Decizia nr. 1815/2020 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — contestație în anulare împotriva sentinței nr. 7989/2016 a Judecătoriei Iași

Prin cererea înregistrată la 23 februarie 2016 pe rolul Judecătoriei Iași, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. B. S.A., prin lichidator judiciar Societatea Civilă de Practicieni C. I.P.U.R.L., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul situat în Iași, str. x, compus din teren în suprafață de 560,36 mp și construcție în suprafață de 169,74 mp, adjudecat de reclamantă prin procesul-verbal de licitație și adjudecare nr. x din 10 septembrie 2012, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 118 și art. 120 din Legea nr. 85/2006. Prin sentința civilă nr. 7989 din 28 iunie 2016, Judecătoria Iași, secția civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă -contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2016, la 5 august 2016. Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 95/2017 din 19 ianuarie 2017, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., prin lichidator judiciar Societatea Civilă de Practicieni C. I.P.U.R.L.

Reclamanta a declarat apel împotriva sentinței primei instanțe, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Prin decizia civilă nr. 641/2018 din 21 septembrie 2018, Curtea de Apel Iași, secția civilă a respins ca nefondat apelul promovat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 95/2017 din 19 ianuarie 2017 a Tribunalului Iași.

Împotriva acestei decizii, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, arătând că este incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A solicitat casarea deciziei pronunțate în calea de atac a apelului și a sentinței instanței de fond, precum și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. Intimata-pârâtă S.C. B. S.A., prin lichidator D. I.P.U.R.L., a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare limitativ prevăzute de lege, iar, în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat. Municipiul Iași a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul intimatei-pârâte, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Prin decizia nr. 613 din 10 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a anulat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 641/2018 din 21 septembrie 2018 a Curții de Apel Iași, secția Civilă și s-a respins ca rămasă fără interes cererea de intervenție accesorie formulată de Municipiul Iași. Pentru a pronunța această soluție, instanța supremă a reținut că în raportul asupra admisibilității în principiu a recursului s-a consemnat că recurenta-reclamantă are obligația de a achita diferența de taxă judiciară de timbru în cuantum de 3.548,5 RON și că reprezintă o înștiințare cu privire la obligația de plată a taxei comunicarea raportului către această parte. S-a arătat că raportul a fost comunicat părților la data de 2 decembrie 2019 . Ca atare, Înalta Curte a constatat că recurenta-reclamantă a fost înștiințată cu privire la obligația de a depune la dosar dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru în cuantum de 3.548,5 RON. Având în vedere că recurenta-reclamantă nu și-a îndeplinit obligația de a depune dovada achitării diferenței de taxă judiciară de timbru, datorată conform art. 3 alin. (2) lit. c) și art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, instanța învestită cu soluționarea recursului a ajuns la concluzia că devine incidentă sancțiunea nulității, prevăzută de art. 486 alin. (3) teza I din C. proc. civ. Pentru aceste motive, în temeiul art. 486 alin. (3) teza I, raportat la art. 493 alin. (5) teza I din C. proc. civ., Înalta Curte a anulat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei instanței de apel. Înalta Curte a respins cererea de intervenție accesorie formulată de Municipiul Iași în interesul intimatei-pârâte S.C. B. S.A., prin lichidator D. I.P.U.R.L. ca rămasă fără interes, avându-se în vedere că partea în favoarea căreia a fost formulată această cerere a obținut câștig de cauză, ca urmare a anulării recursului declarat de recurenta-reclamantă.

Împotriva deciziei nr. 613 din 10 martie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a formulat contestație în anulare S.C. A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 1 și pct. 2 C. proc. civ., solicitând admiterea acesteia, anularea deciziei contestate și soluționarea căii de atac a recursului, prin continuarea procedurii scrise. În motivare, contestatoarea a arătat că la 18 ianuarie 2019 s-a comunicat, la sediul procesual ales, adresa de regularizare emisă de către instanța de recurs, prin care i s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru în sumă de 100 RON și să precizeze dacă își exprimă acordul ca, în măsura în care recursul este declarat admisibil în principiu, să fie soluționat de completul de filtru, astfel cum acesta era reglementat prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. S-a arătat faptul că prin adresa comunicată Înaltei Curți de Casație și Justiție la 15 februarie 2019, data poștei, recurenta-reclamantă a făcut precizarea expresă că nu își exprimă acordul ca recursul promovat să fie soluționat de către completul de filtru, adresă la care s-a atașat dovada achitării taxei de timbru în cuantum de 100 RON. Față de această manifestare expresă de voință a recurentei, s-a solicitat să se constate că menținerea soluționării căii de atac, în cadrul procedurii de filtrare a recursului, este de natură să încalce principiul dreptului de dispoziție al părților, reglementat de art. 9 din C. proc. civ. Suplimentar, contestatoarea a susținut că la data pronunțării deciziei recurate art. 493 din C. proc. civ. era abrogat prin art. I, pct. 56 din Legea nr. 310/2018. Or, în aceste circumstanțe, nu se mai putea reține în cauză că raportul întocmit de către magistratul asistent are valoarea juridică a unei noi adrese de regularizare comunicate recurentei. Contestatoarea a apreciat că este în discuție un act procedural, întocmit în temeiul unei dispoziții legale, care nu mai producea efecte juridice, astfel încât față de calea de atac, soluția instanței de recurs apare ca fiind rezultatul unei erori materiale.

Examinând excepția inadmisibilității contestației în anulare invocată din oficiu, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este întemeiată pentru următoarele considerente: Obiectul contestației în anulare este reglementat diferit, în funcție de motivele pentru care se poate exercita această cale extraordinară de atac. Potrivit alin. (1) al art. 503 C. proc. civ., pentru motivul legal de neregularitate a procedurii de citare, hotărârile susceptibile de a fi atacate cu contestație în anulare sunt toate hotărârile definitive ale instanței de recurs. Alin. (2) și (3) ale art. 503 C. proc. civ. reglementează o altă serie de motive pentru care se poate exercita calea de atac a contestației în anulare, dar care privesc exclusiv hotărârile instanțelor de recurs și hotărârile instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs. Conform dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. Așadar, având în vedere că prezenta contestație în anulare a fost formulată împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu este supusă niciunei căi de atac, decizia a cărei retractare se solicită, respectiv decizia nr. 613 din 10 martie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, care a fost pronunțată în condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte constată inadmisibilitatea căii de atac exercitate de contestatoarea S.C. A. S.R.L. pentru neîndeplinirea cerinței prevăzute de art. 503 alin. (1) C. proc. civ. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, consacrat de art. 129 din Constituție și de art. 457 din C. proc. civ., precum și a principiului unicității căii de atac prevăzut de art. 460 din același cod. Față de cele arătate, Înalta Curte, în considerarea dispozițiilor art. 508 alin. (1) C. proc. civ., va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 613 din 10 martie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.