ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2800/2010

Asupra recursului de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, sub nr. 53 din 3 ianuarie 2005, reclamanta CNCF C.F.R. SA București a chemat în judecată pârâta SC S. SA Dorohoi aflată în faliment pentru a se constata, în favoarea sa, a dreptului de proprietate prin accesiune, asupra construcției ce se află amplasată pe terenul căii ferate din perimetrul Stației C.F.R. Dorohoi, județul Botoșani având destinația de seră horticolă. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că a încheiat cu pârâta contractul din 1 martie 1997 având ca obiect închirierea terenului situat în Stația C.F.R.

Dorohoi. Pârâta însă, ignorând prevederile contractuale, a construit o clădire cu destinația de seră horticolă. Mai arată reclamanta că pârâta îi datorează suma de 19170,80 euro, reprezentând lipsa de folosință a terenului ocupat în perioada 1 noiembrie 2001 – 21 octombrie 2004, așa încât în compensare cu această sumă, reclamanta solicită în temeiul art. 494 C. civ., atribuirea construcției edificate pe terenul său. Pârâta, prin lichidatorul judiciar desemnat, solicită respingerea acțiunii ca nefondată întrucât reclamanta nu are calitatea de proprietar al terenului pe care este edificată construcția terenului din litigiu și deci nu poate pretinde recunoașterea unui drept de accesiune în temeiul textului legal menționat.

Mai arată pârâta că imobilul din litigiu nu mai este în patrimoniul său, fiind adjudecată de terțe persoane în cadrul lichidării judiciare efectuate conform Legii nr. 64/1995 republicată și de altfel construcția a fost edificată înainte de încheierea contractului de închiriere, cu acordul reclamantei. În cauză, au formulat cerere de intervenție actualii proprietari ai construcției, F.C.L. și F.M., invocând faptul că sunt proprietari de bună credință, întrucât au dobândit bunul prin cumpărare la licitația publică organizată de către lichidatorul judiciar, conform încheierii judecătorului sindic din 3 noiembrie 2004. Prin precizările depuse la dosar reclamanta a solicitat introducerea în cauză, conform art. 57 și urm. C. proc.

civ., a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului și a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor București, întrucât terenul pe care se află construcția din litigiu este proprietatea publică a statului român. Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului a invocat lipsa calității procesuale pasive, întrucât bunul din litigiu nu a făcut obiectul contractului de concesiune din 24 ianuarie 2002 încheiat cu reclamanta. Ministerul Finanțelor București nu a depus întâmpinare la dosar. Prin sentința nr. 374 din 6 iulie 2006 Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea, cererea de intervenție, precum și cererea reclamantei întemeiată pe art. 57 C. proc.

civ. Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut, în esență, pe baza probelor administrate, inclusiv a raportului de expertiză, faptul că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului pe care se află construcția din litigiu, edificată de către pârâtă, reclamanta intenționând, pe baza propriilor susțineri, să întreprindă toate demersurile în vederea obținerii certificatului de atestare a dreptului proprietate asupra terenului, conform H.G. nr. 834/1991. Ca urmare, nefiind întrunite cerințele art. 494 C. civ., acțiunea principală a fost respinsă ca nefondată. Totodată cererea formulată de reclamantă în baza art. 57 C. proc. civ.

împotriva Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului București a fost respinsă, întrucât contractul de concesiune încheiat cu reclamanta nu include și suprafața aferentă clădirii din litigiu cu destinație de seră horticolă, iar Statul Român, prin Ministerul Finanțelor București, după introducerea forțată în cauză nu a solicitat valorificarea unui drept propriu. Totodată cererea de intervenție a fost respinsă ca nefondată întrucât intervenienții F.C.L. și F.M. au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului – clădire sediu administrativ nu și asupra construcției „seră horticolă”. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel, reclamanta. Prin decizia nr. 84 din 11 octombrie 2006 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta CNCF C.F.R.

SA București, sucursala regională Iași. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut că accesiunea imobiliară artificială invocată de reclamantă ce presupune intervenția omului, implică obligația proprietarului ce beneficiază de ea să plătească despăgubiri celui în detrimentul căruia a operat. Se are în vedere premisa că terenul este lucrul principal, iar prin accesiune proprietarul lui devine și proprietarul construcției. În speță, reclamanta care a solicitat atribuirea în proprietate a construcției edificate de pârât, nu a dovedit, cu nici un mijloc de probă, dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției din litigiu, ci doar un drept de administrare invocat chiar de ea însăși prin acțiunea promovată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta CNCF C.F.R. SA București, sucursala regională Iași, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei și pe fond admiterea acțiunii, constatarea dreptului de proprietate al recurentei prin accesiune imobiliară asupra întregii clădiri a serei horticole. În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a susținut, în esență, că a făcut dovada dreptului de proprietate prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv procesele verbale de vecinătate semnate de Primăria Dorohoi și de SC U. SA Suceava, urmând a se obține certificatul de atestare a dreptului de proprietate.

La data de 5 septembrie 2007 C.I. – lichidator judiciar al SC S. SA Dorohoi a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. La data de 28 februarie 2008 intervenienta F.C.L. a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului. Prin încheierea de la 28 februarie 2008 pronunțată în dosarul nr. 50/40/2005 Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus suspendarea judecării recursului declarat de reclamantă, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, constatând că intimata pârâtă SC S. SA Dorohoi se află în procedura insolvenței. Prin încheierea din ședința publică de la 10 iunie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție a repus cauza pe rol și a fixat termen de judecată a recursului la data de 16 septembrie 2010, constatând că s-a dispus închiderea falimentului debitoarei SC S. SA Dorobanți și radierea societății debitoare din Registrul Comerțului.

Recursul nu este fondat. Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă. Condiția legală instituită de art. 494 C. civ. o constituie existența unui drept de proprietate asupra lucrului principal, în speță asupra terenului, pentru dobândirea prin accesiune a dreptului de proprietate asupra construcției. Instanța de apel în mod temeinic a reținut că reclamanta nu a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcției din litigiu, ci doar un drept de administrare invocat chiar de ea însăși prin acțiunea promovată.

Procesele verbale de vecinătate semnate de Primăria Dorohoi și de SC U. SA Suceava nu fac dovada proprietății, astfel că nu au relevanță în cauză. Concluzionând se reține că în mod corect instanțele nu au dat eficiență dispozițiilor art. 494 C. civ. respingând acțiunea reclamantei. Pentru considerentele expuse, se apreciază că hotărârea nu este afectată de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încât în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta CNCF C.F.R. SA, sucursala regională Iași, împotriva deciziei nr. 84 din 11 octombrie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2010.