ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5283/2010

Prin Decizia civilă

nr. 1774 din 19 februarie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, a respins excepția inadmisibilității

recursului declarat de recurentul-reclamant M.N.M., invocată de

recurenta-pârâtă G.M.K.; a admis recursurile declarate de reclamantul M.N.M.,

pârâta G.M.K. și Primăria Municipiului București, împotriva Deciziei civile nr.

710A din 8 noiembrie 2007 și Încheierea din 23 noiembrie 2006, pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie; a casat decizia și încheierea recurate și a dispus trimiterea

dosarului spre judecare la Tribunalul București.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de recurs a analizat recursurile declarate de către părți,

prin prisma motivului de ordine publică, invocat din oficiu, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., reținându-se că hotărârea recurată,

pronunțată pe data de 8 noiembrie 2007, a fost dată cu încălcarea competenței

altei instanțe, față de prevederile Legii nr. 219/2005.

Așa fiind, în raport

de obiectul pricinii și valoarea acestuia de 500.000 RON, conform precizării

făcute de apărătorul reclamantului în instanța de recurs pe data de 27 martie

2008, instanța competentă să soluționeze apelul era Tribunalul București, iar

Curtea de Apel București, care a soluționat apelul reclamantului, nesocotind

prevederile art. II alin. (2) din Legea nr. 219/2005, a încălcat competența

tribunalului.

Împotriva deciziei

respective, la data de 5 iunie 2009, a formulat contestație în anulare

recurentul-reclamant M.N.M., solicitând admiterea contestației; anularea

hotărârii atacate și reluarea judecății de la cel mai vechi act de procedură

efectuat, în vederea pronunțării unei decizii neviciate.

În motivarea

contestației în anulare, contestatorul a susținut că, din eroare, instanța de

recurs a reținut că valoarea imobilului (obiectul cererii) este de 500.000 RON,

greșeală generată de consemnarea greșită în Încheierea de ședință din data de

27 martie 2008 a afirmațiilor avocatului privind valoarea imobilului, fără să

se facă distincție între valoarea întregului imobil și valoarea unei părți din

imobil.

S-a mai arătat că, la

dosarul cauzei, nu s-a depus vreun înscris din care să rezulte valoarea reală a

imobilului care, în fapt, este mai mare de 500.000 RON, valoarea corectă a

imobilului putând fi stabilită printr-o expertiză evaluatoare ori printr-un

înscris care să emane de la o autoritate publică sau o precizare scrisă

formulată de reclamant, la judecarea în fond a cauzei.

A mai precizat faptul

că suma de 500.000 RON a fost o sumă la care s-a raportat valoarea cauțiunii pe

care trebuia să o depună intimata-recurentă G.M.K. și care privea numai

apartamentul nr. 2, nu întreg imobilul din str. A.Ș.P. nr. 20, sector 1

București; or, obiectul cererii de chemare în judecată privea întregul imobil,

nu numai apartamentul cu nr. 2.

S-a concluzionat că

invocarea excepției de necompetență în faza de recurs, bazată pe o apreciere

eronată a valorii imobilului, redusă la valoarea unui singur apartament din

imobil, a condus la pronunțarea unei decizii viciate.

În drept, și-a

întemeiat contestația în anulare pe prevederile art. 318 C. proc. civ.

La data de 19 martie

2010, intimata N.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea, ca

nefondată, a contestației în anulare formulată de contestatorul M.N.M..

Contestația în

anulare este nefondată, avându-se în vedere considerentele ce se vor succede:

Potrivit

dispozițiilor art. 318 alin. (1) Teza I C. proc. civ., hotărârile instanțelor

de recurs pot fi atacate cu contestație, printre altele, când dezlegarea este

rezultatul unei greșeli materiale.

Fiind de strictă

interpretare, aceste dispoziții reglementează contestația în anulare specială

și au în vedere numai greșeli materiale, cu caracter procedural, în legătură cu

aspectele formale ale judecății, fără a fi necesară o reexaminare a fondului

sau o apreciere a probelor.

În același timp,

fiind un text de excepție, noțiunea de greșeală materială nu trebuie să fie

interpretată în mod extensiv întrucât, instituind acest motiv, legiuitorul a

avut în vedere greșelile materiale cu caracter procedural pe care instanța le-a

comis prin omiterea ori confundarea unor elemente sau a unor date materiale

importante.

Or, în cauză,

motivele invocate de contestator vizează greșita stabilire a valorii imobilului

aflat în litigiu, în raport de care s-a găsit a fi întemeiat motivul de casare

întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat din oficiu, de

către instanța de recurs, astfel încât eroarea materială invocată nu mai

reprezintă o simplă eroare materială având ca obiect greșita evaluare a

obiectului cererii de chemare în judecată, respectiv valoarea imobilului aflat

în litigiu, ci o eventuală greșeală de judecată, care nu poate duce la

admisibilitatea căii de atac extraordinare a contestației în anulare.

Însă, în raport de

înscrisurile depuse la dosar, susținerile contestatorului nu sunt reale,

întrucât instanța de recurs a avut în vedere, la soluționarea recursului,

valoarea de 500.000 RON ca fiind aceea a întregului imobil și nu numai a unui

singur apartament din clădirea respectivă, apartament ocupat de pârâta G.M.K.

Este adevărat faptul

că la dosarul cauzei nu a fost administrată nicio probă din care să rezulte

valoarea întregului imobil, însă la interpelarea instanței, în ședința din 27

martie 2008, apărătorul intimatului-reclamant M.N.M. a precizat faptul că

valoarea imobilului în litigiu este de 500.000 RON, iar, ulterior, această

încheiere nu a fost atacată cu o cerere de îndreptare eroare materială prin

care să se susțină faptul că magistratul asistent a consemnat greșit

susținerile sale, în sensul că suma de 500.000 RON, în raport de care să se

stabilească cauțiunea, a fost precizată, avându-se în vedere cererea de

suspendare a executării silite a deciziei recurate, cerere formulată de

recurenta-pârâtă G.M.K., iar suma respectivă reprezintă numai valoarea

apartamentului ocupat de aceasta.

De asemenea, cu

ocazia dezbaterii recursurilor declarate de către părți, dezbateri consemnate

în Încheierea din 12 februarie 2009, recurentul-reclamant nu s-a apărat în sensul

celor arătate, ci a invocat doar faptul că la dosar, nu există nicio dovadă

privind valoarea obiectului litigiului.

Prin urmare, se va

reține faptul că la soluționarea recursurilor declarate de către părți, admise

în conformitate cu dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., prevederi

invocate din oficiu de către instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, nu a săvârșit nicio eroare

materială, întrucât a avut în vedere valoarea de 500.000 RON, ca fiind cea a

întregului imobil.

În consecință, față

de cele arătate, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare

formulată de contestatorul M.N.M., nefiind întrunite cerințele art. 318 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul M.N.M. împotriva

Deciziei civile nr. 1744 din 19 februarie 2009 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2010.

Procesat de GGC - DG