ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 667/2017

Decizia nr. 667/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 11 noiembrie 2011, reclamanta SC "A." SRL a chemat în judecată pe pârâta SC "B." SRL, solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 694.316,62 lei reprezentând plată nedatorată efectuată de reclamantă și încasată în mod nejustificat de pârâtă, precum și contravaloarea facturilor nr. 000103 din 18 mai 2009, 000002 din 18 mai 2009 și 0029 din 23 mai 2009.

La data de 15 noiembrie 2012 SC "C." SRL a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtei SC "B." SRL, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

La data de 1 martie 2011 reclamanta a depus cerere modificatoare și întâmpinare la cererea de intervenție accesorie.

Prin cererea modificatoare reclamanta a precizat că acțiunea în pretenții formulată are ca temei de drept dispozițiile speciale ale art. 251 - 255 C. com. care reglementează contractul de asociere în participațiune, art. 1073 C. civ., art. 969 C. civ., coroborat cu dispozițiile art. 1053 și art. 1092 C. civ., cererea întemeindu-se pe prevederile contractului de asociere, prin care conform voinței părților, asociatului A. îi revenea o cotă de participare la beneficii de 72,34%, raportată la valoarea totală a contractului de lucrări încheiat în asociere cu autoritatea contractantă, Primăria Municipiului Târgoviște. Conform dovezilor, reclamantului nu i s-a distribuit cu titlu de beneficiu rezultat din asociere, suma corelativă procentului convenit prin Actul adițional nr. 2.

La data de 4 aprilie 2013, instanța a admis excepția tardivității cererii modificatoare formulată de reclamantă.

Cererea de intervenție accesorie a fost admisă în principiu prin încheierea din data de 10 ianuarie 2013.

Prin sentința civilă nr. 3.677 din 2 mai 2013 a fost admisă cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei și a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență următoarele:

La data de 24 iulie 2009, între intervenienta SC "C." SRL, în calitate de asociat prin (lider de asociație) și SC A. SRL, în calitate de asociat secund și SC B. SRL, în calitate de asociat terț, s-a încheiat contractul de asociere în participațiune atestat prin încheierea de dată certă nr. 3.112 din 24 iulie 2009 de E.

Prin acest contract asociații au convenit să desfășoare în comun activitatea de executare a contractului de lucrări "Piscina acoperită - Club Școlar Sportiv Târgoviște".

Conform contractului, împărțirea rezultatelor financiare urma a se face astfel: 47,64% pentru asociatul prim SC C. SRL, 45,80% pentru asociatul secund SC A. SRL și 6,56% pentru asociatul terț.

La data de 23 octombrie 2009 a fost încheiat actul adițional nr. 1 prin care s-au modificat procentele stabilite pentru împărțirea rezultatelor financiare (profit/pierderi), astfel: 21,12% pentru asociatul prim SC C. SRL, 45,80% pentru asociatul secund SC A. SRL, 33,08% pentru asociatul terț SC B. SRL.

La data de 29 martie 2010, părțile au încheiat actul adițional nr. 2 prin care au hotărât ca împărțirea rezultatelor financiare să se facă în sensul că asociatul prim SC C. SRL să primească 21,12%, asociatul secund SC A. SRL să primească 72,32%, iar asociatul terț SC B. SRL să primească 6,56%.

La termenul din 10 ianuarie 2013, reclamanta a precizat că își întemeiază cererea pe plata nedatorată, iar cu privire la diferența de preț pretinsă, răspunderea contractuală.

Tribunalul a reținut că nu sunt îndeplinite nici condițiile răspunderii civile contractuale, nici ale plății nedatorate, în cauză fiind aplicabile prevederile C. civ. de la 1865.

S-a reținut că prevederile actului adițional nr. 2 se aplică de la data încheierii sale, respectiv 29 martie 2010, nerezultând din cuprinsul actului adițional și nici din celelalte probe administrate în cauză că părțile ar fi convenit ca efectele acestui act să se producă și pentru trecut, respectiv pentru toate sumele rezultate din executarea contractului de asociere în participațiune, astfel cum susține reclamanta.

S-a constatat că nu s-a făcut dovada întrunirii condițiilor prevăzute de lege pentru plata nedatorată.

De altfel, acțiunea în restituire a plății nedatorate are caracter subsidiar, reclamanta având la îndemână acțiunea pentru plata nedatorată doar în cazul în care nu avea la îndemână o altfel de acțiune pentru a obține restituirea prestațiilor solicitate. Ori, în prezenta cauză reclamanta avea la îndemână o acțiune izvorâtă din contract.

Împotriva acestei soluții a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 255 din 16 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins apelul ca nefondat.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut că prima instanță a analizat atât prevederile contractului de asociere dintre părți cât și derularea raporturilor juridice dintre ele, ajungând la concluzia că nu s-a probat de către reclamantă, vreo neexecutare a contractului de către pârâtă, și nici îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege cu privire la plata nedatorată.

De asemenea, instanța de apel a apreciat că atât timp cât s-a reținut în mod întemeiat existența contractului de asociere dintre părți, modificat prin actul adițional nr. 1 prin care s-au schimbat procentele de distribuire a participării la beneficii și pierderi ale asociaților în cadrul asocierii, intimatei-pârâte revenindu-i cota de 33,06% s-a reținut neaplicarea retroactivă a actului adițional nr. 2 la contract, precum și faptul că nu s-a dovedit neexecutarea obligațiilor contractuale de către pârâtă, în mod corect prima instanță a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile pentru restituirea sumei solicitate în temeiul plății nedatorate, nefiind îndeplinită condiția referitoare la inexistența datoriei în temeiul căreia s-a făcut plata susținută ca fiind nedatorată.

S-a mai reținut că nu este îndeplinită nici condiția ca plata să fie efectuată din eroare atâta timp cât ea reprezintă o executare a obligațiilor contractuale derivate din contractul de asociere în participațiune, respectiv distribuirea beneficiilor obținute în cadrul contractului de asociere în participațiune.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și arătând că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv actul adițional nr. 2 din 29 martie 2010 la contractul de asociere în participațiune și a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Prin Decizia civilă nr. 457 din 12 februarie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut că decizia atacată este greșită deoarece instanța de apel nu a analizat cu claritate problema de drept supusă judecății, rezumându-se la o motivare generică.

De fapt, problema de drept care trebuie dezlegată este aceea dacă în prezenta cauză repartizarea beneficiilor rezultate din executarea lucrărilor conform contractului nr. 17545a din 27 iulie 2009 a fost efectuată în conformitate cu procentele stabilite prin actul adițional nr. 2 din 29 martie 2010 sau nu, și, în funcție de acest fapt, dacă reclamanta este îndreptățită la restituirea sumei solicitată prin acțiune.

S-a indicat ca instanța de apel să stabilească cu exactitate situația de fapt din care să rezulte ce lucrări au fost realizate efectiv de intimata-pârâtă înainte de încheierea actului adițional nr. 2 din 29 martie 2010 la contractul de asociere în participațiune față de afirmația recurentei că în realitate lucrările au fost executate de SC F. SRL, aspect dovedit, susține recurenta, din înscrisurile depuse la dosar și în funcție de aceasta să determine raportul juridic dedus judecății.

În rejudecare, Curtea de Apel a admis și administrat proba cu expertiză tehnică specialitatea construcții.

Prin Decizia civilă nr. 1183A din 23 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins apelul declarat de apelanta SC A. SRL împotriva Sentinței civile nr. 3.677 din 2 mai 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut în esență următoarele:

Având în vedere dezlegările instanței de recurs, analiza raporturilor juridice dintre părți urmează a se realiza potrivit regulilor răspunderii contractuale.

Părțile au stabilit inițial anumite procente de participare la beneficii și pierderi, procente pe care le-au modificat ulterior în temeiul actului adițional nr. 1, act în temeiul căruia au efectuat plăți. Rezultă că, în acord cu prevederile art. 255 C. com. și a principiului libertății contractuale, asociații au decis decontarea lucrărilor pe măsură ce acestea erau efectuate.

În ce privește lucrările realizate de intimata-pârâtă SC B. SRL, s-a constatat că în raportul de expertiză întocmit în cauză se menționează că din analiza documentelor, având în vedere și constatările din teren, nu se poate stabili cu certitudine care sunt lucrările efectiv executate de intimata-pârâtă anterior datei încheierii actului adițional nr. 2 din 29 martie 2010 și nici care este valoarea acestora, opinie ce a fost menținută de expert și prin răspunsul la obiecțiunile încuviințate de instanță.

În ceea ce privește contractul de lucrări nr. 12 din 8 septembrie 2009 încheiat între A. SRL și SC F. SRL, prezentat de apelantă pentru a dovedi neexecutarea lucrărilor de către intimată, s-a constatat că această convenție a fost încheiată anterior modificării contractului de asociere în participațiune prin actul adițional nr. 1 din 23 octombrie 2009, prin care s-a mărit cota de participare la beneficii și pierderi a intimatei. În măsura în care reclamanta deja contractase un alt subcontractor pentru executarea lucrărilor asumate de intimată, apare de neînțeles motivul pentru care a semnat actul adițional nr. 1 și a efectuat plăți în baza acestuia.

S-a apreciat că prin încheierea actului adițional nr. 2 din 29 martie 2010 nu se poate ajunge la restituirea pretențiilor executate în temeiul actului adițional nr. 1 din 23 octombrie 2009.

Prevederile actului adițional nr. 2 se aplică de la data încheierii sale, respectiv 29 martie 2010, nerezultând din cuprinsul actului adițional și nici din celelalte probe administrate în cauză că părțile ar fi convenit ca efectele acestui act să se producă și pentru trecut, respectiv pentru toate sumele rezultate din executarea contractului de asociere în participațiune.

Pentru a interveni răspunderea contractuală a intimatei-pârâte era necesar a se dovedi fapta ilicită a acesteia reprezentând neexecutarea sau executarea defectuoasă a unei prevederi contractuale și prejudiciul produs reclamantei ca urmare a acestei fapte. În dovedirea neexecutării contractului reclamanta a încercat să dovedească efectuarea lucrărilor asumate de intimată de către societăți terțe, cu care a încheiat contracte, însă, respectivele înscrisuri nu sunt apte să dovedească efectuarea lucrărilor pe cheltuiala și de către apelantă.

Prin prezentarea contractului de asociere în participațiune, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 1 din 23 octombrie 2009, a facturilor fiscale, a situațiilor de lucrări și a corespondenței dintre părți, intimata-pârâtă a dovedit executarea obligațiilor contractuale asumate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate.

Instanța de apel a încălcat principiul puterii de lucru judecat - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanța a ignorat aspectele reținute cu putere de lucru judecat în Dosarul nr. x/120/2012 confirmate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare referitoare la modalitatea de împărțire a beneficiilor rezultate din asocierea în participațiune, precum și la efectele și aplicabilitatea Actului Adițional nr. 2.

Se reține în mod greșit că Actul Adițional nr. 2 nu și-ar produce efecte și pentru trecut, deci în ceea ce privește toate beneficiile rezultate din asocierea în participațiune. În prezenta cauză se opune puterea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în Dosarul nr. x/120/2012 în ce privește aplicabilitatea și întinderea efectelor Actului Adițional nr. 2 - Faptul că B. nu a fost parte în litigiul respectiv nu prezintă redevență din perspectiva efectului puterii de lucru judecat.

Instanța a ignorat dispozițiile obligatorii ale instanței de casare cu privire la problema ce trebuie dezlegată. Astfel, a dat o altă interpretare actului dedus judecății, contrară atât voinței reale a părților, cât și dezlegărilor instanței de casare, interpretare care lipsește de efecte juridice voința părților înscrisă în actul adițional nr. 2. După ce concluziile raportului de expertiză au demonstrat faptul că B. nu a executat lucrările pretinse, instanța de apel reține o altă concluzie pe baza unor supoziții ale acesteia și ale unor interpretări greșite a actelor deduse judecății.

Instanța de apel a interpretat greșit actele juridice deduse judecății, schimbând natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestora - art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Interpretând contractul de asociere, astfel cum a fost modificat prin actele adiționale, instanța apreciază că acesta ar fi diferit de contractele de asociere în participațiune în general, ajungând la concluzia eronată potrivit căreia, părțile ar fi stabilit un alt mod de lucru, iar prin actele adiționale ar fi recunoscut că activitățile pe care trebuia să le desfășoare presupuneau o implicare mai mare sau mai redusă, în funcție de stadiul lucrării.

Potrivit raționamentului instanței de apel referitor la efectele actului adițional nr. 2 se ajunge la situația în care deși părțile au convenit prin actul adițional nr. 2 distribuirea tuturor beneficiilor din întregul contract de asociere în raport de aportul real al părților în asociere, totuși efectul acestui act adițional nu este niciunul, întrucât ar produce efecte numai pentru viitor.

În aceste condiții, efectele viitoare ale acestuia sunt inexistente, întrucât operațiunea pentru care părțile se asociaseră ajunsese la final.

Scopul încheierii Actului adițional nr. 2 a fost tocmai acela de a stabili cota ce revine fiecărei părți pe întreg contractul. Instanța a procedat la analizarea unui aspect deja intrat în puterea lucrului judecat și a adăugat contractului și voinței părților apreciind că părțile ar fi stabilit cota de participare la beneficii și pierderi a fiecărui asociat raportat la anumite etape ale efectuării lucrărilor.

Semnarea Actului Adițional nr. 2 constituie un act de recunoaștere din partea B. în sensul că aportul său a fost unul extrem de redus, astfel încât procentul care îi revine din derularea contractului se impunea a fi mult mai mic.

În raport de situația creată ca urmare a interpretării greșite a actului dedus judecății, asociatul C. și-a încasat partea din beneficii conform procentului stabilit prin actul adițional nr. 2 - respectiv 21,12% aplicat la întreaga valoare a contractului, în timp ce recurenta-reclamantă și B. trebuie să-și încaseze partea din beneficii în raport de actul adițional nr. 1 din 23 octombrie 2009.

Instanța a reținut în mod greșit și cu încălcarea prevederilor legale și contractuale că B. și-a executat obligațiile contractuale asumate, iar pretențiile recurentei-reclamante ar fi neîntemeiate.

B. nu a executat lucrările pe care și le-a asumat, astfel plata efectuată de A., în baza facturii emise de B., a avut natura juridică a unui avans din beneficiile asocierii, în considerarea lucrărilor ce urmau a fi efectuate de B., corespunzătoare procentului de 33,08%.

Recurenta-reclamantă a demonstrat că a executat lucrări aferente procentului ce i se cuvine conform Actului Adițional nr. 2, iar B. a beneficiat de o sumă mai mare decât cea agreată de părți. Instanța de apel a reținut în mod greșit că nu se poate susține că recurenta a subcontractat cu terții lucrările ce trebuiau executate de intimată. Este eronată și aprecierea instanței potrivit căreia recurenta a făcut plăți în temeiul actului adițional nr. 1.

Față de soluția pronunțată se ajunge la situația în care B. nu a executat lucrările la care s-a obligat, însă a primit din asociere mai mult decât procentul de 6,56% care a fost agreat de părți.

Se solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului cu consecința admiterii în tot a cererii de chemare în judecată și respingerii cererii de intervenție accesorie formulată de SC C. SRL.

În cauză, SC B. SRL a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

În cauză, instanța de apel nu a încălcat principiul puterii de lucru judecat. În Dosarul nr. x/120/2012, calitate de reclamant a avut recurenta SC A., iar calitate de pârâtă-intervenientă din prezenta cauză, SC C. SRL. Obiectul acțiunii din respectivul dosar a fost obligarea pârâtei la plata sumei de 16.746,10 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor executate conform contractului de lucrări nr. 17546a din 27 iulie 2009 și contractului de asociere în participațiune nr. 3.112 din 24 iulie 2009, contravaloarea garanției de participare la licitație pentru atribuirea contractului de lucrări și penalități de întârziere calculate la factura nr. 124 din 4 decembrie 2009 pentru perioada 4 februarie 2010 - 22 noiembrie 2010 (29.852,19 lei) și pentru perioada 23 noiembrie 2010 - 5 mai 2011 (16.823,91 lei).

În respectivul dosar, intimata SC B. SRL nu a avut calitate de parte, iar în ceea ce privește poziția exprimată de părți în acel dosar, aceasta nu poate fi reținută împotriva unui terț față de procesul derulat între ceilalți asociați.

Cu privire la greșita calificare a acțiunii introductive, este de reținut că acțiunea recurentei-reclamante a fost formulată prin avocat, iar pe parcursul procesului aceasta a beneficiat de asistență juridică. Instanța s-a pronunțat, respectând principiul disponibilității părților în procesul civil, cu privire la cererea formulată de reclamantă și la temeiul juridic invocat de aceasta. Pe cale de consecință, Curtea de Apel a analizat în calea de atac a apelului, plata nedatorată, astfel cum însăși reclamanta a precizat în cererea de chemare în judecată. Mai mult decât atât, au fost analizate prevederile contractului de asociere în participațiune încheiat între părți și derularea raporturilor juridice dintre ele, ajungându-se la concluzia că nu s-a probat o neexecutare a contractului de către pârâtă.

Față de dezlegarea dată de instanța de recurs referitor la corecta calificare a cererii de chemare în judecată, în rejudecare, Curtea de Apel a analizat raporturile juridice potrivit regulilor răspunderii contractuale.

Prin decizia de casare, Înalta Curte a statuat că problema de drept ce se impune a fi dezlegată este aceea dacă în prezenta cauză repartizarea beneficiilor rezultate din executarea lucrărilor conform contractului nr. 17545a din 27 iulie 2009 a fost efectuată în conformitate cu procentele stabilite prin actul adițional nr. 2 din 29 martie 2010 sau nu, și în funcție de acest fapt, dacă recurenta-reclamantă este îndreptățită la restituirea sumei solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Acțiunea în pretenții a recurentei-reclamante se întemeiază pe răspunderea contractuală. Potrivit contractului de asociere în participațiune și contractului de lucrări nr. 17546a din 27 iulie 2009 au fost stabilite lucrările pe care trebuia să le execute fiecare dintre părți, iar prin actul adițional nr. 1 din 23 octombrie 2009 s-au stabilit noile cote de participare la profit și pierderi.

La data emiterii facturii fiscale nr. 1.906 din 21 decembrie 2009, precum și la data la care reclamanta-recurentă a efectuat plățile aferente, era în vigoare actul adițional nr. 1 care stabilea noile cote de participare la profit și pierderi. Astfel, prin plata efectuată recurenta-reclamantă a acceptat existența obligației pe care aceasta o avea ca urmare a efectuării lucrărilor de către pârâta-intimată. Pe cale de consecință, nu se poate reține că pârâta-intimată are obligația să restituie sumele achitate motivat de faptul că a intervenit un act ce a schimbat cotele de participare la profit și pierderi, act ce nu poate produce efecte pentru trecut, ci numai pentru viitor.

S-a reținut în mod corect de către Curtea de Apel că nu sunt întrunite în cauză condițiile răspunderii contractuale. Actul adițional prin care se diminuează cota de participare a pârâtei intimate nu poate retroactiva și nu poate fi aplicat unor situații deja finalizate sub prevederile contractuale anterioare.

Curtea de Apel a analizat atât condițiile cerute pentru plata nedatorată, dar și cele privind răspunderea contractuală, respectiv pretențiile ce decurg din executarea contractului de asociere. Pentru promovarea unei acțiuni în restituirea unei plăți nedatorate, trebuie să se probeze existența condițiilor esențiale în vederea producerii efectelor plății nedatorate, respectiv: existența unei plăți, datoria a cărei stingere s-a urmărit prin plată să nu existe; plata să fie făcută din eroare. În speță, a existat o plată parțială în executarea unei obligații ce izvora din contract. Această plată nu a fost făcută din eroare, factura nu a fost contestată iar plățile au fost efectuate pentru lucrările executate în temeiul contractului de asociere.

Factura nr. 1.906 din 21 decembrie 2009 a fost emisă la momentul în care era în vigoare actul adițional nr. 1 din 23 octombrie 2009 la contractul de asociere în participațiune, astfel că s-a respectat cota de 33,08% din rezultatul financiar și a avut ca temei lucrările efectuate de pârâta-intimată pe baza contractului de asociere.

Actul adițional nr. 2 din 29 martie 2010 la contractul de asociere în participațiune prevede o cotă de participare a pârâtei-intimate SC B. SRL la rezultatele financiare de 6,56%. Acest act adițional modifică în mod substanțial condițiile de desfășurare ale unui contract cu executare succesivă și în niciun caz nu poate avea efecte retroactive.

Orice modificare într-un contract a cărui executare se întinde în timp nu poate produce efecte retroactive, având în vedere faptul că rezultatele deja produse și încheiate sunt supuse normelor convenționale existente la momentul producerii lor. Părțile nu au prevăzut în mod expres faptul că actul adițional nr. 2 din 29 martie 2010 va produce efecte retroactive, astfel că intervenția unui act adițional ulterior nu poate afecta raporturile executate sub condițiile stabilite de clauzele anterioare, în vigoare la data acelor fapte juridice.

Așa fiind, instanța de apel nu a interpretat greșit actele juridice deduse judecății și nici nu a schimbat natura și înțelesul vădit neîndoielnic al acestora, astfel că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Nu se poate reține că pârâta-intimată prin semnarea actului adițional nr. 2 recunoaște faptul că nu a executat lucrările, respectiv nu și-a îndeplinit obligațiile, câtă vreme acestea erau deja executate și achitate prin plățile efectuate de către recurenta-reclamantă la data de 29 decembrie 2009, 30 decembrie 2009 și 1 februarie 2010.

În ceea ce privește expertiza efectuată în Dosarul nr. x/120/2012, este de reținut pe de o parte că aceasta este o probă administrată într-un alt litigiu în care pârâta-intimată nu a fost parte, iar în al doilea rând, aprecierea probelor nu constituie un motiv de nelegalitate care să se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

De asemenea, recurenta face critici raportat la situația de fapt reținută de instanța de apel însă în mod corect a reținut aceasta că nu există niciun motiv pentru care recurenta-reclamantă a semnat actul adițional nr. 1 și a efectuat plăți în baza acestuia, iar ulterior susține că pârâta-intimată nu și-a executat obligațiile ce-i reveneau din contract.

Prin încheierea actului adițional nr. 2 din 29 martie 2010 nu se poate ajunge la restituirea pretențiilor executate în temeiul actului adițional nr. 1 din 23 octombrie 2009.

Față de aceste considerente, Curtea de Apel a reținut în mod corect faptul că nu sunt întrunite nici condițiile necesare pentru restituirea unei plăți nedatorate și nici condițiile răspunderii contractuale, astfel că în cauză nu există nici un motiv de nelegalitate care să impună modificarea sau casarea deciziei recurate.

Pe cale de consecință, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1), recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Deciziei civile nr. 1.183A din 23 iunie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 10 aprilie 2017.

Procesat de GGC - ED