ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1148/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1148/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2167 din 10 martie 2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, pronunțată în Dosarul nr. 26398/3/2008, s-a admis recursul

declarat de reclamanții M.A.M., M.T.I., M.M.I., C. (B.) M.C. și B.Z.P.

împotriva Deciziei nr. 336A din 25 mai 2010 a Curții de Apel București, secția

a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

A fost casată decizia

recurată, a fost admis apelul declarat de reclamanți împotriva Sentinței nr.

786 din 3 iunie 2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, care a

fost desființată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de recurs a reținut că, în speță, prin cererea de chemare în

judecată, recurenții-reclamanți au solicitat anularea Dispoziției din 13 iunie

2008 emisă de Primăria municipiului București și obligarea pârâtei să emită o

nouă dispoziție în conformitate cu prevederile legale și cu dispozițiile

hotărârii judecătorești care stau la baza emiterii dispoziției atacate.

Așa fiind, s-a

constatat că, prin dispoziția sus-menționată, la emiterea căreia s-au avut în

vedere notificările nr. 2555/2001 și nr. 40/2001, precum și Decizia civilă nr.

716/A din 16 aprilie 2006 a Tribunalului București, definitivă și irevocabilă,

s-au restituit în natură apartamentele nr. a și b din imobilul situat în

București, I.F., sector 1, cota parte indiviză din părțile și dependințele de

folosință comună, împreună cu cota de teren în suprafață de 67,38 mp, către

N.D.C. și M.C.D., iar în privința recurenților-reclamanți, a fost respinsă solicitarea

de restituire a imobilului, pe motiv că "a fost formulată de persoane care

nu aveau la data depunerii notificării o procură valabilă pentru revendicarea

unor bunuri în baza Legii nr. 10/2001".

S-a reținut că, prin

notificarea nr. 40/2001, formulată de M.T., în numele său și al moștenitorilor

în viață, respectiv M.A., M.T.I., M.A.A., M.I., B.P. și B.C., aceasta a

solicitat restituirea în natură a imobilului situat în str. I.F., sector 1,

București, proprietatea defunctului M.T.F., ce a fost preluat prin Decretul nr.

92/1950, la dosarul administrativ fiind depuse și actele de stare civilă ale

recurenților-reclamanți, în calitate de moștenitori ai autorului.

Conform normelor

legale referitoare la succesiune, dreptul subiectiv la restituirea în natură sau

prin echivalent a imobilului pentru care s-a formulat notificarea s-a transmis

către moștenitori, iar în cauză, faptul că și reclamanții au calitatea de

moștenitori nu a fost contestat.

De altfel, s-a

constatat că aceștia au avut calitatea de reclamanți și în Dosarul nr.

2864/3/2003 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în care s-a

pronunțat Decizia nr. 716A din 6 aprilie 2006, prin care s-a constatat

nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii

nr. 112/1995, privind cele două apartamente care fac obiectul dispoziției

contestate în cauză.

În aceste împrejurări

și având în vedere modul în care a fost formulată notificarea (atât în nume

propriu, cât și în numele celorlalți moștenitori), precum și atitudinea moștenitorilor,

s-a constatat că între persoana notificatoare și recurenții-reclamanți a operat

gestiunea de afaceri, în sensul că, prin notificarea formulată, M.T. a făcut un

act juridic util celorlalți moștenitori, care reprezintă un act de conservare,

întrucât s-a urmărit evitarea pierderii unei valori patrimoniale.

Pentru a fi în

prezența gestiunii de afaceri gerantul poate lucra, așa cum s-a întâmplat în

prezenta cauză, în același timp, în interes propriu și în interesul altuia.

În plus, ratificarea

gestiunii de afaceri duce la convertirea acesteia retroactiv într-un contract

de mandat.

Or, reclamanții au

arătat chiar prin acțiunea introductivă că își însușesc notificarea formulată

de comoștenitoarea lor pentru imobilul în litigiu.

Ca atare, față de

principiul indivizibilității moștenirii și având în vedere atitudinea

notificatoarei, care a adus la cunoștință emitentului dispoziției existența și

a altor moștenitori, solicitând restituirea și în numele acestora, așa cum

rezultă fără echivoc din modul în care este formulată notificarea, s-a ajuns la

concluzia că, prin demersurile făcute, atât notificatoarea, cât și

recurenții-reclamanți au urmărit valorificarea drepturilor succesorale, în

cadrul Legii nr. 10/2001.

În aceste condiții,

s-a constatat că, în mod greșit, instanțele de fond și de apel au reținut că

lipsa unei procuri valabile la data formulării notificării echivalează cu lipsa

unei notificări și că, prin urmare, reclamanții nu au sesizat legal unitatea

deținătoare.

În consecință, s-a

reținut că, prin soluțiile pronunțate, instanțele anterioare au soluționat

cauza fără a intra practic în cercetarea fondului, drept pentru care, pentru a

nu prejudicia părțile de un grad de jurisdicție și, inclusiv pentru a nu le

încălca dreptul la un proces echitabil, potrivit dispozițiilor Convenției

Europene a Drepturilor Omului, instanța a trimis cauza spre rejudecare la prima

instanță.

Împotriva acestei

decizii a formulat cerere de revizuire N.D.C., care a decedat în cursul

soluționării cauzei, calitatea sa procesuală fiind preluată de moștenitoarea

E.E., în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 2, 5 și 7 din C. proc. civ.,

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la

data de 5 decembrie 2011, sub nr. 9693/1/2011.

În motivarea cererii,

revizuentul a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 2

din C. proc. civ., deoarece recurenții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile

art. 26 alin. (3) și urm. din Legea nr. 10/2001, iar în fața instanței de

recurs au susținut că instanța de apel s-a raportat greșit la dispozițiile

Legii nr. 10/2001 și nu la normele de drept civil și de procedură civilă. Mai

mult, recurenții au susținut că nu se află în procedura prevăzută de Legea nr.

10/2001, ci într-o procedură civilă de executare silită a unei hotărâri

judecătorești, solicitând Primăriei municipiului București să emită o nouă

dispoziție în conformitate cu dispozitivul hotărârii ce se execută, după ce au

formulat o contestație indicând ca temei juridic art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001.

Astfel, revizuentul a

apreciat că în mod greșit instanța de recurs a primit aceste susțineri, fiind

indusă în eroare de recurenți cu privire la normele juridice aplicabile,

recurenții formulând cereri noi în recurs, ceea ce este inadmisibil.

A mai arătat

revizuentul că, din susținerile recurenților nu se poate lămuri care este

temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, astfel că trebuia ca acest

aspect să fie pus în discuția părților.

Prin urmare,

revizuentul a considerat că sunt aplicabile dispozițiile art. 322 alin. (1)

pct. 2 din C. proc. civ., prin aceea că instanța s-a pronunțat asupra unor

aspecte care nu au fost invocate/cerute și pentru faptul că, deși art. 126

alin. (6) din C. proc. civ. prevede că judecătorii hotărăsc numai asupra

obiectului cererii deduse judecății, sunt incidente și dispozițiile alin. (5)

ale aceluiași articol, care statuează principiul rolului activ al

judecătorului, potrivit căruia instanța avea îndatorirea de a stărui, prin

mijloace legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în

cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul

pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

Cât privește cazul de

revizuire reglementat prin art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.,

revizuentul a susținut că s-au descoperit înscrisuri doveditoare care au fost

reținute de reclamanți și care, dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia

judecării pricinii, ar fi putut conduce la altă soluție decât cea adoptată,

respectiv: scrisoarea olografă adresată de defuncta M.A. intimatului-recurent

M.A.M. la data de 22 noiembrie 1999, din care rezultă ca între părți exista o

relație tensionată; notele scrise depuse de numitul M.C.D., moștenitorul

defunctei M.T. în Dosarul nr. 7294/299/2009 al Tribunalului București, secția a

III-a civilă, la data de 8 februarie 2011, prin care se afirma că M.T. nu a

fost împuternicită pentru depunerea cererii conform Legii nr. 10/2001, deoarece

au fost împuternicite S.L. și E.D.; notele scrise depuse de numitul M.C.D.,

moștenitorul defunctei M.T. în Dosarul nr. 28688/3/2008 al Tribunalului

București, secția a III-a civilă, la data de 8 februarie 2011, prin care se

afirma că verii acesteia nu i-au dat împuternicire defunctei M.T. să îi

reprezinte pentru a formula și depune notificare în baza Legii nr. 10/2001.

În consecință,

revizuentul a susținut că instanța de recurs a apreciat în mod greșit că M.T. a

acționat și în interesul lui M.A.M., M.T.I., M.M.I., C. (B.) M.C. și B.Z.P.,

atâta timp cât aceștia au dat împuternicire altor persoane pentru a îi

reprezenta și nu exista nicio altă împuternicire pe numele lui M.T. sau M.A.,

singurele persoane care au formulat și depus notificare în baza Legii nr.

10/2001.

În susținerea cazului

de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.,

revizuentul a arătat că decizia a cărei revizuire se cere nu respectă cerința

constituțională și legală privitoare la aplicarea egală a dreptului național și

a jurisprudenței privind interpretarea și aplicarea efectivă și unitară a

dreptului în aceeași materie.

În acest sens, s-a

arătat că decizia împotriva căreia s-a formulat prezenta cerere de revizuire

este contradictorie cu Decizia civilă nr. 4238 din 8 iulie 2010 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 28688/3/2008 și cu Decizia

civilă nr. 4247 din 20 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în Dosarul nr. 28690/3/2008, deși toate cele trei dosare privesc

imobile diferite ale autoarei revizuentului, A.M., ce au fost restituite

persoanelor îndreptățite prin trei dispoziții ale Primarului municipiului

București, ce au fost contestate în instanță în temeiul art. 26 din Legea nr.

10/2001, iar cererile de chemare în judecată, motivele de apel și cele de

recurs formulate de reclamanți sunt identice în toate cele trei cauze.

La termenul de

judecată din 3 aprilie 2014, Înalta Curte a invocat excepția tardivității

cererii de revizuire deduse judecății, care urmează să fie examinată cu

prioritate.

Analizând lucrările

dosarului, instanța constată că excepția este incidentă în cauză pentru

următoarele considerente:

Prin cererea dedusă

judecății, se solicită revizuirea Deciziei nr. 2167 din 10 martie 2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 2, 5 și 7 din C. proc.

civ.

Potrivit art. 324

alin. (1) pct. 1 teza a II-a din C. proc. civ., termenul de revizuire este de o

lună și se va socoti, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 alin. (2), când

hotărârile au fost date de instanțe de recurs, de la pronunțarea ultimei

hotărâri.

În speță, subsumat

cazului de revizuire prevăzut de pct. 7 al art. 322 din C. proc. civ., se

solicită revizuirea Deciziei civile nr. 2167 din 10 martie 2011 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, decizie pronunțată în recurs, ca fiind contradictorie

cu Decizia civilă nr. 4238 din 8 iulie 2010 și cu Decizia civilă nr. 4247 din

20 mai 2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, situație în care

devine incident art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a II-a din C. proc. civ., când

termenul de revizuire se socotește de la pronunțarea ultimei hotărâri.

Or, sintagma

"ultima hotărâre" care are în vedere decizia a cărei revizuire se

solicită, ce a fost pronunțată în recurs la data de 10 martie 2011, pe când

cererea de revizuire a fost depusă la 5 decembrie 2011, fiind astfel formulată

tardiv, cu mult timp după expirarea termenului de o lună prevăzut de dispoziția

legală sus-menționată.

În cazul de revizuire

prevăzut de art. 322 pct. 2 din C. proc. civ., sunt aplicabile dispozițiile

art. 324 alin. (1) pct. 1 teza I din C. proc. civ., potrivit cărora termenul de

revizuire de o lună se calculează de la data pronunțării hotărârii de către

instanța de recurs.

Și în acest caz se

constată că cererea de revizuire a fost formulată cu depășirea termenului

legal, având în vedere că hotărârea supusă revizuirii a fost pronunțată la data

de 10 martie 2011, iar cererea a fost formulată la data de 5 decembrie 2011.

Aceeași situație se

regăsește și în ceea ce privește cazul prevăzut la art. 322 pct. 5, când

termenul de revizuire de o lună se socotește, potrivit dispozițiilor art. 324

alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., din ziua în care s-au descoperit

înscrisurile ce se invocă.

Însă, în speță, nu se

arată data când revizuentul a descoperit înscrisurile pretins a fi

"înscrisuri noi", ce ar fi fost reținute de partea potrivnică, ceea

ce conduce la concluzia că cererea de revizuire este formulată tardiv, pentru

că dacă revizuentul ar fi formulat cererea în termenul legal, de o lună de la

descoperirea înscrisurilor, acesta s-ar fi prevalat de acest fapt în motivarea

cererii de revizuire.

Or, în cuprinsul

cererii, revizuentul a invocat ca și înscrisuri noi notele scrise depuse la

data de 8 februarie 2011 de către numitul M.C.D., în Dosarul nr. 7294/299/2009

și, respectiv, în Dosarul nr. 28688/3/2008 ale Tribunalului București, secția a

III-a civilă, în ambele dosare fiind parte și revizuentul, astfel încât a avut

cunoștință de notele scrise ce au fost depuse.

În ceea ce privește

cel de-al treilea înscris invocat de revizuent, respectiv scrisoarea adresată

de defuncta M.A. intimatului-recurent M.A.M. la data de 22 noiembrie 1999, se

constată că nu există nicio referire sau dovadă în sensul că revizuentul ar fi

descoperit acest înscris în termenul de o lună înainte de formularea cererii de

revizuire.

Prin urmare, cum

cererea de revizuire dedusă judecății, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct.

2, 5 și 7 din C. proc. civ., a fost formulată cu depășirea termenului legal,

instanța urmează a o respinge ca fiind tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă,

cererea de revizuire a Deciziei nr. 2167 din 10 martie 2011 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, formulată de

revizuentul N.D.C. - decedat, și continuată de moștenitoarea E.E.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 3 aprilie 2014.

Procesat de GGC - AS