ÎCCJ, Decizia nr. 84/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr.

59 din 4 iunie 2003, Colegiul jurisdicțional al Camerei de Conturi Bistrița

Năsăud a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de

M.G.

împotriva

deciziei de imputare nr. 121 din 31 mai 2002, emisă de Spitalul Orășenesc „Dr.

George Trifon” Bistrița Năsăud, pentru suma de 5.266.897 lei, reprezentând sume

necuvenit încasate cu titlu de salarii.

Curtea de Conturi

a României, secția jurisdicțională, prin decizia nr. 515 din 19 septembrie

2003, a admis recursul jurisdicțional declarat de contestatoarea menționată și

a modificat sentința atacată, în sensul admiterii contestației și anulării

deciziei de imputare.

Prin decizia nr.

1411 din 4 martie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de Spitalul

Orășenesc Năsăud împotriva deciziei secției jurisdicționale a Curții de Conturi

a României.

Completul de 9

judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 271 din 10

octombrie 2005, a respins recursul declarat de Spitalul Orășenesc „Dr. George

Trifon” Năsăud împotriva deciziei pronunțate în recurs de secția de contencios

administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

La data de 4

noiembrie 2005, Spitalul Orășenesc „Dr. George Trifon” Bistrița Năsăud a

solicitat revizuirea acestei din urmă hotărâri, invocând cazul prevăzut de art.

322 pct. 7 C. proc. civ.

Cererea de

revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare:

Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, cu

referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit

căruia părțile interesate pot apela la protecția judiciară a drepturilor

subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în

cadrul sistemului procesului civil, prin care a fost reglementat dreptul

examinării cauzei în două grade de jurisdicție.

Mai mult, realizând o armonioasă

proporționalizare între imperativul stabilității raporturilor juridice civile

și cerința aflării adevărului, legea procesual-civilă a reglementat și

posibilitatea reconsiderării situației juridice prezumată ca autentică prin

hotărâre judecătorească irevocabilă, ce are ca atribut specific și exclusiv

autoritatea de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac în

condiții precis și limitativ determinate.

Această reglementare are aptitudinea de a satisface

exigențele noii perspective asupra justiției, generate de art. 21 din

Constituția României, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul Adițional nr. 7 la

Convenție.

Prin urmare, revine persoanei interesate, obligația

de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual-civile,

aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond

a unei cereri formulate sau căi de atac exercitate în alte condiții, decât cele

determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispozițiile Codului de procedură civilă rezultă

că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea

oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri, determinate,

ca atare, de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această

cale.

Potrivit art. 322 C. proc. civ., între altele, se

poate cere revizuirea „unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când

evocă fondul”.

O instanță recurs evocă fondul,

atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, aceasta reapreciază

probele administrate în instanțele inferioare, reține o altă situație de fapt

și pronunță o soluție diferită decât aceea sau acelea pronunțate de instanțele

inferioare.

În cauză, condiția impusă de textul de lege citat nu

este îndeplinită, întrucât completul de 9 judecători al Înaltei Curți de

Casație și Justiție nu a evocat fondul, ci, prin decizia atacată, recursul

declarat de aceeași parte a fost respins ca inadmisibil.

Prin urmare, excepția pusă în discuție, din oficiu,

se constată a fi întemeiată, în sensul neîndeplinirii uneia din condițiile ce

se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea acestei căi de atac, cu

referire la existența unei hotărâri determinate, ca atare, de lege,

susceptibilă de retractare pe această cale.

Or, examinarea unei căi de atac în alte condiții, decât

cele prevăzute de legea procesual-civilă, constituie o încălcare a principiului

legalității acestora și, din acest motiv, apare ca inadmisibilă în ordinea de

drept.

În consecință, pentru considerentele ce preced,

Curtea va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea

Spitalului Orășenesc „Dr. George Trifon” Bistrița Năsăud

privind

revizuirea deciziei nr. 271 din 2005, pronunțată în dosarul nr. 198/2005, al

Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2006.