ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7792/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7792/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Deliberând asupra recursurilor

civile de față;

Din examinarea lucrărilor

și actelor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la Tribunalul Botoșani sub nr. 5478/2001, reclamanții B.C. și

C.A. au chemat în judecată pe SC I. SA Dorohoi, Primăria municipiului

Dorohoi prin Primar, Prefectura municipiului Botoșani, Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și A.P.A.P.S. solicitând instanței

ca, prin sentința pe care o va pronunța, să dispună

restituirea în natură sau prin echivalent, în baza prevederilor Legii nr.

10/2001, a imobilului situat în Dorohoi, reprezentând fosta fabrică de

săpun, compus din parter și etaj, garaj și două magazii,

precum și terenul aferent.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că imobilul a aparținut autorului

lor, C.C. și că la data de 11 iunie 1948 , în baza Legii nr.

119/1948, imobilul a fost naționalizat, trecând în proprietatea statului

iar ulterior, a fost dat în administrarea mai multor unități

economice ale statului, fiind deținut în prezent de pârâta SC I. SA

Dorohoi care pretinde că l-a cumpărat în cadrul procesului de

privatizare și refuză să emită decizia prevăzută

de lege. Reclamanții au mai arătat că i-au notificat pe

toți pârâții chemați în judecată însă nu au primit nici

un răspuns, motiv pentru care au formulat acțiunea.

La termenul din 18 decembrie 2002

reclamanții și-au precizat acțiunea și au solicitat

măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești sau

titluri de valoare nominală utilizate exclusiv în procesul de privatizare.

Tribunalul Botoșani,

secția civilă, prin sentința nr. 278 din 29 mai 2003 a admis

acțiunea formulată de reclamanții B.C. și C.A. în

contradictoriu cu pârâții SC I. SA Dorohoi, Primăria municipiului

Dorohoi prin Primar, Prefectura municipiului Botoșani, Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice și A.P.A.P.S.

A obligat pârâta Primăria

municipiului Dorohoi să restituie în natură reclamanților

terenul în suprafață de 2038 mp situat în Dorohoi, grevat de

concesiunea încheiată de către pârâtă prin contractul nr. 36/2000.

A obligat pârâtul Statul Român prin

Ministerul Finanțelor Publice să emită în favoarea

reclamanților titluri de valoare nominală folosite exclusiv în

procesul de privatizare în limita sumei de 1.139.727.000 lei.

A obligat pârâții să

plătească reclamanților suma de 1.740.000 lei cu titlu de cheltuieli

de judecată.

Pentru a decide astfel,

instanța de fond a reținut că prin procesul verbal din 11 iunie

1948 depus la fila 11 din dosar au fost preluate de stat, prin

naționalizare, în temeiul Legii nr. 119/1948, fabrica de săpun

(construcție cu etaj, garaj și două magazii) și teren

aferent în suprafață de 2038 mp, proprietatea lui C.D.C. și

că, potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 352 din 5

iulie 1996 emis de Biroul notarial „D.T.” din Dorohoi, reclamanții sunt

moștenitorii lui C.D.C., în calitate de fiu și, respectiv,

fiică.

Instanța de fond a mai

reținut că prin notificările din 6 aprilie 2001 și,

respectiv, 18 octombrie 2001, reclamanții au solicitat restituirea în

natură sau prin echivalent a bunurilor în litigiu și că aceste bunuri,

mai puțin terenul aferent în suprafață de 2038 mp, care

aparține domeniului privat al municipiului Dorohoi, conform adresei nr.

10706 din 27 mai 2003 a Primăriei municipiului Dorohoi depusă la fila

182 din dosar, se află în proprietatea pârâtei SC I. SA Dorohoi, care le-a

cumpărat, cu bună credință, în cadrul procesului de

privatizare, prin contractul nr. 53 din 21 decembrie 1998 și care,

deși nu a emis decizia prin care să-și exprime poziția în

legătură cu fabrica în litigiu, a refuzat restituirea acesteia

invocând că este cumpărător de bună credință.

Instanța de fond a constatat

că, în aceste condiții, persoanei îndreptățite îi este

deschisă calea la justiție, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Întrucât din expertizele

administrate în cauză a rezultat că terenul în suprafață de

2038 mp se află în domeniul privat al municipiului Dorohoi și că

valoarea fabricii în litigiu este de 1.139.727.000 lei, instanța de fond a

dispus restituirea în natură, către reclamanți, a terenului în

suprafață de 2038 mp și a obligat Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice să emită titluri de valoare nominală în

limita valorii menționate, reținând că înstrăinarea

fabricii de săpun în cadrul procesului de privatizare este valabilă,

conform art. 46 alin. (1) din lege, nemaiputând fi restituită în

natură, reclamanților fiindu-le recunoscut dreptul la restituire prin

echivalent, respectiv titluri de valoare, așa cum și-au și

precizat acțiunea la data de 18 decembrie 2002.

Curtea de Apel Suceava, secția

civilă, prin decizia nr. 112 din 25 noiembrie 2003 a respins excepția

de prematuritate a introducerii acțiunii invocată de Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice.

A admis apelul declarat de

A.P.A.P.S. (actual A.V.A.S.) împotriva sentinței civile nr. 278 din 29 mai

2003 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă, pe

care a schimbat-o în parte în sensul că a respins acțiunea

reclamanților față de pârâta A.P.A.P.S., ca urmare a lipsei

calității sale procesuale pasive și a menținut celelalte

dispoziții.

A respins ca nefondate apelurile

declarate de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice

și Prefectura județului Botoșani împotriva sentinței civile

nr. 278 din 29 mai 2003 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția

civilă.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut, referitor la excepția de

prematuritate invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, că termenul de 60 de zile prevăzut de art.

24 din Legea nr. 10/2001 a fost mult depășit iar conduita

imputabilă a persoanei notificate care nu a răspuns la notificare din

neglijență sau rea voință nu poate afecta interesele

persoanei îndreptățite și nu poate s-o lipsească de

posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege , aceasta

având deschisă calea la justiție, în condițiile Legii nr.

10/2001. Criticile referitoare la faptul că raportul de expertiză

administrat în cauză a fost efectuat fără respectarea

dispozițiilor legale și că pârâții Ministerul

Finanțelor Publice și Prefecturii județului Botoșani

nelegal au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată

ocazionate de efectuarea raportului au fost respinse ca neîntemeiate întrucât

s-au depus obiecțiuni la raportul de expertiză iar în apel nu s-a

solicitat efectuarea unei noi expertize.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P Botoșani

și pârâta Prefectura județului Botoșani.

În dezvoltarea motivelor sale de

recurs, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P Botoșani a

arătat că dispozițiile art. 20-35 și art. 37-40 din Legea

nr. 10/2001 au fost interpretate eronat în sensul că atât instanța de

fond cât și cea de apel nu au avut în vedere că procedura

administrativă impusă de legea specială, care derogă de la

prevederile dreptului comun nu a fost îndeplinită.

Pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice prin D.G.F.P Botoșani a mai susținut că, chiar dacă

reclamantul a depus notificarea prin care solicita restituirea în natură a

imobilului revendicat sau, eventual, titluri de valoare, plângerea în

instanță este prematur introdusă deoarece instituția

notificată nu s-a pronunțat printr-o decizie motivată și,

ca atare, nu sunt îndeplinite condițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001,

instanța neputându-se investi cu acordarea despăgubirilor

bănești prevăzute de Legea nr. 10/2001. A conchis, pentru

motivele arătate că hotărârile pronunțate sunt nelegale

și a cerut admiterea recursului, desființarea hotărârilor

judecătorești și, rejudecând cauza pe fond, să fie respinsă

acțiunea ca prematur introdusă și să fie respins și

capătul de cerere privind cheltuielile de judecată ca fiind

nedatorate.

Pârâta Prefectura județului

Botoșani prin Prefectul județului Botoșani, în recursul

său, a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat

asupra motivelor de apel ce vizau faptul că a fost obligată,

alături de celelalte pârâte, la plata cheltuielilor de judecată în

sumă de 1.740.000 lei. A arătat că cheltuielile de judecată

nu trebuiau să cadă și în sarcina sa ci doar în sarcina

Primăriei municipiului Dorohoi, care a fost obligată la restituirea

în natură a terenului în suprafață de 2.038 mp, și Statului

Român prin Ministerul Finanțelor Publice, care a fost obligat la emiterea

de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de

privatizare. A mai arătat că atâta timp cât reclamantul nu a primit

nici o ofertă de la SC I. SA Dorohoi, care deține imobilul

revendicat, el nu se putea adresa justiției întrucât conform art. 24 alin.

(7) din Legea nr. 10/2001 persoana îndreptățită se poate adresa

instanței doar în situația în care refuză oferta. A solicitat

admiterea recursului și modificarea în parte a sentințelor

pronunțate de instanțele de fond și apel în sensul excluderii

sale de la plata cheltuielilor de judecată.

Recursurile sunt nefondate pentru

considerentele care succed.

Din analiza actelor și

lucrărilor cauzei rezultă că reclamanții B.C. și C.A.

au adresat notificările prevăzute de art. 21 din Legea nr. 10/2001

Primăriei municipiului Dorohoi prin Primar și SC I. SA Dorohoi la

data de 6 aprilie 2001 și Prefecturii județului Botoșani, Statului

Român prin Ministerul Finanțelor Publice și A.P.A.P.S. la data de 18

octombrie 2001, fapt necontestat, de altfel, de nici una din persoanele

notificate, chemate în proces în calitate de pârâte.

Potrivit art. 23 din Legea nr.

10/2001, în redactarea în vigoare la data soluționării cauzei, î

n termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării

sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22

unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe,

prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată iar

potrivit art. 24 alin. (1) , dacă restituirea în natură nu este

aprobată sau nu este posibilă, după caz, deținătorul

imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție

motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) să facă

persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent,

corespunzătoare valorii imobilului.

Aceste dispoziții

legale se regăsesc

în prezent în

redactarea

art. 25 și, respectiv,

a art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, ca urmare a

modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005.

Din cele expuse rezultă că

legiuitorul nu a lăsat la discreția entității investite cu

soluționarea notificării emiterea dispoziției motivate într-un

interval de timp nedefinit ci a obligat-o să respecte termenul defipt de

textele de lege menționate.

Astfel, nerespectarea termenului

pentru emiterea dispoziției motivate nu împiedică persoana

îndreptățită să se adreseze instanței pentru

valorificarea dreptului său material prevăzut de lege într-un termen

rezonabil.

Pentru aceste considerente, în mod

legal instanța de apel a constatat că, în condițiile în care

pârâții nu au putut proba că au răspuns, într-un sens sau altul,

notificărilor ce le-au fost adresate de reclamanții din prezenta

cauză, demersul judiciar al acestora este pe deplin îndreptățit

iar acțiunea lor nu poate fi respinsă ca prematur introdusă.

Aceasta este și rațiunea

pentru care instanța de fond, prin sentința confirmată de

instanța de apel, i-a obligat pe pârâți la plata cheltuielilor de judecată

în sumă de 1.750.000 lei, ocazionate de soluționarea acțiunii

reclamanților, în speță fiind incidente dispozițiile art.

274 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate

se constată că criticile formulate de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor

Publice prin D.G.F.P Botoșani în sensul că au fost interpretate

eronat dispozițiile art. 20-35 și cele ale art. 37-40 ale Legii nr.

10/2001 nu sunt întemeiate cum neîntemeiată este și susținerea

conform căreia instanța nu se putea investi cu acordarea

despăgubirilor bănești prevăzute de Legea nr. 10/2001

întrucât raportul juridic dedus judecății de către

reclamanți privea o asemenea cerere asupra căreia instanța era

obligată să se pronunțe.

Având în vedere aceste temeiuri

reiese că instanța de fond, prin soluția confirmată de

instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii când,

raportat la situația de fapt constatată , a stabilit că

acțiunea reclamanților nu putea și nu poate fi respinsă ca

prematur introdusă și, în consecință, nu putea și nu se

poate respinge nici capătul de cerere privind cheltuielile de

judecată ca nefiind datorate așa cum a cerut, în recursul său,

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P Botoșani.

Analizând critica recurentei-pârâte

Prefectura județului Botoșani conform căreia , față de

soluția pronunțată, nu trebuia să fie obligată la

plata cheltuielilor de judecată se constată, pentru argumentele deja

expuse, că este neîntemeiată întrucât Prefectura județului

Botoșani nu a dat nici un răspuns notificării pe care i-au

adresat-o reclamanții, pe care, prin întâmpinarea formulată în faza

procesuală a fondului, recunoaște că a primit-o (filele 22-23

din dosarul nr. 5478/2001 al Tribunalului Botoșani).

Reiese cu evidență că

această conduită culpabilă i-a determinat pe reclamanți

să cheme în judecată și Prefectura județului Botoșani,

alături de ceilalți pârâți, neavând nici o relevanță

faptul că prin hotărârea pronunțată de instanța de

fond, confirmată de instanța de apel doar pârâta Primăria

municipiului Dorohoi și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice au fost

obligați la restituirea în natură a terenului în suprafață

de 2.038 mp și, respectiv, la emiterea în favoarea reclamanților de

titluri de valoare folosite exclusiv în procesul de privatizare în limita sumei

de 1.139.727.000 lei, cu atât mai mult cu cât apărările formulate în

cauză de pârâta Prefectura municipiului Botoșani au vizat

prematuritatea acțiunii reclamanților și nu lipsa

calității sale procesuale pasive.

Excluderea pârâtei Prefectura

județului Botoșani de la plata cheltuielilor de judecată ar fi

fost justificată în condițiile în care aceasta ar fi făcut

dovada că a dat un răspuns notificării reclamanților,

desigur, cu respectarea obligațiilor și competențelor ce-i

reveneau potrivit Legii nr. 10/2001, conduită prin care ar fi putut

să evite chemarea sa în proces de către reclamanți or tocmai

lipsa acestui răspuns a dat naștere culpei sale procesuale, în baza

căreia a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată,

alături de ceilalți pârâți.

Având în vedere temeiurile care

preced, se constată că decizia atacată este legală iar

recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul

Finanțelor Publice prin D.G.F.P Botoșani și Prefectura

județului Botoșani împotriva deciziei nr. 112 din 25 noiembrie 2003 a

Curții de Apel Suceava, secția civilă, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

4 octombrie 2006.