ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1699/2017

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, secția Civilă din 24.11.2014, sub nr. x/2014 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. și S.C. C. S.R.L., a solicitat dizolvarea acestei societăți pentru imposibilitatea realizării obiectului de activitate.

Prin sentința civilă nr. 28 din 24 mai 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Giurgiu, secția Civilă a admis cererea principală formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. și S.C. C. S.R.L.

A respins cererea principală conexă (dosar nr. x/2014) și cererea reconvențională, astfel cum acestea au fost modificate, formulate de pârâta-reclamantă B. în contradictoriu cu reclamantul-pârât A. și pârâta S.C. C. S.R.L., ca nefondate.

În temeiul art. 227 din Legea nr. 31/1990 a dispus dizolvarea S.C. C. S.R.L., cu sediul social în județ Giurgiu.

A dispus înscrierea mențiunii de dizolvare a societății în registrul comerțului și publicarea în Monitorul Oficial - partea a IV-a în termen de 15 zile de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, precum și comunicarea unei copii a hotărârii către ORCT Giurgiu.

A respins cererile reclamantului A. și a pârâtei-reclamante B. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelanta-pârâtă B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 2159A din 16 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admis apelul declarat de pârâta B., împotriva sentinței civile nr. 28 din 24 mai 2016 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, secția Civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea principală.

A admis cererea reconvențională și cererea conexă și a dispus excluderea din S.C. C. S.R.L. a asociatului A. urmând ca societatea să aibă ca asociat unic pe pârâta-reclamantă B. cu o cotă de participare la capitalul social de 100%.

A obligat S.C. C. S.R.L. la plata către reclamantul A. a sumei de 1.302.260 RON contravaloarea cotei părți ce îi revine din patrimoniul social.

A obligat reclamantul-pârât la plata sumei de 24.613,8 RON, cheltuieli de judecată fond și apel și, a dispus comunicarea prezentei decizii către Registrul Comerțului.

Împotriva deciziei civile nr. 2159A din 16 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a declarat recurs reclamantul A..

Prin memoriul de recurs, recurentul a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, în principal casarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtei și menținerea sentinței de fond ca legală și temeinică, iar în subsidiar casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei oricărei alte instanțe de același grad spre o nouă judecată.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vizează situația potrivit căreia, casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

În argumentarea acestui motiv de recurs, recurentul arată că în hotărârea pronunțată de instanța de apel s-a consemnat că "în apel nu au fost administrate probe noi", iar în aceste împrejurări consideră că decizia recurată este netemeinică și nelegală, față de faptul că dispozitivul acesteia este complet opus considerentelor reținute în hotărârea instanței de fond, sens în care apreciază că recursul formulat este justificat, atâta vreme cât fără administrarea de probe noi s-a ajuns la o soluție contrara celei de la fondul cauzei.

În analizarea incidenței dispozițiilor art. 222 și 227 din Legea nr. 31/1990, susține că faptul de a fi dat prelevanță prevederilor art. 227 din actul normativ citat care reglementează dizolvarea societății în detrimentul prevederilor art. 222 privind excluderea asociatului nu dovedește încălcarea prevederilor art. 22 C. proc. civ.

Dacă acest aspect a fost reținut cu fermitate în considerentele hotărârii, recurentul arată că nu poate fi explicată atitudinea instanței de admitere a apelului formulat de B. cu consecința excluderii recurentului din societate, aspect ce se subscrie prevederilor art. 488 1 pct. 6 C. proc. civ., ce determină casarea hotărârii recurate.

În acest sens, apreciază că în mod corect prima instanță a decis astfel, câtă vreme activitatea didactică a asociatei B., care nu a avut nici un moment experiența necesară desfășurării unei activități legate de agricultură.

Tot astfel și în ce privește aspectul legat de conexare, instanța de apel a reținut că în motivele apelului nu se arată care este vătămarea suferită ca urmare a conexării. Cu toate acestea în dispozitivul hotărârii apelate soluția a fost de admitere a apelului, aspect ce îl îndreptățește pe recurent să solicite și pentru acest motiv casarea hotărârii recurate pentru motivul prevăzut de art. 488 1 pct. 6 C. proc. civ.

Mai susține recurentul ca motiv de nelegalitate și faptul că acesta a desfășurat o activitate susținută pentru ca societatea să fie rentabilă, să obțină profit, aspect care conduce la casarea deciziei atacate raportat la dispozitivul său, ce nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Aceste argumente, susține recurentul, demonstrează că sunt aplicabile motivelor de nelegalitate ce determină casarea hotărârii recurate pe aspectele menționate, care se circumscriu prevederilor art. 488 1 pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 7 C. proc. civ. vizează situația, potrivit căreia, casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

În susținerea motivelor pentru admiterea recursului, recurentul susține că a invocat si pct. 7 al art. 488 C. proc. civ., întrucât s-a încălcat autoritatea de lucru judecat în cauză.

În acest sens, reiterează aspectul prin care arată că instanța de apel nu a ținut seama de faptul că prin sentința civilă nr. 177 din 24 iunie 2014 au fost conexate două dosare civile aflate pe rolul Tribunalului Giurgiu în care fiecare dintre asociați au cerut reciproc, excluderea celuilalt, solicitările acestora fiind respinse cu autoritate de lucru judecat.

Astfel, raportat la soluția arătată instanța de apel nu avea dreptul sa dispună excluderea recurentului din societate atâta vreme cât anterior a fost respinsă această solicitare.

Prin întâmpinarea transmisă prin poștă la data de 18 aprilie 2017, intimații S.C. C. S.R.L. și B. au solicitat instanței, în principal respingerea recursului ca inadmisibil, în considerarea dispozițiilor art. 223 alin. (3)

1

din Legea nr. 31/1990, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinarea intimaților depus la 4 mai 2017, recurentul A. a solicitat înlăturarea concluziilor formulate de intimații S.C. C. S.R.L. și B. cu privire la inadmisibilitatea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 20 septembrie 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părți potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Intimatele B. și S.C. C. S.R.L. Giurgiu au depus un punct de vedere, achiesând la concluziile raportului întocmit și solicitând obligarea recurentei la plata sumei de 3000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, anexând în acest sens chitanța de plată a onorariului avocațial .

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 246-248 și ale art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Recursul are ca obiect decizia civilă nr. 2159A din 16 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin care a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B., împotriva sentinței civile nr. 28 din 24 mai 2016 a Tribunalului Giurgiu, secția Civilă, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea principală având ca obiect dizolvarea pentru imposibilitatea de realizare a obiectului de activitate al societății, a admis cererea reconvențională și cererea conexă și a dispus excluderea din S.C. C. S.R.L. a asociatului A. urmând ca societatea să aibă ca asociat unic pe pârâta-reclamantă B. cu o cotă de participare la capitalul social de 100%, totodată a obligat S.C. C. S.R.L. la plata către reclamantul A. a sumei de 1.302.260 RON contravaloarea cotei părți ce îi revine din patrimoniul social și a obligat reclamantul-pârât la plata sumei de 24.613,8 RON, cheltuieli de judecată fond și apel, dispunând comunicarea prezentei decizii către Registrul Comerțului.

Recursul este o cale extraordinară de atac și poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., respectiv pot fi atacate cu recurs numai hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În cauză, decizia atacată nu este susceptibilă de reformare pe calea exercitării recursului, având în vedere următoarele considerente:

Articolul 237 din Legea nr. 31/1990 a fost modificat prin art. 24 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., iar la alin. (5) se prevede:

"(5) Orice persoană interesată poate face numai apel împotriva hotărârii de dizolvare, în termen de 30 de zile de la efectuarea publicității potrivit prevederilor alin. (3) și (4). Apelantul va depune o copie a apelului la oficiul registrului comerțului în care este înregistrată societatea a cărei dizolvare a fost pronunțată."

Totodată, conform art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 "poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată: d) asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora".

Potrivit art. 223 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 "excluderea se pronunță prin hotărâre judecătorească la cererea societății sau a oricărui asociat", iar potrivit alin. (3)

1

din același act normativ "hotărârea prin care instanța se pronunță asupra cererii de excludere este supusă numai apelului".

În plus, art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea societăților comerciale prevede că asociatul în societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau în societatea cu răspundere limitată se poate retrage din societate, în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim, pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai apelului.

În raport cu dispozițiile legale evocate, văzând și prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 prin care legiuitorul a optat pentru înlocuirea căii de atac a recursului cu calea de atac a apelului, cererea fiind formulată la data de 24 noiembrie 2014, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 76/2012, se constată că decizia recurată nu este supusă controlului de legalitate prevăzut de calea extraordinară a recursului.

Hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituția României, părțile interesate pot exercita căile de atac, în condițiile legii procesuale.

Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabilește hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de reformare sau retractare.

Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de legea procesuală.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., coroborat cu art. 223 alin. (1) pct. 3

1

și art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A..

Constatând culpa procesuală a reclamantului în promovarea recursului de față și în raport de solicitarea intimatei B. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentului A. la plata sumei de 3000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata- pârâtă B., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2159A din 16 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă pe recurentul - reclamant A. la plata sumei de 3000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă B..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2017.