ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2172/2011

Ședința publică de la 2 iunie 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistră pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială, la data

de 22 februarie 2011, reclamanta A.V.A.S. București în contradictoriu cu

intimata S.I.F.M. SA a solicitat acordarea unui termen de grație de 18 luni

pentru efectuarea voluntară a plății creanței stabilită prin sentința

comercială nr. 29 din 11 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VI-a comercială, în dosarul nr. 7578/2/2009, iar în subsidiar

eșalonarea la plată a creanței stabilite prin titlul executoriu menționat, pe

termen de 3 ani, în rate anuale egale, începând cu data rămânerii irevocabile a

hotărârii ce va fi pronunțată în prezenta cauză.

Prin întâmpinare, intimata S.I.F.M. a

invocat excepția de inadmisibilitate a cererii ca urmare a nerespectării

condițiilor privind formularea acesteia, condiții prevăzute în mod expres de

dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 112 și 720

3

C. proc. civ. și a

arătat că, din perspectiva textelor invocate, cererea reclamantei este în mod

vădit informă.

Prin sentința comercială nr. 33/2011 din 22 martie

2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, s-a

respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de

reclamanta debitoare A.V.A.S. în contradictoriu cu intimata creditoare S.I.F.M.

SA.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut în principal că în prezenta cauză nu s-a făcut

dovada începerii executării silite, reclamanta A.V.A.S. dispune în continuare

de primul termen de grație acordat de legiuitor, cel de 6 luni, care începe să

curgă de la data comunicării de către executorul judecătoresc a somației de

plată.

Împotriva sentinței comerciale nr. 33/2011

din 22 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, a declarat recurs A.V.A.S. arătând că: 1. instanța de judecată a

făcut o interpretare eronată a dispozițiilor normative introduse prin O.U.G. nr.

4/2011 prin care a fost modificată O.G. nr. 22/2002; 2. instanța în mod greșit

a apreciat că A.V.A.S. nu a făcut dovada lipsei disponibilităților bănești; 3.

cererea de suspendare a începerii executării silite este temeinică.

În dezvoltarea criticilor aduse

hotărârii recurate încadrate în motivul de nelegalitate al art. 304 pct. 9 și

invocând și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., recurenta arată că

reglementarea posibilității amânării sau eșalonării obligației de plată

constituie și o măsură legislativă menită să permită instituției debitoare să

întreprindă demersurile necesare pentru asigurarea creditelor bugetare în vederea

îndepliniri obligațiilor de plată stabilite prin titluri executorii.

Recurenta mai arată că instanța în

mod greșit a apreciat că A.V.A.S. nu a făcut dovada lipsei disponibilităților

bănești deoarece la dosarul cauzei este depusă o adresă prin care se confirmă

acest fapt.

Cu privire la cererea de suspendare

a începerii executării silite recurenta arată că deși până în prezent nu a fost

declanșată procedura executării silite asupra instituției sale, există

posibilitatea ca până la judecarea recursului, acest lucru să se înfăptuiască.

Intimata S.I.F.M. a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările

dosarului în funcție de criticile recurentei, Înalta Curte reține că recursul

este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei

legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Literatura de specialitate a statuat

că hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta

a fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată

ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea

legii. De asemenea, s-a stabilit de către doctrină că hotărârea a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a cărei hotărâre

se atacă a recurs la aplicarea dispozițiilor legale incidente speței, însă fie

le-a încălcat, fie le-a aplicat greșit.

Din această perspectivă precum și

din criticile hotărârii recurate, Înalta Curte reține că hotărârea instanței de

fond a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței.

Astfel, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că în prezenta

cauză nu s-a făcut dovada începerii executării silite, ceea ce înseamnă că în

temeiul art. 2 din O.G. nr. 22/2002 recurenta-reclamantă beneficiază în

continuare de primul termen de grație acordat de legiuitor, cel de 6 luni care

începe să curgă de la data comunicării de către executorul judecătoresc a

somației de plată. Solicitarea recurentei-reclamante de acordare a unui nou

termen de grație de 18 luni în executarea obligației apare ca nejustificată din

moment ce nu a început să curgă nici termenul de 6 luni instituit de

dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 22/2002.

Referitor la critica recurentei, în

sensul că instanța de fond a apreciat greșit că A.V.A.S. nu a făcut dovada

lipsei disponibilităților bănești, Înalta Curte o va înlătura deoarece

înscrisurile depuse în fața instanței de fond nu sunt relevante atât timp cât

înființarea popririi la cererea altor creditori este un aspect care ține de

conduita debitoarei, nefiind în sarcina creditoarei să identifice sursele

financiare prin care debitoarea și-ar putea achita obligațiile de plată.

Cu privire la critica adusă hotărârii

recurate, în sensul că cererea de suspendare a executării silite este

întemeiată, Înalta Curte reține că așa cum s-a arătat deja instanța de fond a

reținut corect că atât timp cât nu s-a început executarea silită debitoarea

beneficiază în continuare de primul termen de grație, de 6 luni acordat de

legiuitor care începe să curgă de la data comunicării somației de plată de

către executorul judecătoresc.

Având în vedere considerentele

arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta A.V.A.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 33/2011 din 22

martie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 iunie 2011.