ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7792/2006

Deliberând asupra recursurilor civile de față; Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Botoșani sub nr. 5478/2001, reclamanții B.C. și C.A. au chemat în judecată pe SC I. SA Dorohoi, Primăria municipiului Dorohoi prin Primar, Prefectura municipiului Botoșani, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și A.P.A.P.S. solicitând instanței ca, prin sentința pe care o va pronunța, să dispună restituirea în natură sau prin echivalent, în baza prevederilor Legii nr. 10/2001, a imobilului situat în Dorohoi, reprezentând fosta fabrică de săpun, compus din parter și etaj, garaj și două magazii, precum și terenul aferent. În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că imobilul a aparținut autorului lor, C.C.

și că la data de 11 iunie 1948 , în baza Legii nr. 119/1948, imobilul a fost naționalizat, trecând în proprietatea statului iar ulterior, a fost dat în administrarea mai multor unități economice ale statului, fiind deținut în prezent de pârâta SC I. SA Dorohoi care pretinde că l-a cumpărat în cadrul procesului de privatizare și refuză să emită decizia prevăzută de lege. Reclamanții au mai arătat că i-au notificat pe toți pârâții chemați în judecată însă nu au primit nici un răspuns, motiv pentru care au formulat acțiunea. La termenul din 18 decembrie 2002 reclamanții și-au precizat acțiunea și au solicitat măsuri reparatorii constând în despăgubiri bănești sau titluri de valoare nominală utilizate exclusiv în procesul de privatizare.

Tribunalul Botoșani, secția civilă, prin sentința nr. 278 din 29 mai 2003 a admis acțiunea formulată de reclamanții B.C. și C.A. în contradictoriu cu pârâții SC I. SA Dorohoi, Primăria municipiului Dorohoi prin Primar, Prefectura municipiului Botoșani, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și A.P.A.P.S. A obligat pârâta Primăria municipiului Dorohoi să restituie în natură reclamanților terenul în suprafață de 2038 mp situat în Dorohoi, grevat de concesiunea încheiată de către pârâtă prin contractul nr. 36/2000. A obligat pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să emită în favoarea reclamanților titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare în limita sumei de 1.139.727.000 lei.

A obligat pârâții să plătească reclamanților suma de 1.740.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a decide astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal din 11 iunie 1948 depus la fila 11 din dosar au fost preluate de stat, prin naționalizare, în temeiul Legii nr. 119/1948, fabrica de săpun (construcție cu etaj, garaj și două magazii) și teren aferent în suprafață de 2038 mp, proprietatea lui C.D.C. și că, potrivit certificatului de calitate de moștenitor nr. 352 din 5 iulie 1996 emis de Biroul notarial „D.T.” din Dorohoi, reclamanții sunt moștenitorii lui C.D.C., în calitate de fiu și, respectiv, fiică.

Instanța de fond a mai reținut că prin notificările din 6 aprilie 2001 și, respectiv, 18 octombrie 2001, reclamanții au solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a bunurilor în litigiu și că aceste bunuri, mai puțin terenul aferent în suprafață de 2038 mp, care aparține domeniului privat al municipiului Dorohoi, conform adresei nr. 10706 din 27 mai 2003 a Primăriei municipiului Dorohoi depusă la fila 182 din dosar, se află în proprietatea pârâtei SC I. SA Dorohoi, care le-a cumpărat, cu bună credință, în cadrul procesului de privatizare, prin contractul nr. 53 din 21 decembrie 1998 și care, deși nu a emis decizia prin care să-și exprime poziția în legătură cu fabrica în litigiu, a refuzat restituirea acesteia invocând că este cumpărător de bună credință.

Instanța de fond a constatat că, în aceste condiții, persoanei îndreptățite îi este deschisă calea la justiție, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001.

Întrucât din expertizele administrate în cauză a rezultat că terenul în suprafață de 2038 mp se află în domeniul privat al municipiului Dorohoi și că valoarea fabricii în litigiu este de 1.139.727.000 lei, instanța de fond a dispus restituirea în natură, către reclamanți, a terenului în suprafață de 2038 mp și a obligat Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice să emită titluri de valoare nominală în limita valorii menționate, reținând că înstrăinarea fabricii de săpun în cadrul procesului de privatizare este valabilă, conform art. 46 alin. (1) din lege, nemaiputând fi restituită în natură, reclamanților fiindu-le recunoscut dreptul la restituire prin echivalent, respectiv titluri de valoare, așa cum și-au și precizat acțiunea la data de 18 decembrie 2002. Curtea de Apel Suceava, secția civilă, prin decizia nr. 112 din 25 noiembrie 2003 a respins excepția de prematuritate a introducerii acțiunii invocată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

A admis apelul declarat de A.P.A.P.S. (actual A.V.A.S.) împotriva sentinței civile nr. 278 din 29 mai 2003 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a respins acțiunea reclamanților față de pârâta A.P.A.P.S., ca urmare a lipsei calității sale procesuale pasive și a menținut celelalte dispoziții. A respins ca nefondate apelurile declarate de pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Prefectura județului Botoșani împotriva sentinței civile nr. 278 din 29 mai 2003 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, referitor la excepția de prematuritate invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 10/2001 a fost mult depășit iar conduita imputabilă a persoanei notificate care nu a răspuns la notificare din neglijență sau rea voință nu poate afecta interesele persoanei îndreptățite și nu poate s-o lipsească de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege , aceasta având deschisă calea la justiție, în condițiile Legii nr. 10/2001.

Criticile referitoare la faptul că raportul de expertiză administrat în cauză a fost efectuat fără respectarea dispozițiilor legale și că pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Prefecturii județului Botoșani nelegal au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de efectuarea raportului au fost respinse ca neîntemeiate întrucât s-au depus obiecțiuni la raportul de expertiză iar în apel nu s-a solicitat efectuarea unei noi expertize. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P Botoșani și pârâta Prefectura județului Botoșani.

În dezvoltarea motivelor sale de recurs, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P Botoșani a arătat că dispozițiile art. 20-35 și art. 37-40 din Legea nr. 10/2001 au fost interpretate eronat în sensul că atât instanța de fond cât și cea de apel nu au avut în vedere că procedura administrativă impusă de legea specială, care derogă de la prevederile dreptului comun nu a fost îndeplinită. Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P Botoșani a mai susținut că, chiar dacă reclamantul a depus notificarea prin care solicita restituirea în natură a imobilului revendicat sau, eventual, titluri de valoare, plângerea în instanță este prematur introdusă deoarece instituția notificată nu s-a pronunțat printr-o decizie motivată și, ca atare, nu sunt îndeplinite condițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, instanța neputându-se investi cu acordarea despăgubirilor bănești prevăzute de Legea nr. 10/2001.

A conchis, pentru motivele arătate că hotărârile pronunțate sunt nelegale și a cerut admiterea recursului, desființarea hotărârilor judecătorești și, rejudecând cauza pe fond, să fie respinsă acțiunea ca prematur introdusă și să fie respins și capătul de cerere privind cheltuielile de judecată ca fiind nedatorate. Pârâta Prefectura județului Botoșani prin Prefectul județului Botoșani, în recursul său, a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivelor de apel ce vizau faptul că a fost obligată, alături de celelalte pârâte, la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.740.000 lei. A arătat că cheltuielile de judecată nu trebuiau să cadă și în sarcina sa ci doar în sarcina Primăriei municipiului Dorohoi, care a fost obligată la restituirea în natură a terenului în suprafață de 2.038 mp, și Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, care a fost obligat la emiterea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare.

A mai arătat că atâta timp cât reclamantul nu a primit nici o ofertă de la SC I. SA Dorohoi, care deține imobilul revendicat, el nu se putea adresa justiției întrucât conform art. 24 alin. (7) din Legea nr. 10/2001 persoana îndreptățită se poate adresa instanței doar în situația în care refuză oferta. A solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a sentințelor pronunțate de instanțele de fond și apel în sensul excluderii sale de la plata cheltuielilor de judecată. Recursurile sunt nefondate pentru considerentele care succed. Din analiza actelor și lucrărilor cauzei rezultă că reclamanții B.C. și C.A. au adresat notificările prevăzute de art. 21 din Legea nr. 10/2001 Primăriei municipiului Dorohoi prin Primar și SC I. SA Dorohoi la data de 6 aprilie 2001 și Prefecturii județului Botoșani, Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și A.P.A.P.S.

la data de 18 octombrie 2001, fapt necontestat, de altfel, de nici una din persoanele notificate, chemate în proces în calitate de pârâte. Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001, în redactarea în vigoare la data soluționării cauzei, î n termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată iar potrivit art. 24 alin. (1) , dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă, după caz, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut la art. 23 alin. (1) să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului.

Aceste dispoziții legale se regăsesc în prezent în redactarea art. 25 și, respectiv, a art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, ca urmare a modificărilor aduse prin Legea nr. 247/2005. Din cele expuse rezultă că legiuitorul nu a lăsat la discreția entității investite cu soluționarea notificării emiterea dispoziției motivate într-un interval de timp nedefinit ci a obligat-o să respecte termenul defipt de textele de lege menționate. Astfel, nerespectarea termenului pentru emiterea dispoziției motivate nu împiedică persoana îndreptățită să se adreseze instanței pentru valorificarea dreptului său material prevăzut de lege într-un termen rezonabil.

Pentru aceste considerente, în mod legal instanța de apel a constatat că, în condițiile în care pârâții nu au putut proba că au răspuns, într-un sens sau altul, notificărilor ce le-au fost adresate de reclamanții din prezenta cauză, demersul judiciar al acestora este pe deplin îndreptățit iar acțiunea lor nu poate fi respinsă ca prematur introdusă. Aceasta este și rațiunea pentru care instanța de fond, prin sentința confirmată de instanța de apel, i-a obligat pe pârâți la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.750.000 lei, ocazionate de soluționarea acțiunii reclamanților, în speță fiind incidente dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate se constată că criticile formulate de recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P Botoșani în sensul că au fost interpretate eronat dispozițiile art. 20-35 și cele ale art. 37-40 ale Legii nr. 10/2001 nu sunt întemeiate cum neîntemeiată este și susținerea conform căreia instanța nu se putea investi cu acordarea despăgubirilor bănești prevăzute de Legea nr. 10/2001 întrucât raportul juridic dedus judecății de către reclamanți privea o asemenea cerere asupra căreia instanța era obligată să se pronunțe.

Având în vedere aceste temeiuri reiese că instanța de fond, prin soluția confirmată de instanța de apel a făcut o corectă aplicare a legii când, raportat la situația de fapt constatată , a stabilit că acțiunea reclamanților nu putea și nu poate fi respinsă ca prematur introdusă și, în consecință, nu putea și nu se poate respinge nici capătul de cerere privind cheltuielile de judecată ca nefiind datorate așa cum a cerut, în recursul său, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P Botoșani.

Analizând critica recurentei-pârâte Prefectura județului Botoșani conform căreia , față de soluția pronunțată, nu trebuia să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată se constată, pentru argumentele deja expuse, că este neîntemeiată întrucât Prefectura județului Botoșani nu a dat nici un răspuns notificării pe care i-au adresat-o reclamanții, pe care, prin întâmpinarea formulată în faza procesuală a fondului, recunoaște că a primit-o (filele 22-23 din dosarul nr. 5478/2001 al Tribunalului Botoșani).

Reiese cu evidență că această conduită culpabilă i-a determinat pe reclamanți să cheme în judecată și Prefectura județului Botoșani, alături de ceilalți pârâți, neavând nici o relevanță faptul că prin hotărârea pronunțată de instanța de fond, confirmată de instanța de apel doar pârâta Primăria municipiului Dorohoi și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice au fost obligați la restituirea în natură a terenului în suprafață de 2.038 mp și, respectiv, la emiterea în favoarea reclamanților de titluri de valoare folosite exclusiv în procesul de privatizare în limita sumei de 1.139.727.000 lei, cu atât mai mult cu cât apărările formulate în cauză de pârâta Prefectura municipiului Botoșani au vizat prematuritatea acțiunii reclamanților și nu lipsa calității sale procesuale pasive.

Excluderea pârâtei Prefectura județului Botoșani de la plata cheltuielilor de judecată ar fi fost justificată în condițiile în care aceasta ar fi făcut dovada că a dat un răspuns notificării reclamanților, desigur, cu respectarea obligațiilor și competențelor ce-i reveneau potrivit Legii nr. 10/2001, conduită prin care ar fi putut să evite chemarea sa în proces de către reclamanți or tocmai lipsa acestui răspuns a dat naștere culpei sale procesuale, în baza căreia a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată, alături de ceilalți pârâți. Având în vedere temeiurile care preced, se constată că decizia atacată este legală iar recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P Botoșani și Prefectura județului Botoșani împotriva deciziei nr. 112 din 25 noiembrie 2003 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 octombrie 2006.