ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1641/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 48/CA/2016, Tribunalul Hunedoara a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A. împotriva pârâtelor S.C. B. S.R.L. și S.C. C. S.R.L.; a admis cererea reconvențională formulată de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva reclamantului A. și în consecință a încuviințat retragerea reclamantului din calitatea de asociat al pârâtei S.C. B. S.R.L. și a obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 146.075,86 RON, reprezentând cota de 49% din diferența dintre pierderile și veniturile societății la data de 31 august 2014; a respins ca rămasă fără obiect cererea reclamantului pentru obligarea pârâtei B. S.R.L. să restituie împrumutul acordat societății în valoare de 339.345 RON și 245,03 euro, echivalent în RON la data plății efective.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență următoarele:

Reclamantul A. și pârâta S.C. C. S.R.L. sunt asociați ai pârâtei S.C. B. S.R.L. înființată la 8 august 2006, reclamantul cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 49%, iar pârâta cu 51%, proporțional cu părțile sociale deținute de fiecare în societate, care are ca obiect principal de activitate tăierea, fasonarea și finisarea pietrei.

Părțile nu au convenit asupra contribuției reclamantului la activitatea societății, precum și asupra valorii aferente cotei ce-i revine de 49% din părțile sociale. În evaluarea valorii reale a cotei părți din patrimoniul social trebuie să aibă în vedere și pasivele, nu doar activele, potrivit cotelor stabilite de părți.

Prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză s-a stabilit că valoarea totală a activelor imobilizate este de 2.029.928 RON.

În ce privește recuperarea acestei sume împrumutate s-a constatat însă că pe durata litigiului de față, reclamantul a efectuat retrageri de sume din contul bancar al societății pârâte, reprezentând restituire aport în valoare de 228.000 RON la data de 9 octombrie 2015, 85.443 RON la data de 2 decembrie 2015, respectiv 15.000 RON la data de 2 decembrie 2015, în total 328.443 RON. Deși întemeiată, cererea de restituire a împrumutului a rămas fără obiect, fiind stinsă integral prin aceste retrageri din contul bancar.

În ce privește drepturile și obligațiile aferente retragerii din societate a reclamantului, formulate prin acțiune, respectiv pe cale reconvențională, s-a constatat că referitor la aportul în muncă reclamantul a susținut că la începutul activității societății, adică din 8 august 2006, a exercitat timp de 40 luni atribuțiile de conducere a activității de producție, a supravegheat lucrările de construcție a imobilului unde se desfășoară activitatea societății, montarea utilajelor, aprovizionarea și desfacerea produselor, fără a fi recompensat cu un salariu lunar.

Raportul de expertiză contabilă a stabilit că în perioada 2012 - 30 iunie 2014 activul net al pârâtei 1 a avut valori negative, datoriile fiind mai mari decât activele, iar la 31 august 2014 activul net era de - 298.114 RON, din care reclamantului îi revine valoarea negativă de - 146.075,86 RON. Prin urmare, la retragerea sa din societate, a fost obligat la suportarea acestui pasiv.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A. solicitând schimbarea în parte a acesteia în sensul obligării pârâtei la restituirea împrumutului acordat societății în sumă de 333.316,33 RON și 29216 euro echivalent în RON la data plății efective, cu dobânda legală începând cu data promovării acțiunii, plata către reclamant a cotei părți din capitalul și patrimoniul social pozitiv, aferente cotei sale de participare de 49% și obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 601 din 15 noiembrie 2016, Curtea de Apel Alba-Iulia, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de reclamantul A..

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut în esență următoarele:

Acțiunea reclamantului nu este una în răspunderea asociatului pentru datoriile societății, astfel încât prima instanță nu era obligată să motiveze pe larg sub acest aspect, mai ales că așa cum s-a reținut de către instanță, reclamantul s-a obligat în mod expres prin actul constitutiv să participe atât la beneficii cât și la pierderi în raport de părțile sociale deținute, cum în mod întemeiat a reținut prima instanță.

Prima instanță a stabilit pasivul societății prin raportare la capitalul social și la patrimoniul societății în vederea stabilirii drepturilor bănești cuvenite reclamantului, în conformitate cu cota sa de participare la capitalul social.

În mod corect s-a reținut că această cotă nu poate fi calculată decât prin raportare la o valoare reală a patrimoniului societății, care nu poate face abstracție de datoriile societății, întreaga legislație în materie, indicată în acest sens de către expert în partea introductivă a expertizei, prevede o relație sub acest aspect între total activ și total datorii pentru a calcula activul net contabil.

Cât privește activul net negativ, în mod întemeiat s-a reținut în cauză că nu s-a făcut de către reclamant dovada că acesta ar fi fost generat de proasta administrare a societății de către ceilalți administratori, după cum se susține de către apelant. Chiar și într-un astfel de caz, ipotetic, pretențiile reclamantului ar fi trebuit să se îndrepte pentru un eventual prejudiciu, personal împotriva acestora iar nu sub forma cererii formulate în contextul prezentei acțiuni.

În ce privește calculul activului net, în primă instanță reclamantul a beneficiat de lucrări de expertiză atât pentru evaluarea activului, respectiv de evaluare a bunurilor mobile și imobile, precum și o expertiză contabilă pentru evaluarea activului, expertul răspunzând inclusiv la obiecțiunile formulate.

Nu pot fi reținute susținerile apelantului privind o modalitate incorectă de calcul a activului net, nefiind dovedită prin lucrarea de expertiză contabilă administrată în cauză iar în ce privește solvabilitatea societății, aceasta nu este în sine un criteriu pentru calculul activului net al societății, ca bază de calcul a drepturilor asociatului retras dintr-o societate cu răspundere limitată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., criticând-o sub următoarele motive de nelegalitate:

Instanța de apel a soluționat cauza într-o manieră facilă, rezumându-se la motivarea acesteia într-o jumătate de pagină. Nu au fost analizate criticile invocate de reclamant cu trimitere la probele administrate în cauză. Retragerea asociatului a generat acestuia o obligație de plată către societate înfrângând art. 3 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Instanța de apel a înfrânt astfel principiul fundamental al răspunderii limitate a asociaților într-o societate cu răspundere limitată.

Au fost încălcate dispozițiile art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, iar instanța nu a evaluat drepturile asociatului aferente părților sale sociale, ci activul net contabil al societății incluzând în pasivul societar, linii de credit pe care societatea le avea în derulare în cursul anului 2015.

Dreptul de retragere este prin definiție un drept al asociatului minoritar. Procedura de retragere presupune dobândirea părților sociale de la asociatul retras de către însăși societatea emitentă. Asociatul retras privește contravaloarea titlurilor sale de participare chiar de la societatea emitentă, care le dobândește.

Odată retras, asociatul în cauză devine titularul unui drept de creanță față de societate constând în contravaloarea titlurilor sale de participare, calculată prin raportare la valoarea societății. Potrivit doctrinei această valoare nu poate să fie negativă. Greșeala instanței a fost aceea că a făcut o confuzie între evaluarea părților sociale deținute și valoarea activului net contabil evaluat pe procentaje de participare.

Instanța de apel a omis să se pronunțe pe prevederile exprese ale art. 226 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, respectiv cu privire la structura participării la capitalul social al celorlalți asociați.

Sunt invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și se solicită admiterea recursului în sensul excluderii recurentului de la plata sumelor stabilite de instanța de fond cu titlu de participare la pierderi și, în subsidiar casarea hotărârii recurate.

În cauză, intimata S.C. C. S.R.L. a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente:

Temeiul juridic al cererii de chemare în judecată formulată de recurentul-reclamant îl constituie dispozițiile art. 226 alin. (1) lit. e) și alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societățile.

Aceste dispoziții legale prevăd că asociatul în societatea cu răspundere limitată se poate retrage din societate în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim, asociatul se poate retrage pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului. În această situație, instanța judecătorească va dispune, prin aceeași hotărâre, și cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalți asociați. Drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părțile sale sociale, se stabilesc prin acordul asociaților ori de un expert desemnat de aceștia sau, în caz de neînțelegere, de tribunal.

Hotărârea pronunțată de instanța de apel care a menținut soluția instanței de fond este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 226 din Legea nr. 31/1990. Aceasta deoarece, instanța trebuia să dispună efectuarea unei expertize care să stabilească valoarea părților sociale deținute de asociatul care se retrage din societate, respectiv de recurentul-reclamant. Apoi avea obligația să dispună prin aceeași hotărâre și cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalți asociați.

Chiar dacă recurentul-reclamant a solicitat prin acțiunea introductivă plata cotei părți din capitalul și patrimoniul societății, aferente cotei sale de participare de 49%, retragerea unui asociat din societatea cu răspundere limitată nu are ca efect împărțirea capitalului și patrimoniul societății. Legea nr. 31/1990 nu prevede dispoziții în acest sens, în situația retragerii unui asociat acesta având numai drepturi cuvenite pentru părțile sale sociale. Așa fiind, în mod greșit și contrar dispozițiilor legale în materie, instanța de apel a menținut obligația recurentului-reclamant de a plăti suma de 146.075,86 RON, reprezentând pasivul societății în cotă de 49% la 31 august 2014.

Înalta Curte apreciază că sunt necesare anumite clarificări ale noțiunilor de capital social și patrimoniu social.

Capitalul social constituie expresia valorică a totalității aportului în numerar și în natură ale asociaților care participă la constituirea societății comerciale. Pe toată durata societății, capitalul social poate fi mărit sau micșorat în condițiile prevăzute de lege, fiind obligatorie modificarea actului constitutiv.

În cadrul societății cu răspundere limitată, corespunzător valorii aportului adus, fiecare asociat dobândește un număr de părți sociale. La retragerea din societate, asociatul are dreptul la contravaloarea acestor părți sociale.

Asociatul nu are nici un drept asupra bunurilor din patrimoniul societății, chiar dacă acestea au fost aduse ca aport propriu.

Noțiunea de patrimoniu social nu trebuie confundată cu cea de capital social. În timp ce capitalul social este expresia valorică a aportului asociaților, patrimoniul este o universalitate juridică în care sunt cuprinse toate drepturile, obligațiile, precum și bunurile societății.

Asociații din societatea cu răspundere limitată răspund pentru obligațiile sociale numai până la concurența aportului de capital.

Instanța de apel nu a făcut nicio referire cu privire la sumele pe care reclamantul le solicită de la societate ca fiind împrumut nerestituit, cu toate că prin cererea de apel se solicită schimbarea în parte a hotărârii atacate în sensul obligării pârâtei la restituirea împrumutului acordat societății în valoare de 333.316,13 RON și 29216 euro echivalent în RON la data plății efective cu dobânda legală începând cu data promovării acțiunii, iar prin încheierea de la 8 noiembrie 2016 s-a consemnat că apărătoarea apelantului solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.

Aceeași solicitare există și în cadrul recursului, respectiv de obligare a societății la restituirea împrumutului acordat. Întrucât instanța de apel nu s-a pronunțat în niciun fel asupra acestei solicitări, nu se poate realiza controlul judiciar de către instanța de recurs.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., însă modificarea hotărârii nu este posibilă astfel că, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmează a fi admis și decizia va fi casată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, instanța de apel urmează să administreze probe pentru a stabili drepturile asociatului retras, cuvenite pentru părțile sale sociale, în conformitate cu dispozițiile art. 226 din Legea nr. 31/1990. De asemenea, instanța potrivit dispozițiilor art. 226 alin. (2) urmează să dispună cu privire la structura participării la capitalul social a celorlalți asociați.

Instanța de apel urmează să se pronunțe și cu privire la restituirea împrumutului acordat, respectiv să stabilească situația de fapt, care este suma împrumutată, dacă există sau nu sume restituite și dacă mai sunt anumite sume de restituit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 601/2016 din 15 noiembrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 9 noiembrie 2017.