ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7533/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7533/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

7042/2000, reclamanții D.Ș.A., D.I.Z., D.G., D.R.M.B. și M.I., în

contradictoriu cu pârâții SC L. SA Botoșani, Consiliul Municipal Botoșani și

A.I., au solicitat să se dispună restituirea în natură a imobilului, compus din

casă și teren, situat în Botoșani, înscrierea în evidențele cadastrale a

drepturilor lor de proprietate cu privire la imobil, precum și plata de

despăgubiri pentru partea din imobil care s-a demolat.

Au mai solicitat reclamanții și

constatarea nulității contractului de închiriere nr. 50495/1986, pentru ca,

ulterior, să renunțe la acest capăt de cerere de chemare în judecată a pârâtei

A.I.

La termenul din 15 octombrie 1999,

reclamanții și-au modificat acțiunea în sensul obligării pârâților, inclusiv a

Statului Român, a cărui introducere în cauză au solicitat-o, la plata de

despăgubiri, dat fiind că imobilul construcție nu mai există.

După apariția Legii nr. 10/2001, la

25 aprilie 2001, reclamanții au cerut suspendarea cauzei în vederea efectuării

de demersuri administrative pentru obținerea de măsuri reparatorii pe calea

acestei legi.

Ca urmare a notificării adresate

Primăriei municipiului Botoșani, este emisă decizia nr. 4089 din 30 mai 2002.

Împotriva acestei decizii

reclamanții au formulat contestație, solicitând obligarea primarului

municipiului Botoșani a dispune restituirea prin echivalent a imobilelor

pretinse prin acțiune, sub formă de titluri de valoare nominală folosite

exclusiv în procesul de privatizare; de asemenea au mai pretins obligarea

primarului municipiului Botoșani la plata de daune morale pentru modul abuziv

de soluționare a cererii lor.

Prin sentința civilă nr. 218 din 8

mai 2003, Tribunalul Botoșani a admis acțiunea formulată de reclamanți și a

obligat pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice să emită pe

numele acestora titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de

privatizare în limita sumei de 4.574.667.316 lei și să le plătească 5.109.500

lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, prin ordinul de rechiziție nr. 94 din 30 noiembrie 1948

imobilul a fost preluat de autoritățile locale fără a mai fi restituit și că,

în cele din urmă a trecut în administrarea R.A. Botoșani, în prezent SC L. SA

Botoșani, iar în anul 1984 construcțiile au fost demolate și pe teren s-au

construit blocuri de locuințe.

Valoarea actualizată a

construcțiilor și terenului este de 4.574.667.316 lei, iar reclamanții au

solicitat să fie despăgubiți prin titluri de valoare nominală.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamanții și Statul Român.

Curtea de Apel Suceava, prin decizia

civilă nr. 2345 din 22 septembrie 2004, a respins ca nefondate apelurile,

reținând că valoarea imobilului a fost corect stabilită printr-o expertiză tehnică

cu aplicarea dispozițiilor obligatorii prevăzute de legea specială [art. 10

alin. (6) și (7) din Legea nr. 10/2001], iar reclamanților li s-au acordat

titluri de valoare nominală și nu despăgubiri bănești.

În contra acestei decizii au

declarat recurs reclamanții și D.G.F.P. Botoșani.

Prin decizia nr. 9275 din 15

noiembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă

și de proprietate intelectuală, a fost admis recursul declarat de reclamanți, a

casat decizia atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

A respins ca nefondat recursul

declarat de D.G.F.P. Botoșani.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte

a reținut, în esență, următoarele:

Deși la dosar au fost depuse

înscrisuri din care rezultă că valoarea terenului se stabilește prin mecanisme

diferite de cel utilizate de expert, precum și faptul că valoarea unitară de

pornire este net diferită de cea utilizată în expertiza administrată la

instanța de fond, instanța de apel a respins proba cu o nouă expertiză fără a

motiva această măsură.

De asemenea, era necesar ca instanța

să se pronunțe cu privire la raportul de evaluare privind aplicarea Legii nr.

10/2001, avizul favorabil al Ministerului Finanțelor Publice privind emiterea

dispoziției de acordare de măsuri reparatorii în limita sumei de 9.088.013.090

lei și, mai ales, cu privire la dispoziția nr. 8115 din 4 iunie 2004, emisă de

primarul municipiului Botoșani, prin care se stabilesc măsuri reparatorii în

echivalent, constând în titluri de valoare nominală folosite exclusiv în

procesul de privatizare, în cuantumul sus menționat, cuantum ce diferă cu mult

de cel stabilit prin sentința nr. 218 din 8 mai 2003, respectiv 4.574.667.316

lei.

Referitor la recursul declarat de

D.G.F.P., a reținut că susținerile privind nerespectarea dispozițiilor Legii

nr. 10/2001 nu pot fi primite.

În rejudecare, instanța de trimitere

a dispus efectuarea unei expertize tehnice în construcții și a unei expertize

topometrice.

Reclamanții au depus la dosar, mai

multe înscrisuri, precum și o expertiză extrajudiciară pentru evaluarea

bunurilor în litigiu.

Curtea de Apel Suceava, secția

civilă, prin decizia nr. 71 din 9 martie 2007, a admis apelul declarat de

reclamanți, a schimbat în parte sentința civilă nr. 218 din 8 mai 2003 a

Tribunalului Botoșani și în consecință:

A constatat că reclamanții sunt

îndreptățiți să primească măsuri reparatorii prin echivalent în cuantum de

2.178.325,84 lei RON.

Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice a fost obligat să plătească reclamanților suma de 3.000 lei

RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, curtea a

reținut, în esență, următoarele:

La termenul din 26 ianuarie 2007,

reclamantul D.Ș.A. a precizat că dispoziția nr. 8115 din 4 iunie 2004 a

Primăriei municipiului Botoșani, se referă la un alt imobil decât cel ce face

obiectul prezentei cauze, situat în imediata vecinătate a imobilului pentru

care se solicită despăgubiri, reclamanții înțelegând astfel să ofere un termen

de comparație, pentru a justifica pretențiile lor.

În ceea ce privește expertiza

extrajudiciară efectuată la cererea reclamanților, s-a reținut că nu poate fi

avută în vedere, fiind încălcate dispozițiile art. 201-214 C. proc. civ.,

urmând a fi înlăturată.

Referitor la raportul de expertiză

topometrică, a reținut că reclamanții nu au formulat obiecțiuni ci observații,

neimpunându-se efectuarea unei contraexpertize, astfel că suprafața de teren

preluată de la autorul reclamanților este de 6000 mp (fila 96).

Față de modul în care este ocupat

terenul, respectiv construcții, căi de acces, și alte spații de utilitate

publică, a dispus acordarea sumei de 1.825.200 lei (6000 mp x 90 Euro/mp).

Cu privire la imobilele,

construcții, instanța de apel a reținut că expertiza a fost contestată de către

reclamanți, dar raportul de expertiză extrajudiciară nu poate fi avut în vedere

pentru considerentele expuse mai sus.

Obiecțiunile legate de actele

normative avute în vedere cu ocazia întocmirii expertizei nu pot avea relevanță

întrucât aceste acte sunt în vigoare și sunt obligatorii la întocmirea unor

lucrări de expertiză, astfel încât reclamanții sunt îndreptățiți, atât pentru

terenul în suprafață de 2000 mp cât și pentru construcțiile edificate pe acest

teren preluate de la autorii reclamanților și demolate, la suma totală de 2.178.325,84

lei RON.

În contra acestei decizii și a

tuturor încheierilor premergătoare cât și a încheierii de îndreptare a erorii

materiale din 15 mai 2007 strecurate în considerentele deciziei nr. 71 din 9

martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, au declarat

recurs reclamanții, invocând cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Dezvoltând critica de nelegalitate

reclamanții au susținut următoarele:

- în considerentele sale instanța de

apel nu a statuat în nici un fel asupra precizării expertului C., referitoare

la existența unei porțiuni de teren restituibilă în natură;

- susținerile instanței că nu poate

avea în vedere expertiza depusă de expertul A., întrucât acest raport a fost

întocmit cu încălcarea prevederilor art. 201-214 C. proc. civ., nu au acoperire

nici faptică nici logică deoarece, expertiza s-a efectuat extrajudiciar,

nefiind aplicabile dispozițiile art. 201-214 C. proc. civ.. Imobilul în

discuție fiind demolat anterior notificării actualului litigiu nu mai necesită

lucrări la fața locului, iar baza documentară a tuturor expertizelor a

constituit-o înscrisurile depuse ca probă în dosar, fiind respectat și

principiul contradictorialității, prin faptul că expertiza A. a fost depusă în

trei exemplare.

Au mai arătat reclamanții-recurenți

că instanța ar fi trebuit să comunice acel mijloc de probă realizat

extrajudiciar intimaților, sau cel puțin să pună în discuția părților

utilitatea comunicării probei, în contextul în care mijlocul de probă realizat

extrajudiciar a fost socotit inacceptabil, coroborat cu faptul că au respins

categoric lucrarea efectuată de expert ing. G.

În sinteză, recurenții au susținut

că prin gradul impropriu de administrare a probatoriului, au încălcat

prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., stabilind o despăgubire sensibil

inferioară celei legal cuvenite, în mod special sub aspectul desdăunării pentru

construcții.

În ceea ce privește critica

încheierii din data de 15 mai 2007, recurenții au invocat faptul că deși în

considerentele deciziei s-a ortografiat corect numele reclamanților în

dispozitivul încheierii se introduce o altă ortografiere, diferită de cea din

considerente și eronată.

Recursul declarat de reclamanți

împotriva deciziei nr. 71 din 9 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel

Suceava, secția civilă, este nefondat pentru considerentele ce succed.

Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de

drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.

În ceea ce privește starea de fapt,

instanța de trimitere are obligația să ia în cercetare probele pentru a lămuri

anumite împrejurări indicate în decizia instanței supreme.

Prin decizia de casare, s-a indicat

instanței de trimitere să se pronunțe asupra înscrisurilor depuse la dosar și

asupra probei cu o nouă expertiză tehnică solicitată de reclamanți.

De asemenea, era necesar ca instanța

să se pronunțe cu privire la raportul de evaluare privind aplicarea Legii nr.

10/2001, avizul favorabil al Ministerului Finanțelor Publice privind emiterea

dispoziției de acordare de măsuri reparatorii în limita sumei de 9.088.013.090

lei și, mai ales cu privire la dispoziția nr. 8115 din 4 iunie 2004, emisă de

primarul municipiului Botoșani.

Conform îndrumărilor date, instanța

de trimitere a admis cererile formulate de reclamanții-recurenți privind

administrarea probei cu expertiza tehnică-judiciară, dispunând efectuarea unei

expertize tehnice în construcții și a unei expertize topometrice.

În ceea ce privește dispoziția nr.

8115 din 4 iunie 2004, emisă de primarul municipiului Botoșani, la termenul din

26 ianuarie 2007, reclamantul D.Ș.A. a precizat că, respectiva dispoziție se

referă la un alt imobil decât cel ce face obiectul prezentei cauze, situat în

imediata vecinătate a imobilului pentru care solicită despăgubiri, înțelegând

astfel să ofere un termen de comparație, pentru a justifica pretențiile lor.

Este adevărat că, în motivarea Legii

nr. 10/2001, proba cu expertiză extrajudiciară este admisibilă, cum corect au

susținut recurenții-reclamanți, însă instanța de trimitere s-a conformat

indicațiilor instanței supreme.

În speță, instanța de apel, în mod

corect și-a fundamentat soluția pe expertizele dispuse în cauză, înlăturând

obiecțiunile reclamanților pe care le-a calificat observații, întrucât actele

normative avute în vedere la stabilirea măsurilor reparatorii sunt în vigoare,

fiind obligatorii pentru expert.

Pe de altă parte, din raportul de

expertiză tehnică, cât și din suplimentul la acest raport, întocmit de expert

G.C. rezultă că, în lipsa unui proces-verbal de evaluare a imobilului demolat,

au fost avute în vedere prevederile Decretului-lege nr. 93/1977 privind uzura

imobilului și respectiv ale Decretului-lege nr. 256/1984, cât și normele A.

În ceea ce privește terenul preluat

de la autorul reclamanților-recurenți instanța de apel a stabilit în mod corect

că suprafața în litigiu este de 6.000 mp, aceasta formând și obiectul

notificării.

Pentru această suprafață ce nu poate

fi restituită în natură, expertul a stabilit că, pe piața terenurilor din

municipiul Botoșani, valoarea unui mp de teren este situată între 70 și 90

Euro.

Or, instanța de apel, pentru cei

6.000 mp, a luat în considerație valoarea maximă de 90 Euro/mp

În aceste condiții critica

recurenților referitoare la metodologie folosită de experți ca nerespectând

cerințele legii este nefondată.

Este întemeiată critica recurenților

referitoare la mențiunile de familie înscrise în dispozitivul încheierii din 15

mai 2007 a Curții de Apel Suceava, secția civilă.

Va modifica, în parte, încheierea în

sensul că numele reclamanților se va scrie „D.K.” în loc de „D.C.” cum greșit

s-a trecut.

Față de considerentele expuse, va

respinge nefondat recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei civile nr.

71 din 9 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă, și va

admite recursul acelorași reclamanți împotriva încheierii din 15 mai 2007 al

Curții de Apel Suceava, secția civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat

de D.Ș.A., M.I., D.K.I., D.G. și D.R.M.B. împotriva deciziei nr. 71 din 9

martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă.

Admite recursul declarat de D.Ș.A.,

în nume propriu și ca mandatar al celorlalți reclamanți împotriva încheierii

din 15 mai 2007 dată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă.

Modifică parțial încheierea de mai

sus, în sensul că numele reclamanților se va scrie D.K. în locul numelui D.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 noiembrie

2007.