ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1148/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 2167 din 10 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, pronunțată în Dosarul nr. 26398/3/2008, s-a admis recursul declarat de reclamanții M.A.M., M.T.I., M.M.I., C. (B.) M.C. și B.Z.P. împotriva Deciziei nr. 336A din 25 mai 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie. A fost casată decizia recurată, a fost admis apelul declarat de reclamanți împotriva Sentinței nr. 786 din 3 iunie 2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, care a fost desființată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că, în speță, prin cererea de chemare în judecată, recurenții-reclamanți au solicitat anularea Dispoziției din 13 iunie 2008 emisă de Primăria municipiului București și obligarea pârâtei să emită o nouă dispoziție în conformitate cu prevederile legale și cu dispozițiile hotărârii judecătorești care stau la baza emiterii dispoziției atacate. Așa fiind, s-a constatat că, prin dispoziția sus-menționată, la emiterea căreia s-au avut în vedere notificările nr. 2555/2001 și nr. 40/2001, precum și Decizia civilă nr. 716/A din 16 aprilie 2006 a Tribunalului București, definitivă și irevocabilă, s-au restituit în natură apartamentele nr. a și b din imobilul situat în București, I.F., sector 1, cota parte indiviză din părțile și dependințele de folosință comună, împreună cu cota de teren în suprafață de 67,38 mp, către N.D.C.

și M.C.D., iar în privința recurenților-reclamanți, a fost respinsă solicitarea de restituire a imobilului, pe motiv că "a fost formulată de persoane care nu aveau la data depunerii notificării o procură valabilă pentru revendicarea unor bunuri în baza Legii nr. 10/2001". S-a reținut că, prin notificarea nr. 40/2001, formulată de M.T., în numele său și al moștenitorilor în viață, respectiv M.A., M.T.I., M.A.A., M.I., B.P. și B.C., aceasta a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în str. I.F., sector 1, București, proprietatea defunctului M.T.F., ce a fost preluat prin Decretul nr. 92/1950, la dosarul administrativ fiind depuse și actele de stare civilă ale recurenților-reclamanți, în calitate de moștenitori ai autorului.

Conform normelor legale referitoare la succesiune, dreptul subiectiv la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului pentru care s-a formulat notificarea s-a transmis către moștenitori, iar în cauză, faptul că și reclamanții au calitatea de moștenitori nu a fost contestat. De altfel, s-a constatat că aceștia au avut calitatea de reclamanți și în Dosarul nr. 2864/3/2003 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în care s-a pronunțat Decizia nr. 716A din 6 aprilie 2006, prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, privind cele două apartamente care fac obiectul dispoziției contestate în cauză.

În aceste împrejurări și având în vedere modul în care a fost formulată notificarea (atât în nume propriu, cât și în numele celorlalți moștenitori), precum și atitudinea moștenitorilor, s-a constatat că între persoana notificatoare și recurenții-reclamanți a operat gestiunea de afaceri, în sensul că, prin notificarea formulată, M.T. a făcut un act juridic util celorlalți moștenitori, care reprezintă un act de conservare, întrucât s-a urmărit evitarea pierderii unei valori patrimoniale. Pentru a fi în prezența gestiunii de afaceri gerantul poate lucra, așa cum s-a întâmplat în prezenta cauză, în același timp, în interes propriu și în interesul altuia. În plus, ratificarea gestiunii de afaceri duce la convertirea acesteia retroactiv într-un contract de mandat.

Or, reclamanții au arătat chiar prin acțiunea introductivă că își însușesc notificarea formulată de comoștenitoarea lor pentru imobilul în litigiu. Ca atare, față de principiul indivizibilității moștenirii și având în vedere atitudinea notificatoarei, care a adus la cunoștință emitentului dispoziției existența și a altor moștenitori, solicitând restituirea și în numele acestora, așa cum rezultă fără echivoc din modul în care este formulată notificarea, s-a ajuns la concluzia că, prin demersurile făcute, atât notificatoarea, cât și recurenții-reclamanți au urmărit valorificarea drepturilor succesorale, în cadrul Legii nr. 10/2001. În aceste condiții, s-a constatat că, în mod greșit, instanțele de fond și de apel au reținut că lipsa unei procuri valabile la data formulării notificării echivalează cu lipsa unei notificări și că, prin urmare, reclamanții nu au sesizat legal unitatea deținătoare.

În consecință, s-a reținut că, prin soluțiile pronunțate, instanțele anterioare au soluționat cauza fără a intra practic în cercetarea fondului, drept pentru care, pentru a nu prejudicia părțile de un grad de jurisdicție și, inclusiv pentru a nu le încălca dreptul la un proces echitabil, potrivit dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță. Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire N.D.C., care a decedat în cursul soluționării cauzei, calitatea sa procesuală fiind preluată de moștenitoarea E.E., în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 2, 5 și 7 din C. proc. civ., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 5 decembrie 2011, sub nr. 9693/1/2011.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., deoarece recurenții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 26 alin. (3) și urm. din Legea nr. 10/2001, iar în fața instanței de recurs au susținut că instanța de apel s-a raportat greșit la dispozițiile Legii nr. 10/2001 și nu la normele de drept civil și de procedură civilă. Mai mult, recurenții au susținut că nu se află în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, ci într-o procedură civilă de executare silită a unei hotărâri judecătorești, solicitând Primăriei municipiului București să emită o nouă dispoziție în conformitate cu dispozitivul hotărârii ce se execută, după ce au formulat o contestație indicând ca temei juridic art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, revizuentul a apreciat că în mod greșit instanța de recurs a primit aceste susțineri, fiind indusă în eroare de recurenți cu privire la normele juridice aplicabile, recurenții formulând cereri noi în recurs, ceea ce este inadmisibil. A mai arătat revizuentul că, din susținerile recurenților nu se poate lămuri care este temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, astfel că trebuia ca acest aspect să fie pus în discuția părților. Prin urmare, revizuentul a considerat că sunt aplicabile dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., prin aceea că instanța s-a pronunțat asupra unor aspecte care nu au fost invocate/cerute și pentru faptul că, deși art. 126 alin. (6) din C. proc.

civ. prevede că judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, sunt incidente și dispozițiile alin. (5) ale aceluiași articol, care statuează principiul rolului activ al judecătorului, potrivit căruia instanța avea îndatorirea de a stărui, prin mijloace legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Cât privește cazul de revizuire reglementat prin art. 322 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., revizuentul a susținut că s-au descoperit înscrisuri doveditoare care au fost reținute de reclamanți și care, dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării pricinii, ar fi putut conduce la altă soluție decât cea adoptată, respectiv: scrisoarea olografă adresată de defuncta M.A.

intimatului-recurent M.A.M. la data de 22 noiembrie 1999, din care rezultă ca între părți exista o relație tensionată; notele scrise depuse de numitul M.C.D., moștenitorul defunctei M.T. în Dosarul nr. 7294/299/2009 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 8 februarie 2011, prin care se afirma că M.T. nu a fost împuternicită pentru depunerea cererii conform Legii nr. 10/2001, deoarece au fost împuternicite S.L. și E.D.; notele scrise depuse de numitul M.C.D., moștenitorul defunctei M.T. în Dosarul nr. 28688/3/2008 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 8 februarie 2011, prin care se afirma că verii acesteia nu i-au dat împuternicire defunctei M.T. să îi reprezinte pentru a formula și depune notificare în baza Legii nr. 10/2001.

În consecință, revizuentul a susținut că instanța de recurs a apreciat în mod greșit că M.T. a acționat și în interesul lui M.A.M., M.T.I., M.M.I., C. (B.) M.C. și B.Z.P., atâta timp cât aceștia au dat împuternicire altor persoane pentru a îi reprezenta și nu exista nicio altă împuternicire pe numele lui M.T. sau M.A., singurele persoane care au formulat și depus notificare în baza Legii nr. 10/2001. În susținerea cazului de revizuire prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., revizuentul a arătat că decizia a cărei revizuire se cere nu respectă cerința constituțională și legală privitoare la aplicarea egală a dreptului național și a jurisprudenței privind interpretarea și aplicarea efectivă și unitară a dreptului în aceeași materie.

În acest sens, s-a arătat că decizia împotriva căreia s-a formulat prezenta cerere de revizuire este contradictorie cu Decizia civilă nr. 4238 din 8 iulie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 28688/3/2008 și cu Decizia civilă nr. 4247 din 20 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 28690/3/2008, deși toate cele trei dosare privesc imobile diferite ale autoarei revizuentului, A.M., ce au fost restituite persoanelor îndreptățite prin trei dispoziții ale Primarului municipiului București, ce au fost contestate în instanță în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001, iar cererile de chemare în judecată, motivele de apel și cele de recurs formulate de reclamanți sunt identice în toate cele trei cauze.

La termenul de judecată din 3 aprilie 2014, Înalta Curte a invocat excepția tardivității cererii de revizuire deduse judecății, care urmează să fie examinată cu prioritate. Analizând lucrările dosarului, instanța constată că excepția este incidentă în cauză pentru următoarele considerente: Prin cererea dedusă judecății, se solicită revizuirea Deciziei nr. 2167 din 10 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 2, 5 și 7 din C. proc. civ. Potrivit art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a II-a din C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 alin. (2), când hotărârile au fost date de instanțe de recurs, de la pronunțarea ultimei hotărâri.

În speță, subsumat cazului de revizuire prevăzut de pct. 7 al art. 322 din C. proc. civ., se solicită revizuirea Deciziei civile nr. 2167 din 10 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie pronunțată în recurs, ca fiind contradictorie cu Decizia civilă nr. 4238 din 8 iulie 2010 și cu Decizia civilă nr. 4247 din 20 mai 2011 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, situație în care devine incident art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a II-a din C. proc. civ., când termenul de revizuire se socotește de la pronunțarea ultimei hotărâri. Or, sintagma "ultima hotărâre" care are în vedere decizia a cărei revizuire se solicită, ce a fost pronunțată în recurs la data de 10 martie 2011, pe când cererea de revizuire a fost depusă la 5 decembrie 2011, fiind astfel formulată tardiv, cu mult timp după expirarea termenului de o lună prevăzut de dispoziția legală sus-menționată.

În cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 din C. proc. civ., sunt aplicabile dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza I din C. proc. civ., potrivit cărora termenul de revizuire de o lună se calculează de la data pronunțării hotărârii de către instanța de recurs. Și în acest caz se constată că cererea de revizuire a fost formulată cu depășirea termenului legal, având în vedere că hotărârea supusă revizuirii a fost pronunțată la data de 10 martie 2011, iar cererea a fost formulată la data de 5 decembrie 2011. Aceeași situație se regăsește și în ceea ce privește cazul prevăzut la art. 322 pct. 5, când termenul de revizuire de o lună se socotește, potrivit dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 4 din C. proc.

civ., din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă. Însă, în speță, nu se arată data când revizuentul a descoperit înscrisurile pretins a fi "înscrisuri noi", ce ar fi fost reținute de partea potrivnică, ceea ce conduce la concluzia că cererea de revizuire este formulată tardiv, pentru că dacă revizuentul ar fi formulat cererea în termenul legal, de o lună de la descoperirea înscrisurilor, acesta s-ar fi prevalat de acest fapt în motivarea cererii de revizuire. Or, în cuprinsul cererii, revizuentul a invocat ca și înscrisuri noi notele scrise depuse la data de 8 februarie 2011 de către numitul M.C.D., în Dosarul nr. 7294/299/2009 și, respectiv, în Dosarul nr. 28688/3/2008 ale Tribunalului București, secția a III-a civilă, în ambele dosare fiind parte și revizuentul, astfel încât a avut cunoștință de notele scrise ce au fost depuse.

În ceea ce privește cel de-al treilea înscris invocat de revizuent, respectiv scrisoarea adresată de defuncta M.A. intimatului-recurent M.A.M. la data de 22 noiembrie 1999, se constată că nu există nicio referire sau dovadă în sensul că revizuentul ar fi descoperit acest înscris în termenul de o lună înainte de formularea cererii de revizuire. Prin urmare, cum cererea de revizuire dedusă judecății, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2, 5 și 7 din C. proc. civ., a fost formulată cu depășirea termenului legal, instanța urmează a o respinge ca fiind tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 2167 din 10 martie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, formulată de revizuentul N.D.C. - decedat, și continuată de moștenitoarea E.E. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 aprilie 2014. Procesat de GGC - AS