ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1588/2020

Ședința publică din data de 22 iulie 2020

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 06 octombrie 2016 pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. și C.: obligarea pârâților să încheie contractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în localitatea Cumpăna, județul Constanța, compus din teren intravilan categoria de folosință curți-construcții în suprafață de 500 mp și construcții la prețul de 108.134,82 euro achitat integral anterior formulării cererii, preț rezultat ca urmare a scăderii din prețul inițial de 130.000 euro a sumei de 21.865,18 euro, ce reprezintă contravaloarea lucrărilor neexecutate de către pârâți la construcțiile edificate pe teren, conform înțelegerii părților; obligarea pârâților la plata de daune-interese în cuantum de 300 de RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus obligarea acestora la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică și până la data încheierii efective a contractului de vânzare-cumpărare în condițiile cuprinse în hotărârea judecătorească; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 301 din 05 februarie 2018, Tribunalul Constanța, secția I civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții B. și C..

Prin decizia civilă nr. 4 C din 30 ianuarie 2019, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 301/5.02.2018 a Tribunalului Constanța, secția I civilă.

Împotriva deciziei civile pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a declarat recurs reclamanta A..

Recurenta-reclamantă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului și schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii cererii introductive.

A criticat recurenta decizia atacată, în esență, sub următoarele aspecte:

4.1. Instanța a dat o interpretare greșită temeiului juridic invocat în susținerea cererii.

Astfel, prin cererea introductivă, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea intimaților-pârâți să încheie contractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în localitatea Cumpăna, județul Constanța, la prețul de 107.328 euro, achitat integral, preț rezultat ca urmare a scăderii din prețul inițial de 130.000 euro a sumei de 22.672 euro ce reprezintă contravaloarea lucrărilor neexecutate de către intimații-pârâți la construcțiile edificate pe teren conform înțelegerii părților, iar dispozițiile legale care reprezintă temeiul de drept al cererii introductive îi dau posibilitatea de a solicita executarea în natură a obligației asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.03.2014.

4.2. Instanța de apel a apreciat în mod eronat că recurenta nu și-a îndeplinit obligațiile pentru a putea solicita concursul forței coercitive a statului în vederea obligării intimaților-pârâți la îndeplinirea propriilor obligații.

A susținut recurenta că situația de fapt dovedită cu probatoriul administrat relevă că părțile au încheiat la data de 21.03.2014 un antecontract de vânzare-cumpărare sub semnătura privată, având ca obiect vânzarea de către promitentul-vânzător B. în favoarea promitentei-cumpărătoare A. a imobilului situat în Cumpăna, județul Constanța compus din teren intravilan, categoria de folosință curți construcții în suprafață de 500 mp identificat cu nr. cadastral x și intabulat în Cartea Funciara nr. x a localității Cumpăna, pentru prețul de 130.000 euro.

La data de 24.03.2014, părțile au încheiat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x la SPN-BNPA D. și E., prin care intimații-pârâți s-au obligat să vândă dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Cumpăna, județul Constanța, respectiv să cesioneze toate drepturile și obligațiile izvorâte din autorizația de construcție nr. x/28.05.2012 și să predea toată documentația existentă pentru edificarea pe terenul menționat a unei construcții cu regim de înălțime P+1E. La data semnării promisiunii de vânzare, recurenta-reclamantă a achitat suma de 76.763,23 USD (echivalentul a 55.665,86 euro), la care se adaugă și suma de 4.000 de USD (echivalentul a 2.904,8 euro) achitată la data de 21.03.2014, urmând ca diferența de 71.429,34 euro să fie achitată la data de 26.05.2014, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în forma autentică.

Perfectarea contractului în formă autentică urma a se realiza sub rezerva îndeplinirii cumulative a următoarelor condiții stabilite în sarcina promitenților-vânzători: radierea ipotecii existente în cartea funciară, închiderea dosarului de executare silită nr. x/2013 aflat pe rolul BEJ F., prezentarea certificatului de atestare fiscala pentru înstrăinare și a extrasului de carte funciară pentru autentificare din care să rezulte că imobilul este liber de orice sarcini și servituți, precum și de orice creanțe datorate statului și prezentarea oricăror alte documente necesare în vederea perfectării vânzării, potrivit prevederilor legale în vigoare.

La data de 18.04.2014, părțile au încheiat un act adițional la antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/24.03.2014, în cuprinsul căruia s-a menționat că recurenta-reclamantă a achitat în favoarea promitenților-vânzători suma de 16.560 USD (echivalentul sumei de 12.000 euro), iar la data de 09.05.2014 s-a încheiat și cel de al doilea act adițional cu prilejul suplimentării avansului achitat cu suma de 10.000 USD (echivalentul a 7.246,37 euro). Până la data stabilită în vederea achitării restului de preț și încheierii în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare, promitenții-vânzători și-au asumat și obligația de a efectua lucrările de finisare ale imobilului construcție edificat în temeiul autorizației de construire nr. x/2012.

Prin încheierea de certificare nr. 4/26.05.2014, intimatul-pârât B. a recunoscut că a primit de la recurenta-reclamantă suma totală de 78.134,82 euro (achitată astfel: 2.904,8 euro la 2.03.2014, 12.000 euro la 18.04.2014, 55.665,86 euro la 24.03.2014, 317,79 euro comision retragere bancă pentru viramentul din 24.03.2014 și 7.246,37 euro la 09.05.2014).

La data de 27.05.2014, la biroul notarului public s-a întocmit proiectul de convenție pentru predarea-primirea posesiei asupra imobilului compus din teren și construcție în data de 28.05.2014, urmând ca suma de 30.000 euro, reprezentând restul prețului de 51.865,18 euro, să fie achitată la data semnării contractului de vânzare-cumpărare sau prin consemnare la G..

A mai arătat recurenta că la data de 16.02.2016, între aceasta și intimatul-pârât B. s-a încheiat convenția autentificată sub nr. x la SPN - BNPA D. și E., prin care cea dintâi a achitat suma de 30.000 de euro, iar pentru diferența de 21.865,18 euro s-a convenit că suma reprezintă contravaloarea lucrărilor neexecutate, menționându-se la art. 12 din convenție că va avea loc desocotirea financiară între promitenții-vânzători B. și C., printr-un act de împărțire.

În cuprinsul încheierii de certificare nr. 02/22.06.2016, s-a menționat faptul că prețul 108.134,82 euro - rezultat din diminuarea prețului inițial de 130.000 euro, cu suma de 21.865,18 euro reprezentând contravaloarea lucrărilor neexecutate de către promitenții-vânzători - a fost achitat integral.

4.3. Nu se poate reține autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 189/01.02.2016 pronunțată de Tribunalul Constanța, definitivă prin decizia civilă nr. 99/C/15.09.2016.

În dezvoltarea acestei critici, recurenta a arătat că, ulterior rămânerii definitive a hotărârii sus-menționate, prin încheierea de certificare nr. 02/22.06.2016, reclamanta a achitat intimatului-pârât suma de 30.000 de euro, iar în privința diferenței de 21.865,18 euro, părțile au convenit că reprezintă contravaloarea lucrărilor neexecutate.

Plecând de la premisa că toate înscrisurile încheiate ulterior promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/24.03.2014 nu sunt opozabile promitentei-vânzătoare H., s-a reținut în mod greșit, în opinia recurentei, culpa sa pentru neîndeplinirea propriei obligații de plată a prețului de 130.000 de euro, deși din probele dosarului a reieșit clar că imobilul prezintă numeroase lucrări neefectuate sau efectuate necorespunzător.

Ca atare, a susținut recurenta, culpa aparține promitenților-vânzători care, până la momentul în care urma a fi încheiat contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică, nu au putut preda promitentei-cumpărătoare un imobil edificat, lucrările needificate sau edificate necorespunzător urmând a fi scăzute din prețul convenit inițial. De altfel, chiar promitentul-vânzător B. a fost de acord cu încheierea actelor adiționale prin care a fost evaluată contravaloarea lucrărilor nerealizate sau efectuate necorespunzător.

Împrejurarea că actele adiționale la promisiunea de vânzare-cumpărare, convenția și încheierile de certificare, prin care părțile au convenit diminuarea prețului imobilului cu contravaloarea lucrărilor nerealizate sau efectuate necorespunzător, nu au fost semnate și de către intimata-pârâtă H., nu poate fi reținut ca argument pentru respingerea acțiunii, în condițiile în care imobilul are regim de bun comun dobândit în timpul căsătoriei.

A conchis recurenta, arătând că prin cererea introductivă a solicitat obligarea foștilor soți să încheie contractul în forma autentică pentru un preț diminuat, și nu suplinirea consimțământului intimatei-pârâte H. la încheierea contractului, urmând ca foștii soți să suporte împreună diminuarea prețului contractului, reținându-se culpa acestora pentru neexecutarea obligației de a preda imobilul cu toate lucrările la care s-au obligat.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 22.08.2019 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 6.

Prin rezoluția din data de 26.08.2019, s-a dispus comunicarea cererii de recurs cu mențiunea de a se depune întâmpinare, precum și efectuarea celorlalte formalități de comunicare, menționate în dispozițiile art. 490 alin. (2) din C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 28 noiembrie 2019, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică la data de 6.02.2020.

Intimații nu au depus întâmpinare și nu și-au formulat apărări.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Recursul reclamantei a fost întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă criticile concrete formulate sunt subsumabile tezelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 din același cod, în sensul în care recurenta a invocat, în esență, interpretarea greșită a temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, reținerea greșită a efectului autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 189/206 a Tribunalului Constanța, precum și reținerea eronată a neexecutării culpabile a obligației sale contractuale referitoare la plata prețului vânzării, rezultată din aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1528 și 1530 din C. civ.

Prealabil examinării propriu-zise a motivelor de recurs, Înalta Curte are în vedere că obiectul litigiului pendinte, astfel cum a fost supus judecății prin elementele cererii introductive și analizat de către instanțele de fond, îl constituie obligarea pârâților-intimați, în calitate de promitenți-vânzători, să încheie cu reclamanta promitentă-vânzătoare contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul teren și construcție situat în loc. Cumpăna, jud. Constanța, la prețul diminuat de 108.134,82 euro, rezultat ca urmare a scăderii din prețul inițial de vânzare de 130.000 euro a sumei de 21.865,18 euro reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții neexecutate, potrivit convenției părților, precum și obligarea pârâților-intimați la plata de daune-interese până la încheierea contractului promis. Temeiul de drept al cererii introductive îl constituie dispozițiile art. 1528 și art. 1530 din C. civ.

Situația de fapt, astfel cum a fost reținută de prima instanță și confirmată de instanța de apel pe baza probelor administrate în proces - care nu mai poate fi reexaminată în calea de atac a recursului în care se exercită exclusiv un control de legalitate al hotărârii recurate - relevă, într-o succintă prezentare, următoarele aspecte:

Reclamanta și pârâtul B. au încheiat la data de 21.03.2014 un antecontract de vânzare-cumpărare, prin înscris sub semnătură privată, pentru imobilul sus-arătat, în schimbul unui preț de 130.000 euro, din care s-a predat un avans de 4.000 USD (circa 2.904,8 euro) la data semnării antecontractului, urmând ca diferența de 127.095,2 euro să fie plătită la data semnării contractului de vânzare-cumpărare.

Ulterior, reclamanta și ambii pârâți au încheiat promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/24.03.2014 la Biroul Notarilor Publici asociați D. și E., având ca obiect același imobil, cu mențiunea că suma achitată în avans a fost de 58.570,66 euro, iar diferența de 71.429,34 euro urma să fie plătită în termen de două luni, respectiv până la data de 26.05.2014 convenită pentru încheierea contractului în formă autentică.

Mai apoi, reclamanta și pârâtul B. au încheiat la data de 18.04.2014 un prim act adițional la promisiunea de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/24.03.2014, în care s-a consemnat achitarea sumei de 16.560 USD, iar la data de 09.05.2014 un al doilea act adițional în care se atestă faptul că a fost suplimentat avansul achitat, cu suma de 7.246,37 euro, restul de preț neplătit fiind de 52.183,97 euro.

Au mai reținut instanțele de fond și de apel, pe baza înscrisurilor administrate, împrejurarea că prin încheierea de certificare nr. 4/26.05.2014 emisă de același birou notarial, s-a constatat prezentarea în vederea perfectării contractului de vânzare-cumpărare numai a reclamantei și a pârâtului B., acesta din urmă declarând că promitenta-vânzătoare C. nu este prezentă, că între promitenții vânzători există o acțiune de divorț, că nu au fost finalizate toate obligațiile asumate în cuprinsul antecontractului și că nu s-au finalizat toate obligațiile legate de stadiul tehnic al lucrării.

Ulterior, reclamanta și pârâtul B. au încheiat convenția autentificată sub nr. x/16.02.2016 la același birou notarial, în care s-a consemnat faptul că pârâtul B. a încasat suma de 30.000 euro plătită de reclamantă, iar părțile au stabilit de comun acord ca diferența de 21.865,18 euro să reprezinte contravaloarea lucrărilor neexecutate de către promitentul-vânzător B., anume: obținerea unei noi autorizații de construcție, obținerea tuturor avizelor necesare autorizării construcțiilor nefinalizate, obținerea procesului-verbal de recepție la terminare a lucrărilor, edificarea împrejmuirilor lotului cu gard, executarea lucrărilor de placare a aleilor exterioare, executarea lucrărilor la scările interioare, montarea de balustrade, instalarea tuturor corpurilor de iluminat interioare și exterioare, renovări interioare și exterioare, înlocuirea obiecte sanitare, reglarea și verificarea întregii tâmplării (uși, ferestre), înlocuire geamuri, nivelarea și curățarea terenului liber, finalizarea lucrărilor de pardoseală și placare cu parchet, instalare scurgeri balcoane, reparații la acoperișul imobilului, racorduri la distribuitorii de utilități.

Cu notificarea nr. x/09.06.2016, pârâta C. a fost notificată să se prezinte la biroul notarial, la data de 22.06.2016, în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, la care aceasta însă nu a dat curs, așa cum rezultă din încheierea de certificare nr. 02/22.06.2016.

Cu același titlu preliminar, Înalta Curte are în vedere, similar instanțelor de fond și de apel, natura juridică a actului nr. 640/24.03.2014, ca fiind vorba despre o promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare (antecontract) încheiată prin înscris autentic, care generează în sarcina părților o obligație personală de a face, anume obligația de a încheia până la data de 26.05.2014 contractul de vânzare-cumpărare promis, în forma autentică cerută ad validitatem, conform art. 1244 din C. civ.

Elementele esențiale ale vânzării au fost stabilite în cuprinsul antecontractului, bunul promis fiind imobilul descris anterior, iar prețul fiind convenit la suma de 130.000 euro, din care s-a predat un avans de 58.570,66 euro.

După cum s-a statuat unanim în doctrina și jurisprudența dezvoltate pe marginea dispozițiilor relevante din vechea și noua reglementare a C. civ., primind și consacrare expresă în art. 1279 alin. (3) și art. 1669 alin. (1), în situația în care una dintre părțile care au perfectat promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare refuză încheierea contractului promis, cealaltă parte, care și-a îndeplinit toate obligațiile rezultând din promisiune, poate solicita instanței pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare, condiționat însă de întrunirea tuturor cerințelor de validitate ale vânzării. Acest mecanism se întemeiază pe principiul executării reale sau în natură specifică a obligațiilor civile concrete, nefiind altceva decât reflexul procedural al dreptului subiectiv născut din actul juridic încheiat între părți și care formează legea lor, potrivit principiului forței obligatorii a actului juridic civil, consacrat de art. 1270 alin. (1) din același cod.

Este de notat și aspectul că, distinct de instrumentul juridic anterior evocat, pus la îndemâna părților în caz de neexecutare culpabilă a promisiunii de vânzare, legiuitorul a reglementat și alte soluții, partea interesată având posibilitatea de a alege să solicite daune-interese (răspundere civilă contractuală), potrivit art. 1279 alin. (2) din C. civ., sau rezoluțiunea promisiunii cu daune-interese, potrivit art. 1549 și urm. din același cod.

Luând în examinare primul motiv de recurs, reglementat de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că sunt nefondate atât criticile de nelegalitate prin care se susține interpretarea greșită a temeiului juridic al cererii de chemare în judecată, cât și cele prin care se pretinde reținerea greșită a efectului de lucru judecat al hotărârii definitive pronunțate într-un litigiu derulat anterior între părți, ce a format obiectul dosarului civil nr. x/2014 al Tribunalului Constanța.

Astfel, într-un prim plan de analiză, Înalta Curte are a observa faptul că recurenta afirmă că în prezentul proces nu a uzat nici de instrumentul pronunțării unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, nici de remediul daunelor-interese, ci, în chip limpede și lipsit de orice echivoc, și-a fundamentat demersul judiciar pe soluția reglementată de art. 1528 din C. civ., în sensul în care a solicitat obligarea pârâților promitenți-vânzători să încheie cu aceasta contractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul descris în antecontract, dar cu un preț diminuat cu contravaloarea lucrărilor de construcție neexecutate de către aceștia.

Or, evocata cauză juridică, înțeleasă ca fundament al pretenției supuse judecății de către reclamanta-recurentă, a fost analizată întocmai de către curtea de apel care, într-o manieră detaliată și cu un raționament juridic corect, logic și convingător, a argumentat că soluția aleasă de reclamantă și care formează domeniul de reglementare al art. 1528 din C. civ. vizează obligații care nu presupun faptul personal al debitorului, caz în care creditorul poate solicita instanței ca obligația să fie executată de acesta pe cheltuiala debitorului, text de lege care însă nu are aplicabilitate în speță.

Contrar susținerilor recurentei, curtea de apel nu a interpretat nicidecum greșit temeiul juridic al cererii introductive, ci, dimpotrivă, în deplin respect al principiului disponibilității procesului civil, a analizat acest element al cererii introductive și a răspuns în mod specific și explicit criticilor din apel, construcția argumentativă fiind axată pe ideea că, în realitate, recurenta promitentă-cumpărătoare avea posibilitatea de a opta între executarea prin echivalent (daune-interese) și executarea silită în natură, atipică (pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract).

În cel de-al doilea plan de analiză, Înalta Curte are a remarca faptul că între părțile în proces s-a purtat anterior un alt litigiu, ce a avut ca obiect pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul în discuție, acțiunea reclamantei, recurenta din cauza de față, fiind respinsă ca nefondată, prin sentința civilă nr. 189/01.02.2016 a Tribunalului Constanța, definitivă prin decizia civilă nr. 99/C/15.09.2016 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.

În motivarea deciziei enunțate anterior s-au reținut, din perspectiva considerentelor ce interesează criticile din prezentul recurs, următoarele:

"Curtea constată că prin această convenție (n.n. convenția autentificată sub nr. x/16.02.2016) părțile au înțeles să modifice parțial obligațiile stabilite prin promisiunea bilaterală de vânzare cumpărare autentificată sub nr. x/24.03.2014, în ce privește obligația de plată a prețului, dar și în ce privește obligațiile asumate de promitentul vânzător, în sensul că prețul final plătit de promitenta cumpărătoare pentru imobilul din Cumpăna, str. x (fost lot1/17) să fie 108.134,82 euro, iar promitentul vânzător B. să execute lucrările enumerate în cuprinsul acestei ultime convenții, evaluate de părți la suma de 21.865,18 euro. De asemenea, părțile au convenit schimbarea contului bancar în care urma să se facă plata diferenței de preț de 30.000 euro, precum și a titularului acestui cont, respectiv plata să se facă în contul deschis pe numele promitentului vânzător B..

Or, în condițiile în care această ultimă convenție s-a încheiat numai între promitentul vânzător B. și promitenta cumpărătoare A., ea nu poate fi considerată ca având efect de modificare a convenției inițiale din 24.03.2014, pentru că nu este opozabilă promitentei vânzătoare C., care nu a participat la încheierea ei.

În aceste condiții, în care convenția din 16 februarie 2016 nu este opozabilă promitentei cumpărătoare C., în lipsa executării în totalitate a obligației asumată de promitenta cumpărătoare, de plată a prețului de 130.000 euro, sumă pentru care a existat acordul promitentei vânzătoare la momentul încheierii promisiunii de vânzare cumpărare din 24.03.2014, Curtea nu poate reține îndeplinirea exactă a obligației asumată de promitenta cumpărătoare pentru a putea dispune, la solicitarea acesteia, suplinirea consimțământului contractantului care refuză nejustificat încheierea contractului, respectiv suplinirea consimțământului promitentei vânzătoare C.."

Lecturarea considerentelor sus-redate permite cu ușurință a se observa efectul pozitiv al lucrului judecat în litigiul anterior, sub aspectul chestiunii litigioase privind relativitatea/opozabilitatea efectelor convenției autentificate sub nr. x/16.02.2016. Ca atare, în mod corect, și nu greșit cum susține recurenta, a reținut curtea de apel în decizia recurată autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive anterioare, sub aspectul statuării că nu îi este opozabilă pârâtei promitente-vânzătoare C. convenția autentificată sub nr. x/16.02.2016 prin care s-au modificat obligațiile asumate prin promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/24.03.2014.

Aceasta întrucât, autoritatea de lucru judecat reprezintă, necontestat, principalul efect procesual al unei hotărâri judecătorești definitive; fiind expresia puterii judecătorului de a tranșa litigiile, o hotărâre judecătorească definitivă are forța, recunoscută de lege, de a se opune redeschiderii ulterioare a aceleiași judecăți și reluării verificărilor jurisprudențiale asupra aspectelor tranșate, asigurând astfel stabilitatea și securitatea raporturilor juridice.

Articolul 431 alin. (2) din C. proc. civ. consacră efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, pentru partea care a câștigat procesul, în sensul că aceasta se poate prevala într-o nouă judecată de dreptul recunoscut prin hotărârea care se bucură de autoritate de lucru judecat, fără ca partea adversă sau instanța să mai poată lua în discuție existența dreptului.

Funcțiunea lucrului judecat privește atât dispozitivul, cât și considerentele hotărârii judecătorești, fiind vorba, potrivit art. 430 alin. (2) din același cod, atât de considerentele decisive, cele care constituie fundamentul hotărârii, explicația soluției din dispozitiv, cât și de considerentele decizorii, care conțin o soluție asupra unei chestiuni litigioase supuse dezbaterii în cursul procesului, tranșând aspecte ale litigiului care, datorită modalității în care sunt supuse dezbaterii, nu-și pot găsi rezolvarea în conținutul dispozitivului decât într-o manieră indirectă.

În speță, sus-redatele considerente ale hotărârii din litigiul anterior susțin în mod direct și necesar soluția cuprinsă în dispozitiv, constituind temeiul în raport de care s-a dispus respingerea acțiunii recurentei privind pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, întrucât nu s-a putut reține îndeplinirea exactă de către aceasta a obligației de plată a prețului promis, care ar fi permis a se dispune suplinirea consimțământului promitentei vânzătoare, pârâta C..

Astfel fiind, contrar susținerilor recurentei, nu mai putea fi repusă în discuție în litigiul pendinte chestiunea efectelor produse de convenția de diminuare a prețului vânzării, încheiată numai cu pârâtul B., întrucât ar fi echivalat cu nesocotirea autorității de lucru judecat a ceea ce s-a tranșat deja în procesul anterior, pe acest aspect.

Drept urmare, este deplin legal considerentul curții de apel bazat pe efectul pozitiv al lucrului judecat, criticile recurentei fiind, și sub acest aspect, nefondate.

În continuare, luând în examinare motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8, prin care recurenta susține reținerea eronată a neexecutării culpabile a obligației sale contractuale referitoare la plata prețului vânzării, Înalta Curte are în vedere că reclamanta și-a întemeiat capătul principal din cererea introductivă, vizat de criticile din recurs, pe dispozițiile art. 1528 din C. civ. (cu denumirea marginală "Executarea obligației de a face"), potrivit cu care "(1) În cazul neexecutării unei obligații de a face, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului să execute el însuși ori să facă să fie executată obligația. (..)".

Or, în mod corect a reținut curtea de apel că sfera normei sus-redate vizează obligații care nu presupun faptul personal al debitorului, caz în care creditorul poate solicita instanței ca aceasta să fie executată de el, pe cheltuiala debitorului. Prin urmare, în mod legal s-a argumentat că nu este aplicabil articolul 1528, întrucât în cazul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare, executarea se poate realiza prin cele două modalități descrise în cele ce preced și despre care reclamanta-recurentă a menționat expres că nu le-a solicitat în prezentul proces, fiind de subliniat și efectul autorității de lucru judecat al sentinței civile nr. 189/01.02.2016, anterior analizat.

Altfel spus, articolul 1528 pune, într-adevăr, la dispoziția creditorului un instrument eficient, complementar celui prevăzut de norma procesual civilă de drept comun cuprinsă în art. 892 din C. proc. civ., în scopul executării în natură a prestației datorate, anume îndeplinirea în mod direct a obligației de către creditor, prin mijloace proprii sau prin terțe persoane, pe cheltuiala debitorului.

Însă, în privința obligației de a face având ca obiect încheierea în viitor a unui contract de vânzare-cumpărare, legiuitorul a reglementat o altă modalitate atipică de executare silită în natură (consacrată constant și consecvent la nivel doctrinar și jurisprudențial), fiind vorba despre soluția reglementată de art. 1669 alin. (1) din C. civ. referitoare la pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract, instrument juridic de care recurenta a și uzitat deja, în procesul anterior, soluționat definitiv în defavoarea sa.

Sub un alt aspect, este de observat și faptul că, invocând neexecutarea fără justificare din partea pârâților și opunându-i-se tranșarea definitivă, cu efect de lucru judecat, în privința remediului prevăzut de art. 1279 și art. 1669 din C. civ., recurenta nu a apelat la alte soluții sau remedii suplimentare, precum rezoluțiunea promisiuni și/sau daune-interese ori reducerea propriei obligații corelative, puse la dispoziție de art. 1516 alin. (2) pct. (2) din același cod.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din același cod, va respinge ca nefondat recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 4 C din 30 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iulie 2020.