ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2636/2020

Ședința publică din data de 9 decembrie 2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța la data de 09.02.2015, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C., constatarea calității reclamanților de constructori de bună-credință în ceea ce privește construcția parter, etaj și mansardă, situată în Constanța, str. x, edificată de aceștia pe terenul proprietatea pârâtei; obligarea pârâtei la plata valorii de circulație a construcției, evaluată provizoriu la suma de 400.000 RON, sub rezerva stabilirii valorii acesteia pe baza unui raport de expertiză judiciar; constatarea dreptului de retenție al reclamanților asupra construcției până la plata integrală a contravalorii acesteia; obligarea pârâtei la înregistrarea fiscală a imobilului, precum și la îndeplinirea tuturor lucrărilor și formalităților de publicitate imobiliară referitoare la construcție, iar în caz de neîndeplinire, autorizarea reclamanților de a le îndeplini în contul pârâtei, cu cheltuieli de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 493, art. 494, art. 480, art. 974 C. civ.

Prin sentința nr. 941/08.06.2017, Tribunalul Constanța, secția I civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, ca nefondată; a admis, în parte, acțiunea; a constatat că reclamanții sunt constructori de bună-credință ai imobilului construcție din municipiul Constanța, str. x; a obligat pârâta la plata, către aceștia, a sumei de 107.651 euro (echivalent în RON la data plății); a respins celelalte capete de cerere, ca nefondate; a obligat pârâta la plata sumei de 10.825 RON cheltuieli de judecată către reclamanți.

Prin decizia nr. 179/C/09.11.2017 pronunțată în dosar nr. x/2015, Curtea de Ape Constanța, secția I civilă a respins apelul pârâtei împotriva sentinței; a admis apelul reclamanților și a obligat pârâta la plata, către reclamanți, a sumei de 11002 euro, reprezentând TVA aferent materialelor de construcție incorporate în construcție și la 11354 euro reprezentând cheltuieli cu demolarea vechii construcții și c/val. taxe și avize, în echivalent în RON la data plății; a instituit în favoarea reclamanților dreptul de retenție asupra construcției din Constanța, str. x până la plata despăgubirilor datorate; a obligat pârâta la îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară asupra construcției din Constanța, str. x, iar în caz de neîndeplinire a acestei obligații a autorizat reclamanții la îndeplinirea ei în contul și pe seama pârâtei; a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată; a menținut restul dispozițiilor sentinței; a obligat apelanta pârâtă la plata, către reclamanți, a sumei de 4363,64 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând 2677,30 RON onorariu avocat și 1686,14 RON taxă timbru corespunzătoare pretențiilor admise în apel.

Prin decizia nr. 1319/02.07.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II a civilă a admis recursul pârâtei împotriva deciziei, a casat în parte decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel referitor la capătul de cerere privind acordarea sumei de 11.354 euro, reprezentând cheltuieli cu demolarea vechii construcții și contravaloare taxe și avize.

Prin încheierea din 24.07.2019, Înalta Curte a dispus îndreptarea din oficiu a erorii materiale strecurate în minuta și dispozitivul deciziei nr. 1319/02.07.2019, în sensul că se înlătură mențiunea "necesare demolării" din cuprinsul minutei și dispozitivului.

Prin decizia nr. 5/C/30.01.2020, pronunțată în rejudecare, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a obligat pârâta la plata, către reclamanți, a sumei de 35899,29 RON, reprezentând cheltuieli cu demolarea vechii construcții și contravaloare taxe și avize; a respins cererea apelanților-reclamanți A., D. și E. de obligare a intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 C. proc. civ., pârâta C., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și pronunțarea uneia din următoarele soluții: constatarea intervenirii prescripției, respingerea cererii intimaților de obligare la suportarea cheltuielilor de demolare a vechii construcții și a contravalorii taxelor și avizelor, reducerea acestor sume, cu cheltuieli de judecată

În principal, a invocat faptul că a intervenit prescripția dreptului material la acțiune.

In subsidiar, a arătat că un prim motiv de casare este cel prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., instanța de apel dând ce nu s-a cerut și chiar mai mult decât s-a cerut, cu încălcarea prevederilor art. 478 alin. (3) raportat la art. 22 alin. (6) și art. 397 alin. (1) teza I din cod.

Pornind de la dispozițiile art. 194 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., recurenta a precizat că în cererea introductivă de instanță cuvântul demolare nu exista, nu se fac precizări referitoare la acest aspect, nefăcându-se vorbire nici de taxe.

Un al doilea motiv de casare este cel prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta susținând că invocarea unei expertize desființate este un motiv devenit străin de natura cauzei, în condițiile în care nicio persoană diligentă nu ar fi alocat suma de 28.711,02 RON reprezentând manopera pentru demolarea unei construcții vechi, din chirpic, având patru camere și dependințe. S-a făcut referire la o serie înscrisuri care, deși nu au fost contestate sau desființate, nu au fost luate în considerare de instanța de apel.

In susținerea ultimului motiv de recurs, prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., recurenta a menționat că obligațiile privind cheltuielile demolare și taxe nu se puteau naște în baza temeiurilor de drept invocate.

A învederat că din analiza cererii introductive de instanța, așa cum a fost precizată, reiese că reclamanții nu au solicitat, nici direct nici implicit, cheltuieli cu demolarea vechii construcții și contravaloare taxe și avize, iar textul de lege, respectiv art. 494 C. civ. de la 1864 este foarte clar și absolut restrictiv: valoarea materialelor și prețul muncii.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar recurenta-pârâtă a formulat punct de vedere la raport, prin care a arătat că prescripția dreptului la acțiune s-a împlinit la data finalizării lucrării, respectiv la data introducerii acțiunii și că instanța de apel a dat ceea ce nu s-a cerut și chiar mai mult decât s-a cerut, cu încălcarea prevederilor art. 478 alin. (3) raportat la art. 22 alin. (6) și art. 397 alin. (1) teza I C. proc. civ.

A mai arătat recurenta că prin decizia atacată nu au fost respectate îndrumările date prin decizia de casare și că în mod eronat s-a ajuns la concluzia că reclamanții au solicitat, prin cererea de chemare în judecată, sumele pretinse cu titlu de cheltuieli aferente demolării vechii construcții și cele reprezentând contravaloarea taxelor și avizelor suportate de reclamanți pentru ridicarea noii construcții.

În realitate, aceste sume au fost cerute pentru prima dată în apel, după ce două expertize au fost anulate și s-a dispus efectuarea unei contraexpertize.

Concluzionează recurenta că: prin cererea de chemare în judecată nu a fost cerută nicio sumă de bani reprezentând demolarea vechii construcții; s-a luat în considerare pentru stabilirea valorii o probă care a fost desființată; chiar dacă s-ar fi cerut o asemenea sumă, nu exista temei legal raportat la calitatea de constructor de bună-credință.

Urmare a comunicării recursului, intimații-reclamanți A., D. și E. au formulat întâmpinare, în termen, înregistrată la 29.06.2020, prin care au solicitat, respingerea acestuia, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată. Au solicitat respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune, ca inadmisibilă, solicitând a se observa că nu este motivată, fiind doar enunțată. Au arătat, de asemenea, că respectiva excepție a fost invocată de pârâtă la instanța de fond, iar prin sentința civilă nr. 941/2017 a Tribunalului Constanța a fost respinsă, ca neîntemeiată. Întrucât excepția a fost motiv de apel, respins, ca nefondat, de instanța de apel, iar recursul declarat de pârâtă nu a mai privit acest aspect, intimații-reclamanți au considerat că soluția Curții de Apel Constanța a intrat în puterea lucrului judecat.

Referitor la motivul de recurs subsumat pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., au solicitat a se observa că acesta nu există în cod, textul de lege referindu-se la o altă situație juridică, respectiv încălcarea regulilor de procedură care atrag sancțiunea nulității.

Au solicitat astfel a se constata, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., nulitatea acestui motiv de recurs.

Au mai precizat că, deși pretențiile reclamanților nu au fost cuantificate pe categorii de cheltuieli, în cuprinsul cererii de chemare în judecată s-a menționat faptul că toate cheltuielile au fost suportate de reclamanți, inclusiv cele privind demolarea construcției existente, anexându-se Proiectul nr. 27/2005 pentru desființarea locuinței și a anexei, împreună cu notificarea Inspectoratului de Stat în Construcții vizând eliberarea autorizației de desființare.

In opinia intimaților-reclamanți, care au făcut trimitere la interogatoriul depus pentru a fi administrat pârâtei, rezultă astfel că sumele pretinse cu titlu de cheltuieli aferente demolării vechii construcții și cele reprezentând contravaloarea taxelor și avizelor pentru edificarea noii construcții au făcut obiectul cererii de chemare în judecată, neconstituind cereri noi în apel.

Au solicitat respingerea celui de-al doilea motiv de recurs, ca nefondat, subliniind faptul că expertiza efectuată de expert F. nu a fost niciodată anulată sau desființată, așa cum a susținut recurenta.

Referitor la ultimul motiv de recurs, intimații-reclamanți au solicitat, de asemenea, respingerea acestuia, ca nefondat, arătând că sumele reprezentând cheltuielile de demolare și taxe, avize au fost solicitate în temeiul art. 494 alin. (3) ultima teză C. civ. din 1864, reclamanții aducând probe în susținerea respectivelor pretenții.

Urmare a comunicării întâmpinării, recurenta a depus răspuns la întâmpinare, în termen legal, înregistrat la 17.07.2020, solicitând respingerea apărărilor intimaților. A considerat că putea invoca excepția prescripției dreptului material la acțiune în orice fază a procesului civil, neputând a-i fi îngrădit dreptul la un proces echitabil și accesul la justiție. A apreciat că prin cererea de obligare la plata cheltuielilor de demolare, taxe, avize se află în fața unor pretenții noi solicitate de reclamanți cu încălcarea certă a art. 478 alin. (3) C. proc. civ.. În opinia recurentei, chiar dacă cererea s-ar fi făcut în termen procedural ar fi fost inadmisibilă în lipsa unui temei legal.

Recurenta a opinat că trimiterea intimaților și a instanței de apel la expertiza efectuată de expert F. nu este justificată, în condițiile în care în cauză au mai fost efectuate două expertize, ultima fiind cea care a stat la baza pronunțării sentinței.

A mai susținut că este cert că nu poate fi obligată la plata cheltuielilor de demolare și taxe în baza temeiurilor invocate, cu atât mai mult cu cât valoarea acestora a fost mult mărită, din probele administrate rezultând că demolarea și transportul materialelor nu au costat mai mult de 2000 RON.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Susținerile recurentei-pârâte cuprinse în memoriul de recurs nu se circumscriu niciunui caz de casare și nu reprezintă chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanța de recurs, întrucât pentru a motiva recursul în sensul legii este necesară raportarea criticilor formulate la conținutul deciziei obiect al căii extraordinare de atac, cu indicarea modalității în care instanța de judecată nu s-a conformat dispozițiilor legale incidente.

Astfel, referitor la invocarea aspectului privind intervenirea prescripției dreptului material la acțiune, se constată că acesta este enunțat pur formal de recurentă, fără prezentarea unor argumente în susținere și fără a indica în ce mod raționamentul primelor instanțe, prin care s-a respins respectiva excepție, este eronat, astfel încât să se poată circumscrie unui motiv de recurs.

In ceea ce privește critica formulată potrivit pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., prin care se susține încălcarea prevederilor art. 478 alin. (3) raportate la cele ale art. 2 alin. (6) și art. 397 alin. (1) teza I C. proc. civ., se observă că recurenta nu combate în niciun fel dezlegarea instanței de apel asupra acestui aspect.

Prin decizia atacată s-a reținut, respectându-se îndrumările date prin decizia de casare a instanței supreme și pe baza unor ample considerente, că sumele pretinse cu titlu de cheltuieli aferente demolării vechii construcții și cele reprezentând contravaloarea taxelor și avizelor suportate de reclamanți pentru ridicarea noii construcții au făcut obiectul cererii de chemare în judecată.

Insă, fără a combate raționamentul instanței de apel, recurenta s-a limitat a relua criticile referitoare la încălcarea limitelor efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță.

Privitor la critica formulată în baza art. 488 pct. 6 C. proc. civ., se observă că prin aceasta recurenta face trimitere la o serie de aspecte de fapt, înscrisuri și probe administrate (expertize) care nu pot face obiect al analizei în calea extraordinară de atac a recursului.

Astfel, recurenta a adus argumente referitoare la cuantumul sumei privind manopera cu demolarea vechii construcții, făcând referire la o serie de înscrisuri care nu ar fi fost luate în considerare de instanța de apel.

Motivele recursului, circumscrise de pârâtă celor prevăzute la pct. 8 al art. 488 Cod procedură, prin care se critică aplicarea greșită a dispozițiilor art. 494 C. civ., nu pot fi subsumate articolului menționat, în condițiile în care, recurenta nu a arătat, față de argumentația amplă a instanței de apel și de textele de lege reținute ca fiind incidente și reprezentând temei juridic al pretențiilor formulate, de ce ar fi eronată dezlegarea dată în drept, astfel încât să permită controlul de legalitate al instanței de recurs.

Referitor la apărările formulate de către recurentă în cadrul punctului de vedere la raportul de admisibilitate, se constată că acestea reiterează, punctual, aspectele deduse judecății prin memoriul de recurs, împrejurare față de care, pentru aceleași considerente anterior formulate, nu pot fi avute în vedere. Faptul că ar fi fost luat în considerare un raport de expertiză nul, aspect care ar fi putut fi valorificat prin motivele de recurs, nu poate fi, în realitate, încadrabil în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., câtă vreme nu combate în niciun fel, neindicând astfel aspecte de nelegalitate ale deciziei, susceptibile de cenzură, dezlegările deciziei din apel.

Aceasta, în condițiile în care, potrivit considerentelor deciziei atacate, s-a reținut că "sunt vădit nefondate susținerile pârâtei C. cu privire la constatarea nulității raportului de expertiză, niciuna dintre încheierile de ședință care au urmat depunerii lucrării nefiind în sensul înlăturării din ansamblul probator, pentru vicii procedurale, a acestei lucrări" și că în rejudecare "nu vor putea fi valorificate rapoartele de expertiză anterioare, rămânând în calcul estimările făcute de expert F., la care, de altfel, s-au raliat și concluziile finale ale reclamanților".

Față de cele arătate, în cauză devin incidente dispozițiile art. 489 C. proc. civ. privind sancțiunea nulității, recurenta neformulând critici care să se raporteze la considerentele deciziei recurate și care să poată fi avute în vedere de instanța de control judiciar în condițiile reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va anula recursul declarat de pârâta C. împotriva deciziei nr. 5/C din 30 ianuarie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta C., domiciliată în Constanța, județul Constanța, împotriva deciziei nr. 5/C din 30 ianuarie 2020 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A., D., E., toți cu domiciliul procesual ales în Constanța, str. x B, județul Constanța.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 09 decembrie 2020.