ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 234/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 234/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 12 mai 2004 la Judecătoria Dorohoi, reclamanții B.V. și B.M. au chemat în jucată pârâta SC S. SRL DOROHOI prin administrator pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată să-i lase în liniștită posesie și deplină proprietate suprafața de 105,6 mp situată în municipiul Dorohoi, ocupată din proprietatea lor de 250 mp, să se stabilească linia de hotar între proprietăți, obligarea pârâtei să-și ridice pe cheltuială proprie, gardul de sârmă și stâlpii de țeavă de fier construit pe terenul proprietatea lor, cu plata cheltuielilor de judecată.
Judecătoria Dorohoi, prin sentința civilă nr. 1910 din 22 decembrie 2004, a admis acțiunea, așa cum a fost formulată, sentință care însă a fost casată prin decizia nr. 583/ A din 10 iunie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, cauza fiind trimisă spre competență soluționare Tribunalului Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, ca primă instanță. Cum a fost înregistrată la această instanță la nr. 5234/40/2005. Tribunalul Botoșani, secția comercilă și de contencios administrativ, prin sentința nr. 552 din 14 noiembrie 2006, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți obligând pârâta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamanților suprafața de 71 mp teren, identificat în schița anexă de la dosar la raportul de expertiză (hașurat cu culoarea violet).
Prin aceeași sentință s-a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților pe aliniamentul pct. 71 - 56 (culoarea roșie) din aceeași schiță anexă la raportul de expertiză și a obligat pârâta să ridice gardul de plasă de sârmă pe stâlpi de fier de pe terenul reclamanților până la aliniamentul liniei de hotar stabilit prin prezenta sentință. Prin sentință a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 2.309,25 lei cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că probele administrate relevă că pârâta ocupă din terenul proprietatea reclamantei suprafața de 71 mp. Împotriva sentinței au formulat apel pârâta SC S. SRL DOROHOI și reclamantul B.V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului formulat, reclamantul B.V. arată că pârâta ocupă o suprafață mai mare de teren din proprietatea sa, respectiv 500 mp și nu doar 71 mp cum eronat a stabilit instanța de apel. Pârâta prin apelul său a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că instanța a apreciat eronat probele administrate și a interpretat greșit actele juridice deduse judecății. Mai arată că nu s-au comparat titlurile prezentate de părți sentința fiind motivată practic numai pe baza expertizei întocmită în cauză. Prin decizia nr. 17 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, la data de 5 martie 2007, a fost anulat, ca nesemnat, apelul pârâtei SC S. SRL DOROHOI și respins ca nefondat apelul reclamantului B.V.
Instanța de apel pentru a hotărî astfel a reținut că pârâta nu a semnat apelul deși a fos încunoștiințată de îndeplinirea acestei obligații legale. Cu privire la apelul reclamantului instanța de apel a reținut că ambele părți posedă titluri de proprietate provenite de la autori diferiți iar din expertiza efectuată în cauză de către expertul Ț.C. a rezultat că pârâta ocupă din terenul reclamanților numai suprafața de 71 mp iar susținerile că pârâta ocupă o suprafață de 500 mp nu au fost probate. Împotriva hotărârii pronunțată în apel atât reclamanții cât și pârâta au declarat în termen recurs. Prin motivele de recurs invocate de către reclamanți s-a arătat că hotărârea este nelegală, a fost dată cu aplicarea greșită a legii și instanțele au soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. Reclamanții printr-un prim motiv arată că instanța de apel a respins cererile de probe propuse în apel cu motivarea că aceste solicitări nu se regăsesc în apelul declarat, cu toate că apelul este cale de atac devolutivă. Recurenții menționează că se impunea efectuarea unei contraexpertize tehnice topo, probă pe care de altfel au solicitat-o iar în virtutea caracterului devolutiv al apelului instanța trebuia s-o admită. De asemeni, recurenții menționează că au solicitat relații de la Primăria Dorohoi dar solicitarea le-a fost respinsă, cu motivarea că aceste probe nu au fost solicitate prin apelul declarat. Au mai arătat recurenții că expertiza efectuată la fond de către expertul Ț.C. este în contradicție cu suplimentul la expertiză, astfel s-au efectuat trei variante de prezentare a suprafețelor de teren și s-au propus trei linii diferite de hotar, lucruri inadmisibile în condițiile în care un raport de expertiză presupune măsurători.
Pentru motivele invocate reclamanții au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare. În drept reclamanții și-au întemeiat recursul în temeiul pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Pârâta, prin recursul său, critică decizia pentru nelegalitate și netemeinicie în primul rând arătând că apelul formulat nu a fost semnat deoarece nu a avut posibilitatea să se prezinte în instanță pentru a-l semna din motive obiective, și anume în acea perioadă se afla în delegație. Pârâta prin recursul său mai menționează că instanța de apel a interpretat greșit actul dedus judecății iar hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în speță cu încălcarea principiilor generale aplicabile în materie în cazul în care părțile prezintă titluri care provin de la autori diferiți.
Mai arată pârâta că nu expertiza are forță probantă absolută în această speță așa cum greșit au stabilit instanțele ci titlurile care trebuie comparate. Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei și pe cale de consecință și a sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților. În drept pârâta și-a motivat recursul în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Recursul declarat de reclamanții este fondat și va fi admis pentru următoarele motive: Din analiza deciziei recurată rezultă că instanța de apel nu a stabilit situația reală a terenurilor în litigiu cu toate că la judecata în fond a cauzei a fost efectuată expertiza topografică, supliment și lămuriri la expertiză, dar acestea sunt contradictorii și confuze.
Cu toate acestea, în temeiul principiului rolului activ al judecătorului cât și a caracterului devolutiv al apelului în mod nelegal instanța de apel nu a încuviințat proba cu expertiză tehnică, probă utilă cauzei. Deci, instanța de apel nu a respectat caracterul devolutiv al apelului în sensul că nu a dispus efectuarea unei expertize topografice, pentru individualizarea terenurilor. Întrucât instanța nu a procedat în acest fel, a pronunțat o hotărâre nelegală motiv pentru care se impune casarea deciziei având în vedere că în recurs nu se poate administra proba cu expertiză. În consecință, în temeiul art. 312 alin. (3), Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanți, va casa decizia și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel în vederea completării probatoriului ce se impune pentru identificarea și individualizarea terenurilor.
Recursul declarat de pârâta nu este fondat și va fi respins cu următoarea motivare: Instanța de apel în mod legal a anulat ca nesemnat apelul pârâtei, în temeiul dispozițiilor art. 133 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că pe pârâtei i s-a pus în vedere să semneze apelul, acordând termen pentru îndeplinirea acestei obligații legale. În concluzie, având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanții B.V. și B.M., va casa decizia atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, și va respinge ca nefondat recursul pârâtei SC S.
SRL DOROHOI.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții B.V. și B.M. și pârâta SC S. SRL DOROHOI împotriva deciziei comerciale nr. 17 din 5 martie 2007 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Respinge recursul declarat de pârâta SC SPICUL 2 SRL DOROHOI împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.