea nr. 10/2001, de

prevederile acestei legi beneficiază și moștenitorii legali ai persoanei

îndreptățite, iar pârâta I.A. a făcut dovada că este moștenitor legal al

defunctului R.I.S. Și alin.(3) al aceluiași text de lege a fost corect

interpretat și aplicat, deoarece cererea de restituire întemeiată pe

prevederile Legii nr. 10/2001 are valoare de acceptare a succesiunii pentru

bunurile a căror restituire se solicită în temeiul Legii nr. 10/200l.

Astfel, corect s-a reținut că, urmare a

analizei certificatelor de moștenitor nr. 1038 din 26 februarie 1975 și nr. 237

din 29 aprilie 1975 numita R.E. l-a moștenit pe soțul său R.G.T. care, la

rândul său, l-a moștenit pe fostul proprietar al imobilului în litigiu, R.I.S.,

acesta dobândind, prin retransmitere cota parte din bunurile și drepturile

defunctului. Instanțele au constatat în mod just că reclamantul R.R. și numita R.E.

(decedată după depunerea notificării) a cărei moștenitoare este pârâta I.A.)

care au formulat cerere de restituire în natură sau prin echivalent pentru

imobilul situat în București, au fost repuși în termenul de acceptare a

succesiunii pentru acest bun, aceasta beneficiind și de cotele celorlalți

moștenitori care au depus notificare în termenul prevăzut de lege.

Pentru aceste considerente, se va respinge

recursul declarat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia

civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul R.R.

împotriva deciziei civile nr. 76 din 16 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VII a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai

2012.