ÎCCJ, decizie (scj.ro #83009)

Obligații

comerciale. Cerere de acordare a unui nou termen de grație. Condiții

Cuprins pe materii: Drept comercial. Obligații

comerciale

Index alfabetic: termen de grație

-

executare silită

-

plată voluntară

O.G. nr. 22/2002, art. 2

Din economia dispozițiilor art. 2 din

O.G. nr. 22/2002 rezultă faptul că termenul de grație de 6 luni

acordat de legiuitor debitorului pentru executarea creanței stabilite prin

titluri executorii începe să curgă de la data comunicării de

către executorul judecătoresc a somației de plată.

Solicitarea debitorului de acordare a unui

alt termen de grație în executarea obligației, anterior

expirării termenului legal de 6 luni, fără a se face dovada

începerii executării silite, apare ca nejustificată deoarece se

consideră că debitorul beneficiază în continuare de acest prim

termen de grație acordat de legiuitor.

Secția

comercială, Decizia nr. 2172 din 2 iunie 2011

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe

rolul Curții de Apel București, Secția a V-a comercială,

reclamanta A.V.A.S. București în contradictoriu cu intimata S.I.F. M. SA a

solicitat acordarea unui termen de grație de 18 luni pentru efectuarea

voluntară a plății creanței stabilită prin

sentința comercială nr. 29/2010 pronunțată de Curtea de

Apel București, Secția a VI-a comercială, iar, în subsidiar,

eșalonarea la plată a creanței stabilite prin titlul executoriu

menționat, pe termen de 3 ani, în rate anuale egale, începând cu data

rămânerii irevocabile a hotărârii ce va fi pronunțată în

prezenta cauză.

Prin întâmpinare, intimata S.I.F. M. a invocat excepția de

inadmisibilitate a cererii ca urmare a nerespectării condițiilor

privind formularea acesteia, condiții prevăzute în mod expres de

dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 112 și 720

3

C. proc. civ. și a arătat că, din perspectiva textelor invocate,

cererea reclamantei este în mod vădit informă.

Prin sentința comercială nr.

33/2011 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a

V-a comercială, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în

judecată formulată de reclamanta debitoare A.V.A.S. în contradictoriu

cu intimata creditoare S.I.F. M. SA.

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a

reținut, în principal, că în cauză nu s-a făcut dovada

începerii executării silite, ca reclamanta AVAS dispune în continuare de

primul termen de grație acordat de legiuitor, cel de 6 luni, care începe

să curgă de la data comunicării de către executorul

judecătoresc a somației de plată.

Împotriva sentinței comerciale nr. 33/2011 a declarat

recurs AVAS arătând că:  instanța de judecată a făcut

o interpretare eronată a dispozițiilor normative introduse prin

O.U.G. nr. 4/2011 prin care a fost modificată O.G. nr. 22/2002;

instanța în mod greșit a apreciat că AVAS nu a făcut dovada

lipsei disponibilităților bănești; cererea de suspendare a

începerii executării silite este temeinică.

În dezvoltarea criticilor aduse hotărârii recurate

încadrate în motivul de nelegalitate al art. 304 pct. 9 și invocând

și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. recurenta a

arătat că reglementarea posibilității amânării sau

eșalonării obligației de plată constituie și o

măsură legislativă menită să permită

instituției debitoare să întreprindă demersurile necesare pentru

asigurarea creditelor bugetare în vederea îndeplinirii obligațiilor de

plată stabilite prin titluri executorii.(...)

Cu privire la cererea de suspendare a începerii executării

silite recurenta a arătat că deși până în prezent nu a fost

declanșată procedura executării silite asupra instituției

sale, există posibilitatea ca până la judecarea recursului, acest

lucru să se înfăptuiască.(…)

Analizând actele și lucrările dosarului în

funcție de criticile recurentei, Înalta Curte a reținut că

recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost

dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

(…) Înalta Curte a reținut că hotărârea

instanței de fond a fost pronunțată în temeiul

dispozițiilor legale aplicabile speței. Astfel, în mod corect s-a

reținut de către instanța de fond că în prezenta cauză

nu s-a făcut dovada începerii executării silite, ceea ce

înseamnă că în temeiul art. 2 din O.G. nr. 22/2002

recurenta-reclamantă beneficiază în continuare de primul termen de grație

acordat de legiuitor, cel de 6 luni care începe să curgă de la data

comunicării de către executorul judecătoresc a somației de

plată. Solicitarea recurentei-reclamante de acordare a unui nou termen de

grație de 18 luni în executarea obligației apare ca

nejustificată din moment ce nu a început să curgă nici termenul

de 6 luni instituit de dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 22/2002.(...)

Cu privire la critica adusă hotărârii recurate, în

sensul că cererea de suspendare a executării silite este

întemeiată, Înalta Curte a reținut că, așa cum s-a

arătat deja, instanța de fond a reținut corect că atât timp

cât nu s-a început executarea silită debitoarea beneficiază în

continuare de primul termen de grație, de 6 luni acordat de legiuitor care

începe să curgă de la data comunicării somației de

plată de către executorul judecătoresc.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.