ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1252/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1252/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 96 din 26 ianuarie 2009, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantul M.I.M. și a obligat pârâta Primăria Municipiului București să retrocedeze reclamantului cota indiviză de ½ din terenul situat în București, în suprafață de 220 mp, identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Municipiul București prin Primarul General, iar prin decizia civilă nr. 338A din 28 mai 2009, Curtea de Apel București a respins, ca nefondat, apelul.
Apelantul-pârât Municipiul București prin Primarul General a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, cererea de recurs fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 21 iulie 2009. Înalta Curte urmează a constata nul recursul declarat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 302/1 C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
În cuprinsul cererii de recurs care a învestit Înalta Curte, recurentul expune situația de fapt a cauzei, redă o parte din considerentele deciziei instanței de apel, face trimitere la motivele de apel pe care le-a formulat și arată că Legea nr. 33/1994 nu e aplicabilă litigiului. Cererea de recurs nu conține însă precizări de natură juridică a eventualelor greșeli pe care le conține hotărârea recurată și o minimă argumentare în drept a unor criticii de nelegalitate. Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Nu se poate considera că simpla indicare a prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. în cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate în sensul exigențelor prevăzute de art. 302/1 C. proc. civ. Cerințele art. 302/1 C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul formulării, prin motivele de recurs, a unei argumentări juridice a nelegalității invocate prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale. În consecință, constatând că niciuna din criticile formulate nu pot fi încadrate în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 302-303 C. proc. civ. și art. 306 C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 328 din 28 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 februarie 2010.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.