ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2388/2020

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

A. Obiectul cererii introductive

Prin cererea înregistrată la data de 18 aprilie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., reprezentată legal de administratorul judiciar B.. a chemat în judecată pe pârâta C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata următoarelor sume:

- 7.200 RON conform facturii fiscale seria x nr. x emisă la data de 29.12.2016, scadentă la data de 15.01.2017;

- 3053 RON reprezentând penalități de 0,1% pe zi de întârziere din suma datorată, calculate de la data scadentă a facturii fiscale seria x nr. x emisă la data de 29.12.2016, scadentă la data de 15.01.2017 până la data înregistrării cererii de chemare în judecată (penalități calculate conform art. 6.1.1 din contract);

- 203.594,04 RON conform facturii fiscale seria x nr. x emisă la data de 29.12.2016, scadentă la data de 15.01.2017;

- 86.322,19 RON reprezentând penalități de 0,1% pe zi de întârziere din suma datorată, calculate de la data scadentă a facturii fiscale seria x nr. x emisă la data de 29.12.2016 (scadentă la data de 15.01.2017) până la data înregistrării cererii de chemare în judecată (penalități calculate conform art. 6.1.1 din contract).

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 194 din C. proc. civ. și art. 1350 din C. civ.

B. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 2730 din 20 septembrie 2018, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., ca neîntemeiată; reclamanta a fost obligată la plata sumei de 12.426,75 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâtă.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe

Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel, solicitând admiterea căii de atac, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

D. Hotărârea instanței de apel

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1114 din 19 iunie 2019, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B.. împotriva sentinței civile nr. 2730 din 20 septembrie 2018 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâta S.C. C. S.R.L.; a schimbat sentința civilă atacată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. prin administrator judiciar B.., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L.; a dispus obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 201.914,52 RON, sumă aferentă facturilor fiscale ce formează obiectul cauzei; totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei penalități de întârziere de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere aferente debitului principal, începând cu data scadenței facturilor fiscale (15.01.2017) până la data introducerii cererii de chemare în judecată (18.04.2018).

E. Considerentele instanței de apel

Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la criticile formulate în apel, în conformitate cu dispozițiile art. 477 alin. (1) din C. proc. civ., Curtea a reținut, în esență, următoarele:

Cu titlu preliminar, s-a arătat că apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a contestat statuările primei instanțe, în sensul că au lipsit de la dosar dovezile necesare executării contraprestațiilor consemnate în facturile a căror contravaloare se solicită pe calea prezentului demers judiciar.

În ceea ce privește executarea prestațiilor de livrare a materialului lemnos, astfel cum acesta a fost consemnat în facturile fiscale nr. STY nr. y din 29.12.2016 și STY nr. x din 29.12.2016, instanța de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 1516 alin. (1) din C. civ., creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației.

S-a arătat că în cuprinsul alin. (2) al art. 1516 din C. civ. sunt enumerate mijloacele de acțiune aflate la îndemâna creditorului unei obligații neexecutate, iar art. 1547 din același cod dispune în sensul că debitorul este ținut să repare prejudiciul cauzat cu intenție sau din culpă.

În materie contractuală, art. 1548 din C. civ. instituie prezumția de culpă a debitorului unei obligații de acest tip, reglementând faptul că se prezumă prin simplul fapt al neexecutării culpa debitorului în executarea unei obligații contractuale.

Astfel, creditorul unei obligații contractuale are obligația de a proba existența contractului și executarea propriilor obligații, urmând ca, apoi, neexecutarea obligațiilor asumate de către debitor să fie prezumată.

Din perspectiva datelor ce caracterizează cauza de față, Curtea de Apel București a reținut că intimata-pârâtă nu contestă împrejurarea neexecutării plății facturilor indicate mai sus, ci însăși executarea prestației constând în livrarea mărfii de către apelanta-reclamantă.

Prin urmare, instanța de apel a ajuns la concluzia că este contestată chiar neexecutarea obligațiilor asumate contractual de către creditorul obligației de plată, un element esențial al obiectului căii de atac a apelului constând în reanalizarea probelor administrate de către prima instanță și a celor încuviințate și depuse la dosar în apel.

Instanța de prim control judiciar a constatat că între apelanta S.C. A. S.R.L. (în calitate de prestator) și intimata-pârâtă S.C. C. S.R.L. (în calitate de beneficiar) s-a încheiat, la data de 28 august 2015, contractul de prestări servicii pentru exploatarea masei lemnoase, înregistrat la societatea pârâtă sub nr. x, prin care apelanta-reclamantă s-a obligat să exploateze pentru intimata-pârâtă în partida 456, cantitatea de 434 metri cubi volum net de masă lemnoasă de 1314 m

3

.

La data de 30 aprilie 2015 între aceleași părți s-a încheiat contractul de prestări servicii pentru exploatarea masei lemnoase, înregistrat la societatea pârâtă sub nr. x, prin care apelanta-reclamantă s-a obligat să exploateze pentru pârâtă masa lemnoasă pe picior în partidele: 425 (121A) Pucioasa volum brut 824 m

3

, volum net 765 m

3

și 581 (121A) Pucioasa volum brut 970 m

3

și volum net 899 m

3

.

Ultimul contract încheiat între părți, relevant din perspectiva acțiunii judiciare formulate de reclamantă, este cel din data de 4 septembrie 2015, ce a fost înregistrat la societatea pârâtă sub nr. x, prin care apelanta-reclamantă s-a obligat să exploateze masa lemnoasă pe picior în partida 762 (120,98) Pucioasa în volum brut 397 m

3

, volum net 364 m

3

.

Având ca temei aceste contracte, apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a emis factura fiscală STY nr. x/29.12.2016, aferentă lucrărilor executate în baza contractului nr. x, pentru suma de 7.200 RON, iar, la aceeași dată, a emis factura fiscală nr. y pentru suma totală de 203.594,34 RON, ce cuprindea contravaloarea lucrărilor de exploatare pentru contractul nr. x/30.04.2015 și contractul nr. x/A/04.09.2015.

În factura fiscală nr. x/29.12.2016 s-a făcut referire numai la primul contract, cu toate că partidele menționate în conținutul acesteia erau aferente ambelor contracte indicate.

La data de 31 decembrie 2016 cele două facturi au fost expediate intimatei-pârâte S.C. C. S.R.L., prin intermediul serviciilor poștale, fiind ulterior refuzate la plată de către aceasta, ca urmare a unei pretinse neexecutări a serviciilor prestate în conținutul lor.

Referitor la această pretinsă neexecutare a obligațiilor contractuale, respectiv aceea de livrare a materialului lemnos consemnat în factura STY nr. x/29.12.2016 și factura STY nr. y/29.12.2016, curtea de apel a reținut că din adresa depusă de către Direcția Silvică Dâmbovița rezultă împrejurarea exploatării integrale a partidelor situate pe raza Ocolului Silvic Pucioasa ce au format obiectul contractelor încheiate între părți și anume Partida 425 (cantitatea de 824 mc autorizați), Partida 581 (970 mc autorizați), Partida 762 (397 mc brut autorizați) și Partida 456 (434 mc autorizați, din care au mai rămas doar 15 mc de exploatat).

Toate datele referitoare la aceste partide au fost evidențiate în centralizatorul electronic din evidența SUMAL aflat în gestiunea Ministerului Apelor, Pădurilor și Mediului, transmis la solicitarea Curții de Apel București .

Pârâta S.C. C. S.R.L. a primit, la cerere, o copie a evidenței electronice, însă aceasta nu a contestat în vreo modalitate datele menționate în conținutul evidenței electronice.

Din datele consemnate în aceeași evidență SUMAL, a rezultat că transportul către sediile C. sau către partenerii săi (D.) s-a efectuat pentru cantitatea netă menționată în cele trei contracte încheiate cu reclamanta S.C. A. S.R.L. a fi exploatată de pe fiecare dintre cele patru partide ce au format obiectul contractelor, diferențele fiind unele nesemnificative.

Așadar, conform avizelor de însoțire a mărfii eliberate de către pârâta S.C. C. S.R.L., cantitățile de material lemnos prelucrate de S.C. A. S.R.L. coincid cu cele din contractele încheiate.

Sub un alt aspect, Curtea a reținut că niciun element de probă din prezentul dosar nu conferă credibilitate afirmației intimatei-pârâte, potrivit căreia lucrările de exploatare de pe cele patru partide nu au fost efectuate de reclamanta S.C. A. S.R.L., ci de Ocolul Silvic Pucioasa. De altfel, nici chiar intimata-pârâtă nu a propus probe în acest sens.

Referitor la factura nr. STY x/29.12.2016, aferentă contractului nr. x/28.08.2015, intimata-pârâtă a susținut, pe de o parte, faptul că raportul contractual încetase ca urmare a încheierii între părți a convenției denumite "reziliere pe cale amiabilă" la data de 26 februarie 2016, iar, pe de altă parte, factura cuprinde doar bonusul de 15 RON pentru fiecare mc exploatat, astfel că în lipsa prestării serviciilor de exploatare material lemnos acest preț oricum nu era datorat.

Instanța de apel a constatat că această susținere este lipsită de suport juridic, câtă vreme părțile au convenit, prin convenția intitulată "reziliere amiabilă", aflată la fila x, volumul II din dosarul de apel, doar rezilierea actului adițional la contractul nr. x/28.08.2015, iar nu rezilierea contractului pentru a se putea considera că temeiul juridic reprezentat de raportul contractual a dispărut cu efect retroactiv.

De asemenea, s-a constatat că este lipsită de fundament și cea de-a doua afirmație a intimatei-pârâte, întrucât toate exploatările de material lemnos din cele patru partide situate pe raza Ocolului Silvic Pucioasa au fost realizate de către reclamanta S.C. A. S.R.L., transportul cantităților aferente fiind realizat de societatea pârâtă C., care a emis avizele necesare de însoțire a mărfii și care a fost destinatarul cantităților de material lemnos.

Or, în condițiile în care apelanta-reclamantă și-a îndeplinit toate obligațiile contractuale asumate, sunt incidente dispozițiile art. 1270 din C. civ., potrivit cărora contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, precum și dispozițiile art. 1350 alin. (1) și (2) din același cod, care stabilesc că orice persoană trebuie să își execute obligațiile pe care le-a contractat, iar atunci când fără justificare nu își îndeplinește această îndatorire, ea este răspunzătoare de prejudiciul cauzat celeilalte părți și este obligată să repare acest prejudiciu, în condițiile legii.

Curtea a mai reținut că toate considerentele expuse anterior referitoare la executarea de către apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a obligațiilor contractuale sunt valabile și pentru prestațiile consemnate în cea de-a doua factură ce formează obiectul cauzei, respectiv factura nr. y/29.12.2016.

Astfel, s-a arătat că apelanta-reclamantă a emis factura indicată pentru executarea prestațiilor derivate din ambele contracte de prestării servicii încheiate cu intimata-pârâtă (contractul nr. xB din 30.04.2015 și contractul nr. xA din 04.09.2015), aspect care nu este, în sine, interzis de vreo dispoziție legală.

Faptul că în contractul nr. x/2015 nu este stabilit și consemnat prețul contractual, astfel încât contraechivalentul prestațiilor de exploatare material lemnos de pe Partida 762 ce formează obiectul acestui contract, s-a raportat la prețul contractual convenit de părți în cuprinsul contractului nr. x/30.04.2015, ce a avut în vedere Partidele 425 și 581, nu determină lipsirea de suport juridic a prețului astfel convenit.

Aceasta deoarece, în acord cu dispozițiile art. 1272 alin. (1) din C. civ., contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar și la toate urmările pe care practicile statornicite între părți, uzanțele, legea sau echitatea le dau contractului, după natura sa.

Articolul menționat anterior, care este, de altfel, unul destul de explicit pentru situația din cauza de față, trebuie coroborat cu art. 1233 din C. civ., potrivit căruia dacă un contract încheiat între profesioniști nu stabilește prețul și nici nu indică o modalitate pentru a-l determina, se presupune că părțile au avut în vedere prețul practicat, în mod obișnuit, în domeniul respectiv pentru aceleași prestații realizate în condiții comparabile sau, în lipsa unui asemenea preț, un preț rezonabil.

Prin urmare, dacă art. 1233 din C. civ. permite profesioniștilor stabilirea prețului contractual prin raportare la prețul practicat, în mod obișnuit, în domeniul respectiv pentru aceleași prestații sau pentru unele comparabile, cu atât mai mult, prețul poate fi stabilit prin raportare la valoarea prestațiilor de același tip executate între aceleași părți, dar în derularea altor raporturi contractuale.

De altfel, în condițiile art. 1272 alin. (1) din C. civ., acest preț stabilit în executarea altor contracte constituie o practică statornicită între părți ce va crea o obligație între acestea, precum celelalte elemente contractuale asupra cărora au convenit expres.

Pe cale de consecință, instanța de apel a constatat că prețul de 85 RON consemnat în factura nr. y/29.12.2016 este compus din prețul de 65 RON plus TVA pentru fiecare mc exploatat, la care se adaugă, conform art. 2.3 din contractul nr. x/30.04.2015,10 RON dacă sunt respectate toate cerințele contractuale și încă 10 RON dacă sunt respectate cerințele tehnologice.

Or, așa cum s-a arătat, prestațiile asumate contractual de către apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. au fost executate întocmai și la timp, iar societatea intimată-pârâtă nu a învederat vreo nerespectare a cerințelor tehnologice de exploatare a materialului lemnos.

Contrar celor susținute de intimata-pârâtă, cu privire la bonusul consemnat în factura nr. STY x/29.12.2016, instanța de apel a reținut că acesta nu poate fi lăsat la "liberul arbitru" al beneficiarului serviciilor de exploatare material lemnos, deoarece, potrivit art. 1268 alin. (3) din C. civ., clauzele contractuale se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar produce niciunul. Iar, conform art. 1403 din același act normativ, obligația contractată sub o condiție suspensivă ce depinde exclusiv de voința debitorului nu produce niciun efect.

Curtea de Apel București a scăzut din totalul sumei consemnate în factura y/29.12.2016 bonusul pentru lucrările aferente Partidei nr. 762, întrucât contractul părților ce prevede lucrările la această partidă, respectiv contractul nr. x/04.09.2015, nu stipulează acordarea vreunui bonus pentru fiecare mc exploatat de pe această partidă.

Drept urmare, din factura y/29.12.2016 în sumă totală de 203.594,34 RON a fost scăzut bonusul aferent Partidei 762 și TVA-ul aferent.

F. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel

Împotriva deciziei instanței de apel pârâta S.C. E. S.R.L. (fostă S.C. C. S.R.L.) a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 1 noiembrie 2019.

Recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru, onorariul avocațial și orice alte cheltuieli vor fi întreprinse în vederea soluționării cauzei deduse judecății.

Sub un prim aspect, s-a invocat că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. față de motivarea lacunară și contradictorie ce se regăsește în cuprinsul deciziei civile nr. 1114 din data de 19 iunie 2019 a Curții de Apel București.

În acest sens, recurenta a susținut faptul că instanța de apel a eludat întru totul realitatea juridică conturată cu acuratețe prin probele administrate în cauză, substituind acesteia o realitate extracontractuală, în baza unui silogism judiciar profund contradictoriu și viciat. S-a arătat că instanța de apel nu a răspuns în niciun fel argumentelor esențiale invocate de către pârâtă, nu a analizat în mod efectiv probatoriul administrat în cauză, iar considerentele deciziei recurate conțin contradicții ireconciliabile.

Recurenta-pârâtă apreciază că motivarea lacunară și contradictorie echivalează cu o lipsă de motivare eficace, singura soluție de restabilire a legalității fiind casarea deciziei atacate.

Valoarea absolută atribuită nemotivat probelor invocate de reclamantă, care, în opinia recurentei, nu ating standardul fiabilității, fără a le corobora cu faptele și împrejurările ce rezultă din ansamblul probator, a condus la pronunțarea unei decizii nelegale.

Astfel, recurenta a arătat că raționamentul instanței de apel (pagina 8 din decizia recurată) pare a fi în sensul că lipsa de la dosar a proceselor-verbale de recepție a materialului lemnos sau prevederile contractuale (potrivit cărora facturarea serviciilor prestate se va efectua de 2 ori pe lună, iar plata se va efectua în termen de 10 zile de la data primirii și acceptării facturii de către beneficiar), aspecte reținute corect de prima instanță în motivarea respingerii pretențiilor reclamantei S.C. A. S.R.L., ar fi lipsite de orice relevanță și, în mod surprinzător, ar putea fi acoperite doar de emiterea (în mod arbitrar) a două facturi de către reclamantă, neacceptate în mod expres de către C., precum și de invocarea formală a bazei de date SUMAL.

În opinia recurentei-pârâte, instanța de apel a încălcat standardele naționale și europene de motivare a hotărârilor judecătorești, efectuând doar o verificare superficială a mențiunilor din baza de date SUMAL și ignorând faptul că acest registru în sine nu naște obligația de plată a prestațiilor, ci raporturile contractuale instituite între părți, ce rezultă din înscrisurile depuse la dosar, însă la care nu se face nicio referire.

Aceeași instanță de apel nu manifestă consecvență nici în analiza bazei de date silvice, ci pare că operează cu o dublă măsură: în ceea ce privește partida nr. 456, constată că, potrivit SUMAL, titularul figurează ca fiind F. S.R.L. și, cu toate acestea, acordă eficiență faptului că lucrările au fost continuate de către A. S.R.L.

În privința celorlalte partide deși, pârâta a depus la dosar înscrisurile din care rezultă că serviciile contractate inițial de A. S.R.L. au fost continuate de terți (Ocolul Silvic Pucioasa și G. S.R.L.), instanța de apel nu acordă niciun fel de eficiență acestora.

Contradicția se accentuează prin faptul că instanța de apel nu înlătură explicit argumentele HSR, susținute prin probele depuse în cauză, însă motivează soluția de admitere a apelului ca și când probele respective nu ar face parte din actele dosarului.

În vederea ilustrării faptului că instanța de prim control judiciar s-a rezumat la o analiză superficială a registrelor silvice, încălcând obligația de a motiva în mod efectiv soluția adoptată, recurenta a menționat că avizele de însoțire pentru materialul lemnos exploatat, la care se face referire în cuprinsul adresei nr. x/26.02.2019 emise de Garda Forestieră Brașov, corespund evidenței societății C., fiind depuse la dosar prin Anexa nr. 2 la punctul de vedere al acesteia.

S-a mai susținut faptul că din cauza incapacității tehnice a intimatei-reclamante A. S.R.L., dublate de starea de insolvență în care se afla la acel moment de mai bine de 2 ani, pârâta C. a fost nevoită să încheie contracte de furnizare servicii cu terți în vederea realizării obiectivelor asumate de către reclamantă. Prin urmare, materialul lemnos pentru care se cere plata în temeiul facturilor nr. x/29.12.2016 și nr. y/29.12.2016 nu a fost efectiv exploatat de A. S.R.L., ci de Ocolul Silvic Pucioasa și societatea G. S.R.L., după caz, aceste două entități înlocuind-o pe reclamantă în executarea obligațiilor față de C..

Instanța de apel a reținut, însă, în flagrantă contradicție cu actele dosarului, că "niciun element de probă din prezentul dosar nu conferă credibilitate afirmației intimatei formulată în sensul că lucrările de exploatare de pe cele patru partide nu au fost efectuate de S.C. A. S.R.L., ci de către Ocolul Silvic Pucioasa. De altfel, nici chiar intimata nu a propus probe sub acest aspect".

Recurenta-pârâtă a precizat că exploatarea s-a realizat în baza Autorizației de Exploatare nr. x/25.04.2014 emise pentru Ocolul Silvic Pucioasa, iar, în temeiul procesului-verbal de recepție lucrări, prestatorul a emis factura aferentă serviciilor respective. De altfel, inclusiv din analiza Procesului Verbal de Reprimire a Parchetului nr. 893312/28.09.2016 rezultă că lucrările nu au fost realizate de intimata-reclamantă, ci de Ocolul Silvic Pucioasa.

S-a mai criticat decizia instanței de apel din perspectiva faptului că aceasta nu a considerat necesar să lămurească nici măcar aspectele legate de contractul de prestări servicii nr. x/15.06.2015 încheiat între societatea reclamantă A. S.R.L. și G. S.R.L., la aceeași dată fiind încheiat și contractul dintre C. și G. S.R.L., în cuprinsul căruia se menționează, la art. 2.2, că valoarea prestației se raportează la cea din contractul nr. x/15.06.2015 încheiat între C. și G. S.R.L.

Pe de o parte, recurenta-pârâtă a susținut faptul că este terț față de orice eventuală implicație provenind din executarea relațiilor contractuale dintre A. S.R.L. și G. S.R.L., în baza contractului încheiat de aceste două societăți, iar, pe de altă parte, în ceea ce privește obligațiile contractuale izvorând din contractul încheiat între C. și G. S.R.L. s-a făcut dovada executării acestora cu facturile și plățile aferente.

Mai mult, instanța de apel nu a analizat în niciun fel înscrisurile din care rezultă că intimata-reclamantă din prezenta cauză a prestat servicii pentru C. în perioada de referință inclusiv în temeiul altor contracte.

Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă a criticat decizia recurată din perspectiva faptului că instanța de apel, în mod nepermis, a făcut abstracție de incidența puterii de lucru judecat cu privire la pretențiile avansate de reclamantă.

Sub acest aspect, s-a arătat că pârâta a învederat instanței de judecată împrejurarea că prealabil formulării cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului de față, în încercarea de a determina un blocaj în activitatea societății C., reclamanta A. S.R.L. a promovat o cerere de deschidere a procedurii insolvenței față de C., înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, cerere care a fost fundamentată pe aceleași contracte și facturi.

Tribunalul Alba, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, prin sentința nr. 398/10.10.2017, a respins cererea de deschidere a procedurii insolvenței, iar Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, prin decizia nr. 35/07.02.2018, a respins apelul declarat de către A. S.R.L.

Astfel, s-a reținut, cu putere de lucru judecat, că nu sunt întrunite condițiile pretinsei creanțe de a fi certă, lichidă și exigibilă, întrucât s-a dovedit că C. a beneficiat de serviciile unor terți pentru executarea obligațiilor asumate inițial de A. S.R.L.

Recurenta-pârâtă apreciază că instanța de apel a ignorat prezumția legală de lucru judecat care reflectă, conform doctrinei, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Față de toate aceste aspecte, recurenta a conchis în sensul că decizia atacată nu permite controlul judiciar efectiv, fiind formată dintr-un silogism judiciar invalid, ce nu atinge standardul calitativ al motivării și, pe cale de consecință, este în contradicție cu principiul legalității, consacrat în art. 7 din C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a formulat următoarele critici:

(i) au fost încălcate dispozițiile art. 1270 din C. civ. privind forța obligatorie a contractului, instanța de apel neacordând eficiență "legii părților", contrar probelor aflate la dosar;

(ii) au fost încălcate dispozițiile art. 1350 din C. civ. privind răspunderea civilă contractuală, deoarece instanța de apel a reținut, în mod eronat, întrunirea condițiilor prevăzute de lege pentru această formă de răspundere;

(iii) s-au aplicat greșit dispozițiile art. 1233 din C. civ. privind determinarea prețului între profesioniști, art. 1268 din C. civ. referitoare la interpretarea clauzelor îndoielnice și art. 1272 din C. civ. care reglementează conținutul contractului, în sensul că instanța de apel a interpretat eronat clauzele contractuale relevante;

(iv) s-a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 1403 din C. civ., în sensul că instanța de apel a reținut, în mod eronat, incidența unei condiții suspensive pur potestative ce depinde exclusiv de voința debitorului;

(v) s-au aplicat eronat dispozițiile art. 1516 din C. civ., reținându-se că reclamanta ar fi în situația de a beneficia de drepturile creditorului prevăzute în acest text de lege;

(vi) s-au aplicat, în mod greșit, dispozițiile art. 1547 și art. 1548 din C. civ. privind vinovăția debitorului și prezumția de culpă, întrucât instanța de apel a reținut că societatea pârâtă ar fi culpabilă în îndeplinirea obligațiilor contractuale, deși, pretinsul creditor nu a probat executarea propriilor obligații care ar fi putut să determine prezumarea neexecutării obligațiilor asumate de debitor;

Prin actul intitulat "Reziliere pe cale amiabilă" nr. 319/26.02.2016 părțile au hotărât, de comun acord, rezilierea pe cale amiabilă a actului adițional la contractul nr. x/28.08.2015.

Emiterea facturii nr. x/29.12.2016 pentru bonusul de 15 RON/m

3

este lipsită de suport juridic, în condițiile în care raportul contractual prin care se determină acest drept încetase să mai producă efecte juridice între părți.

Un al doilea aspect relevat îl reprezintă faptul că lucrările au fost realizate, în parte, de către un terț, și nu de către reclamantă. Bonusul putea fi acordat în condițiile în care prestatorul presta obligațiile contractuale, însă exploatarea materialului lemnos în discuție, facturat de către reclamantă, nu a fost realizată de către aceasta din urmă, ci de către Ocolul Silvic Pucioasa.

Cererea prin care reclamanta solicită plata facturii nr. x/29.12.2016 și a penalităților aferente este nefondată, în condițiile în care aceasta nu și-a îndeplinit, în totalitate, obligațiile asumate contractual, acordarea bonusului fiind condiționată de respectarea și executarea contractului.

Instanța de apel, ignorând înscrisurile depuse la dosar în apărare, a considerat întemeiate pretențiile reclamantei și a reținut că sunt îndeplinite condițiile pentru angajarea răspunderii contractuale a pârâtei.

Argumentul instanței, potrivit căruia rezilierea actului adițional la contractul nr. x/28.08.2015 nu ar fi relevantă, este viciat, întrucât, deși s-a reziliat prin acordul părților actul adițional, și nu întregul contract, valoarea contraprestației, inclusiv bonusul aferent, au fost stabilite chiar prin respectivul act adițional.

Întrucât reclamanta a facturat doar bonusul, în pofida faptului că nu erau îndeplinite condițiile contractuale, instanța de apel ar fi trebuit să acorde eficiența juridică ce se cuvenea acordului de reziliere intervenit între părți.

În opinia recurentei-pârâte, faptul că rezilierea operează pentru viitor nu prezintă relevanță în speță, deoarece pe parcursul colaborării pe care a avut-o cu A. S.R.L., C. și-a îndeplinit în mod corespunzător obligațiile de plată raportat la serviciile prestate.

Rezilierea actului adițional datează din 26 februarie 2016, iar factura a fost emisă de către reclamantă la 29 decembrie 2016, cu toate că lucrările respective au fost realizate, în parte, de un terț (Ocolul Silvic Pucioasa), și nu de către reclamantă. În mod surprinzător și fără nicio explicație, instanța de apel nu a luat act de relațiile contractuale desfășurate între C. și Ocolul Silvic Pucioasa, ignorând probatoriului administrat în acest sens.

Factura nr. y/29.12.2016 a fost emisă de către reclamantă pentru servicii de exploatare forestieră, conform contractului nr. x/30.04.2015 pentru exploatarea partidelor P425, P581, P762.

Rezultă că societatea reclamantă a adăugat, în mod nelegal, contractului nr. x/30.04.2015 și, implicit, facturii nr. x/29.12.2016 și partida nr. 762, aferentă contractului nr. x/04.09.2015.

Mai mult, prin factura nr. x/29.12.2016 se determină, atât cantitatea exploatată, cât și prețul la care această cantitate a fost exploatată, însă valorile reținute de către reclamantă sunt pur fictive, ținând cont de faptul că nu au fost stabilite asemenea valori în cuprinsul contractului nr. x/04.09.2015.

Prin urmare, recurenta-pârâtă consideră că inserarea în cuprinsul facturii nr. x/29.12.2016 a unui preț de 85 RON/m

3

, prin raportare la partida nr. 762 este lipsită de fundament și suport contractual.

Instanța de apel a reținut, fără niciun suport factual și nici legal, că "prestațiile asumate contractual de către apelanta S.C. A. S.R.L. au fost executate întocmai și la timp, iar societatea-intimată nu a învederat vreo nerespectare a cerințelor tehnologice de exploatare a materialului lemnos".

Pe lângă faptul că actele dosarului relevă neexecutarea de către intimată a obligațiilor contractuale asumate, pârâta a susținut inclusiv incapacitatea tehnică a societății A. S.R.L. de a-și executa obligațiile, incapacitate cauzată tocmai de starea de insolvență, lipsa lichidităților și a forței de muncă necesare executării obligațiilor contractuale asumate, respectiv exploatării unui volum semnificativ de masă lemnoasă în beneficiul C..

Recurenta susține că modalitatea de stabilire a prețului din contractul de exploatare a masei lemnoase nr. 882B/30.04.2015 nu poate fi preluată în cuprinsul contractului nr. x/04.09.2015 în lipsa unei prevederi exprese, acceptate de ambele părți. Pe cale de consecință, solicitarea de plată a sumei de 37.737,96 RON este lipsită de fundament contractual.

S-a mai criticat decizia instanței de apel din perspectiva faptului că aceasta a considerat că bonusul a fost aplicat de intimata-reclamantă în mod legal, invocând eronat în acest sens dispozițiile art. 1268 alin. (3) și art. 1403 din C. civ.

În speță, nu este vorba despre o clauză îndoielnică, ci despre interpretarea eronată a clauzelor contractuale de către instanța de apel, cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor de drept substanțial.

Astfel, precizează că nu este vorba despre o condiție suspensivă pur potestativă ce ar depinde exclusiv de voința debitorului, întrucât prin art. 2.3 din contractul de exploatare nr. x/30.04.2015 s-a prevăzut un bonus de până la 10 RON/m

3

care poate fi acordat de beneficiar dacă prestatorul a respectat toate cerințele contractuale și toate regulile silvice impuse de legislația în vigoare.

Totodată, s-a arătat că prin același articol se prevede un al doilea bonus de până la 10 RON/m

3

, dacă prestatorul a respectat toate cerințele tehnologice ale beneficiarului.

Ca atare, prin contract au fost stabilite elemente obiective, cuantificabile și transparente pentru acordarea bonusului de către beneficiar, astfel încât liberul arbitru al beneficiarului nu se manifestă discreționar în acest caz, ci se raportează strict la evaluarea îndeplinirii acestor criterii obiective.

Recurenta apreciază că este nelegală atât facturarea bonusului, cât și solicitarea de penalități prin includerea celor două bonusuri în debitul principal la care s-au calculat penalitățile.

Cu privire la încălcarea dispozițiilor art. 1350 din C. civ. recurenta susține că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru a fi atrasă răspunderea sa civilă contractuală, în sensul că nu există o faptă ilicită, un prejudiciu real suferit de către reclamantă, un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și nici nu poate fi reținută o vinovăție a C. în desfășurarea raporturilor contractuale.

Contrar celor reținute de instanța de apel, intimata-reclamantă nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale de care se prevalează, astfel că nu există o faptă ilicită.

În cauză, materialul lemnos nu a fost livrat pârâtei C. de către reclamanta S.C. A. S.R.L., fapt confirmat de lipsa proceselor-verbale de recepție, iar simpla emitere a două facturi nu probează împrejurarea că serviciul a fost în realitate prestat. Mai mult, între mențiunile înscrise pe factură și prevederile contractuale există vădite neconcordanțe.

Recurenta-pârâtă a concluzionat în sensul că nu există un raport de cauzalitate care să poată fi probat în lipsa prejudiciului și a faptei ilicite, iar vinovăția nu poate fi reținută în sarcina sa, întrucât neexecutarea contractului s-a datorat exclusiv societății reclamante, mai exact, incapacității tehnice specifice ducerii la bun sfârșit a obligațiilor contractate.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

G. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B.. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

H. Considerentele instanței de recurs

Examinând recursul declarat în cauză, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește critica de nelegalitate referitoare la motivarea lacunară și contradictorie a deciziei din apel, aspect care, în opinia recurentei-pârâte, echivalează cu o lipsă de motivare eficace, Înalta Curte constată că nu este fondată.

Înalta Curte reamintește că pentru a se reține incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. trebuie ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Este știut că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în cuprinsul art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția respectivă.

Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă în raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

În cauză, din lecturarea deciziei recurate rezultă că au fost respectate exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., întrucât s-au arătat considerentele de fapt și de drept care au condus la adoptarea soluției de admitere a apelului formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B.. împotriva sentinței civile nr. 2730 din 20 septembrie 2018 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

De asemenea, se constată că hotărârea pronunțată de către instanța de prim control judiciar nu cuprinde motive contradictorii și nici străine de natura cauzei și, prin urmare, nu este susceptibilă de a fi casată pentru acest motiv.

Împrejurarea că, atașat acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă reconstituie starea de fapt într-o manieră proprie, nu reprezintă o chestiune care să intre în sfera analizei legalității deciziei, ci reprezintă o solicitare implicită de reevaluare a fondului, a stării de fapt, ceea ce, în cazul recursului în casație, este inadmisibil.

Totodată, se impune precizarea că instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Or, în prezenta cauză, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă readuce în discuție probatoriul administrat în fața instanței de apel, în încercarea de a stabili o altă situație de fapt, susținând că lucrările de exploatare forestieră nu au fost realizate de către reclamanta S.C. A. S.R.L., ci de Ocolul Silvic Pucioasa.

Printr-o altă critică, circumscrisă aceluiași motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă a invocat faptul că instanța de apel a făcut abstracție de incidența puterii de lucru judecat cu privire la pretențiile avansate de reclamantă deși s-a învederat împrejurarea că, prealabil formulării cererii de chemare în judecată ce formează obiectul dosarului de față, în încercarea de a determina un blocaj în activitatea societății C., reclamanta A. S.R.L. a promovat o cerere de deschidere a procedurii insolvenței față de C., înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, cerere care a fost fundamentată pe aceleași contracte și facturi.

Cu alte cuvinte, a susținut faptul că instanța de apel a ignorat prezumția legală de lucru judecat care reflectă, conform doctrinei, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat.

Sub un prim aspect, Înalta Curte reține că o astfel de critică vizează încălcarea dispozițiilor art. 430 și art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., așadar, încălcarea unor norme de procedură, astfel încât se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din același cod.

De asemenea, instanța supremă subliniază că efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, respectiv modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în relația dintre acestea, fără posibilitatea de a se mai statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, din perspectiva art. 430 și urm. din C. proc. civ., dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Raportat la aceste considerații teoretice, Înalta Curte constată că pârâta S.C. C. S.R.L. doar a susținut, prin întâmpinarea depusă în fața primei instanțe, faptul că, prealabil formulării cererii de chemare în judecată, reclamanta a introdus pe rolul Tribunalului Alba o cerere de deschidere a procedurii insolvenței, fundamentată pe aceleași contracte și facturi, însă a fost respinsă prin sentința nr. 398/10.10.2017, iar Curtea de Apel Alba a respins apelul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței Tribunalului Alba.

Pârâta nu a dedus analizei instanței de apel această apărare, în sensul că nu a reiterat-o prin întâmpinarea formulată la apelul promovat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2730 din 20 septembrie 2018 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Așadar, această critică nu poate fi primită omisso medio, câtă vreme nu a fost invocată în cursul judecării apelului, conform dispozițiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Un alt motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și se referă la situația în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Ipoteza normativă are în vedere situațiile în care instanța recurge la textele de lege aplicabile speței, dar fie le încalcă, în litera sau spiritul lor, fie le aplică greșit, interpretarea pe care le-o dă fiind prea întinsă sau prea restrânsă ori cu totul eronată.

Prin concept, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu include și cazurile în care greșeala de raționament a instanței ar fi săvârșită în legătură cu premisa minoră a silogismului judiciar și anume reținerea situației de fapt, ca urmare a aprecierii probelor administrate în cauză. Textul de lege are în vedere numai cea de-a doua etapă a activității jurisdicționale care conduce la pronunțarea soluției, respectiv confruntarea faptelor la condițiile de aplicare a regulii de drept.

Înalta Curte va înlătura criticile ce vizează netemeinicia deciziei atacate cu recurs, respectiv a celor referitoare la stabilirea situației de fapt, întrucât exced controlului judiciar exercitat în această etapă procesuală.

Astfel, cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă pe această cale, nelegalitate care trebuie să îmbrace una dintre formele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., sub denumirea de motive de casare.

De lege lata, o critică de netemeinicie a hotărârii pronunțate în apel nu poate fi formulată prin intermediul căii de atac a recursului, avându-se în vedere faptul că este o cale de atac extraordinară, care se poate exercita numai pentru motivele prevăzute de lege și nedevolutivă.

În prezenta cauză, din expunerea argumentelor recurentei-pârâte rezultă cu evidență faptul că s-au readus în discuție chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub aparența unor critici de nelegalitate, pârâta se referă la situația de fapt reținută de către instanța de apel, pe care o consideră consecința interpretării greșite a probelor administrate în cauză, iar nu la încadrarea greșită în drept a situației respective, ceea ce excede, conform celor expuse anterior, controlului instanței de recurs.

În acest context, vor fi analizate doar acele critici care pot fi încadrate în motivul de casare invocat de recurentă și excluse din dezbatere celelalte susțineri.

Recurenta-pârâtă susține fără temei faptul că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii sale civile contractuale.

Din conținutul art. 1350 C. civ. se desprind elementele constitutive ale răspunderii civile contractuale: săvârșirea de către debitor a unei fapte ilicite constând în aceea că, fără justificare, nu a executat integral sau doar parțial, ori nu a executat în mod corespunzător obligațiile asumate printr-un contract valabil încheiat, existența unui prejudiciu în patrimoniul creditorului și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.

Art. 1548 din C. civ. reglementează regimul probator prin instituirea unei prezumții relative de culpă decurgând din faptul neexecutării, iar debitorul trebuie să invoce cauze justificate de neexecutare în vederea răsturnării acestei prezumții.

Instanța de apel a reținut, în mod judicios, că pârâta C. nu contestă împrejurarea neexecutării plății facturilor nr. x/29.12.2016 și nr. y/29.12.2016, ci chiar neexecutarea obligațiilor asumate prin contract de creditorul obligației de plată.

Alegațiile recurentei-pârâte referitoare la lipsa vinovăției și a legăturii de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta pretinsă nu pot fi primite.

Autoarea căii de atac pretinde că nu poate fi reținută vinovăția sa și nici fapta ilicită, susținând că, în realitate, societatea reclamantă nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, însă, aceasta reprezintă o chestiune ce ține de starea de fapt, iar instanța de apel a reținut o stare de fapt contrară celei reliefate de recurenta-pârâtă, respectiv aceea că toate exploatările de material lemnos din cele patru partide situate pe raza Ocolului Silvic Pucioasa au fost realizate de către S.C. A. S.R.L., transportul cantităților aferente fiind realizat de C., care a emis și avizele necesare de însoțire a mărfii.

Raportat la această stare de fapt, care a rezultat din coroborarea probelor administrate, instanța de apel dat eficiență deplină prevederilor contractuale și a aplicat corect dispozițiile art. 1350 C. civ., reținând că reclamanta este creditoarea obligației de plată a serviciilor de exploatare forestieră, iar în patrimoniul ei s-a produs prejudiciul cauzat de pârâtă care a refuzat plata celor două facturi emise de S.C. A. S.R.L.

Va fi înlăturată și critica ce vizează greșita aplicare a dispozițiilor art. 1516 din C. civ., întrucât nu se explicitează în ce fel a fost încălcată această normă legală.

Textul de lege instituie, atunci când debitorul nu își execută total sau parțial, obligația sau o îndeplinește în mod defectuos ori cu întârziere, mai multe mijloace juridice la dispoziția creditorului: executarea silită a obligației, rezoluțiunea sau rezilierea ori reducerea propriei prestații, alte mijloace juridice pentru realizarea dreptului său. Articolul 1516 alin. (2) C. civ. nu stabilește o ordine de executare a mijloacelor juridice de realizare a dreptului creditorului, acesta putând alege, în funcție de circumstanțe, modalitatea legală cea mai adecvată satisfacerii dreptului său.

În speță, recurenta-pârâtă s-a limitat la a susține faptul că instanța de apel a reținut greșit că reclamanta ar fi în situația de a beneficia de drepturile creditorului prevăzute de acest text legal.

Susținerile recurentei privitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1268 și art. 1403 din C. civ. sunt neîntemeiate.

Sub acest aspect, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel a ajuns la concluzia eronată că societatea reclamantă a aplicat, în mod legal, cele două bonusuri de până la 10 RON/m

3

prevăzute de art. 2.3 din contractul de exploatare nr. x/30.04.2015, fiind invocate greșit dispozițiile de drept substanțial anterior menționate. A susținut faptul că nu este vorba despre o clauză contractuală îndoielnică și nici despre o obligație asumată sub condiție suspensivă pur potestativă ce ar depinde exclusiv de voința debitorului.

Contrar celor afirmate de recurenta-pârâtă, se constată că instanța de apel nu a făcut o interpretare eronată a clauzelor contractuale, ci a reținut, în mod corect, incidența dispozițiilor art. 1268 alin. (3) din C. civ., potrivit cărora acestea se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul.

Acordarea de către beneficiar a celor două bonusuri de până la 10 RON/m

3

prevăzute de art. 2.3 din contractul de exploatare nr. x/30.04.2015 a fost stipulată pentru situația în care prestatorul a respectat toate cerințele contractuale și toate regulile silvice impuse de legislația în vigoare, precum și pentru cazul în care prestatorul a respectat cerințele tehnologice ale beneficiarului.

Or, în speță, recurenta nu invocă nerespectarea cerințelor respective sau a regulilor silvice, ci susține faptul că serviciile contractate nu au fost prestate de către reclamantă, aspect care, așa cum s-a mai arătat, nu poate face obiectul recursului.

Nu poate fi primită nici critica referitoare la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1233 din C. civ.

Acest text legal are valoarea unei norme speciale, aplicabile în raporturile contractuale dintre profesioniști, care propune o soluție tinzând să valorifice libertatea contractuală a părților.

Astfel, dacă părțile au dorit să fie legate printr-un contract, dar au omis să indice prețul ori să convină mecanisme pentru determinarea lui, contractul nu este sancționat cu nulitatea în toate cazurile. Legea prezumă intenția părților de a se referi, în principal, la prețul pieței, adică cel practicat în mod obișnuit în domeniul respectiv pentru aceleași prestații realizate în condiții comparabile. Acest criteriu este preferat de legiuitor și apare drept un criteriu principal în determinarea prețului între profesioniști, în considerarea unor afaceri similare decurgând pe respectiva piață.

Prin urmare, este neîntemeiată susținerea recurentei-pârâte, potrivit căreia modalitatea de stabilire a prețului din contractul de exploatare a masei lemnoase nr. 882B/30.04.2015 nu poate fi preluată în cuprinsul contractului nr. x/04.09.2015 în lipsa unei prevederi exprese, acceptate de ambele părți.

Dispozițiile art. 1233 C. civ. sunt pe deplin aplicabile în speță, atâta timp cât cele două părți au existat mai multe raporturi contractuale, iar prețul stabilit în executarea altor contracte constituie o practică statornicită între acestea.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte constată că toate criticile aduse de către recurenta-pârâtă hotărârii instanței de apel sunt nefondate și că soluția pronunțată este corectă, reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente și incidente în raport cu situația de fapt rezultată în urma cercetării judecătorești efectuate, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta S.C. E. S.R.L. (fostă S.C. C. S.R.L.) împotriva deciziei civile nr. 1114 din 19 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 noiembrie 2020.