ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 753/2017

Deliberând asupra cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, la data de 17 decembrie 2013, sub nr. x/2013, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții S.C. B. S.R.L. și C. solicitând excluderea din cadrul societății S.C. B. S.R.L. a pârâtului C., obligarea pârâtului la plata prejudiciului produs societății, evaluat provizoriu la suma de 55.000 RON, precum și obligarea acestuia la predarea tuturor actelor contabile ale societății S.C. B. S.R.L..

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 119 și urm. C. proc. civ., art. 222 din Legea nr. 31/1990, art. 1349, art. 1516, art. 1531, art. 1547 C. civ.

La data de 10 iunie 2014, pârâtul C. a formulat întâmpinare și cerere reconvențională solicitând, pe cale de întâmpinare, respingerea cererii ca neîntemeiată a acțiunii și, pe calea cererii reconvenționale, retragerea sa din societate pentru motive temeinice, conform art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990.

Prin sentința civilă nr. 965/2015 Tribunalul Ilfov, secția Civilă a respins ca neîntemeiate acțiunea principală formulată de reclamantul A. și cererea reconvențională formulată de pârâtul C..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., care a fost soluționat prin decizia civilă nr. 574 din 1 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în sensul respingerii ca nefondat.

La data de 10 iunie 2016, recurentul-reclamant A. a formulat recurs împotriva deciziei evocate anterior, acesta fiind depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată, cu privire la primul capăt al cererii de chemare în judecată, respectiv excluderea din cadrul societății S.C. B. S.R.L. a lui C., în temeiul art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a susținut că în mod greșit instanța de apel a respins capătul de cerere privind excluderea administratorului C. din cadrul societății, reținându-se că acesta nu a fost administratorul societății B. S.R.L.. Sub acest aspect, a precizat că, din actele depuse la dosarul cauzei, respectiv certificatului constatator nr. x din 9 martie 2010, rezultă clar că acesta a îndeplinit funcția de administrator al acestei societăți.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil, potrivit art. 223 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 coroborat cu art. 222 alin. (1) din aceeași lege.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 13 decembrie 2016 a Înaltei Curți, a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ., însă nu au fost formulate puncte de vedere asupra raportului.

În continuare, analizând recursul declarat de reclamantul A., prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge ca inadmisibil pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs are ca obiect decizia civilă nr. 574 din 1 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2013, prin care instanța de apel a respins ca nefondat apelul declarat de reclamant, privind excluderea din cadrul societății S.C. B. S.R.L. a lui C., în temeiul art. 222 lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Cererea reconvențională a vizat retragerea din societate a pârâtului C., pentru motive temeinice, conform art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990.

Recursul este o cale extraordinară de atac și poate fi exercitat numai în cazurile prevăzute de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., respectiv pot fi atacate cu recurs numai hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În cauză, decizia atacată nu este susceptibilă de reformare pe calea exercitării recursului, având în vedere următoarele considerente:

Conform art. 222 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 "poate fi exclus din societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată: d) asociatul administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul lui sau al altora".

Potrivit art. 223 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 "excluderea se pronunță prin hotărâre judecătorească la cererea societății sau a oricărui asociat", iar potrivit alin. (3)

1

din același act normativ "hotărârea prin care instanța se pronunță asupra cererii de excludere este supusă numai apelului".

În plus, art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea societăților comerciale prevede că asociatul în societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau în societatea cu răspundere limitată se poate retrage din societate, în lipsa unor prevederi în actul constitutiv sau când nu se realizează acordul unanim, pentru motive temeinice, în baza unei hotărâri a tribunalului, supusă numai apelului.

În raport cu dispozițiile legale evocate, văzând și prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 prin care legiuitorul a optat pentru înlocuirea căii de atac a recursului cu calea de atac a apelului, cererea fiind formulată la data de 17 decembrie 2013, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 76/2012, se constată că decizia recurată nu este supusă controlului de legalitate prevăzut de calea extraordinară a recursului.

Hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 129 din Constituția României, părțile interesate pot exercita căile de atac, în condițiile legii procesuale.

Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabilește hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de reformare sau retractare.

Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de legea procesuală.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., coroborat cu art. 223 alin. (1) pct. 3

1

și art. 226 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 31/1990 va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 574 din 1 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 mai 2017.