ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1319/2019

Ședința publică din data de 2 iulie 2019

Asupra recursului civil de față

Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 9 februarie 2015 pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă sub numărul x/2015, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C., au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța:

- să se constate că sunt constructori de bună-credință ai imobilului compus din parter, etaj și mansardă, situat în Constanța, strada x nr. 23, edificat pe terenul proprietatea pârâtei;

- să fie obligată pârâta la plata valorii de circulație a construcției, evaluată provizoriu la suma de 400.000 RON, sub rezerva stabilirii valorii reale printr-o expertiză tehnică de specialitate;

- să se stabilească existența în favoarea reclamanților a unui drept de retenție asupra construcției până la plata integrală a contravalorii acesteia;

- să fie obligată pârâta la îndeplinirea tuturor lucrărilor și formalităților de publicitate imobiliară referitoare la construcția menționată, iar în caz de neîndeplinire a acestor obligații să fie autorizați reclamanții să le îndeplinească în contul și pe seama pârâtei;

- să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate prevederile referitoare îmbogățirea fără justă cauză, cu referire la dispozițiile art. 494, 480, 974 C. civ.

Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 941 din 8 iunie 2017, Tribunalul Constanța, secția I civilă a respins ca nefondată excepția prescripției dreptului material la acțiune și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B.. Astfel, prima instanță a constatat că reclamanții sunt constructori de bună-credință ai imobilului construcție situat în municipiul Constanța, str. x și a obligat-o pe pârâta C. în favoarea acestora la plata sumei de 107.651 euro, în echivalent în RON la data plății reprezentând valoarea materialelor și prețul muncii, incluzând și valoarea transportului materialelor.

Totodată, tribunalul a respins ca nefondate celelalte pretenții ale reclamanților, iar pârâta a fost obligată la plata către reclamanți a sumei de 10.825 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Apelul

Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri atât reclamanții A. și B., cât și pârâta C., criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate.

Soluția din apel

Prin decizia nr. 179/C din 9 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta C. împotriva sentinței civile nr. 941 din 8 mai 2017 a Tribunalului Constanța, secția I civilă.

A fost admis apelul reclamanților A. și B. declarat împotriva aceleiași sentințe și a fost schimbată în parte hotărârea atacată, în sensul că:

A fost obligată pârâta către reclamanți și la plata sumei de 11.002 euro, reprezentând TVA aferent materialelor de construcție încorporate în construcție, ca și la plata sumei de 11.354 euro, constând în cheltuieli cu demolarea vechii construcții și contravaloarea taxelor și avizelor, în echivalentul în RON din data plății.

S-a instituit în favoarea reclamanților dreptul de retenție asupra imobilului în litigiu până la plata despăgubirilor datorate.

A fost obligată pârâta la îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară asupra construcției din Constanța, str. x, iar, în caz de neîndeplinire a acestei obligații, au fost autorizați reclamanții să o îndeplinească în numele și pe seama pârâtei.

A fost respinsă ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat aferent fondului.

Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței și a fost obligată apelanta-pârâtă către apelanții-reclamanți la plata sumei de 4.363,64 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, compusă din 2.677,30 RON onorariu avocat și 1.686,14 RON taxă timbru corespunzătoare pretențiilor admise în apel.

RECURSUL

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs a fost depusă cu respectarea prevederilor art. 490 alin. (1) C. proc. civ. la Curtea de Apel Constanța, secția I civilă, instanța care a pronunțat hotărârea atacată, în termenul prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că decizia atacată a fost comunicată recurentei-pârâte la 4 decembrie 2017, așa cum rezultă din dovada de înmânare aflată la dosarului de apel, iar calea extraordinară de atac a fost declarată la 4 ianuarie 2018, așa cum atestă inscripția de pe ștampila instanței aplicată pe cererea de recurs, aflată la dosarul de recurs.

Se constată astfel că recursul a fost declarat și motivat în termenul legal de 30 zile menționat, calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 și alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că acesta a început să curgă de la 4 decembrie 2017 și se împlinea vineri, 5 ianuarie 2018.

În motivare, recurenta a expus parcursul litigiului în fața instanțelor anterioare și a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre vădit nelegală, invocând cazurile de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate, autoarea căii de atac a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, deoarece obligația de plată a cheltuielilor de demolare și a contravalorii taxelor și avizelor obținute de reclamanții constructori nu se putea naște în baza temeiurilor de drept invocate.

Detaliind, a arătat că reclamații nu au solicitat în fața primei instanțe, nici direct și nici indirect, cheltuielile efectuate cu demolarea vechii construcții și nici contravaloarea taxelor și avizelor obținute, iar textul de lege incident, respectiv art. 494 din C. civ. de la 1864, prevede că proprietarul unui fond datorează constructorului de bună-credință "valoarea materialelor și prețul muncii", nimic mai mult.

În continuare, recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut și mai mult decât s-a cerut și a readus în discuție expertiza efectuată de expert D. pentru stabilirea valorii demolărilor, expertiză ce a fost anulată de prima instanță.

De asemenea, a arătat că argumentele reținute de instanța de prim control judiciar în susținerea soluției pronunțate sunt contradictorii și străine de natura cauzei, raportat la dreptul reclamanților la plata contravalorii demolării și a taxelor și avizelor de construire.

În ceea ce privește calitatea de constructor de bună-credință, recurenta a notat că aceasta se apreciază prin raportare la momentul la care terenul a fost pus la dispoziție pentru inițierea edificării imobilului, în contextul în care prin acțiunea introductivă s-a solicitat a se stabili calitatea de constructor de bună-credință, iar nu cea de "demolator de bună-credință".

Pentru considerentele expuse, s-a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei atacate, cu obligarea intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, aflată la dosarul de recurs, intimații au invocat excepția nulității recursului, susținând că motivele invocate nu au fost argumentate juridic, iar simpla indicare a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în cuprinsul cererii de recurs, nu reprezintă în concret motivarea căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, au solicitat respingerea acestuia ca nefondat, arătând că instanța de apel, în mod corect, a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 11.354 euro, reprezentând cheltuielile cu demolarea vechii construcții, precum și taxe și avize necesare pentru demolare și pentru edificarea noii construcții.

Prin cererea depusă la dosar la 19 iulie 2018, intimatul-reclamant A. a notificat instanței decesul intimatei-reclamante B. la 2 aprilie 2018 și a solicitat introducerea în cauză și continuarea judecății cu moștenitorii E. și F.. A anexat acestei cereri fotocopii ale certificatului de deces, certificatului de moștenitor nr. x din 16 iulie 2018, eliberat de B.I.N. G., procură judiciară dată de E. mandatarei F. la Ambasada României din Londra la 16 mai 2018, tradusă și legalizată și declarațiile olografe ale moștenitorilor privind acordul de continuare a procesului.

Prin încheierea din 26.03.2019 Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția nulității recursului invocată de intimații-reclamanți A., E. și F. și a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei nr. 179/C din 9 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă și a stabilit termen în vederea soluționării recursului în sedință publică, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., însă succintele argumente aduse în dezvoltarea lor permit identificarea unui alt motiv de nelegalitate, acela prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. Încadrarea în acest motiv de nelegalitate se justifică prin aceea că se invocă depășirea limitelor obiectului cererii de chemare în judecată, prin susținerea că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut, ceea ce implică nerespectarea prevederilor art. 478 alin. (3) raportat la art. 22 alin. (6) și art. 397 alin. (1) teza I C. proc. civ.

În analiza motivului de recurs întemeiat pe cazul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu referire la încălcarea principiului disponibilității părților și a prevederilor art. 478 alin. (3) raportat la art. 22 alin. (6) și art. 397 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

În cadrul acestui motiv de casare, recurenta pârâtă susține că instanța de apel, prin reformarea hotărârii pronunțate de prima instanță, sub aspectul acordării cheltuielilor cu demolarea vechii construcții și a sumelor reprezentând taxe și avize achitate în legătură cu edificarea construcției, a acordat mai mult decât s-a cerut sau ceea ce nu s-a cerut.

În privința obiectului cererii de chemare în judecată, instanța supremă reține că, potrivit art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată trebuie să cuprindă obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.

Verificând cererea de chemare în judecată se constată că intimații-reclamanți au precizat, prin cerere de chemarea în judecată, că solicită obligarea pârâtei la plata valorii de circulație a construcției, evaluată provizoriu la suma de 400.000 RON, sub rezerva stabilirii valorii reale printr-o expertiză tehnică de specialitate fără a se indica modul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori.

Prin nota de precizări depusă în fața primei instanțe la termenul de judecată din 10.06.2015, dar și din încheierea de ședință de la acest termen, rezultă că s-a stabilit temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv îmbogățirea fără justă cauză cu referire la prevederile art. 494 partea finală C. civ. de la 1864, în temeiul cărora, reclamanții, în calitate de constructori de bună-credință ai imobilului compus din parter, etaj și mansardă, edificat pe terenul proprietatea pârâtei, solicită restituirea valorii materialelor și prețul muncii.

Analiza de conținut a cererii de chemare în judecată, dar și a notei de precizări și a celor consemnate în cuprinsul încheierii din 10.06.2015, relevă că reclamanții nu au indicat modul de calcul, chiar și estimativ, al valorii obiectului cererii de chemare în judecată, în sensul de a preciza că valoarea totală indicată este alcătuită din mai multe elemente valorice cu semnificație diferită.

Această precizare apare făcută pentru prima dată prin obiecțiunile formulate de reclamanți împotriva primului raport de expertiză întocmit de expertul tehnic judiciar D., obiecțiuni încuviințate de prima instanță, dar, cu toate acestea, s-a dispus ulterior efectuarea unui nou raport de expertiză și a unei contraexpertize.

În raport de constatările arătate, instanța supremă reține că reclamanții nu au respectat exigențele art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în sensul de a indica în cuprinsul cererii de chemare în judecată modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea valorii obiectului cererii de chemare în judecată, chiar și numai la nivel estimativ.

O atare omisiune din partea reclamanților, care nu s-au conformat prevederilor art. art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în sensul arătat, nu poate fi tratată decât în sens restrictiv, prin limitarea întinderii pretențiilor solicitate, doar la sume ce pot fi încadrate în categoria cheltuielilor cu valoarea materialelor și prețul muncii, pe care reclamanții au precizat că le solicită pe temeiul art. 494 partea finală C. civ. de la 1864.

În aceste condiții, instanța supremă stabilește că sumele pretinse cu titlu de cheltuieli aferente demolării vechii construcții și de contravaloare taxe și avize, pot fi considerate că au făcut obiectul cererii de chemare în judecată numai dacă s-ar putea reține că acestea pot fi subsumate categoriei de cheltuieli reprezentând valoarea materialelor și prețul muncii, aferente construcției edificate de intimații-reclamanți, constructori de bună-credință pe terenul recurentei-pârâte, în sensul reglementării art. 494 C. civ. de la 1864.

Aceasta deoarece întinderea obligației de despăgubire este determinată doar prin cheltuielile de această natură, așa cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, precizată de reclamanți, precum și din opțiunea exprimată de proprietarul terenului, consemnată în încheierea din 10.06.2015, pronunțată de Tribunal, când au avut loc dezbaterile asupra precizărilor formulate de reclamanți, în sensul indicării temeiului cererii de chemare în judecată.

Pentru a verifica dacă instanța de apel a depășit limitele impuse de dispozițiile art. 478 alin. (3) C. proc. civ., așa cum invocă recurenta, trebuie examinată motivarea dată de instanța de prim control judiciar soluției de acordare a sumelor derivând din lucrările de demolare a vechii construcții și din contravaloarea taxelor și avizelor.

Din considerentele care alcătuiesc cuprinsul deciziei recurate rezultă că instanța de apel reține, pe de o parte, că apelanții-reclamați au solicitat cu titlu de cheltuieli de demolare și autorizare construcții suma de 51.299 RON, (43.980 RON conform deviz demolare lucrări, 5.000 RON racord canalizare, 446,56 RON c/val. lucrare asfaltare și 1.872 RON taxe avize), fără a indica cererea prin care s-au solicitat aceste sume, data formulării ei, momentul procesual în care s-a formulat.

Pe de altă parte, curtea de apel reține că aceste cheltuieli intră în sfera cheltuielilor ocazionate de edificarea noii construcții, fără a motiva ce se înțelege prin cheltuieli ocazionate de edificarea noii construcții, dacă ele sunt subsumabile noțiunii de "cheltuieli reprezentând valoarea materialelor și prețul muncii".

Lămurirea acestor aspecte se impunea cu atât mai mult cu cât suma acordată de instanța de apel și în legătură cu care s-a formulat prezenta cale de atac este compusă din patru categorii de cheltuieli, care nu sunt analizate în mod distinct, pentru a se reliefa dacă ele se subsumează categoriei de cheltuieli privind contravaloarea materialelor sau celei privind prețul muncii, ori dacă sunt indisolubil legate de una sau de alta din cele două categorii de cheltuieli, care pot fi acordate în temeiul prevederilor legale invocate.

În acest context, instanța supremă reține că motivarea deciziei recurate este insuficientă, neclară și inexactă, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece nu permite a se verifica și stabili dacă, în adoptarea soluției criticate în calea de atac a recursului, s-au respectat limitele învestirii sub aspectul obiectului cauzei și s-au interpretat și aplicat corect prevederile art. 494 partea finală C. civ. de la 1864.

Motivarea deciziei era necesară pentru efectuarea controlului de legalitate în recurs, nefiind clar dacă, în accepțiunea instanței de apel, există identitate între noțiunea de cheltuieli cu edificarea noii construcții și noțiunea de cheltuieli cu valoarea materialelor și prețul muncii și care este silogismul logic de natură a explica inteligibil hotărârea luată.

În absența unei motivări pe aceste aspecte, instanța de control judiciar nu poate stabili dacă instanța de apel, prin reformarea hotărârii primei instanțe, sub aspectul acordării sumei de 11.354 euro, constând în cheltuieli cu demolarea vechii construcții și contravaloarea unor taxe și avize a depășit limitele învestirii sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată și nici dacă a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 494 partea finală C. civ. de la 1864. Aceasta, pentru că instanța de apel se referă în decizie la faptul că întreaga sumă reprezintă cheltuieli cu edificarea noii construcții și nu există o analiza pentru fiecare sumă care compune suma totală acordată, pentru a se stabili motivat cărei categorii de cheltuieli se subsumează.

În raport de considerentele mai sus expuse, instanța supremă reține că decizia atacată cu recurs contravine dispozițiilor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și atrage reținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul cu consecința casării parțiale a deciziei recurate și trimiterii spre rejudecare aceleiași instanțe doar capătul de cerere având ca obiect suma de 11354 euro, reprezentând cheltuieli cu demolarea și contravaloare taxe și avize.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei pronunțate de instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva deciziei civile nr. 179/C din 9 noiembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Casează în parte decizia atacată, în sensul că trimite spre rejudecare aceleiași instanței de apel capătul de cerere referitor la acordarea sumei de 11.354 Euro, reprezentând cheltuieli cu demolarea vechii construcții și contravaloare taxe și avize.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 iulie 2019.