ÎCCJ, decizie (scj.ro #83009)

Obligații comerciale. Cerere de acordare a unui nou termen de grație. Condiții Cuprins pe materii: Drept comercial. Obligații comerciale Index alfabetic: termen de grație - executare silită - plată voluntară O.G. nr. 22/2002, art. 2 Din economia dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 22/2002 rezultă faptul că termenul de grație de 6 luni acordat de legiuitor debitorului pentru executarea creanței stabilite prin titluri executorii începe să curgă de la data comunicării de către executorul judecătoresc a somației de plată. Solicitarea debitorului de acordare a unui alt termen de grație în executarea obligației, anterior expirării termenului legal de 6 luni, fără a se face dovada începerii executării silite, apare ca nejustificată deoarece se consideră că debitorul beneficiază în continuare de acest prim termen de grație acordat de legiuitor.

Secția comercială, Decizia nr. 2172 din 2 iunie 2011 Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a V-a comercială, reclamanta A.V.A.S. București în contradictoriu cu intimata S.I.F. M. SA a solicitat acordarea unui termen de grație de 18 luni pentru efectuarea voluntară a plății creanței stabilită prin sentința comercială nr. 29/2010 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a comercială, iar, în subsidiar, eșalonarea la plată a creanței stabilite prin titlul executoriu menționat, pe termen de 3 ani, în rate anuale egale, începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii ce va fi pronunțată în prezenta cauză. Prin întâmpinare, intimata S.I.F.

M. a invocat excepția de inadmisibilitate a cererii ca urmare a nerespectării condițiilor privind formularea acesteia, condiții prevăzute în mod expres de dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 112 și 720 3 C. proc. civ. și a arătat că, din perspectiva textelor invocate, cererea reclamantei este în mod vădit informă. Prin sentința comercială nr. 33/2011 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a V-a comercială, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta debitoare A.V.A.S. în contradictoriu cu intimata creditoare S.I.F. M. SA. Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut, în principal, că în cauză nu s-a făcut dovada începerii executării silite, ca reclamanta AVAS dispune în continuare de primul termen de grație acordat de legiuitor, cel de 6 luni, care începe să curgă de la data comunicării de către executorul judecătoresc a somației de plată.

Împotriva sentinței comerciale nr. 33/2011 a declarat recurs AVAS arătând că: instanța de judecată a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor normative introduse prin O.U.G. nr. 4/2011 prin care a fost modificată O.G. nr. 22/2002; instanța în mod greșit a apreciat că AVAS nu a făcut dovada lipsei disponibilităților bănești; cererea de suspendare a începerii executării silite este temeinică. În dezvoltarea criticilor aduse hotărârii recurate încadrate în motivul de nelegalitate al art. 304 pct. 9 și invocând și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ.

recurenta a arătat că reglementarea posibilității amânării sau eșalonării obligației de plată constituie și o măsură legislativă menită să permită instituției debitoare să întreprindă demersurile necesare pentru asigurarea creditelor bugetare în vederea îndeplinirii obligațiilor de plată stabilite prin titluri executorii.(...) Cu privire la cererea de suspendare a începerii executării silite recurenta a arătat că deși până în prezent nu a fost declanșată procedura executării silite asupra instituției sale, există posibilitatea ca până la judecarea recursului, acest lucru să se înfăptuiască.(…) Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de criticile recurentei, Înalta Curte a reținut că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. (…) Înalta Curte a reținut că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței. Astfel, în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că în prezenta cauză nu s-a făcut dovada începerii executării silite, ceea ce înseamnă că în temeiul art. 2 din O.G. nr. 22/2002 recurenta-reclamantă beneficiază în continuare de primul termen de grație acordat de legiuitor, cel de 6 luni care începe să curgă de la data comunicării de către executorul judecătoresc a somației de plată. Solicitarea recurentei-reclamante de acordare a unui nou termen de grație de 18 luni în executarea obligației apare ca nejustificată din moment ce nu a început să curgă nici termenul de 6 luni instituit de dispozițiile art. 2 din O.G.

nr. 22/2002.(...) Cu privire la critica adusă hotărârii recurate, în sensul că cererea de suspendare a executării silite este întemeiată, Înalta Curte a reținut că, așa cum s-a arătat deja, instanța de fond a reținut corect că atât timp cât nu s-a început executarea silită debitoarea beneficiază în continuare de primul termen de grație, de 6 luni acordat de legiuitor care începe să curgă de la data comunicării somației de plată de către executorul judecătoresc. Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.