ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.02.2016

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1591/2017

HOTĂRÂRE
18.02.2016
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1591/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr. x/2015 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. IAȘI, radierea înregistrării pârâtei din evidențele Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași.

În drept au fost invocate prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 26/1990.

Prin sentința civilă nr. 378/2016 din 31 martie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Iași, secția II civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale a reclamantului; a respins cererea, completată și precizată, formulată de reclamantul A., prin mandatar C., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar D., ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen și motivat, reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate.

Intimata S.C. B. S.R.L., prin lichidator D., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, în principal ca tardiv, iar în subsidiar, ca neîntemeiat.

La termenul de judecată din 14.09.2016, după supunerea în dezbaterea contradictorie a părților a incidenței dispozițiilor art. 457 alin. (4) C. proc. civ., în raport de dispozițiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 26/1990 și art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, Curtea a dispus recalificarea căii de atac din recurs în apel.

Curtea de Apel Iași, secția Civilă prin decizia nr. 739/2016 din 26.10.2016 a respins excepția tardivității apelului invocată de intimata S.C. B. S.R.L. Iași, prin administrator judiciar D.; a respins apelul declarat de apelantul A. împotriva sentinței civile nr. 378/2016 din 31 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă-contencios administrativ și fiscal, pe care a păstrat-o.

Împotriva deciziei nr. 739/2016 din 26 octombrie 2016 a Curții de Apel Iași, secția Civilă, a declarat recurs reclamantul A., dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 13.04.2017 la Curtea de Apel Iași.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din data de 14 septembrie 2017 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia părților potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Recurentul-reclamant A. a înaintat la dosar punct de vedere la 28 septembrie 2017.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată ca este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prezentul recurs are ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care instanța de apel a respins excepția tardivității apelului invocată de intimata S.C. B. S.R.L. și a respins apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 378/2016 din 31 martie 2016 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015.

Decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, hotărârea recurată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri prevăzute de lege.

În cauză se constată că prezenta cerere de chemare în judecată are ca obiect cererea formulată de reclamantul A. privind radierea din registrul comerțului a mențiunii înamtriculării S.C. B. S.A., întemeiată în drept pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 26/1990.

Potrivit art. 25 alin. (4) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, hotărârea judecătorească de soluționare a cererii privind radierea înregistrării păgubitoare poate fi atacată numai cu recurs, iar termenul de recurs curge de la pronunțare, pentru părțile prezente, și de la comunicare, pentru părțile lipsă.

Totodată, potrivit art. 7., (1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanță este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială folosește o altă expresie similară"

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

În ceea ce privește recursul declarat împotriva încheierilor premergătoare pronunțate în dosar, precum și împotriva încheierii de ședință din 18 februarie 2016, Înalta Curte constată că sunt suscceptibile de a fi examinate, întrucât acestea nu pot fi atacate decât o dată cu fondul cauzei, potrivit dispozițiilor art. 466 alin. (1) coroborat cu art. 494 C. proc. civ., iar decizia atacată cu prezenta cale de atac are caracter definitiv de la pronunțare.

Așa fiind, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 739/2016 din 26 octombrie 2016, precum și împotriva încheierilor premergătoare pronunțate în dosar, precum și împotriva încheierii din 18 februarie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâta S.C. B. S.R.L. IAȘI prin lichidator judiciar D..

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-11-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5119/2018
Ședința publică din data de 22 noiembrie 2018 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la 13 septembrie 2016 sub număr dosar x/2016, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu p
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4531/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 06 decembrie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.A
ÎCCJ 2016-03-17
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 587/2016
cția a II-a civilă, a admis recursul declarat de pârâta SC B. SRL împotriva deciziei nr. 821/2014 din 5 noiembrie 2014 a Curții de Apel Iași, secția civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, ca instanță
ÎCCJ 2017-11-16
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1712/2017
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă- faliment creditorul A.. a formulat opoziție la deschiderea procedurii insolven
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2005/2017
.C. C. S.R.L. (fostă S.C. C. SRL). A respins cererea reconvențională conexă formulată de pârâta-reclamantă S.C. C. S.R.L. (fostă S.C. C. SRL) în contradictoriu cu reclamantele-pârâte S.C. A. S.R.L. și B., ca neîntemeiată. A respins cer
Sursă