ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1944/2019

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2019

Deliberând asupra cererii de recurs, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă la 21 martie 2011 sub nr. x/2011, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtelor S.C. B. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. la plata următoarelor sume:

- 70.676,3750 RON reprezentând 95% din valoarea facturii nr. x din 9 aprilie 2010, din care s-a dedus suma de 846,9750 reprezentând 30% din garanția de 5% aferentă avansului;

- 70.676,3750 RON cu titlu de penalități de întârziere aferente facturii fiscale de mai sus, calculate prin aplicarea cotei procentuale de 0,5%, adică 357,6167 RON pe zi de întârziere, de la data scadenței - 18 aprilie 2010 - trecând mai mult de 200 zile;

- 2.635,0660 RON reprezentând cota de 70% din garanția de bună - execuție de 5% aferentă facturii nr. x din 9 aprilie 2010;

- 2.635,0660 RON penalități de întârziere aferente facturii fiscale nr. x din 9 aprilie 2010 până la concurența debitului, calculate prin aplicarea cotei procentuale de 0,5%, adică 13,1753 RON pe zi de întârziere, de la data scadenței - 13 august 2010 - trecând mai mult de 200 zile;

- 42.827,90 RON reprezentând 95% din valoarea facturii nr. x din 13 august 2010;

- 42.827,90 RON penalități de întârziere aferente facturii nr. x din 13 august 2010 până la concurența debitului, calculate prin aplicarea cotei procentuale de 0,5%, adică 214,1395 RON pe zi de întârziere, de la data scadenței - 22 august 2010 - trecând mai mult de 200 zile;

- 1.577,87 RON reprezentând cota de 70% din garanția de 5% aferentă facturii nr. x din 13 august 2010;

- 1.577,87 RON cu titlu de penalități de întârziere aferente facturii x din 13 august 2010 până la concurența debitului, calculate prin aplicarea cotei procentuale de 0,5%, adică 7,8893 RON pe zi de întârziere, de la data scadenței - 22 august 2010 - trecând mai mult de 200 zile.

A solicitat cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969, art. 970 și art. 1066 din C. civ. de la 1864.

Prin întâmpinarea formulată, pârâta S.C. B. S.R.L. a invocat excepția lipsei propriei calității procesuale pasive, motivat de faptul că, în speță, contractul de prestări servicii nr. x din 18 decembrie 2009 a fost cesionat către co-pârâta S.C. B. S.R.L., situație de altfel reținută și de către reclamantă.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a depus întâmpinare și cerere reconvențională.

Prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a copârâte S.C. B. S.R.L. în considerarea aceleiași cesiuni a contractului nr. x din 18 decembrie 2009. De asemenea, a făcut apărări pe fondul cererii de chemare în judecată, solicitând în esență respingerea acesteia ca nefondată.

Pe calea cererii reconvenționale formulate la 18 mai 2011, pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat rezilierea contractului de prestări-servicii nr. x din 18 decembrie 2009, obligarea reclamantei la plata sumei de 50.000 RON reprezentând evaluarea provizorie a reparațiilor necesare și utile în vederea remedierii deficiențelor datorate modului defectuos în care instalațiile sanitare au fost executate și montate, precum și a efectelor prejudiciabile a acestor deficiențe, obligarea aceleiași reclamante la plata daunelor interese pentru lipsa de folosință a camerelor de hotel unde s-au constatat deficiențele, cu cheltuieli de judecată.

Față de promovarea cererii reconvenționale, reclamanta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, susținând că pârâta a indicat că viciile au fost descoperite la 11 octombrie 2010, potrivit adresei nr. x, dată la care s-a născut dreptul la acțiune, termen de la care începe să curgă termenul de prescripție de 6 luni de zile prevăzut de art. 5 din Decretul nr. 167/1958, împlinit astfel la 11 aprilie 2011, termen de prescripție aplicabil și penalităților de întârziere conform principiului accesoriul urmează soarta principalului.

Prin încheierea interlocutorie din 5 octombrie 2011, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ., excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.R.L., respectiv prescripției dreptului material la acțiune au fost unite cu fondul cauzei.

La solicitarea pârâtelor s-au încuviințat proba cu expertiza tehnică în construcții, precum și proba cu expertiză cu caracter mixt - în instalații construcții și în specializarea construcții civile, fiind efectuată și o contraexpertiză în același sens.

Prin sentința civilă nr. 708 din 23 martie 2016, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. B. S.R.L. și, în consecință, a respins acțiunea promovată împotriva acestei pârâte ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca nefondată în ceea ce privește cererea reconvențională, a respins ca nefondată acțiunea principală, a admis în parte cererea reconvențională și a dispus rezilierea contractului de prestări-servicii nr. x/2009, așa cum a fost modificat prin contractul de cesiune parțială încheiat la 29 iunie 2010.

Totodată, a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâta S.C. B. S.R.L. a sumei de 16.387 RON reprezentând contravaloarea remedierilor lucrărilor de instalații, precum și a lucrărilor necesare și utile.

Prima instanță a respins ca nefondat capătul de cerere referitor la contravaloarea lipsei de folosință, a respins ca nefondată cererea de majorare a onorariului, cerere formulată de experții C. și D. și a obligat-o pe reclamantă la plata sumei de 9.594 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâta S.C. B. S.R.L.

În considerentele acestei sentințe, prima instanță a reținut că reclamanta a formulat acțiune în pretenții împotriva pârâtelor S.C. B. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., acțiune ce are ca fundament juridic contractul de prestări-servicii nr. x din 18 decembrie 2010, încheiat inițial între reclamantă și pârâta S.C. B. S.R.L., potrivit căruia reclamanta, în calitate de executant, s-a obligat să execute instalații termice, sanitare, refacere coloane, derivații și obiecte sanitare la 130 băi din hotelul E. - Sucursala Eforie Nord, materialele fiind puse la dispoziție de către beneficiarul S.C. B. S.R.L. la un preț contractual de 158.168 RON exclusiv T.V.A.

Ulterior, ca urmare a unor alte raporturi contractuale existente între cele două pârâte, contractul a făcut obiectul unei cesiuni parțiale, potrivit căreia o parte din convenție a fost cedată de către S.C. B. S.R.L. în favoarea S.C. B. S.R.L., respectiv doar execuția lucrărilor de instalații, de la aceeași dată fiind transmise către cesionar drepturile și obligațiile ce decurg din contractual de prestări-servicii nr. x din 18 decembrie 2010 în limita părții de contract cesionată.

S-a apreciat că acest contract de cesiune are valențele juridice ale unei delegații perfecte, iar, în raport cu efectele juridice ale acesteia, s-a constatat că acțiunea îndreptată împotriva pârâtei S.C. B. S.R.L. nu se justifică prin prisma legitimării procesuale pasive.

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune cu referire la cererea reconvențională, în sensul obligării reclamantei la plata lucrărilor necesare și utile pentru remedierea viciilor ascunse a efectelor acestor deficiențe și a daunelor-interese generate de existența unor vicii ascunse a lucrării prestate, prima instanță a reținut că cererea promovată la 18 mai 2011 se situează în interiorul termenului de prescripție special prevăzut la art. 5 din Decretul nr. 167/1958, întrucât prescripția a început să curgă, în esență, în conformitate cu dispozițiile art. 11 din același decret.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că operează pe deplin excepția de neexecutare a contractului, invocată de pârâta S.C. B. S.R.L., având ca fundament probator expertizele F., expertize cu specializarea în instalații, care confirmă o executare necorespunzătoare și suficient de importantă, care să atragă atât rezilierea contractului, cât și plata de daune-interese în raport cu opțiunea părții care nu se află în culpă, respectiv a pârâtei S.C. B. S.R.L.

Prin urmare, s-a constatat că nu pot fi însușite concluziile raportului de expertiză instrumentat de expertul D., cât timp aceasta nu realizează o identificare a deficiențelor și dă valență absolută concluziilor expertizei întocmite de expertul parte al reclamantei, ignorând pe de o parte în totalitate cele două expertize întocmite de experții F., dar și faptul că însăși reclamanta a recunoscut existența unor deficiențe pe care de altfel pretinde că le-a și remediat.

Având în vedere concluziile experților, cărora instanța le-a dat prevalență probatorie și reținând în sarcina reclamantei o executare necorespunzătoare și imputabilă, s-a constatat că aceasta nu este îndreptățită la a solicita despăgubirile din cadrul acțiunii principale, sens în care a respins demersul judiciar ca nefondat.

Prin prisma conduitei culpabile a reclamantei, instanța a dispus rezilierea contractului de presări-servicii nr. x/2009, așa cum a fost modificat prin contractul de cesiune parțială încheiat la 29 iunie 2010.

În ceea ce privește cererea reconvențională, prima instanță a dat, de asemenea, eficiență evaluării efectuate de expertul C. în suplimentul III din 12 martie 2014, cât și evaluării efectuate de expertul G., rezultând o sumă de 16.387 RON cu titlu de contravaloare a remedierilor lucrărilor de instalații și a lucrărilor necesare și utile, sumă compusă din 10.087 RON, reprezentând lucrări executate necorespunzător și 6.300 RON, valoare reținută ca imputabilă reclamantei cu titlu de contravaloare lucrări de construcții necesare și utile în 42 băi.

S-a considerat că nu poate fi reținută valoarea solicitată de reclamantă, respectiv cea de 50.000 RON, cât timp pârâta S.C. B. S.R.L. a solicitat în cadrul concluziilor scrise fructificarea evaluărilor efectuate de experții arătați mai sus, iar pe de altă parte nu s-a probat cu alte mijloace de probă că alta ar fi valoarea lucrărilor de remediere, fie ele necesare sau utile, fie executate necorespunzător.

Cât privește lipsa de folosință estimată de pârâta S.C. B. S.R.L. la suma de 20.000 RON, în absența unui minim criteriu obiectiv de evaluare prima instanță a respins capătul de cerere ca nefondat, cât timp nu s-a probat la ce s-a raportat lipsa de folosință solicitată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâta S.C. B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 630/2018 din 5 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva acestei sentințe.

S-a admis în parte apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 708 din 23 martie 2016, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, care a fost schimbată în parte, în sensul admiterii acțiunii principale și obligării pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 235.434,4 RON în favoarea reclamantei S.C A. S.R.L., reprezentând debit și penalități de întârziere.

A fost respins ca nefondat capătul din cererea reconvențională având ca obiect rezilierea contractului de prestări-servicii nr. x/2009.

Au fost păstrate celelalte dispoziții ale hotărârii și s-a dispus compensarea cheltuielilor de judecată efectuate de părți în fond și apel.

În motivarea acestei decizii, instanța de apel a reținut că interpretarea dată de către prima instanță contractului de cesiune încheiat între cele două pârâte este una corectă, în sensul că cesiunea și-a produs efectele pe deplin câtă vreme a fost acceptată de părți, reclamanta facturând în mod direct către pârâta S.C. B. S.R.L. contravaloarea lucrărilor efectuate, iar, în lipsa instituției juridice a cesiunii de datorie în reglementarea C. civ. de la 1864, aplicabil în cauză, s-a apreciat că devin incidente condițiile instituției juridice celei mai apropiate, respectiv ale delegației.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, raportat la cererea reconvențională, s-a constatat că executantul și-a asumat o obligație de garanție a lucrărilor pentru o perioadă de 12 luni de la predarea lucrărilor executate, deficiențele constatate urmând să fie remediate de către executant la solicitarea beneficiarului, iar formularea cererii reconvenționale la 18 mai 2011 s-a situat în interiorul termenului de garanție stabilit de părți.

Pe fondul cererii principale și al cererii reconvenționale, instanța de apel a reținut că în speță nu s-a susținut că reclamanta nu și-ar fi îndeplinit obligația asumată prin contract, ci s-a afirmat că, urmare a unei execuții necorespunzătoare pentru unele dintre obiectele sanitare montate, pârâta B. a suferit un prejudiciu determinat de inundarea etajelor inferioare și de imposibilitatea desfășurării activității comerciale.

Totodată, s-a constatat că din ansamblul probator administrat în cauză a rezultat că, pentru prejudiciul pretins de pârâtă, există o culpă partajată între beneficiar, executant și constructor, acesta din urmă nefiind parte în proces.

Având în vedere valoarea lucrărilor executate necorespunzător, respectiv 10.087 RON și ținând seama de valoarea totală a contractului de 158.168 RON exclusiv T.V.A., instanța de apel a apreciat că neexecutarea este suficientă pentru a justifica rezilierea contractului.

Instanța de apel a apreciat că deficiențele constatate nu echivalează cu neîndeplinirea obligației contractuale, obligație care a fost executată în totalitate, ci reprezintă eventual o executare necorespunzătoare, care dă dreptul reclamantei reconveniente la daune interese pentru prejudiciul cauzat. Mai mult, prin rezilierea contractului, reclamantei i se neagă dreptul la contravaloarea lucrărilor executate în mod corespunzător, dat fiind că experții au confirmat faptul că se află în litigiu doar 67 de băi din cele 130 care au făcut obiectul contractului.

În raport de cele arătate, instanța de apel a constatat că reclamanta are dreptul, în temeiul art. 969 și 1073 C. civ. de la 1864, la plata contravalorii lucrărilor executate, conform celor solicitate prin cererea de chemare în judecată, iar în conformitate cu art. 9.1.1 din contract pârâta datorează penalități în valoare de 0,5% pentru întârzierea la plată, penalități limitate la nivelul debitului.

Pârâta S.C. B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 630/2018 din 5 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, solicitând admiterea căii extraordinare de atac, casarea în tot a hotărârii recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit instanța de apel a judecat cauza și s-a pronunțat în temeiul dispozițiilor art. 480 C. proc. civ., având în vedere că normele procedurale în temeiul cărora trebuia soluționat apelul erau cele prevăzute de vechiul C. proc. civ., raportat la data introducerii acțiunii. În consecință, s-a apreciat că, prin hotărârea pronunțată, instanța a nesocotit formele de procedură prevăzute la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea care intervine în acest caz fiind cea a nulității.

Motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează lipsa motivării instanței de apel cu privire la motivul din cererea de apel referitor la evaluarea prejudiciului în raport cu calculul efectuat în expertiza tehnică în construcții depusă la 17 mai 2017.

În acest sens, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel nu a analizat solicitarea sa de a se verifica temeinicia cererii reconvenționale prin raportare la evaluarea din expertiza administrată în apel, care a rămas definitivă.

Prin urmare, recurenta a subliniat că au fost încălcate dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care impun prezentarea considerentelor pentru care anumite cereri ale părților au fost respinse sau parțial admise, lipsa motivării echivalând cu o nesoluționare pe fond a acestora.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv contractul de prestări-servicii nr. x din 18 decembrie 2009.

În esență, recurenta a învederat că, în speță, contractul de prestări-servicii este unul cu executare succesivă, care trebuia calificat drept unul de antrepriză, neavând importanță caracterul însemnat al neexecutării obligațiilor. În continuare, recurenta face o comparație între contractul cu executare succesivă și cel cu executare uno ictu.

S-a mai arătat că instanța de apel a respins capătul de cerere privind rezilierea contractului, deoarece, în temeiul dispozițiilor art. 1021 C. civ., rezilierea/rezoluțiunea poate fi dispusă ca sancțiune pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor contractuale, iar o astfel de sancțiune poate fi dispusă doar dacă neexecutarea este însemnată, adică este determinantă pentru existența contractului.

Considerând caracterul însemnat al neexecutarii obligației contractate ca o condiție premisă pentru rezilierea contractului dintre părți, deși această premisă nu se aplică convențiilor cu executare succesivă, recurenta a precizat că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, pronunțând astfel o soluție vădit nelegală.

Motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost invocat în contextul în care instanța de recurs ar aprecia că nu este întemeiat cel de-al treilea motiv de nelegalitate cu privire la caracterul însemnat al neexecutării obligațiilor contractuale.

Recurenta-pârâtă a susținut că evaluarea corectă a prejudiciului în baza criteriilor stabilite prin expertiza depusă la 17 mai 2017 ducea la verificarea legalității aplicării art. 1021 C. civ., în sensul stabilirii sau nu a caracterului însemnat al neexecutării culpabile a obligațiilor de către reclamanta A..

În opinia recurentei, caracterul însemnat putea fi raportat la numărul de camere cu probleme, iar nu la valoarea prejudiciului prin referire la prețul contractului.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. și intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. au depus la dosar întâmpinări, prin care au solicitat în esență respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei recurate ca fiind legală, având în vedere că instanța de apel a analizat și a răspuns în mod corect tuturor criticilor formulate în calea ordinară de atac.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat și cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 RON, atașând înscrisuri justificative în acest sens.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și ale temeiurilor de drept invocate, apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Recurenta-pârâta S.C. B. S.R.L. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a soluționat cauza conform noului C. proc. civ., cu toate că, raportat la data promovării cererii de chemare în judecată, erau incidente vechile dispoziții din C. proc. civ.

Potrivit art. 304 pct. 5 C. proc. civ., decizia recurată este susceptibilă de casare atunci când a fost pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că: "actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcționar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităților prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie".

În speță, se constată că instanța de apel a indicat într-adevăr în cuprinsul considerentelor că soluția este pronunțată în conformitate cu dispozițiile art. 480 C. proc. civ., iar nu în temeiul art. 296 din vechiul C. proc. civ.

Analizând această critică, Înalta Curte de Casație și Justiție constată însă că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, având în vedere că nu este vorba despre un caz de nulitate absolută, necondiționată, care să fie expres prevăzută în Legea nr. 76/2012 în secțiunea referitoare la situațiile tranzitorii și de punere în aplicare a noului C. proc. civ.

În acest caz, era necesar ca partea care invocă această neregularitate procedurală să dovedească vătămarea care i s-a produs. O astfel de dovadă nu a fost făcută în speță.

În esență, prevederile art. 480 C. proc. civ. reprezintă o preluare a art. 296 și art. 297 din vechiul C. proc. civ., astfel încât nu se poate reține incidența în cauză a unei nulități necondiționate doar în condițiile indicării improprii a unui text din noua procedură, dar care își are corespondent în vechea procedură și nici nu se poate invoca, doar în considerarea acestei mențiuni izolate și doar pentru acest argument că judecata în întregul ei a fost realizată în apel după o reglementare procedurală necorespunzătoare.

Pentru a fi incident cazul de casare prevăzut la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă trebuia să facă dovada unei vătămări care să conducă la nulitatea actului îndeplinit cu nerespectarea formelor legale, lucru care nu s-a întâmplat în cauză.

În plus, Înalta Curte apreciază că mențiunea privind articolul din noul C. proc. civ. reprezintă o eroare de redactare, întrucât este o mențiune izolată la temeiul de drept procesual, aceleași argumente urmând a fi avute în vedere și cu privire la temeiul de drept consemnat de către vicepreședintele curții de apel care a semnat în locul unui membru al completului de judecată și care nu aluat parte efectivă la judecata apelului.

Critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează aspecte contradictorii ce țin de caracterul devolutiv al cauzei, susținându-se în acest sens că pârâta S.C. B. S.R.L. și-a limitat pretențiile la suma de 50.000 RON, iar în cadrul concluziilor orale formulate a precizat cuantumul pretențiilor și criteriul de calcul al acestora, trimițând instanța la devizele generate de expertul H. în raportul de expertiză depus la termenul din 17 mai 2017. Recurenta-pârâtă a mai arătat că instanța de apel nu a analizat temeinicia cererii reconvenționale prin raportare la evaluarea din expertiza administrată în apel.

Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reglementează ca motiv de recurs ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care o susțin.

Examinând motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că în realitate acesta nu se circumscrie ipotezei lipsei motivelor, nici celei ale caracterului contradictoriu al argumentelor și nici celei a lipsei de legătură dintre argumnete și natura cauzi.

În realitate, apreciază instanța supremă, se invocă aspecte referitoare la aprecierea dată unui înscris, cu privire la evaluarea prejudiciului prin raportare la calculul efectuat în cuprinsul raportului de expertiza tehnică în construcții, care nu reprezintă critici de nelegalitate, recurenta-pârâtă aducând în discuție și tinzând ca instanța de recurs să procedeze la o verificare a modului în care instanța de apel a făcut aprecieri asupra probelor sau a evaluat ansamblul probator, ceea ce nu este permis în acest cadru procesual, pentru că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că motivul de recurs referitor la verificarea temeiniciei cererii reconvenționale prin raportare la evaluarea din raportul de expertiză vizează, în realitate, interpretarea unei probe, aspect care nu se încadrează în controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv care să permită reanalizarea situației de fapt ori reaprecierea probelor sau a modului de administrare a acestora.

În ceea ce privește criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. referitoare la calificarea contractului de prestări servicii nr. x din 18 decembrie 2009 ca fiind unul de antrepriză, Înalta Curte constată că acestea au fost formulate direct în fața instanței de recurs, fără a fi puse în dezbaterea părților în cadrul apelului, astfel încât se apreciază că acestea sunt invocate omisso medio, motiv pentru care nu pot fi luate în analiză în recurs.

Ultimul motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează aplicarea greșită a prevederilor art. 969 și a dispozițiilor art. 1020 - 1021 din vechiul C. civ., cu privire la evaluarea prejudiciului.

În acest sens, recurenta a susținut că, în speță, caracterul însemnat al prejudiciului trebuia raportat la numărul de camere cu probleme.

Înalta Curte constată că aceste critici, încadrate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la stabilirea situației de fapt și la interpretarea probatoriului, motiv pentru care, potrivit dispozițiilor legale care reglementează calea de atac extraordinară a recursului, nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, reprezentând în realitate aspecte legate de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitatea acesteia.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situației de fapt, rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive.

Înalta Curte constată că motivele încadrate pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au fost invocate cu scopul de a repune în discuție probele și de a se reconsidera concludența lor în ceea ce privește evaluarea prejudiciului, aspect ce nu este permis în această fază procesuală.

În consecință, față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L.

Întrucât recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. a căzut în pretenții, în sensul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aceasta va fi obligată să plătească intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. cheltuielile de judecată efectuate în acest stadiu al litigiului și dovedite prin factura și chitanța nr. x din 21 octombrie 2019, aflate la dosarul acestei instanțe, cheltuieli în sumă de 2000 RON, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 630/2018 din 5 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă pe recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. să achite intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. suma de 2000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 noiembrie 2019.