ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.11.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2058/2019

HOTĂRÂRE
12.11.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2058/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2019

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 17 noiembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. l-a chemat în judecată pe pârâtul Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună radierea societății reclamante din registrul comerțului.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 237 din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 517 din 15 februarie 2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.

Împotriva sentinței primei instanțe, A. S.R.L. a declarat apel, prin care a formulat critici de netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 1423 din 18 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis acțiunea și a dispus radierea societății reclamante și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în registrul comerțului.

Împotriva deciziei instanței de apel, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a declarat "apel", prin care a solicitat admiterea căii de atac și modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii acțiunii.

Intimatul Oficiul Național al Registrului Comerțului, prin Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, a depus întâmpinare, prin care a menționat că lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a fi pronunțată în calea de atac.

Intimata A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și tardivității recursului, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 2 iulie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reține următoarele:

Acțiunea are ca obiect radierea societății reclamante din registrul comerțului și este întemeiată pe dispozițiile art. 237 din Legea nr. 31/1990.

Potrivit art. 237 alin. (11) teza I din Legea nr. 31/1990, "orice persoană interesată poate face numai apel împotriva hotărârii de radiere, în termen de 30 de zile de la efectuarea publicității conform prevederilor alin. (9)".

Textul de lege anterior evocat recunoaște numai calea de atac a apelului împotriva hotărârilor de radiere a societăților din registrul comerțului.

De asemenea, art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 prevede că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Având în vedere că acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 237 din Legea nr. 31/1990, rezultă că decizia pronunțată de instanța de apel este o hotărâre definitivă, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., potrivit căruia "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs".

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării, rezultă că decizia civilă nr. 1423 din 18 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 237 alin. (11) teza I din Legea nr. 31/1990 și art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013, raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva deciziei instanței de apel.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva deciziei civile nr. 1423 din 18 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 noiembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-03-06
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 700/2018
Ședința publică din data de 6 martie 2018 Din examinarea actelor din dosar a constatat următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2015, reclamanții A. și B. au chemat în judeca
ÎCCJ 2020-05-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 850/2020
dosarul nr. x/2018 a admis excepția inadmisibilității și a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. București împotriva deciziei civile nr. 1623 din 7 iulie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bucure
ÎCCJ 2022-12-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2657/2022
Ședința publică din data de 8 decembrie 2022 Asupra constatării perimării recursului de față; Prin cererea înregistrată la data de 8 noiembrie 2018 pe rolul Tribunalului București – secția a VI-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanții A. și B.
ÎCCJ 2021-01-20
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 57/2021
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2021 Analizând actele de la dosar și hotărârea atacată, reține următoarele: Prin cererea înregistrată la 18.04.2018 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanții A. și B. au chema
ÎCCJ 2019-02-14
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 236/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 1037/20.04.2012 dată în Dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel București a respins ca nefondat recursul declarat de recuren
Sursă