ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2800/2010

Asupra recursului de față

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ,

sub nr. 53 din 3 ianuarie 2005, reclamanta CNCF C.F.R. SA București a

chemat în judecată pârâta SC S. SA Dorohoi aflată în faliment pentru

a se constata, în favoarea sa, a dreptului de proprietate prin accesiune,

asupra construcției ce se află amplasată pe terenul căii

ferate din perimetrul Stației C.F.R. Dorohoi, județul Botoșani

având destinația de seră horticolă.

În motivarea acțiunii,

reclamanta arată că a încheiat cu pârâta contractul din 1 martie 1997

având ca obiect închirierea terenului situat în Stația C.F.R. Dorohoi.

Pârâta însă, ignorând prevederile

contractuale, a construit o clădire cu destinația de seră

horticolă.

Mai arată reclamanta că

pârâta îi datorează suma de 19170,80 euro, reprezentând lipsa de

folosință a terenului ocupat în perioada 1 noiembrie 2001 – 21

octombrie 2004, așa încât în compensare cu această sumă,

reclamanta solicită în temeiul art. 494 C. civ., atribuirea

construcției edificate pe terenul său.

Pârâta, prin lichidatorul judiciar

desemnat, solicită respingerea acțiunii ca nefondată întrucât

reclamanta nu are calitatea de proprietar al terenului pe care este

edificată construcția terenului din litigiu și deci nu poate

pretinde recunoașterea unui drept de accesiune în temeiul textului legal

menționat.

Mai arată pârâta că

imobilul din litigiu nu mai este în patrimoniul său, fiind adjudecată

de terțe persoane în cadrul lichidării judiciare efectuate conform

Legii nr. 64/1995 republicată și de altfel construcția a fost

edificată înainte de încheierea contractului de închiriere, cu acordul

reclamantei.

În cauză, au formulat cerere de

intervenție actualii proprietari ai construcției, F.C.L. și F.M.,

invocând faptul că sunt proprietari de bună credință,

întrucât au dobândit bunul prin cumpărare la licitația publică

organizată de către lichidatorul judiciar, conform încheierii

judecătorului sindic din 3 noiembrie 2004.

Prin precizările depuse la

dosar reclamanta a solicitat introducerea în cauză, conform art. 57

și urm. C. proc. civ., a Ministerului Transporturilor, Construcțiilor

și Turismului și a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor

București, întrucât terenul pe care se află construcția din

litigiu este proprietatea publică a statului român.

Ministerul Transporturilor,

Construcțiilor și Turismului a invocat lipsa calității

procesuale pasive, întrucât bunul din litigiu nu a făcut obiectul

contractului de concesiune din 24 ianuarie 2002 încheiat cu reclamanta.

Ministerul Finanțelor

București nu a depus întâmpinare la dosar.

Prin sentința nr. 374 din 6 iulie

2006 Tribunalul Botoșani, secția comercială și de

contencios administrativ, a respins acțiunea, cererea de intervenție,

precum și cererea reclamantei întemeiată pe art. 57 C. proc. civ.

Pentru a se pronunța astfel

instanța de fond a reținut, în esență, pe baza probelor

administrate, inclusiv a raportului de expertiză, faptul că

reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului pe care

se află construcția din litigiu, edificată de către

pârâtă, reclamanta intenționând, pe baza propriilor susțineri,

să întreprindă toate demersurile în vederea obținerii

certificatului de atestare a dreptului proprietate asupra terenului, conform

H.G. nr. 834/1991.

Ca urmare, nefiind întrunite

cerințele art. 494 C. civ., acțiunea principală a fost

respinsă ca nefondată.

Totodată cererea formulată

de reclamantă în baza art. 57 C. proc. civ. împotriva Ministerului

Transporturilor, Construcțiilor și Turismului București a fost

respinsă, întrucât contractul de concesiune încheiat cu reclamanta nu

include și suprafața aferentă clădirii din litigiu cu

destinație de seră horticolă, iar Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor București, după introducerea forțată în

cauză nu a solicitat valorificarea unui drept propriu.

Totodată cererea de

intervenție a fost respinsă ca nefondată întrucât

intervenienții F.C.L. și F.M. au dobândit dreptul de proprietate

asupra imobilului – clădire sediu administrativ nu și asupra

construcției „seră horticolă”.

Împotriva acestei sentințe, în

termen legal a declarat apel, reclamanta.

Prin decizia nr. 84 din 11 octombrie

2006 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamanta CNCF C.F.R. SA București, sucursala regională Iași.

Pentru a se pronunța astfel

instanța de apel a reținut că accesiunea imobiliară

artificială invocată de reclamantă ce presupune intervenția

omului, implică obligația proprietarului ce beneficiază de ea

să plătească despăgubiri celui în detrimentul căruia a

operat. Se are în vedere premisa că terenul este lucrul principal, iar

prin accesiune proprietarul lui devine și proprietarul construcției.

În speță, reclamanta care

a solicitat atribuirea în proprietate a construcției edificate de pârât,

nu a dovedit, cu nici un mijloc de probă, dreptul de proprietate asupra

terenului aferent construcției din litigiu, ci doar un drept de

administrare invocat chiar de ea însăși prin acțiunea

promovată.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta CNCF C.F.R. SA București, sucursala regională Iași,

invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei

și pe fond admiterea acțiunii, constatarea dreptului de proprietate

al recurentei prin accesiune imobiliară asupra întregii clădiri a

serei horticole.

În dezvoltarea în fapt a recursului,

recurenta a susținut, în esență, că a făcut dovada

dreptului de proprietate prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv procesele

verbale de vecinătate semnate de Primăria Dorohoi și de SC U. SA

Suceava, urmând a se obține certificatul de atestare a dreptului de

proprietate.

La data de 5 septembrie 2007 C.I. –

lichidator judiciar al SC S. SA Dorohoi a formulat întâmpinare prin care a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La data de 28 februarie 2008

intervenienta F.C.L. a formulat concluzii scrise prin care a solicitat

respingerea recursului.

Prin încheierea de la 28 februarie

2008 pronunțată în dosarul nr. 50/40/2005 Înalta Curte de

Casație și Justiție a dispus suspendarea judecării

recursului declarat de reclamantă, în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006,

constatând că intimata pârâtă SC S. SA Dorohoi se află în

procedura insolvenței.

Prin încheierea din

ședința publică de la 10 iunie 2010 Înalta Curte de Casație

și Justiție a repus cauza pe rol și a fixat termen de

judecată a recursului la data de 16 septembrie 2010, constatând că

s-a dispus închiderea falimentului debitoarei SC S. SA Dorobanți și

radierea societății debitoare din Registrul Comerțului.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar

prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente

cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o

hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată

prin recursul declarat de reclamantă.

Condiția legală

instituită de art. 494 C. civ. o constituie existența unui drept de

proprietate asupra lucrului principal, în speță asupra terenului,

pentru dobândirea prin accesiune a dreptului de proprietate asupra

construcției.

Instanța de apel în mod

temeinic a reținut că reclamanta nu a dovedit dreptul de proprietate

asupra terenului aferent construcției din litigiu, ci doar un drept de

administrare invocat chiar de ea însăși prin acțiunea

promovată.

Procesele verbale de vecinătate

semnate de Primăria Dorohoi și de SC U. SA Suceava nu fac dovada

proprietății, astfel că nu au relevanță în cauză.

Concluzionând se reține că

în mod corect instanțele nu au dat eficiență dispozițiilor art.

494 C. civ. respingând acțiunea reclamantei.

Pentru considerentele expuse, se

apreciază că hotărârea nu este afectată de motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., încât în temeiul art.

312 C. proc. civ. Înalta Curte urmează a respinge recursul reclamantei ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta CNCF C.F.R. SA, sucursala regională Iași, împotriva

deciziei nr. 84 din 11 octombrie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 16 septembrie 2010.