ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 503/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 2682 din 30 aprilie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis excepția lipsei calității procesuale a recurentei Primăria municipiului București și a respins recursul declarat de aceasta împotriva deciziei civile nr. 316 din 6 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. A admis recursul declarat de pârâtul Consiliul General al municipiului București prin primarul general, împotriva deciziei civile nr. 316 din 6 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. S-a modificat în parte decizia, în sensul că a dispus obligarea pârâtului să plătească reclamantului suma de 156.034,24 lei noi, reprezentând echivalentul a 36.229,48 Euro.

S-au menținut celelalte dispoziții ale deciziei și s-a luat act de retragerea recursului declarat de reclamantul C.A. împotriva aceleiași decizii. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că cel care a avut calitatea de pârât și, respectiv, de pârât-intimat în cauză a fost Consiliul General al municipiului București care a fost introdus în cauză încă din faza judecății în primă instanță, în primul ciclu procesual, în locul Primăriei municipiului București. Cum decizia recurată nu s-a pronunțat în contradictoriu cu Primăria municipiului București, aceasta nu are calitatea procesuală de a recura decizia respectivă, în cadrul instanței de recurs fiind aplicabile dispozițiilor art. 294 C. proc.

civ., coroborat cu art. 216 C. proc. civ., care nu permit introducerea de părți noi în proces. În privința recursului declarat de Consiliul General al municipiului București, s-a constatat că este întemeiat numai în ceea ce privește critica de nelegalitate formulată de recurent, având ca obiect întinderea drepturilor reclamantului, chiar dacă prin motivele de recurs s-a făcut referire impropriu la regula unanimității. Astfel, s-a concluzionat că statul urmează să răspundă față de reclamant, pe care l-a privat de dreptul său de proprietate, fără o prealabilă și dreaptă despăgubire, cu o sumă de bani corespunzătoare cotei sale indivize din întregul teren de 700 mp, adică în limitele dreptului de care l-a privat.

Câtă vreme statul a preluat trei cote indivize de câte 1/4 din cota de 1/3 din suprafața de 700 mp în anii 1974-1980, de la vânzătorii C.V., C.L. și P.M., reclamantul nu poate pretinde ca, pe calea dreptului comun, pe care el însuși a ales-o, să fie despăgubit și pentru cotele indivize preluate de la comoștenitori sau pentru o parte din acestea. Împotriva deciziei respective, la data de 26 mai 2010, a formulat cerere de revizuire recurentul-reclamant C.A., solicitând admiterea cererii așa cum a fost formulată, desființarea deciziei recurate, respingându-se recursul declarat de către Consiliul General al municipiului București împotriva acesteia. Motivându-și în fapt cererea de revizuire în data de 15 iunie 2010, revizuientul C.A.

a invocat în drept dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., susținându-se că prin decizia civilă nr. 2682 din 30 aprilie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut, astfel încât recurentele Primăria municipiului București și Consiliul General al municipiului București au primit mai mult decât s-a cerut, respectiv s-a dat mai mult decât s-a cerut.

În dezvoltarea motivelor cererii de revizuire, s-a susținut faptul că recurentele au criticat decizia recurată numai prin prisma faptului că nu ar fi fost respectată regula unanimității și că s-ar fi acordat despăgubiri în baza Decretului nr. 291/1984, precum și faptul că nu au fost respectate dispozițiile Legii nr. 247/2005 și ale Legii nr. 10/2001, acesta nefăcând niciodată referire la întinderea suprafeței de teren de 157,9 mp pentru care Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 316 din 6 mai 2009, le-a stabilit dreptul la despăgubiri.

S-a susținut, sub acest aspect, că prin decizia civilă nr. 2682 din 30 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, instanța supremă s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut, astfel încât, recurentele Primăria municipiului București și Consiliul General al Municipiului București au primit mai mult decât s-a cerut, respectiv s-a dat mai mult decât s-a cerut. Din moment ce din cuprinsul Decretului de expropriere nr. 291/1984 a rezultat că din patrimoniul reclamantului s-a expropriat suprafața de teren de 154,70 mp, iar Curtea de Apel București, prin decizia recurată, i-a stabilit drepturile bănești în raport de această suprafață, Înalta Curte de Casație și Justiție nu-i putea diminua drepturile calculate ca despăgubire în raport de suprafața de 154,7 mp.

S-a mai arătat și faptul că instanța supremă nu putea examina alte aspecte decât cele pentru care a fost investită prin recursul declarat de pârâți. Ulterior, pe data de 27 iulie 20120, revizuientul C.A. a depus o cerere, reprezentând completarea motivelor inițiale. Cererea de revizuire formulată de revizuient este nefondată și se va respinge, avându-se în vedere următoarele considerente : Dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. stipulează faptul că - revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere: dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Cele trei ipoteze prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii supuse judecății și ceea ce instanța a hotărât. Prin formularea sa, acest text de lege dă expresie și pune în aplicare principiul disponibilității, principiu care nu îngăduie instanței să depășească obiectul acțiunii sau al celorlalte cereri accesorii ori incidentale, dar nici nu îi permite să omită de a se pronunța asupra unui capăt de acțiune. Analizând cererea de revizuire formulată de revizuientul C.A., se constată, pe de o parte, faptul că nemulțumirea acestuia se referă la considerentele deciziei atacate și la faptul că instanța de recurs ar fi depășit limitele motivelor de recurs cu care a fost investită.

Această susținere nu poate face însă obiect de analiză în cadrul acestei căi extraordinare de atac, prin prisma motivului prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. care are în vedere pronunțarea instanței ultra, extra sau minus petita , în raport de pretențiile deduse judecății care alcătuiesc fondul cauzei și nu în raport de motivele pentru care se exercită o cale de atac. Astfel, s-a susținut de către reviziuient că pârâții au criticat decizia recurată numai prin prisma faptului că nu ar fi fost respectată regula unanimității și că s-ar fi acordat despăgubiri în baza Decretului nr. 291/1984, nefăcându-se referire la întinderea suprafeței de teren de 157,9 mp, pentru care aveau dreptul la despăgubiri, iar prin decizia contestată instanța supremă s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut.

În același timp însă, instanța supremă nu și-a depășit limitele investirii, în condițiile în care, în considerentele deciziei supuse revizuirii, se face referire la faptul că s-a găsit a fi întemeiată critica de nelegalitate formulată recurenții-pârâți în ceea ce privește întinderea drepturilor reclamantului, deși, prin motivele de recurs, s-a făcut referire impropriu la regula unanimității. În realitate, prin critica respectivă, recurenții-pârâți se referau la faptul că recurentul-reclamant nu este îndreptățit să primească despăgubiri pentru întreaga suprafață de teren expropriată de 157,9 mp, ci numai pentru suprafața de 58,20 mp, corespunzătoare cotei sale de 1/4 din 1/3 din 700 mp, suprafață constatată prin certificatul de moștenitor și necontestată de către reclamant, acesta neputând fi despăgubit decât în limitele acestei cote.

Nu sunt aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., raportat la faptul că instanța supremă s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut, iar recurenții-pârâți au primit mai mult decât au cerut, respectiv s-a dat mai mult decât s-a cerut, în condițiile în care, prin decizia supusă revizuirii, s-a admis recursul declarat de pârâtul Consiliul General al municipiului București, prin primarul general, s-a modificat în parte decizia recurată (nr. 316 din 6 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă), în sensul că a fost obligat recurentul-pârât să plătească reclamantului suma de 156.034,24 lei noi, reprezentând echivalentul a 36.299,48 Euro.

A fost admis recursul declarat de către recurentul-pârât, numai în ceea ce privește întinderea drepturilor reclamantului, întrucât acesta era îndreptățit la o despăgubire corespunzătoare cotei sale indivize din întregul teren de 700 mp, adică în limitele dreptului de care a fost privat, și nu pentru întreaga suprafață în condițiile în care nu a devenit niciodată proprietar a suprafeței de 154,70 mp menționată în acțiune, sau a suprafeței de 157,90 mp identificată la măsurători, ambele depășind suprafața de 58,20 mp corespunzătoare cotei sale de 1/4 din 1/3 din 700 mp.

Admițând recursul declarat de pârât și constatând îndreptățirea reclamantului la o despăgubire corespunzătoare cotei sale ideale de proprietate și nu pentru întreaga suprafață, cum greșit i-au fost acordate despăgubiri de către instanța de apel, nu se poate susține faptul că instanța de recurs s-ar fi pronunțat ultra, minus sau extra petita . Se va reține astfel că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., întrucât această dispoziție legală privește exclusiv obiectul cererilor, făcând trimitere la pretențiile concrete formulate în cererea de chemare în judecată de pârât în cererea reconvențională sau de ceilalți participanți în cererile lor.

De asemenea, se va constata că nu sunt aplicabile aceleași dispoziții nici în ceea ce privește susținerea revizuientului potrivit căreia, în recurs nu a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei municipiului București și nici instanța, din oficiu, nu a pus-o în discuția părților, astfel încât admiterea acestei excepții prin decizia dată în recurs apare ca nelegală și că instanța s-ar fi pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut.

Susținerile revizientului sunt nefondate, întrucât în practicaua deciziei contestate s-a făcut referire la încheierile din 19 februarie 2010 și 25 februarie 2010, prin care au fost soluționate cererile reclamantului de îndreptare a erorii materiale în dosarele nr. 322/2/2005 și 9134/2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în sensul că în mod greșit a fost menționat în calitate de pârât Consiliul General al Municipiului București în loc de Primăria Municipiului București. Referitor la cererea formulată de revizuient pe data de 27 iulie 2010, prin care s-au completat motivele cererii inițiale se constată faptul că din conținutul acesteia nu rezultă argumente și susțineri noi față de investirea inițială a instanței, astfel încât nu va mai fi analizate.

În consecință, în raport de dispozițiile art. 326-328 C. proc. civ., se va respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuientul C.A.

PENTRUACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuentul C.A. împotriva deciziei civile nr. 2682 din 30 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s ecția civilă și de proprietate intelectuală, pronunțată în dosarul nr. 33322/2/2005. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2011.